youtube

duminică, 28 februarie 2021

Rugăciunea Tatăl nostru în Evangheliarul dela 1551

Cea mai veche versiune a rugăciunii „Tatăl nostru”, apărută în „Evangheliarul slavo-român de la Sibiu” (tipărit în 1551-1553)

„Tată nostru, cine eşti în ceri, svinţească-se numele tău; şî să vie împărăţia ta; şî să fie voia ta, cum în ceri aşa şî pre pământ. Pita noastră săţioasa dă-ne astădzi; şî ne iartă noo datoriele noastre, cum iertăm şî noi datornicilor noştri; şî nu ne du în ispită, însă izbăveaşte-ne de reu. Că a ta iaste împărăţia şî puterea şî slava în vecie. Amin!”


Cărțile ca aripi - de Nicolae.Geantă

Azi la prânz am făcut un experiment: în timp de 10 minute poți citi cca 7 pagini. Deci dacă îți rezervi 30 de minute pe zi poți citi 21 de pagini. 30 de minute dimineața și 30 de minute seara, o oră pe zi, înseamnă cca 40-45 de pagini. Adică o carte în 5 zile. 6 cărți pe lună. 72 de cărți pe an. 360 de cărți în 5 ani. 720 de cărți în 10 ani. O bibliotecă întreagă. Cu numai o oră de citit pe zi.

O mie de cărți înseamnă mii de povești, mii de idei, mii de principii. Mii de dialoguri, de întrebări și de răspunsuri. Și toate adunate numai într-o oră zilnic de citit.

O oră zilnic de citit și vei avea nu doar cunoștințe vaste într-unul sau mai multe domenii, dar vei deține un vocabular bogat, un creier fortificat, o experiență de viață uluitoare pentru cei din jur.

Banca new-yorkeză Morgen Stanley publica un studiu în 2013 făcut în 30 de țări: oamenii petreceau zilnic 141 minute pe telefon și cca 50 minute pe tabletă. Adică 190 minute pe zi. Adică 3 ore și 10 minute. Repet în 2013. 200 de minute de petrecut cu fleacuri... 200 de minute de citit ar fi 140 de pagini. Aproape o carte pe zi! Sau o carte jumătate la două zile! Adică undeva la 180-190 de cărți pe an! 

Puțini dintre noi citesc câte 3-4 cărți pe săptămână. E greu. Dar măcar una se merită. Asta ar însemna măcar 20 pagini pe zi.

Groucho Max ne spune cum găsește televiziunea foarte educativă: „De fiecare dată când cineva deschide televizorul mă duc în altă cameră să citesc o carte!

Știai, cărțile îți sunt aripi. 

Tu ai curaj să citești? 

Nicolae.Geantă


                Cărțile sunt ca oglinda. În ele vezi doar ce ai în interiorul tău!

sâmbătă, 27 februarie 2021

Cu burta goală - de Vladimir Pustan

În al doilea război mondial, evreicele înghesuite în ghetoul din Varşovia îşi pierdeau ciclul menstrual la treizeci de ani, intrând în menopauză din cauza foamei. Adică nu mai puteau da viaţă. O grămadă de creştini sunt înghesuiţi în biserici-ghetou, înfometaţi programat. Li se dă să mănânce o dată pe an în vestita săptămână de evanghelizare. Mâncare nu, ci direct desert. În restul anului se aud maţele tulburate de foame. O luptă surdă pentru amvonul de la care, mai apoi, să nu spui nimic.

Foamea duce la pierderea puterii de-a naşte… Nu mai naştem idei care să ducă la revitalizarea vieţii spirituale. O înţepeneală cu miros de hoit, a minţii. Şabloanele şi fixaţiile ridicole golesc bisericile. Minţile goale nasc suflete goale care nasc bănci goale. Soluţiile aici sunt să-i pedepseşti pe cei ce nu mai vin la programul de dimineaţă; sau vin doar când apare cineva la orizont cu o mână de iarbă. Şi oaia aleargă zănatică şi mănâncă tot ce-i pui sub bot, chiar dacă-i otrăvit sau iarbă artificială de plastic.

vineri, 26 februarie 2021

Legea de la Pârâul Besor – de Nicolae.Geantă

Exact când era mai mare nevoie de ei s-au oprit. N-au mai vrut să înainteze nicun centimetru. Motivând ca fiind obosiți. Deși soțiile lor, copiii lor și toată agoniseala lor de viață fusese cotropite. Luați ca prinși de război. Sclavi. 200 din 600, adică 33% din oastea lui David n-a mai vrut să continue lupta! Aceeași oameni evlavioși odinioară acum au tras pe dreapta! „Descurcați-vă și fără noi!” Și au rămas la pârâul Besor (Besor este un ued/vale adâncă din pustiul Neghev, cu pereți de 120-130 m greu de excaladat). Salutul lor devenise: „cu respect, de la râul Besor!”, vorba lui Eugene Peterson.

Ca și în oastea lui David, avem un procent mare de „obosiți” și în Oastea Domnului. Max Lucado spunea că indiferent care ar fi motivul, Biserica își are porția (proporția, zic eu) de oameni care doar stau și se odihnesc. Care „tau frunză la câni”, vorba ardelenilor. Care stau sub umbra „rodiului din Migron”. Nu le pasă că dușmanul e gata să-i sfâșie, să-i înghită! Ce facem cu astfel de ostași?

joi, 25 februarie 2021

Domnul Goe e pe moarte (1) - de dr. Vlad Schlezak

Mă uitam cu tristețe la niște copii cum din supărare trec instant la bucurie, zâmbet și li se luminează fața când părintele le pune în mână telefonul și tableta. Medical explicăm asta printr-un mădular din trup pe care ni l-a dat Dumnezeu. O bucățică din creier numită nucleus accumbens și care e considerată a fi centrul plăcerii. Când copilul se uită la tv, tableta, sau la jocuri pe telefon un alt mădular din creier (dopamină) transmite semnalul plăcerii la centru (bucățica din creier de care spuneam). Copilul se simte bine, se liniștește și zâmbește. Va căuta tot mai multă plăcere uitându-se la fimulețe pe ipad și jucându-se pe telefon, iar făcând acesta va crește nivelul de dopamină. Cu cât centrul plăcerii e folosit mai mult cu atât mai mult scade senzația plăcerii resimțită. Știți ce înseamnă asta? Simplu – vrem mai mult să ne jucăm pe telefon. Mai mult ipad. Nu ne mai ajung 10 minute, vrem 20, 30, apoi 1 oră. La alte vârste fenomenul e la fel, vrem mai mult alcool, mai multe droguri....pentru ca să obținem senzația de plăcere care se tot diminuează.  Unii ajung să bea excesiv, să aibă doze tot mai mari din ceea ce consumă, acele senzații tari și periculoase pentru a simți plăcere. „E fun” îmi spunea un bolnav care și-a recăpătat cunoștiința după ce a căzut și avea convulsii epileptice după consum. Unii chiar mor din cauza complicațiilor medicale și a efectelor secundare.

Revenind la copilul care are telefonul în mână și se uită la filmulețe nu putem ignora fenomenul de dependență. Unele studii sunt șocante: - până la vârsta de 2 ani 38% din copiii americani au folosit un telefon, tabletă. Până la 5 ani peste 50% folosesc regulat tableta, computerul. Până la 7 ani majoritatea joacă regulat jocuri video, iar în adolescență petrec mai mult timp pe net decât cu părinții, profesorii etc.  (2) Peste 95% din tinerii americani joacă jocuri video.(3)

pentru a citi întreg articolul dă click pe pagina de Fb a lui Vlad Schlezak

miercuri, 24 februarie 2021

Antrenamentul aripilor – de Nicolae.Geantă


Filosoful danez Søren Aabye Kierkegaard a scris un eseu despre Biserica Gâștelor. În fiecare duminică, gâscanul predica striga de la amvon „aveți aripi, deschideți-le, puteți să zburați!”. Și toate gâștele bucuroase făceau gălăgie încredințându-l că așa vor face. Numai că atunci când plecau acasă se bălăngăneau pe drum așa cum au venit. Nu-i de ajuns să ai aripi, trebuie să le și deschizi dacă vrei să zbori.

Uneori nu ne convine când vin încercările peste noi. Dar fiecare încercare mă determină să fac o probă nouă aripilor mele. Dacă nu am avea obstacole nu am ști că putem zbura. Fiecare obstacol e un alt fâlfâit de aripi. Un nou avânt. O nouă decolare...

marți, 23 februarie 2021

A zecea fericire - de Nicolae.Geantă


Azi la școală liceenii m-au întrebat „Ce este fericirea”. Elevii mei (și-o mare parte din populația de pe planetă) cred că fericit e cine are bani, cine dă bine pe sticlă sau cel ce e mulțumit cu starea în care se află. Ei mai cred că fericirea este să te simți bine. Și multe altele. Unii zic că fericirea o dă Dumnezeu. Și au dreptate. Eu le-am spus că cine crede că fericirea e să fii cineva, sau să ai ceva, se înșală. Aceea nu e fericire. E plăcere. Viciu. Pur egoism.

„Sunt fericiți bețivii? Dar femeile ce fac adulter? Dar smardoii care cotonogesc nevinovați? dar șmecherii care produc bullyng?” „Cred că sunt fericiți”, mi-au spus copiii. „Și asta e fericire?” Tăcere... „Dar oamenii săraci pot fi fericiți?”. „Desigur”. „Păi cum, că ați zis că trebuie să fii bogat?”

Le-am zis că fericirea trebuie să fie ceva uniform pentru toți. Ceva la care să aibă acces oricine. Și cel bogat, și cel sărac. Și femeile, și bărbații. Și tinerii, și bătrânii. Ba chiar și cei ce au greșit. Și vinovații au dreptul la fericire! Ca tâlharul de pe Cruce.

sâmbătă, 20 februarie 2021

Iubesc oamenii... - de Nicolae Geantă

Iubesc oamenii 

care își păstrează mereu

sufletul de copil.

Inocent.


Iubesc oamenii

care cheltuie dragoste 

fără să vâneze beneficii.

Lor le cresc flori

în palmă.


vineri, 19 februarie 2021

Viața ca o poveste - de Vladimir Pustan

Se spune că realitatea e ruina unui basm. Subiectele din cărți sunt desprinse din viață dar viața nu se trăiește din cărți. Îmi cert copiii că nu știu, apoi realizez că eu nu mai știu și asta e semn de bătrânețe. N-am mers niciodată pe un drum bătătorit ci mi-am făcut propriile poteci, pentru că nimeni nu lasă urme pe asfalt. Uneori mă simt ca un pom uscat dar mă liniștesc la gândul că pomii sunt canalul de comunicare al lui Dumnezeu cu pământul…

Cele mai multe vise mi s-au împlinit pentru că am visat puțin.

Nefericit însă poți fi și dacă ți se împlinesc toate… Viața e o poveste ce atunci când devine mai interesantă trebuie să se sfârșească întrucât povestitorul adoarme în fotoliu.

Și apoi se trezește într-o altă poveste, pentru că dincolo nu e altceva decât lumea basmelor…


Vladimir Pustan

Nicolae Geantă - Rămâneți când cineva are nevoie de voi

joi, 18 februarie 2021

Omida invidioasă - de Mihaela Mănescu

Sta omida pe o creangă și mâncând, se tot gândea:
"Ce frumoasă-i sora râmă! Eu de ce nu sunt ca ea?
Uite cum se tolănește în băltoaca de noroi...
Iar eu zac aici, în piersic, când căldura e în toi!
Doamne, pentru ce-am picioare și un trup așa pufos?
Mestec toată ziua frunze-n pomul ăsta noduros
Și mă uit cu dușmănie la prietena din glod
Doar-doar s-o-neca odată; să-i cânte viespea prohod!"
Cățărându-se pe-o piatră, o furnică i-a strigat:
"Cât te mai îndopi, omido? Tu nu vezi că te-ai umflat?
Vrei să devorezi tot pomul? Nu ți-e milă că-i altoi?
Sau ți-e ciudă că dă umbră râmei care șade-n zoi?"
"Ce te bagi și tu în seamă? Te-ai pierdut de regiment?"
O  luă în râs omida, cercetând-o mai atent.

În memoria Martirului viu - de Nicolae Geantă

Eram masterand când am auzit că a plecat. Vestea m-a întristat profund. Visasem cu ochii deschiși că am să pot să-l strâng odată în brațe. Și să îl rog să-mi pună mâna pe cap, să rostească o binecuvântare. Crescusem cu cărțile sale. Cu predicile sale. Cu citatele sale celebre. Și învățasem din iubirea sa zi de zi. Era cel mai renumit păstor român. Cel mai tradus scriitor român al tuturor timpurilor (în peste 80 de limbi), atât de cunoscut pe mapamond dar evitat în România culturală, pentru greşeala de a fi protestant. Era Richard Wurmbrand.


Considerat de Kremlin cel mai mare duşman al comunismului, singurul român care s-a clasat vreodată în top 70 de personalităţi ale lumii, a creat naţiunea în dimensiunea curajului. „Martirul viu” şi-a oferit bucăţica de pâine săptămânală colegilor suferinzi din celulă, a renunţat la medicamentele sale pentru tinerii bolnavi din puşcărie (după modelul în care „sfântul închisorilor” - Valeriu Gafencu, a procedat cu el), a declarat întotdeauna la anchete (sub tortură!) numai nume scrise pe crucile cimitirelor (și azi, unii dintr-ai noștrii lansează rachete împotriva fraților lor!), a introdus în spatele Cortinei de Fier literatură religioasă, alimente şi îmbrăcăminte, a tipărit şi înmânat Biblii soldaţilor atei ai Armatei Roşii care invadaseră în România postbelică și pe unii i-a convertit. A fost maratonist. Iar noi pietoni.


miercuri, 17 februarie 2021

Barca albastrã

Un bărbat a fost rugat să vopsească o barcă. Și-a adus vopseaua și pensulele și a început să vopsească barca de un albastru intens, așa cum a cerut proprietarul. În timp ce vopsea, a observat că barca are o gaură și a reparat-o cu calm. Când a terminat, și-a primit banii și a plecat. 

A doua zi, proprietarul bărcii s-a dus la cel care îi vopsise barca și i-a prezentat un cec, mult mai mare decât plata pentru munca depusă. Pictorul a fost surprins și i-a spus:„Mi-ați plătit deja pentru pictarea bărcii”. "Dar acest lucru nu este pentru vopsea. Acesta este pentru repararea găurii din barcă." "Ah! Dar a fost un serviciu atât de mic ... cu siguranță nu merită să-mi plătiți o sumă atât de mare pentru ceva atât de nesemnificativ". 


marți, 16 februarie 2021

De ce uneori sămânța întârzie să răsară - de Nicolae.Geantă


Ani de zile am fost frământat (și încă mai sunt) de faptul că sămânța Evangheliei pe care am sădit-o nu încolțește. Nu se văd roadele ce le-aș fi dorit. Spicele bogate. Unii prieteni vor să mă consoleze cu pilda semințelor căzute între spini, pe stânci, sau la margine de drum. Dar, fără să hamletizez, sfaturile lor nu m-ajută, iar durerea mea nu este ușor digerabilă. 

Uneori am avut chiar o ceartă nebună cu Dumnezeu: “Știu că Tu nu ai văzut (cât ai trăit printre telurici) rodul muncii sufletului Tău, știu că ai spus că nicio sămânță a Evangheliei nu se întoarce fără rod la Tine, știu că nu toți cei care construiesc catedrale nu vor vedea finalizarea lor. Dar eu sunt om, nu sunt ca Tine! Vreau să văd rezultatele tactile! Să le pipăi. Și să strig nu ca Arghezi: Este! Ci ca orbul Bartimeu: Pot să văd!”


Nu sunt un creștin care să înșirui o pledoarie a îndoielii, dar sincer uneori ne întrebăm de ce semințele nu răsar? Evident știu, toate au vremea lor potrivită. Ghioceii nu înfloresc decât în condiții aspre. In iulie s-ar ofili. 

luni, 15 februarie 2021

Pescarule de oameni - de Mihaela Mănescu

Ai obosit și mrejele sunt pline.

Să treacă noaptea, parcă nu mai speri.

Urlând, talazul se repede-n tine

Și-ți umple barca vieții de dureri...


Dar tu, în loc să te-odihnești pe maluri,

Mai tare te avânți vâslind în larg:

Cu mâini însângerate scoți din valuri

Grămezi de vieți pierdute de Catarg.


Ce pescuire minunată ți-e trăirea

Supusă întru totul lui Hristos!

Te-așteaptă-n Veșnicie răsplatirea

C-ai semănat în urma ta Iubirea,

Pescarule de oameni credincios...


mihaela,

15 Februarie 2021

Nicolae Geantă - Ne poate cunoaște diavolul viitorul?

Video by Ben Hur



duminică, 14 februarie 2021

Să nu faci găuri în corabie! - de Nicolae.Geantă


Am auzit un pastor care spunea că atunci când creștinii fac câte-o prostie e ca și cum ar da gaură cu burghiul în corabia cu care traversează oceanul. Oceanul vieții. Ne putem cu toți scufunda. Prin gaură intră continuu apa. În biserică vreau să zic.

Mă gândeam că dacă toți membrii bisericii ar da câte o gaură zilnic, corabia s-ar transforma în... sită! Ar fi un imens ciur. Și n-am văzut niciodată un ciur plutind. Dar stând liniștit, înecat, întreg sau măcar pe jumate în apă putem întâlni. Chiar la... pescari! 

Evident că atunci când apare prima gaură în corabie, marinarii o astupă imediat. Cu cât trece mai mult timp, cu atât va fi mai greu. Nu doar pentru că va intra apă în barcă ci și că gaura va fi sub apă!

Desigur, uneori involuntar, alteori în mod conștient noi facem găuri bisericii. De aceea trebuie ca marinarii să fie și zidari. Gata să cârpească. Să pună cepuri. Paradoxal, sau bine ar fi doar să mi se pară mie, în zilele noastre pe corabia lui Dumnezeu sunt mai mulți care fac găuri decât cei care le astupă!

Ca și urmaș al lui Isus să ai mereu dibluri în buzunare. Iartă, mângâie, îmbărbătează. Iubește. Poartă-te ca un sfânt! Pune mereu cepuri acolo unde-s găuri. Pune petece între frați! Astupă orice crâpătură în familie! Hristos tocmai de aceea a murit la Calvar! Sângele lui este cel mai bun liant!

Nu fii un creștin cu burghiu! Cine face găuri Bisericii îl ajută pe diavolul! Nu face găuri în corabie! Nu se vor scufunda doar ceilalți, ci și tu!


Nicolae.Geantă

Gherla, 

14 Februarie 2021

vineri, 12 februarie 2021

Nicolae Geantă la Nima (Cluj) și Tg. Mureș

 




O milă în plus - de Vladimir Pustan

Se spune că un muncitor care face doar ceea ce i se spune este un sclav. Numai acela care vrea să facă ceva mai mult este cu adevărat liber. Soldații romani aveau dreptul să-i silească pe evrei să le care ranița militară o milă. Aceștia duceau ranița numărând pașii. Apoi o aruncau cu năduf, probabil înjurând în gând… Iar romanii nu erau lăsați cu gura căscată.

Hristos zice să  numeri pașii. Apoi când ai încheiat mila aceea să-i spui soldatului: „Prima milă ți-am dus ranița din obligație, dar mai vreau să ți-o duc o milă din dragoste.”

Când ne pocăim de obicei întrebăm cât trebuie să facem și ce trebuie să facem, și nu e rău. Dar cine se oprește aici, moare.

Pentru că pocăința adevărată înseamnă să faci mai mult decât ți se cere în mărturisirea de credință. Tot ce auziți de la amvoane să luați ca un minimum  de supraviețuit.

Ce să mai facem? Să iubiți. Pentru că mila în plus înseamnă iubire…

Vladimir_Pustan
Fundația Cireșarii

„Bucuria în depresie? - de dr. Vlad Schlezak

Omul fără Dumnezeu are dreptate când zice că plăcerea lui este aici și acum, pentru că nu știe cât va dura. Fericirea lui prezentă e trecătoare, iar fericirea sfinților e veșnică, dar viitoare. Esau a gândit așa emoțional, renunțând la drepturi pentru o ciorbă, un fast food improvizat la scara blocului.

În mod nebunesc, omul  fără Dumnezeu, alege și azi să îndure mânia veșnică a lui Dumnezeu, în schimbul unei șaorma trecătoare oferite de satan.

Omul care îl are pe Dumnezeu se bucură că acolo unde se află fericirea lui veșnică, satan nu are nici o putere. Ce avem noi de valoare și să nu fie în cer? Cristos este acolo, iar daca noi îl iubim, și inima noastră e acolo. Cei dragi care au murit în Cristos sunt acolo. Toată lucrarea noastră pentru Dumnezeu e o comoară ascunsă în zidurile acelei cetăți sfinte.

Privind la depresie consider că bucuria trebuie distinsă de fericire pentru că nu este același lucru. Bucuria cred că nu este o emoție precum fericirea. Bucuria este mai degrabă siguranța prezenței lui Cristos. Am văzut creștini care în lipsuri, necazuri și suferință au reușit să fie bucuroși pentru că îl aveau pe Cristos. Pavel scrie filipenilor din pușcăria groaznică a secolului I că trebuie să se bucure totdeauna în Domnul. Circumstanțele vieții se schimbă, dar Dumnezeu nu. Bucuria creștinului se agață de Dumnezeul biblic neschimbător, nu de ceva schimbător și temporal. În caz contrar e logic că bucuria se sfărâmă la cele mai mici schimbări, la cele mai mici stresuri ale vieții mulți nu au avut de ce să se agațe și au urmat multe drame.

Apostolul Petru spune– "Dimpotrivă, dacă suferă pentru că este creştin, să nu-i fie ruşine, ci să proslăvească pe Dumnezeu pentru numele acesta." 1 Petru 4:16 .

Cred că bucuria nu este lipsa suferinței și lipsa tristeții, ci conștientizarea prezenței lui Dumnezeu în toate lucrurile și în tot timpul, conștientizarea suveranității Sale și a cotrolului Său absolut.  Una din problemele creștinului depresiv este cum să facă față lipsei bucuriei.”

* fragment din cartea în lucru „Depresia  - cum să o învingem” de dr Vlad Schlezak

Dumnezeu să vă binecuvânteze!

joi, 11 februarie 2021

Au trecut 10 ani... It's been 10 years... - de Sefora Geantă

Când a zburat timpul? 

Nu-mi vine să cred că au trecut deja 10 ani. C-am îndrăznit să cresc și viața a mers mai departe și fără tine. Că mi te-a smuls cancerul din brațe și te-a dus departe pentru totdeauna...

Te văd în fața ochilor de parcă ar fi trecut doar o clipă. Înalt și zvelt. Cu părul mereu aranjat. Cu ochii ăia albaștri și adânci. Mereu muncind pe brânci și ținâdându-mi partea de fiecare dată când mă certa cineva. Tu m-ai iubit cel mai mult deși n-am fost sânge din sângele tău...

Te văd venind din pădure cu lemne în spate, în amurg. Te văd fumând iarna. La gura sobei. Te văd bărbierindu-te în fiecare sâmbătă în ligheanul ăla de fier cu apă caldă (și vai! ce-mi mai plăcea să-ți urmăresc fiecare mișcare făcută cu atâta precizie!). Te văd făcând pâine prăjită pe plita de la soba veche, de mirosea toată casa. Te văd stând pe fotoliul verde de lângă geam și spunându-mi singurul basm pe care îl știai – Prâslea cel voinic și merele de aur. Te văd protestând cu mine și sor' mea pân' ne dădea bunica ciocolata pe care o ascundea de noi trei. Te văd prostindu-te cu mine de fiecare dată când îmi venea să mă schimb de zece ori pe zi și să fac „parada modei” prin casă, cu toate că tu erai singurul meu spectator. Te văd făcându-mi copilăria frumoasă, fără ca eu să îmi dau seama la vremea aceea. 

Din păcate, te văd și bătrân și bolnav, cu aparatul de oxigen lângă pat. Slăbit și neajutorat. Atât fumasei că rămăsesei cu jumătate de plămân. Doar atât. Țigări blestemate!

Te văd în dimineața în care ai murit. Mâncasei cu atâta poftă că toți credeam că o să te faci bine. Și acum te aud cum tușeai... Îmi aduc aminte cum alergam plângând pe stradă după mama să-i spun că îți e rău. Și când m-am întors, peste câteva minute, tu... nu mai erai! Și n-am vrut să te văd așa, că doream să mi te amintesc vioi și fericit. Și în putere. Dar n-am rezistat și tot te-am condus pe ultimul drum.

Te-am visat de atâtea ori. Și bunica îmi povestea că te visa și întrebai mereu de mine. Ziceai că vrei să mă vezi. Iar eu când auzeam mă apuca groaza! De parcă dacă mă iubisei o viață întreagă s-ar fi schimbat ceva după moarte...

Cum e dincolo? E așa cum zic oamenii? Mă vezi când scriu rândurile astea cu ochii plini de lacrimi? Ești fericit? Sau te scufunzi într-o mare de singurătate?

Cred prea mult în Rai și Iad ca să fiu indiferentă la povestea vieții tale. La felul în care ai pus ultimul punct, la cum ai scuturat penița de cerneală și ai închis cartea...

 Nici măcar nu știu dacă ți-au crescut aripi să te iei la întrecere cu îngerii. Toată viața ai fugit de Dumnezeu zicând că te căiești când vei fi bătrân și pe patul de moarte, cum a făcut tâlharul pe cruce. Dar când a fost să treci dincolo te-ai grăbit așa tare să te îmbarci în trenul către neființă... Oare ai apucat să îți reglezi conturile cu Cerul? Nu știu ce să mai cred... Și nesiguranța asta doare cel mai tare...

 S-au dus zece ani deja. Și îmi lipsești enorm. Credeam că dacă trece timpul o să fie mai bine. Nu e! Pierderile de genul acesta lasă un gol ce nu poate fi niciodată astupat. În fiecare Februarie mi se face inima ghem. La fel când văd vreo fotografie de-a ta, sau îți aud numele... Dar ce-i de făcut?! Numai așa înveți să prețuiești ce ai: Pierzând. N-ai fost perfect (cum nu suntem niciunul, de altfel!), dar eu aleg să îmi amintesc ce era mai bun la tine!

N-am idee cum e veșnicia pentru tine. Dar vreau să te văd fericit, cântând și scăldându-te în lumina lăptoasă, nesfârșită și caldă a Cerului.

Sefora Geantă
articolul este postat pe blogul SeforaSeah

Istoria, Geografia și Sexualitatea – de Nicolae.Geantă

sursa foto 
Zilele acestea, după ce am avut o lecție despre „Tranziția demografică” iar elevii au făcut „Wow!” (fiind super-încântați de noianul informativ), am finalizat puțin cam ironic: „Na dom’ne, și se mai vrea să nu mai facem cultură generală în școli!”. „Domnu’, păi vor ăștia să reducă orele de Geografie și Istorie ca să ne bage Educație Sexuală!”, conclude o fetișcană vizibil nemulțumită. „Da’ de ce să facem astfel de ore domnu’, că oricum sunt o mulțime de informații pe ’Net?”, spune altcineva, în timp ce unele fete se strâmbă ca de mere acre. „Și cine ne va preda bazaconiile astea, domnu’?”, mă asaltează un curios cu cercel în ureche. „Nu știu nici eu, specialiștii. Sau probabil... transgenderii”. „Îîîhh”, se zburlesc unii. „Vă bagați? Aveți curaj?”. „Eu mă bag domnu’, zice un tatuat. Dar se fac și ore practice?”. Unii râd. Alții se închină. Eu rămân uluit... Ce le mai poate trece unora prin cap? Sunt indignat nu doar că se va introduce ore de sexualitate (chiar) de la clasa zero, dar mai ales de faptul că nimeni nu a întrebat elevii dacă vor să fie îmbuibați cu așa ceva! Sau opinia lor nu mai contează?

După teze, sinteze și antiteze, domnul președinte Johannis a dat de pământ cu Legea care reglementa „educația sexuală” în școlile din România (numind-o Educație Sanitară). Evident președintele românilor a câștigat cu ajutorul Curții Constituționale dâmbovițene care a catalogat „neconstituțional” faptul că părinții decid dacă odraslele lor pot participa la orele cu pricina!!! Ați auzit? Distinșii spun că... Statul decide, nu mama, nu tata. Ceva ca în comunism. Numit astăzi progresism. Progresism spre ce stimabililor? Pe de altă parte, prin școlile românești circulă informația că pe viitor, în planul cadru de învățământ, Geografia și Istoria se comasează, adică se face o săptămână Geografie și cealaltă Istorie! Sau o jumate de oră pe săptămână! Deci, ne lipsim și de cultură generală, după ce ne-am lipsit de filosofie, de sport, de desen și muzică... Asta ca să facem loc orelor despre... sex! Căci, astea lipseau românilor, și de aceea școala mioritică ar fi codașa Europei!

Se știe că acolo unde nu există școală nu există nici viitor. Fără carte nu ai parte. Dar unde există școală și nu se face carte nu există nici măcar prezent. România nu de școli duce lipsă, deși politicienii după ce au investit în repararea lor le-a comasat. România duce lipsă de școală! De carte serioasă. De creiere cultivate. Modelate. De criterii, de inovație, de intelect. Pregătirea profesională, cultura, spiritualitatea, gradul de civilizație al unei țări, bunele maniere, lipsa de egoism, eliminarea răului nu depind de... promovarea sexualității. Asta duce la și mai mare dezmăț. La involuție. E entropie. Degradare morală.  Țările nordice europene sunt un exemplu aici: ele nu de școli duc lipsă, nu de investiții, ci de morală! De progres socio-spiritual. Priviți-i numai unde au căzut ca nivel al familiei.

Apoi, natalitatea, fertilitatea, forța de muncă profesională, inteligența nu cresc odată cu aprofundarea unor vicii, mai ales legate de sexualitate, ci dimpotrivă. O iau la vale. Spiritul hollywoodian, avortul promovat agresiv de comunism, mișcarea elghebetistă, progresismul, presiunile minorităților sexuale etc, nu produc cultură, nici inteligență, nici calitate a vieții, nici sănătate mai bună. Nici respect, empatie, iubire de semeni. Și mai ales patriotism. Produc divorțuri, prostituție, pornografie. Și mai degrabă duc la două extreme: liberalism și fundamentalism.

Nu știu cum crede domnul președinte Johannis și politicienii progresiști că prin introducerea educației sexuale în școli și eliminarea culturii (istorie, geografie, filosofie, arte), (chiar parțial) ne vom civiliza. Nu vom mai avea nașteri nedorite. Istoria civilizației ne spune chiar contrariul. Unde nu e cultură nu e inteligență. Unde sexul a devenit idol nu mai e familie, deci nu mai e viitor. Și nici atât Dumnezeu. Iar unde Dumnezeu nu e, nimic nu e...

Știați că Imperiul Roman nu s-a prăbușit când n-a mai avut armată, ci atunci când n-a mai avut familii?

Nu sunt împotriva educației sanitare/sexuale în școli. Întrebările mele sunt cine predă această sensibilă materie? Cine sunt specialiștii? Cum se pot educa copiii fără acordul părinților lor? Și mai ales fără acordul lor. Înainte de a vă grăbi cu ce considerați dumneavoastră că e bine, n-ar fi mai eficient să consultați elevii dacă vor, domnule Președinte?

Părinți, profesori, oameni de bună credință, băieți și fete, bunici și frați: nu vă rămâne decât două opțiuni: să vă rugați, apoi să deveniți vizibili și să vă spuneți părerea. Nu-i lăsați să vă nenorocească pruncii! 

Dacă nu o faceți acum, atunci când? Dacă nu dumneavoastră, atunci cine?

Dumnezeu să ocrotească familiile României. De tot ce nu vine direct de la El!

 Nicolae.Geantă

miercuri, 10 februarie 2021

Un bob cât un căuș de smoală

Un bob cât un căuș de smoală

Dansând în jurul unui foc,
O picătură de cerneală,
Un nod de ață din urzeală,
O luminiță sub obroc,
Un punct albastru plin de viață
Ascuns în margini de genuni,
O preafrumoasă dimineață
În noaptea sferelor de gheață:
Minunea Ta între minuni!
Ce e pământul pentru Tine?
Nu pot, Isuse, să-mi explic
Din înălțimile divine
De ce Te-ai coborât la mine,
O firmitură de nimic...
Ai îmbrăcat un Trup de tină
Tu, Dumnezeu nemărginit,
Ca să ridici a lumii vină
Și să aduci din nou Lumină
Murind pe-o cruce, răstignit...
Ce e pământul? Bob de smoală,
O picătură de cerneală, 
Un punct albastru plin de viață
În noaptea sferelor de gheață.
Și totuși, Doamne, pentru mine,
O firmitură de nimic,
Iubind, Te-ai dezbrăcat de Tine!
Nu pot, Isuse, să-mi explic...

mihaela,
10 februarie 2021

marți, 9 februarie 2021

Nicolae Geantă - Lecțiile nunții din Cana

sursa: Ben Hur

Tu ești Raiul cuiva? – de Nicolae.Geantă

adaptare foto după
adaptare foto după coperta
volumului Lysei Tawn Bergen
vezi AICI

Când a murit zilele trecute Hunter - câinele meu de vânătoare frumos și tare isteț, l-am găsit cu ochii deschiși uitându-se spre fereastra biroului la care eu scriam. A murit cu dorul după mine. Mă aștepta. „A murit cu ochii după dumneavoastră fiindcă l-ați făcut fericit, m-a încurajat Mihaela Mănescu. Ați fost propriul lui Rai!” Declarația poetei, chiar în toiul lacrimilor mele, e o filosofie profundă de viață: noi putem fii Raiul celor din jur! E-adevărat, putem fii și... iadul!

Pitt Popovici spunea că familia e colțul de Rai. Nu pentru că în cămine zboară îngerii, nu pentru că nu sunt neajunsuri. Ci pentru că partenerul te fericește, te încântă la extaz. Prezența lui te face să trăiești ca în sânul lui Adam. Dar pentru asta trebuie să fii și tu un înger. Din nefericire în multe familii partenerii nu se simt ca în Rai ci ca pe Marte. Ca doi extratereștrii. Din când în când ei văd farfurii zburătoare. Aud țipete, uși trântite și văd scântei verzi pe la tâmple.

luni, 8 februarie 2021

Investiții (zilnice) în soția ta - de Nicolae.Geantă


Asigur-o verbal de iubirea ta! Nu în gând îi spui soției c-o iubești. Trebuie să te audă!
Petrece momente de calitate numai tu cu ea. Fără nimeni în preajmă, fără niciun gadget, fără niciun accesoriu. Ba mai mult în acele minute ascult-o!
Fă-i complimente. Nu te costă nimic dar aduce atât de mari beneficii.
Oferă-i o floare, o ciocolată, un mic cadou. Iubirea se cheltuie pe sine nu doar la ziua de naștere.
Luptă-te să te uiți mai mult la inima ei decât la trupul ei! Inima rămâne mereu tânără.
Îngheață imediat orice conflict. Cu un singur sărut poți șterge un vagon de frustrare.
Oferă-i mângâiere înainte de culcare. Pielea, părul femeii sunt făcute să fie tactile. Și degetele tale la fel. 
Nu o lăsa seara singură: soția ta nu e o persoană pe care ai ales-o că nu ai avut altceva, ci ai ales-o pentru că nu ai vrut altceva!
Rugați-vă împreună minim zece minute. Rugăciunea comună vă ajută să respirați cu aceeași plămâni!
Prezint-o pe soția ta lui Dumnezeu și prezintă-L pe Dumnezeu soției tale!

Nicolae.Geantă

vineri, 5 februarie 2021

Dumnezeu nu e ca noi. Din fericire.

Citeam în Midraș că atunci când Marea Roșie a înecat oștirea lui faraon, lăsându-i pe izraeliți să treacă, îngerii din cer, de bucurie, au vrut să dănțuiască și să cânte. Dumnezeu i-a oprit, ”Cum puteți să cântați când creaturile Mele mor?” Dumnezeu iubește. Îngerii și oamenii mimează iubirea… Nouă ne este greu pentru că trebuie să învățăm să iubim. Lui Dumnezeu îi este ușor pentru că El e iubire.

Când vom iubi ca El, vom fi ca El.

A plecat la cer să ne pregătească un loc așa cum părinții noștri s-au dus în Spania. Riscul pentru Dumnezeu e asumarea ideii că ne poate iubi și în lipsă… Ochii care nu se văd se uită…

Dar și asta face parte din triere.

Dacă trăim El este în noi, dacă murim noi suntem în El și e mai bine. Dar dragostea și dorul sunt frați vitregi…

El iubește, El nu-i ca noi. Din fericire…

Vladimir_Pustan
fundația Cireșarii

Trebuie mai mult... - de Nicolae.Geantă

Trebuie mai mult decât un măr

să umpli un coș

ca să împarți celor ce ți-au făcut cândva bine

un gram de recunoștință.

Trebuie mai mult decât un trandafir

să sădești o grădină

ca să încânte Cerul cu parfum.

joi, 4 februarie 2021

Evanghelia dresorilor - de Nicolae.Geantă



Când Marcu a făcut vreo “măgărie tinerească” (zic și eu așa, ca metaforă), derapajul junelui l-a scos din pepeni chiar pe Sfântul Pavel. Și, un-doi, Apostolul Neamurilor l-a rejectat din lucrare. Dar slavă Domnului Dumnezeu că s-a găsit un Barnaba, care a văzut în Marcu nu doar eminență cenușie, ci și o inimă ce putea fi îmbunătățită!

Când Max Lucado a ajuns într-o seară acasă și și-a văzut cățelușa Moly sfârtecată de un rotweiller criminal și nesuferit, a plecat iritat țintă spre stăpâna patrupedului îndemnând-o să-și “adoarmă” câinele! Însă doamna furnizorului de durere l-a rugat să se mai gândească: “Ce a făcut câinele meu e îngrozitor! Dar încă îl dresez. Nu am terminat cu el deocamdată!”.


Când a revenit acasă fiul risipitor, fratele mai mare a vrut să-l expulzeze din țară. Dar tatăl lor l-a iubit. Greșise mult, dar dresajul încă nu se sfârșise.


miercuri, 3 februarie 2021

Titus Corlățean - Neomarxism

Un excepțional articol al senatorului Titus Corlățean în legătura cu “legea sexismului” care se încearcă introduce forțat in școlile din România de către pleiada progresista Johannis-peneliști-pluseriști-udemeriști...

Așteptam o minune pentru votul de mâine - 04 febr.2021

Accesați 

https://m.facebook.com/109322467649679/posts/180714220510503/?d=n