youtube

duminică, 29 octombrie 2023

“Halloween între divertisment și avertisment” - Nicolae Geantă la A7TV



duminică 29 octombrie 2023, ora 21
La emisiunea „Știrea cea Bună” a lui Cornel Dărvășan 

Altă matematică? - de Nicolae.Geantă

Noi știm că unul plus una fac una!
O pereche.
Dar unul plus unul nu știm cât fac.
Chiar dacă noii matematicieni miopi
mint rușinos
afirmând că ei au descoperit mai nou rezultatul...
 
Noi știm că unul ori una fac unu!
Dar una ori una nu știm cât fac.
Căci nicio înmulțire nu se face fără unul...
 

Noi știm că unul fără una e unu.
Că una fără unul e una.
Dar unul fără unul, sau una fără una,
nu știm cât fac.
Pentru că unul plus unul
nu au fost niciodată una!
Iar una plus una nu au fost niciodată unu!
 
Noi știm că o capră nu se poate aduna cu o varză,
chiar dacă se iubesc la infinit.
Un câine nu se poate împărți cu o ridiche,
iar un inorog nu se poate înmulți cu un pelican.
Dar unul plus una,
înmulțiți și împărțiți,
adunați și alipiți,
știm întotdeauna că fac una!
O familie...
 
Și mai știm că
unul minus una nu mai fac!
 
Așa e de când lumea
socotește matematica iubirii.
Într-unul și-una...
Celelalte calcule 
dau mereu cu eroare.
 
Nicolae.Geantă
 

luni, 23 octombrie 2023

E toamnă iar - de Mihaela Mănescu

 

E toamnă iar și-aș vrea să pot

Ce-i vechi din mintea mea să scot,

Să fac curat prin gânduri gri,

S-arunc din suflet lacrimi mii.

Dar prea departe toate-mi par

Și-afară, Doamne-i toamnă iar...


E toamnă iar. Și ce să-i fac?

Nici frunzele nu îmi mai plac,

Nici ploaia rece din amurg,

Nici amintirile ce curg.

Aș sta așa, privind fugar

Cum vine, Doamne, toamna iar.

E toamnă iar și iarăși merg

Pe-aceleași urme ce se șterg

Uitând de anii efemeri

Ce-mi rup din suflet primăveri.

Și peste dulcele-amar

E toamnă-n mine, Doamne, iar...

 

mihaela mănescu,
17 octombrie 2023

duminică, 22 octombrie 2023

Un pic mai bine… - de Nicolae.Geantă

Într-o zi, un oarecare Adrian mi-a scris că îi merge foarte rău, că nu îi iese nimic, că uneori este gata sa renunțe! Ați trecut prin aceasta vale a descurajării. Când pământul e peste tot și Cerul nicăieri. Sigur ați trecut și nu doar odată! I-am scris lui Adrian câteva sfaturi. Peste câteva zile îmi scrie să îmi mulțumească. Recunoscător. “Mulțumesc lui Dumnezeu, parcă sunt un pic mai bine”. I-am scris din nou. Scurt.  “Depinde la ce te raportezi. Dacă privești în jur o să vezi că alții au nevoie de picioare în timp ce ție îți trebuie doar pantofi! Ești binecuvântat…”

“ Greu” poți spune că e. Dar asta nu înseamnă automat că și e. Și oricum mai bine greu decât gol. 

Nick Vujicic, care nu are nici mâini și nici picioare - și deci nici apărare, scria într-o carte a sa: “Unul dintre lucrurile extraordinare legate de propria ta zonă de siguranță este acela că o poți umple cu orice îți aduce pacea în suflet”. Fugi de gândurile negative. S-ar putea ca într-o zi să explodeze!

Când ți se pare că nu mai poți doar ți se pare. Poți mult mai mult decât crezi. Când ești trist vezi apusurile de Soare de 44 de ori într-o zi, cum zicea Antoine de Saint Exupery. Dar numai la fiecare răsărit poți vedea cum se naște frumosul.

Suntem neliniștiți în suflet pentru că în loc să ne aruncăm în viață și să trăim, alegem să stăm pe margine. Și pe margine se moare.

Ridică (puțin) capul din frământări. Cu cât îl ridici (puțin) mai sus cu atât vei fi (puțin) mai bine!  O să vezi ceea ce e de văzut. Că nu ești singur/ă…

Nicolae.Geantă

vineri, 20 octombrie 2023

Thanksgiving la Biserica Izbânda Drăgăneasa, Prahova

Avem un milion de motive să fim recunoscători pentru modul în care Domnul Isus Hristos ne-a purtat de grijă și în anul acesta. Ne-a binecuvântat familiile, bisericile, slujirea, rodul muncii. Dar și rugăciunile. Uneori zilele nu au fost roz. Alteori am trecut prin văi cu suspine. Dar de fiecare dată Hristos a fost acolo: în Valea Plângerii, în furtuni, în cuptoarele de foc, printre „leii” care era gata-gata să ne înșface! Mâna Domnului nu s-a scurtat! Putem să strigăm fericiți și azi: „Eben-Ezer!” (Până aici Domnul ne-a ascultat!). Prin urmare, duminică 22 octombrie avem o zi specială la Biserica Izbânda din satul copilăriei mele - Drăgăneasa. De la ora 17,30! Vă așteptăm!

          PS: Vom avea un grup de tineri dela Biserica Profides București, absolvenți ai școlii de predicare, care vor depune mărturii fascinante! 

Nicolae.Geantă 


sâmbătă, 14 octombrie 2023

Aleargă, mai aleargă - de Traian Dorz

Aleargă, mai aleargă, curând ajungi la țel, tot cerul te așteaptă biruitor în el.

Aleargă, mai aleargă, nu obosi nicicând

cununa te așteaptă, de-alergi o iei curând.


E uneori grea calea, sunt uneori vrăjmași?

- Credința-nvinge totul, nicicând să nu te lași.


Sunt uneori ispite ce-ndeamnă să te-așezi?

Tu n-asculta, aleargă, și calea să-ți veghezi!


Sunt uneori îndemnuri ce înapoi atrag?

Tu surd fiind la toate, s-alergi spre țelul drag!


Sunt uneori și piedici ce fac să cazi amar?

Tu iarăși te ridică, mai dârz și-aleargă iar!


Curând de-orice primejdii pe veci vei fi scăpat

și de Hristos la capăt vei fi încununat.

vineri, 13 octombrie 2023

Deschierea Bisericii Române din Bridgwater, UK

Prin harul nemărginit al lui Dumnezeu, după o perioadă bună de căutări, duminică 15 octombrie 2023, de la ora 15,00 vom da startul unei noi biserici românești în Marea Britanie: Romanian Church Bridgwater (West St, TA6 7 EU). Noua Biserică este un loc de închinare pentru orice persoană care vrea să-L slujească pe Hristos Isus. 
Vă așteptăm să fiți alături de noi!

Nicolae.Geantă & Romanian Church Bridgwater
 

Nicolae Geantă și Cosmin Ilioni - Educația - RTN Chicago

luni, 9 octombrie 2023

Jurnal dela Marșul Apărătorilor Credinței - de Nicolae.Geantă

Sâmbătă 7 Octombrie. 2023. În jur de 15,30. Piața Victoriei. În fața Guvernului României. Câteva mii de creștini. Evanghelici, ortodocși, catolici. Bătrâni, tineri și ceva copii. Români, maghiari, rromi. Din Țară sau din Diaspora. Veniți cu mașinile personale, cu microbuzele, cu autocarele. Cu metroul. Ori cu avionul. Și unii, bucureștenii, veniți chiar pe jos. Poliție. Jandarmerie. Mașini ale lor. Motociclete. Bodyguarzi. Bannere. Pancarte. Steaguri. Fără fluiere. Fără vuvuzele. Un băiat are o chitară. Mai mulți au Biblii. Și mii de inși ce au tricouri negre pe care scrie „Ne luăm curcubeul înapoi”. Afară e cald. Cer senin. E toamnă, dar sunt +28 de grade Celsius! Dumnezeu este cu noi! Dar și noi cu El. Căci, ce folos ar fii dacă El ne poartă de grijă și noi am sta cu spatele. Toată atmosfera asta este dedicată Lui. Regelui etern! Celui mai Mare!

Când am pășit printre miile de oameni de la „Marșul Apărătorilor Credinței 2023” am fost asaltat. Îmbrățișat. Sărutat. Obligat să particip la selfie-uri sau ședințe foto ad-hoc. „Sunt din Maramureș…, din Brăila…, din Timișoara…, din Oradea…, din Bistrița, din Valea Jiului, din orașul dvs… Din Italia. Din Anglia”, sunt numai câteva dintre declarațiile ce mi le-aduc aminte. Băieții din staff-ul de la Profides m-au strâns în brațe ca la rugby. Nu ne văsum de câteva luni! Așa face dragostea. Îi simți îmbrățișările în toate încheieturile. Oamenii sunt bucuroși. Toți. Inclusiv cei veniți în cărucioare cu rotile. Chiar și Poliția zâmbește. La ce eveniment ați mai văzut polițiști cu fețe zâmbitoare? Printre mulțime toată comunitatea Profides, organizatorul Marșului.

sâmbătă, 7 octombrie 2023

De ce te-aștept azi la Marșul Credinței? – de Nicolae Geantă


Când vorbim de marșuri oamenii se gândesc la proteste. Proteste împotriva cuiva. Noi nu protestăm împotriva nimănui. Credința nu e despre proteste. Credința e despre iubire. Și despre rugăciune.

Marșul Credinței nu este al unei biserici, al unei dogme religioase. Marșul e despre unitatea creștină. Că biserica ta e cu clopot, cu vorbire în limbi, cu muzică contemporană sau numai corală, că păstrezi o zi de sărbătoare anume sau că toate zilele sunt la fel, creștinismul trebuie să fie ancorat într-Unul singur Dumnezeu! Cine e cu El nu poate fi împotriva Lui!

Marșul Credinței este despre rugăciune! Fie în șoaptă sau strigat, fie în gând, în picioare sau pe genunchi, creștinii se roagă Tatălui din Ceruri! Rugăciunea e nu doar talk-show cu Dumnezeu, e cea mai puternică armă. Vă dați seama ce înseamnă s-o folosim cu împreună împotriva răului? Cine se roagă împreună trăiește în pace împreună!

vineri, 6 octombrie 2023

in memoriam: Ionică JURAVLE - un român penticostal mai vechi ca penticostalismul – de Nicolae.Geantă

Întâia dată l-am întâlnit pe fratele Ionică Juravle la un mega-eveniment creștin în Bihor. La Beiuș, la „Ziua Porților Deschise”. Această sărbătoare unde Biserica face la scară mică ce face Cerul la macroscară: deschide porțile să-i intre musafirii. În zilele acelea nu împlinise centenarul. Nici fratele Ionică, nici Biserica penticostală. Pentru că da, bătrânul botoșănean era puțin mai vechi decât penticostalismul. Desigur cel românesc…

Atunci am întâlnit un bătrânel simpatic, fără ochelari, fără junghiuri, fără lamentații. Fără mască anticovid. Dar cu un baston despre care spunea că-l poartă mai mult de formă. Nu avea nevoie de el. Însă slujitorii lui Dumnezeu au totdeauna nevoie de toiag. Pentru cârmuire, pentru apărarea turmei de vrăjmași. Chiar dacă nu mai putea să fugă, picioarele-i alergau. De aproape 100 de ani prin maratonul vieții. Căci Ionică Juravle s-a născut la început de 1922. În Ianuarie, pe 6. Odată cu satul sau Todireni (înființat în 1921/1922), și, așa cum am spus, cu Biserica Penticostală din țara noastră (Septembrie, 1922).

Din cei 101 ani și jumătate cât a durat Pelerinajul său printre telurici, aproape toți și i-a petrecut alergând sub steagurile lui Dumnezeu. Căci fratele Ionică a avut contact cu creștinismul evanghelic încă din pruncie. De la 7 ani. A cunoscut Biserica odată cu școala. A învățat să scrie și sa citească odată cu Biblia. Dar și să se roage. Căci dacă decât citești și nu te rogi, apoi nu vei avea nicio descoperire. Dar nici transformare. Oameni buni, Pelerinajul creștin se face odată cu citirea Sfintei Scripturi si cu rugăciunea. Fără ele poți alerga si o mie de ani. Tot nu vei ajunge la țintă! Acasă. (Pentru creștini „Acasă” se traduce Cer).

România (A)BUZATĂ - Christian Crăciun, Nicolae Geantă și Florin Frățilă

sursa: Ben Hur Nicolae.Geantă, via DADA Tv

joi, 5 octombrie 2023

De ziua profesorilor: Rămâneți depozitari de comori! - de Nicolae.Geantă

Știu, societatea contemporană nu vă recunoaște meritele. Trăim într-o lume unde totul este aplatizat. Maneliștii și „buzații” sunt mai importanți decât cei cu doctorate. Fac rating. La ce? 

Corporatiștii vă înfierează mereu cu mânie proletară: „Wow, dar ce salarii aveți voi bugetarii!?” Și-ar dori să mănânce numai dânșii steik-uri, icre de Manciuria și să-și etaleze poșetele Louis Voiton. Iar dvs să vă umflați cu cartofi, să umbalți cu haine din SH-uri și cu Dacii prăpădite! Dar să le instruiți de top odraslele! Pentru care n-ar plăti o cutie de cretă. Că învățământul în țara asta doar e gratuit! (Bacșiș de sute de lei lasă pe oriunde intră cu ochelarii de soare pe nas. Chiar noaptea!) 

Politicienii nu-și văd vilele de pregătirile voastre. În concluzie vă țin pe salarii asemănătoare cu șoferii lor. Ei cred că le sunteți slugi. Pardon, mașini de votat. Prin urmare v-au tăiat doctoratele în licee. Dvs le-ați câștigat cinstit. Ei prin plagiat! Și cine-i hoț vede toată lumea hoață!

duminică, 1 octombrie 2023

124 de ani de Creștini după Evanghelie în România - de Nicolae.Geantă

Francis Berney, Charles Aubert
și soțiile acestora
Pentru români 1 octombrie e prima zi oficială de toamnă. Dar și ziua aniversară a Bisericii Creștine după Evanghelie din țara noastră. Lucru mai puțin știut. Astăzi BCDE a împlinit 124 de ani de la înființare. Dacă e mult sau puțin nu ne putem pronunța. Dacă a slujit Mântuitorului său cu toți talanții și darurile ce i-au fost hăruite numai ea știe. Și numai Dumnezeu poate pune în balanță. Însă, de-un secol și-un sfert, aici, pe plaiurile mioritice Creștinii după Evanghelie au scris istorie pentru Hristos. Și încă vor mai scrie. Astăzi amintim numai câteva evenimentele derulate în timp. Altfel pot fi așternute de praf. Iar pe istoria bisericii nu e permis să se așeze niciodată colbul uitării...

Începuturile „Mișcării Fraților” în România au punct de reper anul 1899. În acel an, în ianuarie, un misionar englez - Edmund Hamer Broadbent, care efectua o vizită în Europa de Est, a vizitat creștini baptiști din zona Constanța, apoi o biserică baptistă din București. Uimit de spiritualitatea decăzută a românilor din Regat a întocmit un raport, care a fost editat în Anglia și în Elveția. Un astfel de raport a ajuns în mâinile unui elvețian care conducea o școală biblică în Tunis, pe nume Francis Berney, care s-a decis să vină în România. Acesta, împreună cu familia și colegul său Charles Aubert au ajuns în „Micul Paris”, unde pe 1 octombrie 1899 au deschis prima adunare de creștini după Evanghelie din țara noastră, pe strada Teilor, nr. 82, cu slujbe în limba franceză. Primele acte de cult - primul botez și prima Masă a Domnului - au fost oficiate doi ani mai târziu, după care au început slujbe și în limba română. Chiar dacă în 1902 Charles Aubert se mută în Constanța, timp de un deceniu în București se plantează 2 biserici CDE - una în zona Bucur-Obor (azi Biserica Antiohia),și alta în Colentina (azi Biserica Lumina), apoi, în iulie 1909, Francis Berney este expulzat din România! În 1913 se deschide o adunare frățească și în Crângași (azi Biserica Izbanda). 

La mulți ani Luigi Mițoi!