ProSefora

youtube

miercuri, 24 iunie 2026

Granzii cei mici – de Nicolae Geantă

Pentru microbiști vara asta noaptea e zi. Pentru că e World Cup. Cupa Mondială la fotbal. Nu (prea) mă uit la meciuri. Nu că aș săvârși vreun păcat. (Uneori facem gafe mult mai mari fără să ne uităm la fotbal). Nu mă uit pentru că nu-mi place fotbalul. Nu (prea) mă uit căci nu am timp!

Anul acesta la Cupa Mondială, pe lângă golurile lui Messi și Ronaldo, pe lângă talentul lui Mbappe ori Salah, pe lângă jonglerii Japoniei și mannshaftul german, decizii controversate ale VAR, sărbători nebunești și lacrimi, există ceva la care nu ne puteam aștepta să vedem: fotbaliști care își exprimă cu mândrie credința creștină!

Întâmplător sau nu, zilele trecute am văzut un reels, un filmuleț scurt, cu echipa Curaçao. (Insula aceea mică, din Caraibe, cu o populație mai puțină decât Aradul, care are cea mai mică națiune ce a participat vreodată la un campionat mondial!) Un reels care m-a uimit. Întotdeauna înainte de meci fotbaliștii

„The Blue Wave” (Valul Albastru, cum e poreclită naționala insulară) fac un cerc mare și… se roagă! Toți fotbaliștii se roagă! Apoi cântă, aducând glorie Mântuitorului lumii  Isus Hristos! Nu doar fotbaliștii se roagă, ci și tot staff-ul se roagă! Interesant este că după meciul cu Germania, „piticii” din Caraibe au determinat și pe unii din „granzii” Europei să se închine cu ei în plin stadion!

La „Mondial” nu numai echipa Curaçao mulțumește Domnului pe stadion după meci (chiar și când au pierdut!). Ci și echipa Ghanei. Iar aceștia au adus la rugăciune și jucătorii Angliei! Da, rugăciunea e un virus care se ia. Întrebarea este: cine-l aduce cu el?

În lumea celor pământești Curaçao, Ghana sau Ecuador sunt niște „pitici” (caraibienii au PIB de vreo 7 miliarde dolari, africanii de 112, sud-americanii de 130). Dar în lumea celor spirituale sunt granzi. Uriași. Da, granzii cei mici! Iar noi europenii, granzii de odinioară, am ajuns liliputani! "Sic transit gloria mundi".

Dumnezeu nu rămâne niciodată fără martori. În timp ce europenii Îi închid ușile bisericilor (și le transformă-n bodegi cu steaguri de curcubeu deasupra), Hristos își mută bagajele în insulițe cvasinecunoscute, în jungle ecuatoriale sau pe platouri andine! Iar unde e primit El lumea se schimbă. Crește în bunătate. Bunătatea e mai prețioasă decât banii. Crește în dragoste. Bogățiile trec, dragostea rămâne. Crește în influență. Mai bine să fii, decât să ai! Crește economic. Hristos e binecuvântare! Eternă! Dar unde Dumnezeu nu e, nimic nu e...

Am văzut în jucătorii Curaçao ceva deosebit: curajul de a-și etala identitatea! Cu Hristos alături nu trebuie să îți ceri scuze!

Dacă ești creștin arată lumii! Nu pe tine! Pe Dumnezeu...

PS: Vino cu noi pe stadionul Petrolul din Ploiești. Pe 5 iulie la 6 seara. nu e meci de fotbal. E rugăciune și cântare pentru Hristos!

Nicolae.Geantă

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu