„Te urăsc din toată inima mea!”, „Îți mulțumesc din inimă”, „Ochi văd inima cere”, „Are mai mult inimă decât cap”. Sunt numai câteva dintre declarațiile auzite aproape zilnic. Bine, nu la dumneavoastră ci numai la mine în sat! Inima. Acest organ central care ne ține în viață. Fără o mâna sau fără un ochi, fără rinichi ori fără un plămân trăiești. Dar fără inimă? Fără ea... dusute-ai! Pe bihorănșete!
Uneori auzim că
cineva „are o inimă mare”, „o inimă bună” (ori „haină”!), o inimă „frântă”, „că
e slab de inimă”... ori „te iubesc cu toată inima mea”. „Te iubesc cu tot
creierul meu”, nu am auzit niciodată pe nimeni! Și nici ca cineva care vorbește
despre el să arate cu deștiu’ spre creier. Ci spre inimă!
În societatea
contemporană „creierul este regele”, iar inima decât o pompă! Chiar așa: „Este
inima mai mult decât o pompă? Emite ea o energie?”. Aici Paul Pearsal m-a uimit:
„inima produce de departe cel mai puternic câmp electromagnetic ritmic al
corpului”! Știți cum sună asta?
Inima e un organ conștient! Ea știe tot ce faci și ce ai făcut! Ea îți
amintește trecutul!










