Fundaţia CIREŞARII

vineri, 30 noiembrie 2018

România ca o medalie - Nicolae Geantă

 Se spune că, atunci când s-au împărțit pământurile, românii nu au mai apucat nimic. Rămași pe-afară au făcut o delegație și au plecat în audiență la Dumnezeu. După ce le-a ascultat lamentația, Petru a întrebat nedumerit pe Hristos: "Și-acum ce facem, Doamne?" "Le dăm țara pe care am oprit-o pentru noi!" Poate că de aceea a zis Papa Voitila că România e Grădina Maicii Domnului.


Nu știu dacă România e ruptă din Rai (deși aș vrea să am în Cer și Subcarpații și Apusenii, și Delta și Bucovina), dar spuneam astăzi la prânz într-o conferință că știu că este ca o medalie. O distincție care îți umple pieptul. Dar și inima. O distincție care îți dă identitate! O distincție pe care o porți cu mândrie. Chiar și atunci când ești învins!

Pentru medalii trebuie să faci efort. Superefort. Sacrificii. Dar România e o medalie pe care am primit-o nemeritat! E darul lui Dumnezeu! Medalia asta e har, nu blestem! Campionii își blesteamă eșecurile, nu medaliile. Atunci de ce bombănim printre dinți România? Sau nu ați auzit-o pe Oana Pellea zicând: "dacă îți înjuri țara de dimineața până seara e ca și cum te-ai înjura singur în oglindă?"

O medalie e o distincție de merit. Apropos, noi merităm România? Ce am făcut pentru ea? Rămâne ca măcar de-aici încolo să demonstrăm.

România e o medalie ce se dă mai departe! Dar pentru asta trebuie s-o aperi. Să o păstrezi. Medalia asta "e tărâmul celor dispăruți, și a celor ce va să vină", vorba lui Ștefănescu Delavrancea. Sau cum zicea Regele Mihai odată în Parlament: "Țara nu e a noastră, ci am luat-o cu împrumut de la urmașii noștri!" E a lor. Față de trecut nu putem face nimic, e de nemișcat, dar față de viitor?

România e pusă la gât ca o ghirlandă cu flori! Nu ca un jug de povară! Florile miros și după ce sunt rupte... Iar după ofilire, din tulpina lor vor creste iarăși bobocii! România va înflori. Așteaptă o fereastră...

Poate că de aceea subscriu cu Grigore Vieru: "dacă nu aș fi român aș locui în România!"

Dumnezeu să binecuvânteze România! Și toți românii frumoși! Românii sunt frumoși...

Nicolae Geantă

Cicatrici și reflecții - de Sefora Geantă

(Nu-mi place să scriu, în general, despre evenimente din viața mea, dar în urma insistențelor unui bun prieten am decis să împărtășesc și cu voi experiența aceasta...)

Anu' ăsta mi-am luat primu' job, în vară. Direct peste hotare. Ca orice tânăr aveam planuri mari, elan și speranțe. Dumnezeu a vrut însă altceva de la mine... După 8 zile de lucru am avut un accident, nu grav dar suficient cât să mă imobilizeze la pat și să mă împiedice să mă întorc la muncă. M-am fâțâit prin tot felul de spitale, m-am confruntat cu un rasism pe care e greu să-l treci cu vederea și mi-am simțit inima grea ca plumbul. Ba chiar viermele disperării îndrăzni a vrea să-și facă loc în mintea mea. Tatăl unei prietene a stat cu mine ore întregi, dar a venit și o ușă la care a trebuit să se oprească. Testele grele ale vieții le dăm întotdeauna pe cont propriu... Și acolo unde oamenii nu mai pot interveni, nu rămâi decât tu cu tine însuți și mâna lui Dumnezeu.

Săraca mea frumoasă țară – Vladimir Pustan

Dacă te fac la inventar…

Nu avem și n-am avut niciodată prezent. „La trecutu-ți mare, mare viitor”, zice poetul care-și dă și el seama că trăim într-un trecut umbros și deja suntem într-un viitor cețos. De aceea românul nu se bucură de ziua de azi, ci trăiește nostalgic cu gândul la ce a fost cândva și speră într-un mâine de care să te apuci ca de scara de la ultimul vagon al unui tren.

Nu avem sfinții noștri. I-am importat pe-ai altora atunci când ne-au trebuit moaște, iar cei pe care i-am făcut acum sunt hilari în frunte cu Ștefan cel Mare. Poate Constantin Brâncoveanu, dar și el merită doar pentru martiraj.

Nu avem un destin individual. Fiecare-și are soarta pe care o merită comunitatea de care aparține. Credința la români nu-i opțiune personală, ci angajament colectiv. Antim Ivireanul zicea că în iad merg „limbile că n-au credință, jidovii că n-au botez și ereticii că s-au schismat.” În Rai mergi doar dacă ești român-ortodox, copiii mei care s-au născut penticostali n-au nici o șansă.

Cătălin Ciuculescu și Nicolae Geantă la Râșnov

duminică 2 decembrie 

Nicolae Geantă - Un lider neașteptat

video by Ben Hur via Profides

joi, 29 noiembrie 2018

Film de prezentare a României la sărbătorirea Centenarului

Nicolae Geantă - 30 de minute de viață

video Ben Hur
BST Hendon London

România ca o grădină cu flori nu ca o pasăre rănită - de Nicolae Geantă și Ioana Cimpoeru


Nu vreau să par român numai de ziua României. Nu vreau să spun că îmi iubesc țara doar de 1 Decembrie. Să mă port festivist. Și de a doua zi să uit cine sunt, ce limba vorbesc și unde m-a așezat Dumnezeu. Constantin Tănase zicea că “M-am născut în limba română și voi muri în limba română, vinovat ca nu am pătruns până la capăt și de multe ori i-am rănit frumusețile. Subscriu alături de el. Dar și de Fănuș Neagu care zice că “pentru mine limba română este distanță dintre inimă și umbra ei! Și distanță asta se numește suflet! Voi muri trist pentru că azi această inimă ca o pasăre rănită este alungată din cuibul său. Trăiește fără să rănești România!

România este o dragoste! O dragoste din care poți muri, spunea domul Liiceanu. Nimeni nu poate spune că o societate acumulând o cantitate de disperare, scârbă, revoltă incompatibilă cu pofta minimă de viață își atinge punctul ei de fierbere. La noi românii, vorba filosofului, lucrul acesta este mai previzibil. Poate de aceea românii numesc “minune” o reacție colectivă, pe care nimeni nu o povestește. Și noi trăim atâtea minuni. Aici, în România. În Grădina Maicii Domnului cum declara cineva!

1 Decembrie. Ziua României cu Nicolae.Geantă

România ca o medalie! - Nicolae.Geantă, 2018










Vezi și video

Beiuș, Cireșarii TV, 1 decembrie 2014

sâmbătă, 24 noiembrie 2018

Bârna, desaga și păcatele - de Nicolae.Geantă

Spunea o grecească fabulă că într-o zi omul a fost chemat de zei care i-au dat o desagă. O traistă dublă, cu două părți, care se poartă pe umăr. Apoi a fost sfătuit: ”Într-o desagă să pui păcatele tale și în alta păcatele celorlați. Păcatele tale să le pui în față și pe ale celorlalți la spate”. Dar omul a plecat de lângă zei și a inversat desaga. De atunci duce păcatele altora în față iar pe ale sale le-a pus la spate!

Pastorul Richard Wurmbrand spunea că păcatele noastre ar trebui scrise pe piatră. Să nu le uităm. Iar ale celorlalți să le scriem pe apă. Să curgă la vale...

Dumnezeu ne-a sfătuit ca înainte de a vedea paielele din ochii altora ar trebui să ne vedem bârnele din ochii noștri! Cu paiele altora abia aprindem un foc, cu bârnele noastre am putea ține flacăra aprinsă o iarnă întreagă!

Când au venit la Isus o pleiadă de justițiari cu pietrele ridicate deasupra capului, gata să le slobozească în capul unei păcătoase, Hristos i-a sfătuit să arunce primul cel ce e fără prihană. Și în câteva secunde în spatele femeii a rămas o căruță de pietre și niciun pârâcios. Căci fiecare își făcuse inventarul la propria desagă!

Dacă mergi pe drum și peisajul e presărat (doar) de gafele celor din jur, te sfătuiesc să te oprești și să inversezi desaga! O să înaintezi mai repede apoi. O să fii mult mai ușor...

Nicolae.Geantă

Nicolae Geantă la Eben-Ezer Boldești

învățăm împreună o nouă lecție despre Iona
pe 25 nov. 2018
de la ora 10

vineri, 23 noiembrie 2018

Reciclarea butoiului lui Diogene – Vladimir Pustan

Privesc pe geamul biroului spre un câine proprietate a primariei, ce doarme liniştit sub roţile maşinii mele. Lucru care mă face să mai scriu câteva rânduri despre evanghelizare sau Marea Trimitere sau Marea Obligaţie sau cum vreţi s-o numiţi. 

Că tot eram cu ochii zgâiţi la câine mi-am adus aminte de un alt „câine”, cinicul Diogene care avea nişte idei sub părul netuns şi nespălat ce-au devenit filozofie de viaţă la români. Platon zicea despre el că-i un Socrate smintit. Printre altele Diogene zicea că un adevărat om trebuie să trăiască din mila altora, să nu se spele, inventând un soi de pustnicie interesantă. Şi-a luat un butoi, l-a pus în piaţa publică şi a locuit în el, iar întrebarea care se naşte în zăpuşeală e că dacă voia să stea departe de oameni, de ce şi-a pus butoiul în mijlocul cetăţii?

Un gând de Lucifer - de Mihaela Mănescu


Mi-am dăltuit, în prag de seară,
Aripi de înger preacurat
Din cea mai sclipitoare ceară,
Să nu le simt ca pe-o povară.
Și spre Lumină am zburat.

Cât de frumos era înaltul
Și-n ce culori era pictat...
Iar soarele, ca nimeni altul,
Își pregătea în zori asaltul
Cum Dumnezeu l-a învățat.

joi, 22 noiembrie 2018

Răutatea și prostia - de Nicolae.Geantă

Un bătrân mi-a făcut o gafă. Dureroasă. „Cum a putut să fie atât de rău?”, m-a întrebat retoric un amic. “Nu e rău. Îl cunosc. Numai că nu e inteligent! Iar prostia uneori e mai rea decât răutatea!” Cam așa zicea și V. Hugo: „Nu există oameni răi, ci doar cultivatori de prostie!”

Spuneam azi unor colege (și unor elevi) că prostia poate fi mai rea decât ura. Căci, ca să facă răul răutatea gândește, analizează, conștientizează. Plănuiește. Dar prostia face răul ad-hoc. Și mai mult: face răul crezând că e bine!!! Vorba domnului Pleșu: „Prostia întotdeauna crede că știe!” Poate de aceea, prostia e numită coșmarul rațiunii!

miercuri, 21 noiembrie 2018

Ultima noapte pe lac - de Nicolae.Geantă

Evanghelia o numește “Pescuirea minunată”. Dar înainte să fie “minunată” Biblia ne vorbește de un eșec. Ceea ce nu înțelegem noi e că și eșecurile pot fi o binecuvântare. Prin urmare dramatizăm. Devenim toți eugeni ionesco. Dar dramele ne trezesc, nu predicile!

Petru era epuizat. Dar și gata să se întoarcă pe lac. Minunile nu se petrec dacă nu suntem gata să ne ridicăm din eșec! Din frică. Nu boala ne distruge, ci frica! Fii gata să o iei de la capăt!

Petru mai avusese nopți cu eșec. “Viața merge înainte” spunea în diminețile de după câte o noapte fără pește. Dar ca să se întoarcă pe lac de fiecare dată aștepta o nouă noapte. Adică normalul. 

Să pironești trecutul meu - Cristian Dume

Să pironești trecutul meu
Pe lemnul crucii Tale;
Din viața Ta să am mereu
Frumosul chip de Dumnezeu,
Să calc pe-a slăvii cale.

Îngroapă firea mea de lut
Și gândul meu nevrednic;
Să pierd din lume ce-am avut
Dar, să căștig ce n-am putut:
Prin Tine harul veșnic.

Nu voia mea la orice pas,
Ci voia Ta, Stăpâne!
Să știu că pe a lumii vas,
Ești lângă mine-n orice ceas,
Mereu cel ce rămâne!

În Tine știu să-mi fie dor
Și să iubesc în toate.
Căci de m-ai trece prin cuptor
Cu Tine-mi va fi mai ușor
Să duc povara-n spate.

Cristian Dume

marți, 20 noiembrie 2018

Nerugăciunile - de Nicolae.Geantă

Nu odată mi-a fost dat să aud în timpul rugăciunii stereotipii plictisitoare. Plăci hârșâite de patefon teologal (ar zice Petru Țuțea). Mecanisme. Necuvinte, ar zice Nichita Stănescu. Nerugăciuni, aș zice eu. Când aud astfel de monologuri cu Dumnezeu, mă întreb retoric dacă cel ce vorbește știe ce spune? Dacă se aude...

Se zice că odată, după ce a încheiat rugăciunea, rabinul Levi Yitzchak din Berditchev, a scanat bine un grup de ucenici participanți, apoi i-a salutat de la ușă: “Shalom Aleichem!”. Aceștia l-au privit nedumeriți. Salutul nu se folosea decât după ce cineva se întorcea dintr-o călătorie. “Rabi, dar nu am fost nicăieri!”.  “După modul în care v-ați rugat, mi-a fost clar că mințile voastre erau în altă parte! Niciunul din voi n-ați fost aici în timp ce v-ați rugat!”

duminică, 18 noiembrie 2018

Vladimir Pustan | Domnul minunilor

Beiuș | video by Cireșarii TV | 18-noiembrie-2018

Iubirea fără iubire - de Nicolae Geantă

40 de ani aşteptase Israelul. 40 de ani de post, de lacrimi, de suspine, de spinări înconvoiate sub biciul filistean. Şi de priviri în sus, spre Iehova. Când a venit printre ai săi, tot poporul auzise că va absolvi bacu’ cu 10. Părinţii îl ţinuseră departe de cârciumi, de sicrie şi de... frizeri. Aveau geamuri fumurii de câte ori veneau în oraş, printre filistence. Teoria a ştiut-o pe de rost, dar practica l-a lăsat repetent. La Dumnezeu poţi să şti teorie de 10, dar examenul îl treci numai practicând, în teren.

„Micul Soare”, căci aşa era numele samsonului cu muşchi ca Schwartzeneger şi plete ca fetele amazoance, fusese dat să lumineze întregul popor. Orice ungher, orice lucru ascuns. Dar nu s-a putut lumina bine nici pe sine, căci şi-a pierdut ochii orbit de o iubire fără iubire. Şi când rămâi în întuneric, cât de mare va fi întunericul celor ce-i călăuzeşti?

vineri, 16 noiembrie 2018

Vladimir Pustan - Sindromul gânditorului sărac

Am învățat de tânăr să gândesc mult și amarnic. Când am crescut mare am rămas uimit de cât de nefolositoare a fost această trudă de a ști. Așa am înțeles că Dumnezeu nu poate fi cunoscut din cărți și nici din povestirile altora. Că te poți întâlni cu El într-o zi comună, cârpindu-ți mrejele sau stând la coafor. De pierdut poți să-L pierzi cu ajutorul cărților.

Am înțeles că dragostea poate supraviețui numai în cărți, dacă nu ești pregătit s-o plătești cu vârf și îndesat.

Stând la semafor, am priceput că e o artă să înveți să aștepți pentru că tare nu ești când treci pe roșu ci atunci când lași să se facă de vreo trei ori verde ca să fii sigur.

Privind în ochii bernardului meu am realizat că poți avea prieteni și dacă ei nu spun nimic pentru că ele, cuvintele, strică de cele mai multe ori. Mai bine un lătrat sincer decât o metaforă mincinoasă.
Am deslușit destul de târziu, dar nu prea târziu, în ochii oamenilor o umbră pe care o poți interpreta cum vrei, dar cel mai bine e să o vezi ca o dragoste în amurg. Toți oamenii sunt buni. Numai că unii nu o știu iar alții se comportă altfel.

Cu toate aceste ce nu le-am învățat la școală am rămas tot sărac. De aceea aștept să mă îmbogățiți lăsându-mă să vă iubesc…

Haidem să gândim împreună, atunci. Dacă nu gândim noi, vor gândi alții pentru noi…

Vladimir_Pustan

Nicolae Geantă - Hrana ce place lui Dumnezeu

Herning Evanghelishe Romaenian Frikirke, Danemarca
04 noiembrie 2018
video by Ben Hur via Andreea Cian

joi, 15 noiembrie 2018

Păcatul etichetării - de Nicolae.Geantă

Am întâlnit situații în viață (ca și dvs), când am fost etichetat după haine. După culoarea pielii. După etnie. Și des, foarte des, după religie! Am fost adesea privit la față! Etichetat după ea. Și, probabil cu tot atâta intensitate, și eu am pus etichete! 

Etichetarea nu e doar boală antică. La fel ca și curvia ori ucisul, clasificarea oamenilor “după față” e păcat devastator! Tocmai de aceea, Iacov, fratele Domnului, alarmează în epistola sa (2:9): “Dar, dacă aveţi în vedere faţa omului, faceţi un păcat și sunteţi osândiţi de Lege ca niște călcători de lege!” Dar cine îl ascultă?

Etichetarea altora se face din cauza păguboasei păreri de bine despre sine. Cine privește la fața omului va sta apoi cu spatele întors. Iar dragostea crește din dragoste nu din spate întors. Nu din privitul cruciș. Cu coada ochiului. Cu superioritate. Sau cu greață. 

miercuri, 14 noiembrie 2018

Conferința internațională „Unitate națională în identitate creștină”

video by AlfaOmegaTv
Palatul Parlamentului
17 ocotombrie 2018


În anul Centenarului Marii Uniri a României tema unității naționale a fost dezbătută, din diverse perspective, cu prilejul unei întâlniri desfășurate în Sala „Drepturilor omului” a Palatului Parlamentului. La evenimentul care a avut loc în 18 octombrie s-a discutat despre credința creștină și despre necesitatea de a trăi în mod credibil și de a reprezenta valorile creștine comune.

marți, 13 noiembrie 2018

Nicolae Geantă la Bărbulești

miercuri 14 noiembrie 2018, ora 17,00
notă
duminică 11.11.2018 
Biserica Penticostală Călători spre Cer din Bărbulești
a inaugurat noua sală de închinare


vineri, 9 noiembrie 2018

Hristos ca boală de nevindecat – Vladimir Pustan

Dacă lipseşte ceva vizibil creştinismului, lucrul acela se numeşte pasiune. Pasiunea aceea care te arde, care te scoate în stradă, care te face să cânţi, plângi, ţipi, să sari în sus de bucurie.

Pasiunea care te face să mori cu fiecare mort fără Dumnezeu, să te rogi cu fiecare celulă din trup, să aştepţi pe Hristos ca o mireasă cu urechea ciulită, aşteptând alaiul în poarta casei.

Dacă vrei entuziasm el nu trebuie căutat prin biserici pentru că nu e. Teologia noastră a făcut bucuria praf pentru că sfinţii care se bucură sunt eretici numai buni de puşi pe rug. Hristos iubeşte mutrele pocite, grave, schimonosite, ţepene, ridicole şi constipate. Bucuria e lumească şi poate de aceea nu va fi prezentă în iad, ci numai în rai.

joi, 8 noiembrie 2018

Nu poți juca rolul lui Dumnezeu! - de Nicolae.Geantă

Nu judecați, ca să nu fiți judecați. Căci cu ce judecata judecați, veți fi și judecați...” (Matei 7:1-2)

Este atât de ușor să arăți cu degetul. Să acuzi. Să critici. Nu îți trebuie studii, nici IQ ridicat. Și nici spiritualitate. Ridicatul pietrei spre alții îl poate face oricine. E mai greu să nu o slobozești în capul cuiva... adevăratul test de Spiritualitate, este să fii capabil să nu arăți cu degetul pe nimeni, zicea RT Kendall.u

Putem judeca și spune chiar adevărul. Dar asta nu înseamnă că suntem îndreptățiți să o facem. Hristos ne-a învățat să nu judecăm pe nimeni. Oamenii care judecă pe alții de fapt dau din coate să intre pe teritoriul lui Dumnezeu. Să îi ia locul. Și dracu’ ăl mare asta a făcut... Ba chiar și azi vrea să joace rolul lui Dumnezeu!

Am întrebat azi elevii mei de ce sunt oamenii atât de asprii, atât de justițiari? Și ei mi-au înșirat motive... Apoi i-am întrebat care e opusul asprimii? “Bunătatea”, a strigat iute un flăcău. Exact, bunătatea este opusul judecății! De aceea zice Biblia că mila biruie judecata. 

Nicolae Geantă în Anglia

întâlnire de tineret și conferință pentru familie
IPSWICH, sala INSPIRE, post code IP3 9QX
10 noiembrie 2018

marți, 6 noiembrie 2018

Marele câștig

Fiecare creștin trebuie să găsească cel puțin un motiv pentru a lupta și chiar a fii martir, nu motive pentru care să trăiască, spunea un prieten. Adevărul este că în prezent în biserici puțini mai au motivație să lupte. Și mai ales să moară... Tocmai de aceea Pavel încurajază Filipenii: „Căci pentru mine a trăi este Hristos și a muri este un câștig”.
Cine are ca scop veșnicia nu se va plictisi! Nici nu va trăi nemotivat. Chiar și sub amenințări va continua să lupte! E ca un comando care înaintează prin bombardamente, și chiar rănit fiind se ridică și din cenușă... Nu să se retragă, nu să se pună la adăpost ci să înainteze! Marele câștig este veșnicia.

Nicolae.Geantă


luni, 5 noiembrie 2018

Datorie...

Eu m-am născut să mă lupt cu demonii și cu vrăjbiile.
E de datoria mea să-nlătur piedici,
să tai spini, 
să astup mlaștini, 
și să deschid și să croiesc drepte cărări.
Dar, dacă e să greseșc cumva, 
prefer să spun adevărul
cu prea mare duritate, 
decât să joc rolul ipocritului
și să ascund adevarul...
(Martin Luther)

E de datoria mea să fiu bun,
să întind o aripă nu doar celor necăjiții și asupriți
ci și celor ce s-au prăbușit și zac în colbul păcatului,
să închid ochii când cei din jur greșesc,
să leg răni 
și să dezleg lanțuri!
Dar când este terfelit Numele lui Dumnezeu cel Sfânt,
când e incriminată Evanghelia Mântuitorului Hristos,
când Biserica e pusă la zid și împroșcată cu pietre,
nu pot să tac și să stau liniștit.
Atunci mă ridic de pe genunchi
și strig împotriva răului.
Și lupt împotriva lui...
Și câștig...
Chiar dacă astfel de victorii se plătesc cu... viața!
(Nicolae.Geantă)

Billund,
Danemarca



Vladimir Pustan - Când ai dragostea lui Dumnezeu

Beiuș, 4 nov. 2018

sâmbătă, 3 noiembrie 2018

Trăind printre oameni fără ca ei să te simtă - de Nicolae.Geantă

Sunt în aeroport în Varsovia și lângă mine pe bancă e o mămică cu un băiețel în cărucior. Piciul, Sebastian, nu are un an. Vreo doi-trei pași s-a depărtat decât mama sa și i-a și simțit lipsa! Plânge... Eu degeaba îi zàmbesc. Lipsa celui drag se materializează în lacrimi...

Spuneam aseară unei surori că spre deosebire de zâmbete - care pot fi dăruite oricui, lacrimile sunt dăruite numai celor pe care nu vrei să-i pierzi...

Mi-am adus aminte ce am citit ieri despre Ioram. Biblia zice că “a avut 32 de ani când a ajuns rege. A domnit opt ani și a plecat fără să i se simtă lipsa...” (2 Cronici 21:20). Fără niciun regret de nicăieri, nu doar neplâns de nimeni. Probabil că pe crucea lui au scris urmașii săi ca tatăl unui derbedeu (ce s-a stins de tânăr pe la noi): “Degeaba”!

vineri, 2 noiembrie 2018

Tu ai timp să asculți oamenii? - de Nicolae.Geantă

Țipătul - de  Edvard Munch
sursa AICI
Trăim în fugă. În goană. Cu sau fără Isus. Avem societate instant. Mâncăm în fugă, citim în fugă, muncim în fugă. Dormim în fugă. Iubim în fugă. O viață de twitteri. Și, grav, foarte grav, în goana asta NU mai ascultăm păsurile. Durerile. Împovărările celor din jur. Și asta costă…

În martie 2008, niște chitariști anonimi din Canada au ajuns cu avionul în Chicago. Grăbiți, muncitorii din aeroport le-au aruncat neglijent chitările în căruciorul de bagaje. Chitara lui Dave Caroll, solistul formației costa 3500 de dolari. Au spart-o. Dave a atras atenția stewardesei. Nu a avut timp de el. A vorbit cu agentul principal de afară. Nu s-a oboist să-l asculte. A ajuns la o a treia angajată: „Semnează declarația asta, aici”. Și l-a expediat. Apoi timp de un an, fiecare angajat al companiei United Airlines l-a expediat. De la Ana la Caiafa, vorba proverbului. Nimeni nu avea timp să-l asculte! În acest timp reparația a costat 1200 de dolari iar Dave s-a întors acasă, la peste 2000 km depărtare. A comunicat companiei aeriene să-i achite dauna. Nici de data asta n-a primit răspuns! Atunci Dave a postat un videoclip pe Youtube. Era iunie 2009. „United Break Guitars” a strâns 4 milioane de vizualizări în 2 săptămîni. Peste alte două a apărut o știre în The Times din Londra. Compania United Airlines a pierdut acțiuni pe bursă în valoare de 180 milioane de dolari. Adică vreo 51.000 de chitare ca ale lui Caroll! Și toate astea numai din cauza unui funcționar neglijent care NU și-a făcut timp să asculte un chitarist!

Oamenii au nevoie măcar de-o ureche care să-i audă. Ori de-un umăr pe care să plângă. De-un sfat, de-o-mbrățișare, de-o consiliere! Dar în goana noastră bezmetică NU mai avem timp să ne oprim lângă ei! Poate că ar trebui să vadă toată planeta tabloul „Țipătul”, al norvegianului Munch. O femeie care urlă pe un pod, având de gând să se arunce în prăpastie, și în spatele ei doi tineri îndrăgostiți ce trec nepăsători! Cu urechi de cratiță!

Nu avem timp să ne ascultăm bolnavii, săracii, abandonații, femeile rupte de trudă. Și nici măcar pruncii ce strâng mărunțiș în pușculiță să cumpere o jumătate de oră cu noi! Nu avem timp să ascultăm frații din biserică, colegii de job, vecinii, bătrânii ce tușesc zgomotos... Și nici atât păcătoșii. Ori gay-ii! Și consecințele? Se sting relații, se rup familii, se divid biserici. Mor oameni nemântuiți. Iar unii ajug să se sinucidă!

De ce oare lângă coșciuge ne facem timp? Întreb numai…

Am auzit oamenii care au spus: „pastore, dacă nu îți făceai timp și pentru mine aveam de gând să iau un borcan de pastile!” Dar și oameni care au plecat înjurând, blestemând, Biserica, pe pocăiți, pe Dumnezeu… Pentru că nimeni NU a avut timp, nu a avut răbdare să îi asculte!!!
Ah, uitasem, tu ai timp să asculți oamenii?

Nicolae.Geantă

Nicolae Geantă în Danemarca

Sărbătoarea Mulțumirii și Sărbătoarea Aniversării

sâmbătă 3 noiembrie 2018, dela ora 17,00 - Biserica din Sondenborg (5 ani de la inaugurare)
duminică 4 noiembrie 2018, ora 17,00 - Biserica din Herning (3 ani de la inaugurare)

joi, 1 noiembrie 2018

În seara de Halloween – Vladimir Pustan

A trecut și halloween-ul și-am supraviețuit. Aseară, câțiva copii au venit în fața porții să le dau bomboane. Nu aveau nevoie de costume speciale pentru eveniment. Erau cu hainele de toate zilele. Jerpeliți și galbeni. Anemici și triști. Ei au halloween în fiecare zi.

Trick or Treat? Adică, vă speriem sau ne dați bomboane? Vă dăm bomboane. Nu ne mai speriați.

Sunt suficienți polițiștii să ne sperie. Politicienii, prețurile, patronii, proștii și paparudele de la televizor. Noi ar trebui să avem o sărbătoare o dată pe an în care să nu ne speriem.

De aceea fiți tari. Și nu vă mai speriați. Ultimul cuvânt îl are Dumnezeu. De sute de ori scrie în Sfânta Scriptură să nu ne temem.

Și să nu sărbătorim halloween-ul. Fondatorul bisericii Satanice, Anton Szandor La Vey, spunea că sărbătoarea de halloween e una dintre cele mai mari sărbători ale adepților lui Satan.

Și să dați bomboane la copii în fiecare zi. Și ei să nu ne mai sperie arătându-ne carnetul cu note.

Vladimir_Pustan

Unii şi alţii - de Licuța Pântia

Unii vor iubire, alții vor putere,
Unii doar un umăr pentru-o mângâiere,
Unii casă mare şi maşină nouă,
Alții doar o umbră unde să nu-i plouă,

Unii să audă, alții să vorbească,
Unii doar o clipă cerul să privească,
Unii o moşie mare şi bogată,
Uni-ar vrea o mamă, alți-ar vrea un tată,

Unii haine scumpe şi pantofi mai mulți,
Alţii vor picioare şi-ar umbla desculți,
Unii vor un munte, alții vor o mare,
Unii doar să aibă cele necesare,

Unii vor avere, faimă, bogății,
Alții sănătate pentru-ai lor copii,
Unii vor să aibă propriul răsărit,
Alții doar să uite ceea ce-au iubit...

Pelerini prin lume între nu şi da,
Fiecare suflet are rana sa!
Nu tot cel ce râde este fericit,
Cum nici cel ce plânge totul a sfârşit!

Luptă pentru tine, uşurează-ți chinul,
Iar de nu se poate să-ți accepți destinul;
Fii cu gânduri bune şi să crezi mereu:
Când nu vine nimeni, vine Dumnezeu!

Licuța Pântia

Te iubesc? - de Mihaela Mănescu

Te iubesc, Domnul meu, doar pe Tine
Când, din văi de adânci renunțări,
Înecat în atâtea suspine
Te implor să mă scapi de-ncercări?

Te iubesc în penumbra-ndoielii,
Când se-ntunecă cerul senin?
Sau mă las prizonier bănuielii
Că Tu nu mă iubești pe deplin...?

Te iubesc când îmi caut dreptatea
Răscolind prin trecutul firesc
Amintiri ce-mi ucid libertatea?
Ori mă mint când declar: "Te iubesc!"...

Te iubesc, Domnul meu, doar pe Tine
Când, din văi de adânci renunțări,
Înecat în atâtea suspine
Nu Te rog să mă scapi de-ncercări...

Te iubesc și-n penumbra-ndoielii
Când se-ntunecă cerul senin,
Dacă nu-s prizonier bănuielii
Că Tu nu mă iubești pe deplin...

Te iubesc când nu-mi caut dreptatea
Răscolind prin trecutul firesc
Amintiri ce-mi ucid libertatea.
Doar atunci, Domnul meu, Te iubesc...


mihaela,
30 octombrie 2018 
Biserica Punct București