youtube

marți, 31 ianuarie 2012

Sfaturi pentru predicatori (2)

- nu uitaţi niciodată să vă adresaţi bisericii, utilizaţi o formulă de adresare (a dvs personală);
- niciodată să nu vă adresaţi auditoriului cu "suntem astăzi aici" sau "îmi face o deosebită plăcere să fiu astăzi cu dvs aici" - e o demonetizare a realităţii;
- nu este indicat niciodată să vă ridicaţi soţia în picioare şi să o prezentaţi publicului:
- nu abundaţi în versete biblice - fraţii pot citi Biblia şi acasă, pentru că deveniţi prea tehnici!; dvs prelucraţi versetele şi transmiteţi idei;
- nu vă plasaţi niciodată din start pe o poziţie de inferioritate faţă de public - dacă declaraţi în faţa bisericii că sunteţi simpli şi smeriţi, adunarea va simţi exact reversul; tocmai din astfel de cuvinte se poate deduce că... lipseşte smerenia!
- nu scăpaţi niciodată sala din ochi; nu vă ţineţi nasul numai în text, în Biblie sau pe schiţă;
- nu folosiţi în exces neologisme, dar nici arhaisme;
- nu declaraţi că o temă e primordială, până nu vă asiguraţi că că tema pe care o derulaţi este primordială;
- nu vă uitaţi niciodată direct la o persoană când aveţi ceva critic de spus - să nu pară că o acuzaţi!
- nu arătaţi niciodată gesticulând spre o persoană! (la o nuntă, la Braşov, în timp ce relatam declaraţia unui tînăr "cu asta să mă însor eu?", era să mă nenorocesc, deoarece am arătat într-o direcţie anume cu mâna, iar pe scaunul din acea direcţie stătea o femeie necăsătorită de cca 100 kg! Mi-am cerut scuze imediat, dar obrajii mi-au crăpat de ruşine!);

Faceţi totdeauna discuţii spumoase, pompieristice, care să trezească mai mult decât cafeaua, spune Florin Ianovici.
Nu vă dă Dumnezeu voie să vă faceţi de râs!

luni, 30 ianuarie 2012

Piramida valorii - Nicolae.Geantă

Matematic, orice piramidă are o bază. Peste bază, urcă apotemele, iar din vârf, subţire de tot, priveşte vârful. De aceea, în viaţă, spune filosofia lumii, contează doar vârfurile. Şi, promovează lupta pentru supremaţie.

Psihologul Abraham Maslow, spune că la baza piramidei nevoilor umane stă întotdeauna nevoia fiziologică. Peste ea-s aşezate nevoia de siguranţă, de iubire şi de stimă. Iar în vârf nevoia de realizare. Maslow scrie că oamenii care au atins starea de vârf, întră în transcendenţă, devin conştienţi nu doar de potenţialul lor personal, ci de întregul potenţial al speciei umane. Totuşi, indivizii care trăiesc această bucurie extatică, simt o tristeţe cosmică!

Societatea, spune că sub baza piramidei valorii, totdeauna stau infractorii. Pentru că, infractorii sunt consideraţi elementele cele mai de jos ale comunităţii. Peste ei sunt oamenii obişnuiţi. Adică majoritatea dintre noi. Dacă cobori o treptă ajungi în lumea infractorilor. Căci, afirm eu, infractorii sunt oameni obişnuiţi, dar căzuţi.

Treapta a treia o constituie eroii. Adică acei obişnuiţi care fac lucruri neobişnuite. Acei obişnuiţi care se rup de linia lor comună. Şi urcă. Undeva, unde numai curajul ce şi-a făcut rugăciunea ajunge.

Peste eroi, pe treapta a patra se înalţă geniile. Acei oamenii neînţeleşi. Şi rari. Foarte rari. Cei cu sclipiri de moment. Cu mişcări bruşte ce revoluţionează omenirea.

Eroul şi geniul, spunea un pastor, fac legile societăţii. Ei trăisc pentru lege. Nu poţi fi erou, şi nici geniu, dacă societatea nu te confirmă.

Lumea, are piramida valorii cu patru trepte, geniile fiind vârfurile intangibile pentru majoritatea dintre muritori. Obişnuiţii nu pot niciodată să devină genii. Şi nici eroi. Infractorii, n-au niciodată şansa reabilitării.

Filosoful Petru Ţuţea aruncă în aer teoria societăţii despre valori. El spune că peste genii, stau sfinţii! Ce-mi place ideea asta! Sfinţii în vârful piramidei! Ei nu trebuie confirmaţi de societate, ci de Dumnezeu. Ei transced timpului lor, şi n-au nevoie de confirmare (socială, de grup). Geniul spune lucruri extraordinare, dar sfântul spune adevăruri sfinte!

Partea pozitivă absolută a piramidei valorii este că obişnuiţii pot deveni sfinţi! Nu oricine poate ajunge erou, nu oricine poate devenii geniu, dar orice om poate deveni sfânt! Chiar şi infractorii! Şi asta, fără să facă un dram de efort, ci prin credinţa în Hristos Isus! Ce simplu!!!

Pe vârful piramidei lui Maslow ajungi nefericit. Pe vârful piramidei lumii, ajungi nemulţumit. Pe vârful piramidei creştine, ajungi sfinţit.

E vina dumneavoastră dacă rămâneţi obişnuiţi! Cu atât mai mult infractori!

Nicolae.Geantă




SFINŢII

G E N I I L E

E   R   O   I   I

O B I Ş NU I Ţ I I

I N F R A C T O R I I
piramida lui Ţuţea

joi, 26 ianuarie 2012

Icoane, lacrimi și sfinți - Nicolae.Geantă

Unul din bunii mei prieteni, teolog ortodox, m-a sunat  să-mi relateze despre o icoană care a început să plângă! “Cum îți explici ?”, m-a întrebat entuziasmat de întâmplare. “Părinte, i-am răspuns instantaneu, azi în biserici au început să plângă icoanele fiindcă nu mai lăcrimează enoriașii!“.

Cioran spune că stadiu final al tristeţi e atins când nu mai există deosebire între lacrimi şi pietre. Inima devine stâncă, iar pe sânge patinează dracii”. Iar Ionesco sfătuiește: „Suflete sunt nesfârşit de multe/ Prietene, noi nu ne vom putea opri din plâns”.

Un creștin e chemat să verse lacrimi. Pentru starea națiunii decăzute, pentru sterilitatea Bisericii, pentru copii infantili de dumnezeire, pentru bătrânii uitați neevanghelizați. Pentru păcate, pentru pocăință, pentru martiri. Pentru Isus.

Sfinții trăiesc în lacrimi, religioșii alături de ele. Sfinții care nu plâng devin asemeni crocodililor. Crocodilii au glande lacrimare, însă n-au lacrimi. Și dacă nu pot plânge, sfâșie.

Trebuie să plângă și predicatorii, dar nu cu „lacrimi de ceapă”, ci cu sudoarea Duhului Sfânt. Să-și ude schițele cu „apa din cap”, cum vorbea Ieremia, altfel vom continua să vedem prin biserici numai lacrimi tremurătoare - stoarse de bolile din oameni, lacrimi ciudoase - pe care vinovatul vrea să le-nghită, lacrimi argintii -  pe care le arată o îndrăgostită lunii, lacrimi amăgitoare - vărsate de actori pentru a impresiona publicul. Dar..., nu se potrivesc în ochii fericitului de pe munte! Și-atunci, Dumnezeu poate trimite icoanele să plângă. Însă nu să se și pocăiască în locul nostru!

“Ferice de cei ce plâng”, e rețeta Mântuitorului. Fiindcă lacrimile izvorâte din pumnul de țărână, fac să lucească în ele raza fericirii celeste. “Lacrimile spală”, spune Iorga. Sufletele mânjite de machiajul lumii. Lacrimile ard. Întunecimea păcatului din biserică. Lacrimile topesc. Inimile înghețate ale națiunii.

Azi, prin biserici, unii vor să plângă, dar fără lacrimi! Alții chiar plâng, dar fără pocăință. Însă lacrimile lor, vor spăla doar impurităţile din ochi, nu şi pe cele din suflet!

Despre viață nu poți scrie decât cu un toc muiat în lacrimi”, spune Cioran. Despre lacrimi nu vorbești, trebuie să le ai. Ele sunt muzică sub forma materiei.

Nu vreau să fiu ca unul dintre aceia care nu au înţeles plânsul, ca regele Saul care varsă lacrimi, dar peste câteva zile îi vine iarăşi cheful de a-l ucide pe David. Vreau să fiu un plângăcios fericit!

marți, 24 ianuarie 2012

Când ai Biblia în închisoare - Nicolae.Geantă

Deoarece era un potenţial aspirant la coroana Spaniei, principele de Granada a fost întemniţat pe viaţă de casa regală iberică. După 30 de ani de îngropare în singurătatea puşcărie, a plecat la cele veşnice. Când au deschis uşa carcerei, în care nimeni nu mai intrase în anii detenţiei prinţului, au găsit "moştenirea" acestuia, încrestată pe pereţi:

- cuvântul Dumnezeu este scris de 1853 ori în Biblie;
- Estera 8:12 este ceşl mai lung verset din Cartea Sfântă;
- Psalmul 98:8 este mijlocul Bibliei; ("să bată din palme râurile, să strige de bucurie tot pământul) (înaintea Domnului, căci El vine să judece tot pământul, vs. 9, n.r.);
- cuvântul "nu te teme" este scris de 366 ori în Biblie, câte o stimulare pe zi, plus încă una bonus (pentru anii bisecţi, n.r.);
- Sfânta Scriptură conţine 3.538.483 litere, 773.933 cuvinte, 31.373 versete şi 1180 de capitole; (cu cărţile apocrife, n.r.);
- fiecare verset al psalmului 135 se termină  "în veac ţine îndurarea Lui";

Prinţul de grenada a recomandat ca toată lumea să citească Evanghelia după Luca 6:20-49. El a spus că pentru mântuirea veşnică aunui sufflet sunt suficiente doar trei cuvinte: "Isus, Mântuitorul lumii"!

Nicolae.Geantă

miercuri, 18 ianuarie 2012

Profesorii români, cel mai prost plătiţi în UE

De câţiva ani buni încoace, tinerii profesorii români îşi fac bagajele şi pleacă în diferite ţări ale Uniunii Europene pentru a face orice altceva decât să predea. Chiar dacă nu în prezent, acest eveniment nu este însă decât o problemă de timp şi de câteva clarificări în privinţa salarizării. Pentru că acomodarea profesorilor la catedrele şcolilor din spaţiul comunitar nu pare a fi o piatră de moară, majoritatea profesorilor tineri, fiind vorbitori ai uneia sau mai multor limbi străine şi specializaţi pe discipline destul de căutate în Vest. La un câştig de aproape opt sau zece ori mai mare, liberalizarea pieţei muncii reprezintă un mare câştig. Nu rămâne decât ca toate ţările Uniunii Europene să îşi retragă restricţiile aplicate la acest capitol. În rest, regula de baza va fi cea a competenţei.

Tinerii care au impresionat Microsoft, Oracle sau Google, pot face faţă uşor criteriilor din Spania, Italia, Irlanda sau UK (unde românii si-au făcut a doua ţară, au format minorităţi puternice şi încearcă să-şi impună puncte de vedere), în şcolile de aici profii mioritici putându-se integra şi evidenţia rapid. Punctul de atracţie este bineînţeles salariul. Un dascăl din Spania câştigă în medie 8,28 Euro pentru o oră de muncă, iar unul din Italia 9,97 Euro, în comparaţie cu România, unde pentru aceeaşi oră de muncă nu primeşte decât aproximativ 0,98 Euro.
La capitolul salarii medii câştigate în Educaţie, România se situează pe penultimul loc, cu 0,98 Euro pe oră, decât în faţa Bulgariei (0,80), iar în top conduce Danemarca, unde, în medie, profesori sunt retribuiţi cu 21,18 Euro/oră. Profesorii germani sau englezi n-ar părăsi învăţământul nici în ruptul capului, deoarece au venituri de 16,18 şi respectiv 18,06 Euro/oră. Nici un post în Franţa nu este de lăsat având în vedere că se câştigă în medie 14,42 Euro pe oră, adică un salariu lunar de peste 2000 de Euro. Până şi în state nordice ex-sovietice (Letonia, Lituania, Estonia) salariile profesorilor sunt duble faţă de cele din România, iar în cele ex-comuniste (Polonia, Cehia, Ungaria ori Slovenia) profesorii primesc între 2,44 şi 4,85 Euro/oră.

Dacă veniturie medii lunare ale profilor românii se învârt în jurul a 300 de Euro, la antipozi (Australia) dascălii preuniversitari (cu 4 ani vechime) au salarii de 41.109 USD/an, în Ţara Soarelui Răsare (Japonia) sunt remuneraţi cu 278.000 Yeni/lună, iar peste Atlantic, salariile variază regional, între 50.943 CDN/an în Vancouver şi 64.964 CDN/an în Yukon (Canada), sau între 31.383 USD/an în Dakota de Sud şi 54.378 USD/an în California (USA).

Mai amintim că în USA, salariul mediu pentru un profesor cu 1 an vechime este de 45.750 USD/an iar a unuia cu peste 20 de ani la catedră de 87.200 USD/an. Asta comparativ cu ţara noastră unde creşterile salariale anuale se învârt la câteva zeci de lei.

marți, 17 ianuarie 2012

Revoluţie (2012), ultima soluţie? - Nicolae.Geantă

sursa. Mediafax



A explodat mămăliga românească! E drept după mocniri îndelungi. A bubuit tocmai atunci când nimeni nu se mai aştepta la erupţie! Ai noştrii ajunseseră la cele mai drastice măsuri de austeritate din Europa! Românii se urnesc greu, dar când se pornesc... ies în stradă, şi întind rufele în public! Apoi, n-ai decât să fugi cu helicopterul!
Paradoxal, şi-n 1989 şi-n 2012, dinamitarea au făcut-o alţii decât etnici 100 % mioritici: atunci Lasko Tokes, acum Raed Arafat! Sper să nu aşteptăm iar americanii. Că ruşii, nu mai vin. Nici chemaţi.
sursa ziuaveche.ro
Desfid vandalizările. Ele nu pun în evidenţă durerea spinării înconvoiate de durerea asupririi, ci plăcerea de-a da găuri în şvaiţerul altora. De-a distruge ceva ce nu-ţi aparţine. În 89 cei ieşiţi în stradă nu şi-au vărsat nervii pe magazine. Nici pe borduri, deşi atunci au fost spălate cu sânge de martir. Generaţia care joacă zilnic Counter Strick, sunt de altă strategie: dărâmă cât poţi de mult!

Nu înţeleg de ce guvernanţii, parlamentarii, preşedintele ţării, n-au învăţat din greşelile trecute. Cine nu învaţă din istorie, e condamnat s-o repete. Acum, sunt gata să sufle şi-n iaurt. Însă nu mai au suflu...

Nu ştiu dacă revolta din acest ianuarie fără zăpadă e ultima soluţie pentru a ieşi odată la capătul tunelului! Nu ştiu nici dacă după proteste îndelungi şi rotiri de cadre sau partide vor trăi bine. Ştiu însă un lucru: Dumnezeu e de partea lor! Întotdeauna El e de partea celor asupriţi. Numai fraţilor, nu-i întoarceţi din nou spatele ca-n 89!

duminică, 15 ianuarie 2012

Sfaturi pentru predicatori (1)

1. Mişcarea

Nimic nu este mai plictisitor decât ceva ce nu se mişcă deloc! După un timp, privirea caută să vadă altceva.
Vorbitorii statici induc apatie publicului, spune Ron Hoff. Cei care se mişcă sunt în direct.

Mişcarea din timpul predicii:
a) dovedeşte că sunteţi vii, nu aveţi picioarele cimentate în beton!
b) obligă publicul să stea cu ochii deschişi! Îi obligaţi să nu moţăie ziua în amiaza mare! Când vă mişcaţi, biserica vă urmăreşte vizual; se spune că 80 % din motivaţiile umane sunt stimulate optic.
c) dacă vă mişcaţi, vă reduceţi stresul. Puneţi energiile în mişcare. Altfel se strâng ghem în stomac!
d) când vă mişcaţi de colo colo, aveţi motive să vă şi opriţi pentru a vă reorganiza ideiile; în acelaşi timp, biserica va avea un moment de răgaz!

Folosiţi chiar şi intervalele dintre scaune, veţi fi mai aproape de oameni. Puteţi face asta şi fără să vă împiedicaţi de cabluri!

vineri, 13 ianuarie 2012

Ghehazi, slujitorul religios

Text 2 Samuel cap. 4,5,6,7,8

Eliesei reprezintă pe omul lui Dumnezeu, Ghehazi e omul religiei.
Ce paşi greşiţi face omul religiei?

Dispozitio
1. Cu acelaşi toiag ca şi Elisei, Ghehazi nu poate vindeca pe Fiul Sunamitei.
El crede că vindecarea o dă toiagul, nu Dumnezeu.

2. Cu acelaşi număr de pâini de orz (20) ca şi Eliesei, Ghehazi nu poate hrăni 100 de persoane.
El crede în ce ţine în mână, nu în ce binecuvântează Dumnezeu.

3. Cu ochi ca şi Elisei, Ghehazi nu vede decât pericolul
El vede numai inamicul din vale, nu şi sprijinul divin, mult mai numeros, pregătit pe munţi.

4. Cu acelaşi stăpân care curăţă lepra, Ghehazi se umple de lepră
El minte de 4 ori: se minte singur, îl minte pe Naaman, minte în numele unor slujitori, îl minte pe Elisei

5. Cu aceleaşi Dumnezeu, Ghehazi trăieşte poveşti, Elisei trăieşte realitatea
Ghehazi povesteşte minunile făcute de Elisei, stăpânul său le face!

Concluzie
Oamenii religioşi, povestesc ce fac creştinii adevăraţi! Ei nu fac nici o minune. Oare lepra...

joi, 12 ianuarie 2012

Neterminat = nerăsplătit

foto Karina Knapek, Gândul
Din trenul ce mușcă fricos drumurile de fier ale Transilvaniei, privesc „căşile” aruncate pe dealuri sau lipite lângă şosea. Stau ghemuite de gerul iernii, cu hornurile pornite să înfrunte cu fum roş-albăstruiul cerului. Şi-n stânga şi-n dreapta, sute (poate) mii de case neterminate! Camere netencuite chircite sub acoperiş la mansardă. Sau agăţate undeva, lateral. Case vopsite cu lavabil structurat doar la stradă. Iar în spate, pe unde trece trenul, design alandala. Acoperişe cu ţiglă veche, tocită, decolorată, upgradate cu petice de lindab nou. Grădini jumătate săpate, jumătate pârloagă. Trandafiri şi buruieni... Lucruri neduse la bun sfârşit. Întrerupte.

Filosofia „se poate trăi şi fără să ducem lucrurile la bun sfârşit”, e cvasiprezentă. N-am nimic cu odăile ardelenilor, România e toată la fel: un sanatoriu al asimetriilor. Însă conceptul „de-a nesfârşi lucrurile” mă sâcâie.

Unii nu duc şcoala până la capăt, alţii munca din uzină. Bolnavii nu-şi iau toate tabletele de pe fereastră, elevii nu sfârşeşc temele, cei ce încep dieta „scapă la grăsimi”, asfaltatorii nu termină autostrada. Politicienii au uitat că vor ca poporul “să trăiască bine”. Jurământul de la altarul căsătoriei e călcat de-un procent în ascendenţă.

Bisericile nu reuşesc să-şi termine construcţiile, iar unii pastori predicile. Sunt adepţii sintagmei “fără cap şi fără coadă”. Deseori, credincioşii încă punem petece noi la viaţa veche. Începem să iubim, dar continuăm să urâm, laudăm dar şi bârfim, cântăm „măreţul har”, şi fredonăm manele. Apă plată şi petrol pe-aceeaşi ţeavă, e versiunea lui Iacov cu cu smartphone.

Unii fraţi ajung ca Dima, care a început viaţa creştină prigonit alături de Pavel, şi a sfârşit-o în saloanele de dans. Ignoră că “în fiecare zi suntem mai aproape de moarte decât ieri”, cum spune Max Lucado.

Urcaţi-vă pe scara viselor până la capăt, scria cândva Vladimir Pustan. Altminteri, veţi ajunge pe “scara inversă, pusă special de către diavol, pentru re-coborârea omului în păcat”, vorba lui Dan Puric. Numai la capătul de sus al scării ne aşteaptă răsplata.

Nimeni nu e premiat dacă n-a terminat cursa, dacă a-nnotat doar un sfert de bazin, dacă n-a ajuns pe schiuri la sosire. Nici un patron nu plăteşte celui ce-a abandonat slujba. Şi nici Dumnezeu, nu răplăteşte dezertorii credinţei.

Tot ce începeţi să duceţi la bun sfârşit! Obligatoriu. Altfel, grădina Edenului va deveni cenuşie. De la fumul care se ridică în sus!

miercuri, 11 ianuarie 2012

Devoţional (1)

"Atunci când Biserica este vizitată de puterea Duhului Sfânt, ea creşte în toate privinţele. Atunci cînd o Biserică rămâne pe loc, deşi se află în mijlocul unei populaţii vaste, sau chiar scade, nimeni nu poate spune că este binecuvântată de Dumnezeu.

Este limpede că una dintre binecuvântările pe care ar trebui s-o căutăm din toată inima, ca Biserică,  este o creştere continuă. Întreaga Biserică a Lui Dumnezeu ar trebui să caute creşterea zilnică a seminţiei spirituale.

Fiecare creştin adevărat doreşte să vadă Biserica cum creşte; în orice caz, mi-ar fi milă de un om care se crede creştin şi nu are o asemenea dorinţă!"
C.H.Spurgeon

marți, 10 ianuarie 2012

Renunţă...

Ieri, v-am scris să nu renunţaţi. Astăzi, vă îndemn să renunţaţi! (Conform Evangheliei lui Hristos):

- renunţaţi la îngrijorări, încredeţi-vă în divinitate!
- renunţaţi să vă mai lamentaţi, concentraţi-vă pe recunoştinţă.
- renunţaţi la ură, întoarceţi bine pentru rău.
- renunţaţi la critică, mai bine binecuvântaţi!
- renunţaţi la bârfă, stăpâniţi-vă limba.
- renunţaţi la judecată, mai bine căutaţi lucrurile pozitive.
- renunţaţi la descurajare, fiţi plini de optimism.
- renunţaţi la mânie, cultivaţi răbdarea.
- renunţaţi la religiozitate, căutaţi relaţie cu Dumnezeu!
- renunţaţi la păcat, întoarceţi-vă spre virtute!

Pentru Dumnezeu eşti un învingător dacă termimi în forţă, nu dacă ai alergat o cursă fără obstacole!

"Nu poţi dirija vântul, dar îţi poţi dirija barca"!

"Un om poate duce 100 de cai la apă, dar 100 de oameni nu pot face un singur cal să bea apă"!

(compilare după broşura Vine)

luni, 9 ianuarie 2012

Nu renunţa

Într-o seară specială de tineret, la biserică, la ora de începere, erau numai cîteva adolescente. Invitaţii, din diferite biserici, din diferite localităţi, nu ajunseseră. Până la urmă au ajuns doar vreo 10 inşi. Îmi venea să ies afară şi să strig: "Am să fug în pădure Isuse! Nu mai strâng niciodată tinerii!".

Nişte fraţi au fost supăraţi că văd altfel decât doctrina. "Renunţă", a fost strigătul lor la unison. Peste 1 an jumătate am avut studiu biblic cu un grup de tineri. La început veneau 25-30, apoi 15, apoi 7, apoi... n-au mai avut timp. "Renunţă", m-a sfătuit cineva, investeşti degeaba.

În urma unei evanghelizări din 2011 - cu cortul, peste 20 de persoane s-au predat Domnului. Vreo 10, n-au călcat niciodată biserica, iar alţi 7-8 nu mai vin deloc! "Nu mai face evanghelizare", am primit sfat, "cheltui degeaba!".

La 1 ianuarie m-am hotărât să închid blogul. Nu mai am timp. "Renunţă" era sfatul unei persoane foarte dragi. La liceu le vorbesc copiilor despre Domnul. Mulţi, foarte mulţi, au venit la adunare. Însă, după 1-2-3 participări, au ales calea lui Dima. "Renunţă, d-le profesor", a fost strigătul auzit prea ades în urechi. Dar şi glasul unei profe de religie care m-a "predicat" pe la forurile de resort!

Ce să facem când suntem asaltaţi de astfel de situaţii? Hudson Tylor a sat 15 ani în China până s-a predat o singură  persoană. Azi, sunt 100 milioane chinezi pocăiţi. Probabil cea mai mare biserică oficială statală din lume. Dar ilegală! Prigoniţi de comunişti.

"Iată că vine Făuritorul de visuri", au spus fraţii lui Iosif, şi l-au coborât într-o groapă, apoi l-au trimis la plimbare fără întoarcere, în Egiptul idolatru. "Somn uşor, vise plăcute", strigau fericiţi fraţii lui mai mari pe păşunile Dotanului, în rimp ce negustorii ce-l legaseră pe Iosif de mâini treceau coama unei coline spre necunoscut...

Învaţă de la Iosif! Cum? Vă las o schiţă de predică (o dezvolaţi dvs):

1 - nu renunţa la visul tău, chiar dacă lucrurile nu încep bine!
2 - nu renunţa la visul tău, chiar dacă ceilaţi nu te susţin!
3 - nu renunţa la visul tău, chiar dacă va fi o călătorie plină de surprize!
4 - nu renunţa la visul tău, chiar dacă împlinirea va dura o viaţă!

Când nu înţelegi de ce e umbră pe calea ta şi de ce adesea trebuie să suferi, nu dispera; ridică-ţi privirea... Dumnezeu veghează asupra ta!

Vă salut cu toată Biblia, în afară de blesteme!

sâmbătă, 7 ianuarie 2012

Privirea Ta

de Nicola Popescu Breb

Privirea Ta, Părinte, e limpede şi grea
O simt ca pe o umbră de fulg pe pleoapa mea.
Povara ei întreagă de-aş fi putut-o duce
Aş fi urcat Golgota, ca Fiul Tău cu-o cruce.
Dar eu, asinul clipei, venit din zări de fum
Abia mai duc samarul păcatelor pe drum.
Doar Lui i-a dat în duh văpaia şi putinţa
De-a preschimba-n iubire şi slavă, suferinţa.
Raza privirii Tale, în veci nemasurată
Nu au rănit-o spinii şi cuiul niciodată.
Şi totuşi, Doamne Sfinte, noi, robii-am presupus
Că s-a umplut de lacrimi când Te-a strigat Isus!

vineri, 6 ianuarie 2012

De ce s-a botezat Isus? - Nicolae.Geantă

Azi, sărbătorim Boboteaza. Adică Botezul Domnului Hristos Isus. Unii preoți sărbătoresc aruncând crucea în mare. Alții, în lacuri. Alții o vâră în butoaie! Unii stropesc casele, copiii, animalele. Alții botează mașinile. Unii botează pomii fructiferi, alții caii. (Dar vorba fratelui Pustan: botezăm caii și furăm cu căruța!).

Unii credincioși își rup hainele la rând la aghiasmă. (Apă cu conotații magice, despre care nu scrie nici un rând în Biblie). Alții se botează ei însuși. Iar alții, se rebotează chiar în Iordan!

Unii creștini au adunări sfinte de această sărbătoare. Alții au lacăt pe biserică. "Ce 6 ianuarie frate, scrie undeva data?". Nici nu vor să audă. Interesant e că nu toți evanghelicii sărbătoresc, deși în calendarul 'mnealor e zi de sărbătoare cu... roșu!

Tradițiile și obiceiurile practicate azi mi-ar umple blogul. Întrebarea este: ce legătură au toate acestea cu botezul Domnului? Și, de ce oare s-o fi botezat?

Știm că Ioan Botezătorul boteza cu botezul pocăinței (scuzați repetiția). Adică un ritual prin care oamenii se spălau crezând că vor fi iertați de vină. Însă Domnul Hristos nu avea nici o vină. De ce s-a botezat?

Unii pastori spun că s-a botezat ca "'să îmlinească ce trebuia împlinit''. Ce anume trebuia împlinit fraților?
Alții argumentează că e un act semiotic (un semn nou, care are o nouă semnificație), iar unii că e un act pedagogic (trebuie făcut și de noi).

Chaffer, un teolog protestant, scrie în Systematic Theology că botezul Domnului pare să fie un ritual de recunoaștere a faptului că El exercită trei oficii: profet, preot și rege. Marius Cruceru, pastor baptist afirmă cu semnul întrebării că botezul Domnului a fost de fapt intrarea Sa în slujba de Mare Preot.


Pentru predica din seara asta am încercat să văd de unde știa Ioan despre botez. Unii afirmă că de la ablațiunile esenienilor - cei de la Qumran - unde ar fi crescut. Alții spun că de la botezul prozeliților - neamurile, (acei gerim conform Septuagintei) ce doreau să adere la mozaism. Alții, care nu prea au treabă cu Scriptura dar își dau cu părerea, spun ca botezul are rădăcini în Egipt sau chiar la persani.

1. Din studierea Scripturii (Levetic), Dumnezeu mi-a arătat că în vechime orice om necurat (fie bărbat, femeie, lepros sau preot), săvârșea un botez al curăției - o spălare. Trebuia să se scalde și preotul îl declara curat. Ioan Botezătorul era din seminție de preoți. El a strigat împotriva fariseilor care efectuau un ritual de suprafață, dar inimile rămâneau neschimbate. (Botezul lui Ioan a dispărut, dar farisei se mai găsesc și azi!).
Hristos însă n-a avut nevoie de un astfel de botez al curăției.

2. Biblia vorbește în Exod 29 și 40 că la investirea preoților se făcea spălarea cu apă, apoi ungerea cu untdelemn. La botezul Domnului, Ioan l-a spălat numai cu apă, iar pentru că Hristos era Mare Preot după orânduiala Lui Melhisedec, nu a putut să-L ungă cu untdelemn. Dar, Dumnezeu a trimis Duhul Sfânt peste El, în chip de porumbel. Tatăl putea să facă ungerea! Chiar a confirmat-o: Acesta este Fiul Meu preaiubit! De el să ascultați!

3. La Iordan, la Bobotează, Ioan Botezătorul (ne spune evanghelsitul Ioan) face o descriere memorabilă:  "Eu..., am venit să botez cu apă, ca El să fie cunoscut de Israel... Acela este Cel ce botează cu Duhul Sfânt!".
Și a făcut-o. Noi toți suntem botezați de un singur Duh, spune Pavel (1 Cor. 12:13).

De ce s-a botezat Domnul Isus Hristos? Ca să ne botezăm și noi la maturitate? Ca să-Și facă intrarea în slujba de Mare Preot? Ca să poată să ne ungă cu Duhul Sfânt? Vă las pe dvs să trageți concluzii...

Un lucru este însă clar pentru botezul nostru: nu-l facem dacă întâi nu ne pocăim! Sau îl vom face, dar... degeaba!

Nicolae.Geantă

joi, 5 ianuarie 2012

Iubirea cu mâini rupte - Nicolae.Geantă

În timp ce un bărbat își schimba roata la maşină, baiețelul lui de 4 ani a luat o piatră ascuţită și a început să zgârie aripa bolidului cumpărat de curând. Mânios, bărbatul a luat mânuța copilului şi a lovit-o de multe ori, uitând că are în mână o cheie. Ajuns la spital cu mâna sfărâmată, copilul și-a pierdut toate degetele. Când a deschis ochii și și-a văzut tatăl, băiețelul a întrebat cu ochii plini de durere: „Tati, îmi vor crește degetele la loc?” Bărbatul n-a putut răspunde. Cu noduri în gât și fiori în stomac, s-a întors la automobil și l-a lovit. De mai multe ori. Devastat de propriile lui fapte, stând în fata mașinii, a privit zgârieturile. Copilul scrisese: „Tati, te iubesc” !

Azi, spune Andrei Pleșu, nu ne mai definim prin ceea ce suntem, ci prin ceea ce respingem. Respingând iubirea, alegem mânia, respingând oamenii, alegem lucrurile, respingând sfințenia, alegem păcatul, respingând biserica, alegem discoteca.

Respingem săracii, nu ne place în prezența lor: ei cer continuu. Respingem bolnavii: sunt contagioși. Respingem prosopul slujirii: e prea mult de muncă. Respingem ideile noi: ne temem să ne schimbăm.

miercuri, 4 ianuarie 2012

Bucurie pierdută

Ion şi Maria se întorc de la biserică.
- Ioane, ai văzut ce predică slabă a avut păstorul nostru?
- Nu dragă, n-am observat.
Maria continuă:
- Ioane, ai observat că azi corul a cântat fără viaţă?
- Nu Marie, n-am observat.
Femeia continuă neabătută:
- Oricum, nu se poate să nu fi observat cuplul acela tânăr cum erau îmbrăcaţi, nici copilul care s-a foit toată adunarea în faţa noastră, şi nici pălăria cea nouă a soţiei diaconului!
- Îmi pare rău dragă, dar sincer nimic din toate astea nu am observat!
Maria către Ion, dezgustată:
- Şti ceva bărbate, nici nu ştiu de ce mai mergi la biserică!

Ca şi femeia de mai sus, o mulţime de credincioşi ies de la biserică mofturoşi. Cu aere acre şi cu faţa ca lama de brici, în drum spre casă ei în loc să radieze bucurie lasă dâre de fum. Dacă te uiţi bine la dânşii, nu zici că vin de la Altar, ci parcă-s ieşiţi din abatoare.

Ei sunt un fel de fratele fiului risipitor, care, deşi nu plecase niciodată de lângă tatăl său, nu experimentase nici o clipă bucuria de a fi împreună. De ce-o pierduse? Din cel puţin trei motive: nu avea acelaşi gând ca tatăl, nu-şi mai cunoştea identitatea / nu mai ştia cine este, şi nu căuta răsplata, ci o plată imediată!

Fericirea este un sentiment, dar bucuria este o alegere. Alegând să fim guvernaţi de sentimente şi nu de bucuria întâlnirii cu Hristos, edident că nu mai ştim de ce mergem la biserică!

marți, 3 ianuarie 2012

Sinucideri ale eroilor biblici !!! - Nicolae.Geantă

Ştiaţi că bărbaţii, deşi se cred mai puternici, sunt mai depresivi ca femeile. O spune chiar Biblia. Pe paginile ei găsim 7 suiciduri. Toţi sunt bărbaţi. Interesant, în Biblie nu găsim nici un caz în care o femeie s-a sinucis...
Atenţie deci..., bărbaţilor!

1. Abimelec - Judecători 9:54
2. Samson - Judecători 16:30
3. Saul - 1 Samuel 31:4
4. soldatul lui Saul - 1 Samuel 31:5
5. Ahitofel - 2 Samuel 17:23
6. Zimri - 1 Regi 16:18
7. Iuda - Matei 27:5

Avem programe de prevenirea suicidului în România? Nuuuuuu. Dar în biserici? Nu prea... Am auzit chiar de cazuri în care pocăiţii şi-au pus capăt zilelor!

(Voi reveni curând cu subiectul sinuciderilor din România).

Nicolae.Geantă

luni, 2 ianuarie 2012

Plan de citire a Bibliei într-un an

IANUARIE
(Notă - între paranteze este trecută ziua)

[ 1 ]   Gen 1-3 [ 2 ]   Gen 4-7 [ 3 ]   Gen 8:1-11:9 [ 4 ]   Gen 11:10-14:13  [ 5 ] Gen 14:14-18:8  [ 6 ]  Gen 18:9-21:21 [ 7 ]   Gen 21:22-24:27 [ 8 ]   Gen 24:28-26:35 [ 9 ]   Gen 27-29 [10]   Gen 30:1-31:42 [11]   Gen 31:43-34:31 [12]   Gen 35:1-37:24 [13]   Gen 37:25-40:8 [14]   Gen 40:9-42:28 [15]   Gen 42:29-45:15 [16]   Gen 45:16-48:7 [17]   Gen 48:8-50:26; Exo 1 [18]   Exo 2:1-5:9 [19]   Exo 5:10-8:15 [20]   Exo 8:16-11:10 [21]   Exo 12:1-14:20 [22]   Exo 14:21-17:16 [23]   Exo 18:1-21:21 [24]   Exo 21:22-25:9 [25]   Exo 25:10-27:21 [26]   Exo 28-29 [27]   Exo 30-32 [28]   Exo 33:1-35:29 [29]   Exo 35:30-37:2 [30]   Exo 38:1-40:16 [31]   Exo 40:17-38; Lev 1-4


FEBRUARIE
[ 1 ]   Lev 5-7 [ 2 ]   Lev 8:1-11:8 [ 3 ]   Lev 11:9-13:39 [ 4 ]   Lev 13:40-14:57 [ 5 ]   Lev 15:1-18:18 [ 6 ]   Lev 18:19-21:24 [ 7 ]   Lev 22-23 [ 8 ]   Lev 24:1-26:13 [ 9 ]   Lev 26:14-27:34; Num 1:1-41 [10]   Num 1:42-3:32 [11]   Num 3:33-5:22 [12]   Num 5:23-7:59 [13]   Num 7:60-10:10 [14]   Num 10:11-13:16 [15]   Num 13:17-15:21 [16]   Num 15:22-16:50 [17]   Num 17-20 [18]   Num 21-23 [19]   Num 24:1-26:34 [20]   Num 26:35-28:31 [21]   Num 29:1-31:47 [22]   Num 31:48-33:56 [23]   Num 34-36; Deu 1:1-15 [24]   Deu 1:16-3:29 [25]   Deu 4:1-6:15 [26]   Deu 6:16-9:21 [27]   Deu 9:22-12:32 [28]   Deu 13:1-16:8


MARTIE
[ 1 ]   Deu 16:9-19:21 [ 2 ]   Deu 20:1-23:14 [ 3 ]   Deu 23:15-27:10 [ 4 ]   Deu 27:11-28:68 [ 5 ]   Deu 29:1-32:14 [ 6 ]   Deu 32:15-34:12; Iosua 1:1-9 [ 7 ]   Iosua 1:10-4:24 [ 8 ]   Iosua 5:1-8:23 [ 9 ]   Iosua 8:24-11:9 [10]   Iosua 11:10-14:15 [11]   Iosua 15-17 [12]   Iosua 18:1-21:12 [13]   Iosua 21:13-23:16 [14]   Iosua 24; Judecatori 1-2 [15]   Judecatori 3-5 [16]   Judecatori 6-7 [17]   Judecatori 8-9 [18]   Judecatori 10-13 [19]   Judecatori 14-16 [20]   Judecatori 17:1-20:11 [21]   Judecatori 20:12-21:25; Rut 1:1-2:13 [22]   Rut 2:14-4:22; 1 Sam 1 [23]   1 Sam 2-4 [24]   1 Sam 5:1-9:10 [25]   1 Sam 9:11-12:18 [26]   1 Sam 12:19-14:42 [27]   1 Sam 14:43-17:25 [28]   1 Sam 17:26-19:24 [29]   1 Sam 20-22 [30]   1 Sam 23:1-25:31 [31]   1 Sam 25:32-30:10


APRILIE
[ 1 ]   1 Sam 30:11-31:13; 2 Sam 1-2 [ 2 ]   2 Sam 3:1-6:11 [ 3 ]   2 Sam 6:12-10:19 [ 4 ]   2 Sam 11-13 [ 5 ]   2 Sam 14-16 [ 6 ]   2 Sam 17-19 [ 7 ]   2 Sam 20:1-22:34 [ 8 ]   2 Sam 22:35-24:17 [ 9 ]   2 Sam 24:18-25; 1 Regi 1:1-2:18 [10]   1 Regi 2:19-4:19 [11]   1 Regi 4:20-7:39 [12]   1 Regi 7:40-9:9 [13]   1 Regi 9:10-11:25 [14]   1 Regi 11:26-13:34 [15]   1 Regi 14-17 [16]   1 Regi 18:1-20:25 [17]   1 Regi 20:26-22:36 [18]   1 Regi 22:37-53; 2 Regi 1:1-4:28 [19]   2 Regi 4:29-8:15 [20]   2 Regi 8:16-10:24 [21]   2 Regi 10:25-14:10 [22]   2 Regi 14:11-17:18 [23]   2 Regi 17:19-19:24 [24]   2 Regi 19:25-23:9 [25]   1 Regi 23:10-25;    1 Cronici. 1:1-16 [26]   1 Cronici -3:9 [27]   1 Cronici [28]   1 Cronici [29]   1 Cronici [30]   1 Cronici


MAI
[ 1 ]   1 Cronici 16:1-19:9 [ 2 ]   1 Cronici 19:10-23:11 [ 3 ]   1 Cronici 23:12-26:19 [ 4 ]   1 Cronici 26:20-29:19 [ 5 ]   1 Cronici 29:20-30; 2 Cronici 1:1-4:10 [ 6 ]   2 Cronici 4:11-7:22 [ 7 ]   2 Cronici 8:1-11:12 [ 8 ]   2 Cronici 11:13-15:19 [ 9 ]   2 Cronici 16:1-20:13 [10]   2 Cronici 20:14-24:14 [11]   2 Cronici 24:15-28:27 [12]   2 Cronici 29-31 [13]   2 Cronici 32:1-35:19 [14]   2 Cronici 35:20-36:23; Ezra 1-3 [15]   Ezra 4-7 [16]   Ezra 8-10; Neemia 1 [17]   Neemia 2-5 [18]   Neemia 6:1-8:8 [19]   Neemia 8:9-11:21 [20]   Neemia 11:22-13:22 [21]   Neemia 13:23-31; Est 1-4 [22]   Est 5-10 [23]   Iov 1:1-5:16 [24]   Iov 5:17-8:22 [25]   Iov 9:1-12:12 [26]   Iov 12:13-16:10 [27]   Iov 16:11-20:11 [28]   Iov 20:12-24:12 [29]   Iov 24:13-29:13 [30]   Iov 29:14-32:10 [31]   Iov 32:11-35:16


IUNiE
[ 1 ]   Iov 36:1-39:12 [ 2 ]   Iov 39:13-42:9 [ 3 ]   Iov 42:10-17; Ps 1:1-5:7 [ 4 ]   Ps 5:8-8:9 [ 5 ]   Ps 9-10 [ 6 ]   Ps 11:1-17:5 [ 7 ]   Ps 17:6-18:36 [ 8 ]   Ps 18:37-21:13 [ 9 ]   Ps 22:1-24:6 [10]   Ps 24:7-27:6 [11]   Ps 27:7-31:5 [12]   Ps 31:6-33:5 [13]   Ps 33:6-35:21 [14]   Ps 35:22-37:26 [15]   Ps 37:27-39:13 [16]   Ps 40-42 [17]   Ps 43:1-45:12 [18]   Ps 45:13-48:14 [19]   Ps 49:1-51:9 [20]   Ps 51:10-54:7 [21]   Ps 55:1-57:3 [22]   Ps 57:4-60:12 [23]   Ps 61-64 [24]   Ps 65:1-68:4 [25]   Ps 68:5-69:4 [26]   Ps 69:5-71:16 [27]   Ps 71:17-73:20 [28]   Ps 73:21-76:7 [29]   Ps 76:8-78:24 [30]   Ps 78:25-72


IULIE
[ 1 ]   Ps 79-82 [ 2 ]   Ps 83-86 [ 3 ]   Ps 87:1-89:37 [ 4 ]   Ps 89:38-91:13 [ 5 ]   Ps 91:14-94:16 [ 6 ]   Ps 94:17-98:3 [ 7 ]   Ps 98:4-102:7 [ 8 ]   Ps 102:8-104:4 [ 9 ]   Ps 104:5-105:24 [10]   Ps 105:25-106:33 [11]   Ps 106:34-107:38 [12]   Ps 107:39-109:31 [13]   Ps 110-113 [14]   Ps 114:1-118:9 [15]   Ps 118:10-119:40 [16]   Ps 119:41-96 [17]   Ps 119:97-160 [18]   Ps 119:161-124:8 [19]   Ps 125-131 [20]   Ps 132:1-135:14 [21]   Ps 135:15-138:3 [22]   Ps 138:4-140:13 [23]   Ps 141:1-145:7 [24]   Ps 145:8-148:6 [25]   Ps 148:7-150:6; Prov 1:1-2:9 [26]   Prov 2:10-5:14 [27]   Prov 5:15-8:11 [28]   Prov 8:12-11:11 [29]   Prov 11:12-13:25 [30]   Prov 14-16 [31]   Prov 17-20


AUGUST
[ 1 ]   Prov 21-23 [ 2 ]   Prov 24:1-27:10 [ 3 ]   Prov 27:11-30:33 [ 4 ]   Prov 31; Eccl 1:1-3:8 [ 5 ]   Eccl 3:9-8:17 [ 6 ]   Eccl 9-12; Cantarea 1-2 [ 7 ]   Cantarea 3-8; Isaia 1:1-9 [ 8 ]   Isaia 1:10-5:17 [ 9 ]   Isaia 5:18-9:12 [10]   Isaia 9:13-13:16 [11]   Isaia 13:17-19:10 [12]   Isaia 19:11-24:6 [13]   Isaia 24:7-28:22 [14]   Isaia 28:23-32:20 [15]   Isaia 33:1-37:29 [16]   Isaia 37:30-40:31 [17]   Isaia 41-44 [18]   Isaia 45-49 [19]   Isaia 50-54 [20]   Isaia 55:1-60:9 [21]   Isaia 60:10-65:25 [22]   Isaia 66; Ier. 1:1-2:25 [23]   Ier. [24]   Ier. [25]   Ier. 9-12 [26]   Ier. 13:1-16:9 [27]   Ier. [28]   Ier. 21-24 [29]   Ier. 25-27 [30]   Ier. 28:1-31:20 [31]   Ier. 31:21-33:26


SEPTEMBRIE
[ 1 ]   Ier. 34-36 [ 2 ]   Ier. 37:1-41:10 [ 3 ]   Ier. 41:11-45:5 [ 4 ]   Ier. 46-48 [ 5 ]   Ier. 49:1-51:10 [ 6 ]   Ier. 51:11-52:34 [ 7 ]   Plangeri 1:1-3:51 [ 8 ]   Plangeri 3:52-5:22; EZahariahiel 1-2 [ 9 ]   EZahariahiel 3-8 [10]   EZahariahiel 9-12 [11]   EZahariahiel 13:1-16:43 [12]   EZahariahiel 16:44-20:17 [13]   EZahariahiel 20:18-22:12 [14]   EZahariahiel 22:13-24:27 [15]   EZahariahiel 25:1-28:10 [16]   EZahariahiel 28:11-31:18 [17]   EZahariahiel 32:1-34:24 [18]   EZahariahiel 34:25-38:9 [19]   EZahariahiel 38:10-40:49 [20]   EZahariahiel 41-43 [21]   EZahariahiel 44-47 [22]   EZahariahiel 48; Dan 1:1-2:30 [23]   Dan 2:31-4:27 [24]   Dan 4:28-7:12 [25]   Dan 7:13-11:13 [26]   Dan 11:14-12:13; Osea 1-3 [27]   Osea 4-9 [28]   Osea 10-14; Ioel 1:1-2:17 [29]   Ioel 2:18-3:21; Amos 1-4 [30]   Amos 5-9; Oba 1:1-9


OCTOMBRIE
[ 1 ]   Oba 1:10-21; iona; Mica 1-3 [ 2 ]   Mica 4-7; Naum 1-2 [ 3 ]   Naum 3; Hab; Tef 1:1-13 [ 4 ]   Tef 1:14-3:20; Hag; Zaharia 1:1-11 [ 5 ]   Zaharia 1:12-7:14 [ 6 ]   Zaharia 8-13 [ 7 ]   Zaharia 14; Mal [ 8 ]   Mat 1-4 [ 9 ]   Mat 5-7 [10]   Mat 8:1-10:15 [11]   Mat 10:16-12:21 [12]   Mat 12:22-14:12 [13]   Mat 14:13-17:13 [14]   Mat 17:14-20:34 [15]   Mat 21-22 [16]   Mat 23:1-25:13 [17]   Mat 25:14-26:68 [18]   Mat 26:69-28:20 [19]   Marcu 1-3 [20]   Marcu 4-5 [21]   Marcu 6-7 [22]   Marcu 8:1-10:12 [23]   Marcu 10:13-12:12 [24]   Marcu 12:13-14:11 [25]   Marcu 14:12-15:47 [26]   Marcu 16; Luca 1 [27]   Luca 2-3 [28]   Luca 4:1-6:26 [29]   Luca 6:27-8:25 [30]   Luca 8:26-10:16 [31]   Luca 10:17-12:12


NOIEMBRIE
[ 1 ]   Luca 12:13-14:11 [ 2 ]   Luca 14:12-16:31 [ 3 ]   Luca 17:1-19:27 [ 4 ]   Luca 19:28-21:9 [ 5 ]   Luca 21:10-22:46 [ 6 ]   Luca 22:47-24:23 [ 7 ]   Luca 24:24-53; Ioan 1:1-2:11 [ 8 ]   Ioan 2:12-4:38 [ 9 ]   Ioan 4:39-6:51 [10]   Ioan 6:52-8:20 [11]   Ioan 8:21-10:18 [12]   Ioan 10:19-12:11 [13]   Ioan 12:12-14:11 [14]   Ioan 14:12-17:13 [15]   Ioan 17:14-19:42 [16]   Ioan 20-21; Fapte 1:1-2:13 [17]   Fapte 2:14-4:37 [18]   Fapte 5:1-7:29 [19]   Fapte 7:30-9:22 [20]   Fapte 9:23-11:30 [21]   Fapte 12-13 [22]   Fapte 14:1-16:10 [23]   Fapte 16:11-18:28 [24]   Fapte 19-20 [25]   Fapte 21:1-23:25 [26]   Fapte 23:26-27:8 [27]   Fapte 27:9-28:31; Rom 1:1-15 [28]   Rom 1:16-5:11 [29]   Rom 5:12-8:25 [30]   Rom 8:26-11:24


DECEMBRIE
[ 1 ]   Rom 11:25-15:33 [ 2 ]   Rom 16; 1 Cor 1:1-4:13 [ 3 ]   1 Cor 4:14-7:40 [ 4 ]   1 Cor 8:1-12:11 [ 5 ]   1 Cor 12:12-15:28 [ 6 ]   1 Cor 15:29-16:24; 2 Cor 1-2 [ 7 ]   2 Cor 3-7 [ 8 ]   2 Cor 8-12 [ 9 ]   2 Cor 13; Gal 1:1-4:11 [10]   Gal 4:12-6:18; Ef 1:1-14 [11]   Ef 1:15-5:14 [12]   Ef 5:15-6:24; Fil 1-2 [13]   Fil 3-4; Col 1 [14]   Col 2-4; 1 Tes 1:1-2:12 [15]   1 Tes 2:13-5:28; 2 Tes
[16]   1 Tim 1-5 [17]   1 Tim 6; 2 Tim [18]   Tit; Filipeni; Evrei 1:1-2:10 [19]   Evrei 2:11-6:20 [20]   Evrei 7-10 [21]   Evrei 11-13 [22]   Iacov 1:1-4:10 [23]   Iacov 4:11-5:20; 1 Pet 1:1-3:12 [24]   1 Pet 3:13-5:14; 2 Pet 1-2 [25]   2 Pet 3; 1 Ioan 1:1-3:12 [26]   1 Ioan 3:13-5:21; 2 Ioan; 3 Ioan; Iuda 1:1-16 [27]   Iuda 1:17-25; Apocalipsa 1-4 [28]   Apocalipsa 5:1-9:11 [29]   Apocalipsa 9:12-14:8 [30]   Apocalipsa 14:9-18:24  [31] Apocalipsa 19-22