Fundaţia CIREŞARII

miercuri, 31 iulie 2019

Reportaj de misiune. Cluj Napoca-Zalău-Sibiu - de Nicolae.Geantă

Romale aven co Del. Miniturneu evanghelistic pentru bisericile de rromi. Căci România are mulți rromi. Cei mai mulți din Europa. Și multe biserici de rromi. Tot nr. 1 în Europa. Rromi care se schimbă total doar la Cuvântul lui Dumnezeu. Dar ca să-l audă, dar ca să-l pună în aplicare, cineva trebuie să îl ducă la ei. 

Așadar, împreună cu Viorel Orpișan și Orchestra EbenEzer de la Biserica de rromi din Boldești am plecat în prima călătorie misionară în zona Clujului. 25 de persoane. Pastorul Oprișan a plecat de la 9,00. Cu trei mașini. Dar circulația pe E60 în Prahova e cursă în labirint. Vinerea nu poți urca pe Valea Prahovei. Duminica nu poți coborî dinspre Brașov spre Valea Prahovei.Nu că nu poți, dar ai viață de melc. Cu toate că prăpădești un rezervor de benzină. Eu am plecat la 14,00 pe la Cheia. Drumul e mai fluent, dar plin de TIR-uri. Adică e de ocolit! 

la groapa Pata Rât Cluj-Napoca
Copiii au ajuns la Cluj la ora 18,00. (Eu și cei ce au fost cu mine mult mai târziu). Am fost întâmpinați de Samuel Dorobanțu, azi clujean, ieri prahovean de-al nostru. S-au dus direct la biserica de rromi de lângă groapa Pata Rât. Cartierul e o veritabilă fabrică de microbi, cu mirosurile pestinențiale aferente. Din punct de vedere al mediului este nelocuibil! Și totuși aici se trăiește. Într-un univers al gunoaielor și sărăciei. Peste 2000 de țigani locuiesc lângă groapă, pe groapă, în groapă! În condiții nocive! „Nu vom mai vorbi niciodată că suntem săraci” au spus tinerii noștri rromi după ce au văzut Pata Râtul! „E inuman să locuiești aici!”. Așadar primim lecții și de la săracii din gunoaie: se poate și mai rău! 

Vladimir Pustan - Botez noutestamental la Biserica Living Water Detroit

click AICI pentru a vedea predica și tot evenimentul

Orchestra EbenEzer Boldești - Isuse te iubesc

video by Ben Hur
Biserica Filadelfia Sibiu

marți, 30 iulie 2019

Cristian Barbosu - Conflictul în căsătorie: cauze și soluții biblice

video by Harvest Arad

Orchestra EbenEzer Boldești - Nu-i bucurie mai mare

video Ben Hur
Wonderland Cluj Napoca
28 iulie 2019

Strigătul tăcut al unui om singur - de Sefora Geantă

Deși uneori credem că tot ce vrem e să dispărem, ceea ce ne dorim cu adevărat e să fim găsiți...

Viața m-a învățat că sunt 3 tipuri de oameni: cei care au fost mereu parte a ceva, cei care au fost mereu singuri, și cei care sunt integrați dar știu cum e să fii singur. Și dacă privim orice grup mai mare de 3 persoane, putem să-i identificăm pe toți.

Primii au crescut fie în familii mari, fie în biserici sau comunități cu mulți de vârsta lor. Sunt partea grupului care întotdeauna e prinsă în discuții, care, vorba românilor, se simt între oameni „ca la ei acasă”. Râd, gumesc, dezbat, se ceartă, fac totul, dar ei cu ai lor. Sunt cei angajați constant în activitățile grupului, iar asta îi face imuni la stimulii exteriori. Sunt în zona lor de comfort și nu observă pe cei care nu se simt în largul lor. Și asta nu pentru că sunt oameni răi, ci pur și simplu pentru că ei nu sunt conștienți de realitatea altora. Când ești învățat cu un lucru, nu concepi viața fără el...

duminică, 28 iulie 2019

Nicolae Geantă, Viorel Oprișan și Orchestra Eben Ezer la Florești Cluj și Sibiu

Miniturneu “ROMALES AVEN CO DEL”
duminică 28 Iulie 2019

Florești Cluj, ora 10,30 - Biserica de rromi Agape (pastor Marien Kroon)
Sibiu, ora 18,30  - Biserica de rromi Filadelfia (pastor Dorin Cioabă)

vineri, 26 iulie 2019

Noi suntem sfinți - de Mihaela Mănescu

Noi nu vom fi iubiți nicicând de lume;
Vom fi huliți de frați și de părinți.
Ne vor urî pentru cerescul Nume
Ce ni L-a dat Hristos: noi suntem sfinți.

Ei nu vor înțelege niciodată
De ce-L dorim atât pe Dumnezeu
C-am da și libertatea noastră toată!
Noi suntem sfinți, oricât ar fi de greu...

Să nu ne-abatem de la Calea dreaptă
Chiar de-am răbda cuptoarele fierbinți.
În Dragoste mai este înc-o treaptă:
Să biruim necazul ce ne-așteaptă...
Prin Jertfa lui Isus, noi suntem sfinți!

mihaela,
Biserica Adoramus București 

Vladimir Pustan - Un Dumnezeu legat de mâini (Windsor Canada, 25 Iul. 2019)

Predica începe la minutul 18:00
Video by Bethany Windsor

joi, 25 iulie 2019

Cristi Boariu - Care sunt căutările tale?


Păcatul albastru. Mânia – de Nicolae.Geantă


„Dumneavoastră ați văzut vreodată farfurii zburătoare?”, e întrebat un pastor, bun amic de-al meu. „Nu”. „Eu am văzut de când m-am căsătorit”. Da, farfurii care zboară, uși trântite, ferestre sparte, scârțâit de roti, țipete… ca la italieni. Oameni iritați. Iritanți. Zgomotoși. Cu nările umflate (în ebraică se numește „alp”, adică „nas”). Ca Ștefan cel Mare: degrabă vărsătoriu de sânge! Asta generează mânia. Războiul ostilităților. Cu alții. Dar în primul rând cu mine…

Mânia. Eu am numit-o păcatul albastru. Face oamenii albaștrii la față! Sau mai bine zis albastru-vânăt. Flagelul acesta despre care Vechiul Testament vorbește de 450 de ori! Păcatul care ne face pe toți nebuni! Mânia e nebunie. Eclesiastul (7:9) zice că „locuiește în sânul nebunilor!” Mai mult, Ioan Gură de Aur zicea că „între mânie și nebunie nu e nicio diferență!”

Mânia. E generată de gelozie, de mândrie, de neputință personală, de firea rea și păcătoasă... E otrava ce ne erodează pe dinăuntru. Întâi devenim iritați. Intrăm în disconfort. Nu avem astâmpăr. Gata să bubuim. Apoi vrem să ripostăm. Mânia nu e mânie dacă nu face scandal! Gesturi, fapte demne de ea. Apoi se transformă-n furie. Și erupe. Devine vulcan. Krakatau. Acopere totul cu lava urii. Distruge. Căci „mânia mațe varsă”, zice un proverb românesc. Tocmai de aceea a șasea poruncă din Decalog este „Să nu ucizi”. Pentru că, mai întâi de toate, omul este un pachet de nervi. Este mai degrabă un potential ucigaș decât curvar. Sau hoț. Sau mincinos. Sau…

Mânia. „E începutul orbirii”, spune un proverb arab. Ne face orbi cu ochii deschiși. Ne umflă, apoi plesnim! Devenim ca o apă scăpată din vas. Nu mai poate fi strânsă înapoi. „Cine e iute la mânie face prostii” (Proverbe 14:7). Apropos, ați făcut vreodată (la mânie) vreo prostie? Că eu câte am făcut… Știți ce zice un aforism din „Dicționarul de prostie”? (Da, există și așa ceva!?). „Cine e încet la minte e iute la mânie!”

„Mânia te prinde oriunde”, zicea Cristi Barbosu. Uneori chiar și în biserică. Dar mai ales în traficul aglomerat. Și destul de des în familie. „Potențiometrul mai mic”, o aud uneori pe soția mea. „Omul care nu este stăpân pe sine e ca o cetate surpată și fără ziduri (Proverbe 25:28)”. Și unde nu sunt ziduri intră orice drac!

Nicolae Geantă și Daniel Grigoriciuc - Indispensabilitatea Rugăciunii - ...

video by Ben Hur

miercuri, 24 iulie 2019

Nu pierde prilejul!

de C.H. Spurgeon

Unii oameni nu sunt treji niciodată când pleacă trenul, ci abia se târăsc până la peron, tocmai în timpul când pot să vadă pe toţi plecând şi zic atunci ca plouaţi: “Ce? A plecat trenul? Azi noapte trebuie să-mi fi stat ceasul!” Ei vin totdeauna cu o zi mai târziu decât ziua de târg şi-şi descarcă marfa după ce s-a spart târgul. Fânul şi-l adună când nu mai este soare şi se apucă de seceră îndată ce a trecut vremea frumoasă. Strigă “stai!” după ce a luat puşca foc si încuie uşa la grajd după ce i s-a furat calul. Ei seamănă cu coada vacii: mereu pe urmă. Apucă timpul de călcâi, nu de moţ, dacă mai pot să-l apuce în vreun fel şi de călcâi. Ei nu sunt mai de preţ ca un calendar vechi: timpul de a fi folositori a trecut pentru ei. Şi totusi, din nefericire, nu pot să fie lepădaţi, ca şi un calendar vechi. De murit nu vor să moară, cu toate că trăind nu sunt de vreun folos. Ei sunt ca şi cutare bătrână ursuză, căreia i se facuse o pensie şi care ţinea să scoată cât o putea de mult din ea.

continuarea AICI

Dumnezeul creştinilor - de Nicolae.Geantă

Odată, episcopul evreu al Parisului, Claude Montefiore, a fost întrebat de cineva care este diferenţa între Dumnezeul evreilor şi cel al creştinilor. "Dumnezeul evreilor aşteaptă ca oamenii să se pocăiască, pe când Dumnezeul creştinilor de duce după oaia pierdută",

Întrebat ce are mai presus Dumnezeul creştinilor decât celelalte religii, John Stott a replicat: "Dumnezeul nostru are o cruce!" Aleluia!

Nicolae Geantă - Iochebed și Amram. SOS copiii noștrii

Cât de mult durează iertarea? - de Nicolae.Geantă

Inspirat de o postare a pastorului Petru Lascău, am meditat mai profund la consecinţele iertării. Sincer, uneori am rămas corigent. Pentru că mulţi şi multe trebuie iertate. Mai mult chiar, mie trebuie să mi se ierte o dăsagă de greşeli...

Iertarea este ceva ce doreşte toată lumea să primească. Însă câţi suntem gata s-o oferim? Iertarea este o putere vindecătoare. Noi suntem singurii responsabili pentru propia noastră fericire. "Iubiţi-vă vrăjmaşii, voi vi i-aţi făcut", spunea Vladimir Pustan. Iertaţi-vă aproapele, faceţi primul pas spre iertarea dvs, îndrăznesc să spun eu. Incapacitatea de a ierta este reţeta suferinţei.

Iertarea este un proces continuu. Nu ierti numai odată pe an sau sâmbăta seara înainte de Masa Domnului. Nu ierţi numai două ore înainte de Paşti sau în Ajunul Crăciunului. Nu ierţi numai când cineva îşi cere scuze. Ci trebuie să ierţi ori de câte ori aproapele greşeşte. Fie că e politician, hoţ, interlop sau frate de biserică. Trebuie iertat. Altfel, versetul 15 din Matei 7 ne acuză. "Dacă nu iertăm,nici Dumnezeu nu ne iartă".

marți, 23 iulie 2019

Unde ne scăldăm? - de Nicolae.Geantă

Săptămâna trecută prietenul meu Vladimir a scris ceva despre „Scăldatul Interzis”. Mi-am adus aminte că în urmă cu opt ani am scris și eu ceva despre scăldat (iulie 2011, vezi aici)... 

„Arșița a ucis orice boare de vânt. Soarele s-a topit și s-a scurs pe pământ”, spunea Labiș, și e valabil și azi... Praful de pe drum e fierbinte ca cenușa vulcanică. Râurile s-au retras cuminți în talveg. Sălciile plângătoare nu mai au lacrimi. Iar frunzele lor, s-au răsucit de toropeală.

Două vrăbii se scaldă în tigaia lui Hunter. Câinele, stă tolănit, milog, sub scară la ușa bucătăriei, privind iscoditor puii și cloșca ce se spală în... grămada de rumeguș.

Puiu lu' Burloi, un vecin de-al meu, și-a pus un butoi de 200 litri pe-o schelă. De la peste 5 metrii, apa termală încălzită solar, curge pe-un furtun, într-o cabină de duș, din... patru celofane! Din când în când, se răcorește, fluierând Bolero. Feroviaru, un văr de-al meu, e mai șmecher. Are un butoi în pod, unde urcă apă cu găleata. Gradientul termic e ajutat de tabla de pe casă. Însă el, când face baie în bucătărie, ascultă manele. Și face "lăcărie" pe dușumea. Ghiță a lu' Boroș, de pe ulița ailaltă, are la colțul casei o tocitoare. Când n-are prune în ea, ține apă de poaie. Dacă afară sunt 40 de grade, recipientul pentru borhot e cea mai râvnită piscină, pe verticală. Mai ales că e adânc de 3 metrii.

Nicolae Geantă - Cea mai bună lecție despre har ce am învățat ca profesor

video Ben Hur

Vladimir Pustan | Toți împreună

video by Cireșarii TV | 21-iulie-2019 | Beiuș

luni, 22 iulie 2019

Mulțumim pentru ajutorul acordat Evei pentru acoperiș


Mulțumim tuturor care ați oferit un sprijin Evei și familiei sale în vederea construirii unui acoperiș nou. Avem un Dumnezeu măreț! Dar și frați cu inimă larg deschisă. Dumnezeu să vă răsplătească pe toți. Pentru donații, rugăciuni sau share al evenimentului.

În urma implicării dumneavoastră donațiile au depășit puțin 15.000 lei. Prin bunăvoința unui frate Eva a primit și 50 de foi de tablă tip țiglă! Zilele trecute tânăra a cumpărat cherestea (8200 lei), accesorii și alte 10 bucăți de tablă, vopsea, cuie, șuruburi, etc și a tocmit o echipă de constructori care vor demara acțiunea în curând.
În momentul finalizării acțiunii vă vom face anunțurile necesare!
Dumnezeu să vă binecuvânteze!

Nicolae.Geantă

Vladimir Pustan | Apocalipsa | 13.Judecata începe cu noi

vineri, 19 iulie 2019

Mihaela Mănescu - Sărut


Din vorbe rele aruncate,
Din răstigniri nepământești,
Din nopți prea lungi și-nlăcrimate,
Din răni adânci, însângerate
Tu faci grădini dumnezeiești.

Din așteptări îndelungate,
Din chinuri grele sufletești,
Din zile-amare și-norate,
Din judecăți fără dreptate
Tu faci cununi împărătești.

Din vise ce-au fost spulberate,
Din toate câte au durut,
Tu faci șirag de nestemate;
Iar tâmplele ce-au fost scuipate
Le mângâi, Doamne, cu-n sărut...

mihaela,
Biserica Adoramus București

Scăldatul interzis – de Vladimir_Pustan


Am crescut într-un sat purtat pe braţe de două crişuri. Crişul Negru şi Crişul Pietros au fost cele două ape care mi-au făcut copilăria mai frumoasă.

​Acolo pescuiam, acolo ne scăldam şi mi-aduc aminte că erau atât de curate încât cu ochii deschişi, sub apă, căutam agrafele pierdute ale fetelor.

​Amândouă apele au murit odată cu copilăria mea. O binecunoscută fabrică de alcool, proprietatea unor fraţi emanaţi s-a aşezat temeinic între râuri deversându-şi în ele borhotul mirositor. Au devenit mlaştini cu ţânţari. Ultimii copii care s-au scăldat acolo au ieşit cu bube. Soda caustică nu face bine la pielea de copil.

Vladimir Pustan în USA și Canada


joi, 18 iulie 2019

Suceava Evanghelică - Un mesaj despre contextul în care trebuie să ne crește copiii - de Nicolae Geantă

fă click pe imagine sau pe link

Păcatul alb. Indiferența – de Nicolae.Geantă

Am stat în parcarea bisericii 30 minute. Oamenii coborau din mașini, se uitau curioși spre mine și intrau în Casa de Rugăciune liniștiți. (A se citi indiferenți). În parcare eram eu, pastorul ce trebuia să predice. Dar la ușă era R. Un băiat de vreo 14 ani, cu 7 frați acasă și o singură bunică. Pe mine admit că nu m-au văzut. Eram în mașină. Dar pe lângă R. treceau ca pe lângă un invizibil.

Am scris mai de mult că pictorul norvegian Munch are un tablou „Țipătul”. În care o femeie vrea să sară în râu de pe un pod țipând în gura mare, în timp ce doi tineri din spatele ei se strâng unul în altul fără să le pese. Indiferenți. Sunt cu fața la ea, dar inima le e întoarsă. Închisă în bezna nepăsării.

Nicolae Geantă la Târgoviște

Biserica se află pe strada Colonel Nicolin, nr.1, 
parcarea poate fi la Penny, Micro 11, Târgoviște

miercuri, 17 iulie 2019

Eu o să merg în Cer! - de Nicolae.Geantă

„Dacă vreți să vedeți un om care va călca pe moalele Cerului, uitați-vă la mine! Eu o să merg în Cer...”, le-am spus într-o zi unui grup de liceeni debusolați de secularism. „Hai mă, termină cu siguranța asta. E mândrie...”, îmi reproșează apoi sec, între patru ochi. o colegă care a asistat la prelegere și care crede că nu am șanse nici să urc măcar în stratosferă!

Chiar așa, cum se ajunge în cer? Dacă întrebi un musulman zice că trebuie să citești Coranul, să faci pelerinaje la Mecca, să porți continuu jihadul (războiul sfânt al) lui Mahomed. Dacă întrebi un evreu spune că trebuie să faci circumcizie, să studiezi Tora, să ții sabatul. Și adventiștii spun la fel: fără sabat și cu carne de porc ești sortit iadului! Dacă întrebi un creștin ortodox spune că trebuie să fii obligatoriu membru în biserica lor, să faci zilnic mătănii, să citești rugăciuni, să săruți icoane și... alte eforturi suplimentare. Iar unii dintre ai noștri nu lasă pe nimeni în Cer dacă nu vorbesc în limbi, dacă poartă cravată, barbă, dacă beau din mai multe pahare la Cină... Și folclorul e destul de bogat pentru îndreptățirea personală. „Sunt un om drept. Sunt un om bun...” e sloganul tuturor care dau rețetarele de mai sus.

marți, 16 iulie 2019

Adevarul de aici ca o babă mincinoasă - de Vladimir Pustan

Un tânăr prinț s-a îndrăgostit de o tânără țărancă pe care a cerut-o de soție. Tatăl fetei i-a spus că numai așa îi va da fiica de soție dacă o să caute și o să găsească adevărul.
A plecat să-l caute prin câmpii, cetăți, parlamente, universități, dar pretutindeni i se spunea că adevărul fusese pe acolo numai că plecase repede. Adevărul ere prin altă parte, mai departe, de fiecare dată mai departe.

sâmbătă, 13 iulie 2019

Bravoooo Simona Halep!


Prima mulțumire a sportivei se îndreaptă spre Cer!

Bravooo Simona Halep!

Pentru că ești o luptătoare profesionistă. Știi să te ridici oridecâteori ori cazi!
Pentru că astupi gura răutăcioșilor. Nu cu replici tăioase, nu cu pumnii și nici aruncând cu racheta în ei! Ci cu faptele tale!

Pentru că deși ai atâția critici și împotrivitori poți face slalom printre ei și avansezi!
Pentru că deși ai o presiune uriașă pe umeri reușești să o ascunzi. Și zâmbești!

Pentru că faci cinste României. Într-un timp când cei mai mulți îi fac deservicii!
Pentru modul în care dai tot ce poți!
Pentru că ești cea mai bună!

Nicolae.Geantă

Când crezi că aduci o slujbă lui Dumnezeu dar El nu te cunoaște - de Nicolae.Geantă

Mi-a povestit aseară un tânăr că într-o biserică (nu spun unde) dacă ai barbă nu poți lua parte la... frângerea pâinii! Ba mai mult, cine are barbă trebuie să stea în genunchi tot timpul cât frații se împărtășesc! Astfel de bazaconie bisericească nu doar că e nebiblică, prostie omenească, fariseism exacerbat, dar e curată barbarie! (De fapt pentru unii bărboșii sunt niște barbari!). Culmea e că cei ce o practică sunt încântați, și spun că aduc Domnului o slujbă, o jertfă de miros plăcut!

Nu vreau să aprofundez folclorul bisericesc românesc (deși ar trebui să-l stopăm odată). Oricum dvs ați auzit mai multe năzdrăvănii decât mine. Nu vreau să spun aici că am auzit de atâtea ori în biserici, cu urechile mele, “trăsnăi” chiar... împotriva mea. (“Frate, aveați hăini albe de înjer, da’ să știți că... cravata era neagră!” e una dintre ele). Ce vreau să spun este că oamenii care le generează cred că fac o slujbă înaintea Domnului!

vineri, 12 iulie 2019

Apel la rugăciune pentru Iosif Oprișan

Iosif Oprișan, solistul grupului “Rouă pentru Suflet” de la Biserica de rromi Eben-Ezer din Boldești-Scăieni, se află de mai multă vreme într-o stare îngrijoratoare din punct de vedere al sănătății. În ciuda mai multor intervenții medicale în diferite spitale, situatia cântărețului nu s-a ameliorat. Tânărul Oprișan, care are nevoie de o nouă spitalizare în aceste zile, are și nevoie urgentă de rugăciunile noastre, mai ales că duminica viitoare, 21 Iulie, va îmbraca haina de mire!


Dumnezeu sa-Și întindă mâinile peste tine, Iosif, iar sângele Lui sa te vindece deplin!

“Totuși El suferințele noastre a purtat și durerile noastre le-a luat asupra Lui” (Isaia 53:4)


Nicolae Geantă

De la îndrăgostire emoțională la... dragoste - de Nicolae. Geantă

Am citit o statistică în care se menționează că cele mai multe divorțuri apar în primii doi ani de la căsătorie. El și ea nu se mai potrivesc. Nu se mai acceptă. Nu se mai agreează. Îndrăgostiții din urmă cu câteva luni au devenit inamici. Dorm în pat cu dușmanul... S-au dus și agape și eros!

Problema nu este numai că am citit dar a trebuit și să consiliez astfel de cazuri. Inițial nu am știut să le spun decât că e din cauza că au sisteme de gândire diferită. Că el nu poate gândi, acționa ca ea. Și din această cauză când ea descoperă că el n-are mentalul de fată, sau când el descoperă că ea nu se poartă ca un băiat... Și rețeta a mers. Evident când ei și-au dat silința.

joi, 11 iulie 2019

Nu suntem victime - Mihaela Mănescu


Nu suntem victimele mării-nfuriate.
Din valuri, Dumnezeu ne face drum.
Furtuna crâncenă a lumii nu ne poate
Învinge-n lupta noastră nicidecum.

Nu suntem fără apărare-n vijelie.
Avem puterea Duhului cel Sfânt
Ca să zidim prin Har ceresc pe temelie
Și aur și argint pe-acest pământ.

Nu suntem amăgiți rătăcitori prin noapte.
Avem Lumină veșnică de Sus.
Și călăuză, prin ale-ndoielii șoapte,
Ne e al nostru Domn iubit, Isus.

Nu suntem, fraților, ai nimănui sub soare
Pierduți într-un deșert chinuitor.
Noi suntem călători spre Paradisu-n floare
De când Hristos ne e Mântuitor...

mihaela,
Biserica Adoramus București

Nicolae Geantă la Betel Dumbrăveni

14 iunie 2019, ora 15




marți, 9 iulie 2019

Dacă nu ar fi Dumnezeu pe pământ… - de Nicolae.Geantă

Zilele trecute, un profesor șugubăț, mai mult nihilist decât agnostic, mi-a trimis în batjocură un mic text din Pater Noster de Jacques Prevert:

„Tatăl nostru care ești în ceruri, rămâi acolo.
Iar noi vom rămâne pe pământ,
care e câteodată așa de plăcut...”

I-am răspuns retoric: „Câteodată e pământul plăcut? Și în rest? Fără Dumnezeu suntem nimic. Venim de nicăieri și ne ducem nicăieri. Ca și câinele meu Hunter! Nu vreau să parafrazez aici pe Petru Țuțea să nu se înțeleagă greșit! Eu îi mulțumesc lui Dumnezeu că nu rămâne acolo. Că El nu e deist. Că eu nu sunt singur! Nici pe pământ și nici în Cer! Iar dacă pământul ar fi frumos totdeauna nu aș mai visa la cer!”

Interesantă rugăciunea lui Prevert. Dar dacă nu ar fi Dumnezeu pe pământ…

duminică, 7 iulie 2019

Vladimir Pustan - Masa este gata

Video by Ciresarii TV
Beiuș, 07.07.19

Pe locul tău - de Vladimir Pustan

Nae Ionescu spunea odată că un bun român este acela ce respectă ce poate face altul şi nu poate face el.

Când creierul comandă unui mădular al trupului să facă ceva şi acesta îl trimite la plimbare înseamnă că acel mădular e paralizat. Dar când un mădular face lucrarea altuia (bunăoară să te scarpini în ureche cu degetul de la picior) e nebunie.

Petru a predicat şi trei mii de oameni s-au pocăit. Pavel a predicat şi el şi un tânăr a căzut de la fereastră şi a murit. Pavel trebuia să scrie scrisori, să înfiinţeze biserici, să ungă păstori. Petru trebuia să predice.


sâmbătă, 6 iulie 2019

Întinde-ți o mână de ajutor pentru acoperișul Evei!

O cunosc pe Eva de când era liceană. Fivi, fata mea cea mare, s-a împrietenit cu ea și a câștigat-o definitiv pentru Hristos. În clasa XI și a XII-a ziua era la cursuri și după masa lucra. Venise din Broșteniul Sucevei să învețe carte la oraș. Părinții nu i-au prea fost nici mână, nici ochi, nici portofel. Când au auzit că s-a pocăit au aruncat-o în stradă: „Mai bini vineai gravidâ cu burta la gură și îți creșteam noi copchilu decât să te pocăiești. Mai mari rușânii ca aista nu ne puteai fașii!”. A luptat să se descurce singură...Modestă, smerită, luptătoare. Și credincioasă! Nu am putut să ajungem la botezul ei. Și cel mai mare regret al fetei este că nu am putut să-i predic la nuntă. Am fost departe, peste mări și țări... Dar Dumnezeu a fost acolo!

joi, 4 iulie 2019

Păcatul verde. Invidia. Al doilea păcat... – de Nicolae.Geantă

Shakespeare îl numește „păcatul verde”. Nu că ar fi ecologic dar te transformă în cameleon. Te face semafor. Bacon spune că e „păcatul care nu se duce niciodată în vacanță!” Un filosof grec a zis că este „rugina care corodează omul”. Eu l-am numit „al doilea păcat”. Pentru că după ce a păcătuit Eva în Rai, l-a săvârșit fiul ei în afara Edenului. Invidia. Păcatul care te transformă în șarpe ce înghite licuricii, așa cum am mai scris. Pentru că nu suportă ca ei să strălucească mai tare ca tine...
Invidia e un sentiment egoist. Dar nu egoist că pentru a face ceva pentru tine, ci pentru a-i distruge pe ceilalți din jur. Vorba pastorului Cristi Barbosu: „Îmi place ce ai, dar nu îmi place că e al tău!”. E o dambla luciferică. Satan din invidie a căzut din Cer!

Biblic, invidia e prezentă imediat după părăsirea Edenului. Imediat după minciuna adamică. Apare imediat după ce faci un bine. Cain l-a ucis pe Abel pentru că a adus o jertfă mai plăcută. Of Doamne, de câte ori nu am trăit și noi în pielea lui Cain! Da, suntem și Abel dar și Cain... Bisericesc invidia e întâlnită imediat după ce Barnaba a vândut un ogor. Binele lui i-a înverzit pe Anania și Safira. Și ce să facem, să nu mai facem bine? Să facem, chiar dacă unii vor avea probleme cu fierea...

miercuri, 3 iulie 2019

Modul lui Dumnezeu de a ne provoca la rugăciune - de Nicolae.Geantă

Uneori,
nu ne convin
stările prin care trecem.

Întâlnim un om rău,
o situație fără ieșire,
un copil răzvrătit,
un medic
ori un profesor incompetent.
Sau o boală.
Ori mai rău...
biserici criogenate!

Vociferăm.
Ne lamentăm.
Purtăm retorici păguboase.

Dar,
acesta este
modul lui Dumnezeu
de a ne provoca la rugăciune!

Nicolae.Geantă

marți, 2 iulie 2019

Despre părinți...

Dragostea parintilor este sentimentul cel mai sincer si cel mai puternic din toate cate exista. Nu este nimic care sa poata diminua aceasta legatura puternica. Nici moartea nu poate sa faca ca aceasta dragoste sa dispara. Din pacate, uneori realizam unele lucruri prea tarziu.Deseori se intampla sa ne ranim parintii sau sa ne suparam pe ei. Si doar peste multi ani intelegem cat de nedrepti am fost cu ei. In acest articol am selectat cateva citate, care va vor convinge ca parintii sunt de nepretuit.