Fundaţia CIREŞARII

vineri, 30 august 2019

Nu pune hrana prea sus! - de Nicolae.Geantă

Vorbeam astăzi cu Vlad Schlezak despre scrierea sau vorbirea elevată. Uneori oamenii ne acuză că vorbim sau scriem, prea bădăran, prea țărănist sau prea cu emfază. Adică nenaturist, academic. Și, oricât ar fi textul de bine scris sau retorica de substanțială, nu toți oamenii înțeleg! 
Priviți numai ceasloavele de teologie ori de medicină. Omul de rând după ce vede cărțoiul zice ca o bătrână ieșită de la biserică: “Numai îngerii au înțeles!”

Vlad spunea că Hemingway a luat premiul Nobel  tocmai pentru că volumul său “Bătrânul și marea” a fost atât de simplist scris încât îl putea pricepe orice copil. Atunci i-am spus că tocmai asta e cheia în scriere și vorbire. Să fii simplu. 

Priviți preoții ori pastorii la liturghie? Se chinuie să vorbească academic, să cânte pe nas, să fie carismatici, sau de plastic! Arunca citate citate ebraice, grecești sau din fraze din Pateric. Iar cei din biserică sunt ca masele populare înaintea domnului Pleșu. Adică iau telecomanda și dau pe alt canal!

I-am spus lui Vlad, și vă spun și dvs, că Evanghelia trebuie să fie ca fânul pentru oi. Pus jos. Că dacă îl urci în copaci nu-l pot mânca decât girafele! Dar dacă fânul e jos, oaia se satură iar girafa se poate apleca!

Fiți simplii în mesaje! Nu complicați lucrurile. Nu puneți butoane în plus! Fiți naturali! Oamenii se uită mai mult la caracter decât la carismă!

Priviți la Hristos, care, deși avea în minte toate dicționarele lumii s-a adresat oamenilor cât mai simplu. Fără savantlâcuri! Și i-ai ieșit de minune. De 2000 de ani toată omenirea e fascinată de discuțiile Lui!

Dumnezeu știe că dacă hrana e sus nu va ajunge la ea copiii! De aceea a pus Scriptura la îndemâna oricui. Du-te și fă și tu la fel!

Nicolae.Geantă

Ștei

joi, 29 august 2019

Vorba dulce – de Nicolae.Geantă


Bunica mea avea un ștergar pe perete: „Vorba dulce, mult aduce”. Exact. Însă un om mânios stârnește certuri, vorba înțeleptului Solomon. Vorbele dulci țin cont și de opinia celuilalt! De gândurile lui... Vorbele acre vin din mândrie.

sursa
Cu toată că știm, uneori tindem să ne impunem modul de a gândi. Prin dispute cu contradicții, cu intonație a vocii, prin vorbe scoase din oțet ori cu argumente de genul: „ți-arăt eu ție că am dreptate!” (Chiar dacă știm că Socrate zicea că nu știe decât un lucru: că nu știe nimic!), întinzând degetul spre greșeli. Spunând dur adevărul. Dar greșim. „Oamenilor nu le place să audă adevăruri care se răsfrâng negativ asupra modului lor de gândire, vorba lui Dale Carnegie... Când suntem ofensivi în vorbire nici măcar prietenii nu ne mai vor printre ei”

Mare dreptate avea Widrow Wilson când scria că „dacă vii la mine cu pumnii încleștați, cred că pumnii mei se vor încleșta în curând ca ai tăi”. Pentru că, prin harță nu se câștigă niciun prieten. E ca și cum ai întărâta un câine prin gard, apoi aștepți să te lingă pe mână când intri pe poarta casei. Un filosof chinez zicea că „ura nu e sfârșită niciodată prin ură, ci prin dragoste!”

Într-o zi, un director a țipat la mine. Am tras ușa capitonată după noi și i-am replicat. „De ce țipi? Vrei să-mi demonstrezi că ești director? Să știi că și eu pot țipa... Apoi, i-am explicat zece minute că atunci când dai replici dure unui om nu câștigi nimic. Ba dimpotrivă: poți să ai dreptate, poți să îl pui la punct, dar... i-ai pierdut prietenia. Mai mult, atunci ți se vede caracterul!” Cine se ceartă nu va câștiga niciodată inima oponentului!

Vrei să nu ai vrăjmași? Vorbște echilibrat, frumos, dulce. „Ce doriți să vă facă vouă oamenii faceți-le și voi la fel”, a spus ucenicilor Isus. Dacă nu poți atunci mai ai o soluție: evită-i! Mai bine lasă câinele să treacă pe drum decât să-l întărâți și să te muște!

Mi-a plăcut cum președintele Lincoln l-a mustrat pe un ofițer de-al lui: „Niciun om care este hotărât să-și îndeplinească potențialul nu e dispus să piardă vremea cu disputele”. Deci, fugiți de ele!

Nu vă impuneți niciodată prin contradicții! Oamenii rămân neclintiți când cineva le impune cum să gândească, cum să se-mbrace, cum să se coafeze, cum și cu cât să vândă... Sondajele spun că cei mai mulți nu se răzgândesc în privința religiei, sau a lui Dumnezeu. Dar dacă vorbele sunt dulci... Vor afirma ca ucenicii de pe drumul Emausului: „Nu ne ardea inima în noi când ne vorbea?”

Nu spun să sugrumați adevărul. Vreau doar să fiți dulci în vorbire! Un vechi proverb spune că „mai multe muște sunt prinse de o linguriță de miere decât de un kilogram de fiere!”

Aaah, uitasem. Pe o cruce într-un cimitir scria:
„Aici se odihnește trupul lui W.J.,
Care a murit susținându-și părerile...
A avut dreptate, mare dreptate, în discuțiile sale pasionate.
Dar acum e la fel de mort ca și în cazul în care s-ar fi înșelat!”

Nicolae.Geantă

La Mulți Ani Fivi!

Multe fete au o purtare cinstită. Dar tu... le întreci pe toate! (Proverbe 31:29)

miercuri, 28 august 2019

Păcatul incolor. Istovirea în slujire – de Nicolae.Geantă


În urmă cu ceva săptămâni am ajuns a patra oară la spital. Asta, în decurs de 40 de zile. Pământul se învârtea invers, pipetul mi-era ca un crec gata să plesnească, pulsul o luase razna... M-am așezat timid pe scaun, medicul m-a privit în ochi și mi-a spus fără măcar să mă consulte: „Dvs sunteți epuizat!”. În timpul spitalizării analizele au ieșit bine, testele au ieșit bine, intervențiile medicilor au arătat că „boala vine din altă parte”... Exact așa îmi spusese la telefon și Vlad Schlezak! Stressul...

sursa foto: https://www.scottkeffer.com
Pe patul de spital mi-am adus aminte de Ilie. După ce a postit trei ani jumătate la Cherit, după ce a săpat șanțuri și a construit altarul pe Carmel, după ce a stăruit până a coborât foc din Cer, după ce a ciuruit 900 de prooroci falși, după ce a refuzat pe Ahab să mânânce preferând să-și continue rugăciunea, după ce a alergat 34 km de la Carmel la Izreel, după ce a s-a umplut de teama veștii morții sale și a fugit până la Beer-Șheba, apoi în pustiu, apoi încă 360 km până la Horeb, a ajuns un rezervor gol! Apoi, a strigat disperat către Dumnezeu: „Nu mai poooot! Caută un altul!” Pentru că, da, oboseala noastră ne face să credem că avem nevoie de o scurtă despărțire de Domnul!

Orice urmaș al Domnului Hristos are de-a face cu epuizarea, cu obseala. Fiindcă drumul spre Cer nu e o călătorie cu liftul. Ci alpinism. Unii adolescenții sunt epuizați în luptele cu hormonii. Și cu smartfonurile. Unele soții sunt epuizate de bucătărie și maldărul de rufe, unele familii sunt epuizate de rugăciunile pentru pruncii rebeli, altele de doliul venit rapid ca Intercity, altele de ifosele bătrănilor ce-i îngrijesc. Unii bărbați se luptă cu dependențele, alții cu menținerea evlaviei. Și mulți, mulți slujitori, sunt extenuați de sacrificiile slujirii, a lipsei de observație și aprecierile celor din jur. A vieții de lup singuratic. Ori a vulnerabilității spirituale!

Roon Moore, scria în volumul „Istovit de ascultare” că ajungem la limita de avarie și ne epuizăm din prea multă slujire (dar nu zice Pavel Galatenilor c.6 v.9 „să nu obosim în facerea binelui, căci la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală?”), ne vlăguim din cauza așteptărilor (suntem ca Simona Halep: cei din jur tot timpul se așteaptă să jucăm excepțional; și pentru asta trebuie antrenament sârguincios), ne istovim din cauza dezamăgirii (prea mulți ne refuză: „mulțumim, dar nu ne interesează”, prea mulți ne par „normali doar până ajungi să-i cunoști”, vorba pastorului John Ortberg, prea multe visuri ne mor din fașă, prea multe furtuni cu „de ce-uri”). E nesăbuit de periculos să ignorăm aceste realități spirituale! Dar e atât de dificil să recunoaștem că ne-am epuizat bateriile. Că nu suntem Duraceli!

La mine, mulțumesc Domnului, nu a fost cazul, dar când apare epuizarea primul pericol este să ne refugiem ca Ilie. Să ne îndepărtăm. Să ne tragem obloanele! Ne simțim singuri. Ne autosfătuim. Ne compătimim: „Sufletul meu e ca un miel între lupi!” Devenim amorțiți sufletește. Și apoi intrăm pe teritoriul inamic: „Nu vreau să renunț la Dumnezeu, vreau doar să iau o pauză de la El câtăva vreme” spunea Ron Moore. Câtă dreptate! Așa apare păcatul: bârfe, minciuni, măști, ignoranță...

Când ajungem în nisipurile mișcătoare ale epuizării ar trebui să ne oprim puțin și să analizăm. Dacă nu ținem cont de sfatul pastorului Pete Wilson: „Indiferent de domeniul în care activează, liderii care continuă să conducă după ce și-au epuizat rezervele o vor face prost!”, vom distruge tot ce am lucrat înainte! Acesta e păcatul epuizării: vom continua să slujim, dar prost! Poate de aceea în multe biserici lucrurile nu merg bine... 

Uneori Dumnezeu îngăduie să trecem prin istovire tocmai pentru a realiza că suntem telurici. Ori că nu suntem de neînlocuit. Și ne supune la presiune... Arsenie Boca spunea în „pilda ceșcuței” că dacă nu ar fi fost frământată de olar, dacă nu ar fi fost trecută prin foc, dacă nu ar fi fost colorată, nu ar fi rezistat ceaiului fierbinte!

Bine, bine, și ce să facem dacă suntem epuizați? Dacă vedem că nimic nu ne mai iese? Ori parcă Dumnezeu nu ne mai răspunde. Doctorul Vlad Schlezak mi-a spus (de mai multe ori) să iau aminte la sfatul ce i l-a dat îngerul lui Ilie: „mănâncă, bea și odihnește-te!” (1 Împărați 19:6b). Într-un cuvânt: recuperează-te! Ești epuizat? „Cercetează-ți bine dorințele și micșorează-le”, spunea Thomas de Kempis în „Imitatio Cristi”. Iar eu vă mai spun ceva ce am învățat de-a lungul vieții: nu uita ce putere ai în tine; nu uita cui îi aparți; nu uita că nu faci slujba pentru tine! Ești fiu de Dumnezeu și slujești la largirea Împărăției Sale! Apoi, trebuie să te duci înaintea Domnului și să recunoști sursa epuizării! El o știe, dar vrea să o audă de la tine! Roagă-te!

 „Ce faci tu aici Ilie?” Iar scuzele profetului nu sunt fondate. „Întoarce-te pe drumul pe care ai venit. Mai avem de lucru...”

Da, putem fi epuizați! Obosiți. Lipsiți de vlagă! Dar nu și de credință...

PS: Mulțumesc Roxanei Popovici (Radio Vocea Evangheliei Suceava) pentru provocare!

Nicolae.Geantă
www.ciresarii.ro

marți, 27 august 2019

Nicolae Geantă în Bihor

sâmbătă toată ziua și duminică după amiază voi fi la Cireșarii Beiuș
la Ziua Porților Deschise


Nicolae Geantă - Teologia familiei la Biertan

video by Ben Hur

Ai răbdare să crești! - de Nicolae.Geantă


Ani de-a rândul am încurajat tinerii să slujească! (Și nu numai pe ei). Chiar dacă inițial sunt stângaci. Mulți dintre ei ar fi rupe-o la fugă după prima predică, după primul articol scris! După prima cântare în fața bisericii! După prima poezie, mărturie... Dar la maturitate nu ajungi dela singur pas!

Nimeni nu crește într-o zi. Ci, în ani. Mergem, cădem, ne ridicăm și învățăm să mergem mai bine! De aceea oricine ai fi, ai răbdare să crești!

Nu te descuraja după eșec, ci învață din el. Până nu ai învățat lecția vei continua să o repeți!
Nu rămâne prizonier în trecutul tău! A fost doar o lecție nu o sentință de viață!
Acceptă că Dumnezeu te-a lăsat să cazi dacă asta ți-ai dorit, dar nu uita: și când ai fost căzut a continuat să stea lângă tine!
Nu încerca să-ți forțezi creșterea, riști să sari peste pași de care vei avea nevoie mai târziu. Când vine vorba de fundație, nu încerca soluții ieftine!
Încearcă și alte variante, dar în limita Scripturii!
Construiește idealuri largi, cât mai largi. Să poți încăpea în ele!
Nu te teme că nu vei reuși dacă țintești prea sus, teme-te să țintești prea jos și să nimerești!
Ai câștigat? Continuă! Ai pierdut? Continuă!

Oferă-ți timp să crești! Viața e construită din etape!

Nicolae.Geantă

Pacea fizică, morală și spirituală

Sănătatea este pace fizică, dar sănătatea nu este stagnare; sănătatea este perfecțiunea activității fizice. 

Virtutea este pace morală, dar virtutea nu este inocență; virtutea este perfecțiunea activității morale. 

Sfințenia este pace spirituală, dar sfințenia nu este liniște; sfințenia este cea mai intensă activitate spirituală.

Realizarea profundă a lui Dumnezeu te face prea pașnic să fii capabil de orice interes propriu.

* nu știu autorul

duminică, 25 august 2019

Vladimir Pustan | Apocalipsa | 14.Cartea din cer

Beiuș | video by Cireșarii TV | 25-aug. 2019

Ne mai rugăm pentru bătrânii noștri? - de Nicolae.Geantă

În dimineața asta un frate prezbiter s-a ridicat și ne-a implorat: „Să ne rugăm pentru bătrânii noștri! Prea puțini mai sunt azi implicați, sau... mai vin la biserică!” Și mi-am amintit că două bătrâne se scuză că nu pot rezista pe scaun tot programul, alta se teme să nu amețească de la pastile, alta o dor picioarele, alta e prea departe de biserică... Un bătrân a devenit necredincios după o viață de slujire (prin cântare), altul mi-a spus să nu-l mai sâcâi cu... Biblia, căci el „a fost întors de la poarta frumoasă” (era gata să moară în urma unei intervenții la inimă), altul este incoerent în vorbire, nu mai cunoaște oamenii! Iar alții, deși-s prezenți, sunt puși adesea pe criticat...

Pentru cine este bolnav, pentru cine e nedeplasabil, pentru cine își îngrijește partenerul de viață, pentru cine e persecutat ori obstrucționat de cei din jur să nu ajungă duminica la biserică, pentru bătrânul acela există înțelegere. Are scuză! Dar pentru ceilalți...

„De ce se întâmplă ca unii să lipsească? Tocmai acum când sunt la finalul alergării?” „Pentru că și-au pierdut pasiunea, am răspuns. Ca biserica din Efes. Nu mai fac faptele dintâi. Dar și pentru că niciodată nu au fost implicați. Au preferat confort, să stea pe margine privind! Și acum culeg roadele”...

Vladimir Pustan | Tinerețe fără bătrânețe

Beiuș | video by Cireșarii TV | 25-august-2019

vineri, 23 august 2019

Seară specială de rugăciune la Boldești Scăieni



Pe unde e drumul? - de Mihaela Mănescu


Pe unde e drumul? Pe unde-i cărarea?
Nisipul îngroapă nisip.
În față-i deșertul. În urmă-i uitarea.
Și ridul îmi sapă pe chip...

Când soarele arde, un nor mă conduce
Mă-nvârte de-o vreme în cerc.
Iar noaptea, un foc ca un stâlp mă aduce;
Să scap, n-am putere să-ncerc.

Mă culc și visez că-s în țara promisă.
Mă scol și fantasmele pier...
Am apă și mană. Dar inima-nchisă
Cu zeci de zăvoare de fier.

O, Tată, suflarea din mine Te cere...
Te strig prăbușit în apus.
Eu nu vreau deșertul lipsit de durere!
Eu vreau înapoi, la Isus...

mihaela,
Biserica Adoramus București

joi, 22 august 2019

Structura anului școlar 2019-2020


Păcatul gri. Superficialitatea – de Nicolae.Geantă


„Având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea...” (2 Timotei 3:5)

Zilele trecute am fost întrebat de o reporteră „de ce oamenii sunt superficiali”. „Pentru că lucrează cu jumătăți de măsură! Sau fără măsură!”. De aceea tot ce fac ei este de... formă! Și tocmai asta îl alarmează Pavel pe Timotei: „fugi de forma de evlavie!” „Nu fii ușor nici în gândire, nici în acțiune”. Căci o formă de creștinism este cancer pentru societate!

Superficialitatea are ca rădăcină ignoranța. E lipsa iubirii. Nu e în clocot și nici rece. E căldicică. Nici sfânt, nici drac. Nici întuneric nici lumină. Un fel de ceață. Nici alb, nici negru. Superficialitatea e un păcat gri. Vrea și binele și răul deodată...

Astăzi superficialitatea a devenit pandemie. Se răspândește atomic. Și culmea, naște mereu gemeni! Adică pe cei cu lipsă de profunzime. De viziune. Care nu ating miezul lucrurilor. Care zgândăre viața doar la suprafață.

Când te întâlnești cu omul pe care-l detești - de Nicolae.Geantă

A insistat foarte mult să mă cazeze două nopți! Mi-a oferit tot ce a avut mai bun, și Luna pe Cer mi-ar fi adus dacă-i ceream. Soția și copiii s-au purtat exact ca sfinții de pe paginile Scripturii! Nu îi întâlnisem în viața mea! Am fost copleșit de iubirea lor și mai ales de implicarea, de cheltuirea lui! Am spus în gândul meu: „Aceștia-s îngeri trimiși de Dumnezeu pentru mine!”. A mers cu mine la evanghelizări și l-am văzut marcat. Sorbea fiecare cuvânt! 

În ultima seară m-a scos deoparte din grup, a mai chemat un pastor - bun prieten al meu, și a început să povestească: „La firmă uram un coleg. Nu-l puteam vedea în fața ochilor! Oriunde apărea el, eu trebuia să plec! Simpla prezență a lui mă făcea să păcătuiesc înaintea Domnului. Și într-o zi șeful mi-a zis: „De mâine va lucra în birou cu tine!” Atunci am știut: este o problemă la mine și nu la el. Dumnezeu mi-a arătat că greșisem... Dar nu asta vream să vă spun. Era un predicator în țara asta care pentru mine era mare nesuferit. Nu puteam să ascult nici măcar un minut ce vorbește. Și nici ce scria nu puteam citi, deși toată lumea îl plăcea. Nu îmi greșise nimic niciodată, și totuși eram deranjat ori de câte ori am auzit de numele lui! Îl uram! Zilele trecute un prieten al meu, și al lui, mi-a spus că va veni în orașul nostru! Am spus: Dumnezeu îl trimite! Înseamnă că e ceva cu mine... Și așa a fost. Era ceva greșit cu mine. Știți cum îl cheamă? Nicolae Geantă... De aceea am vrut neapărat să fie cazat la mine! Acum am înțeles că greșisem enorm. Dumnezeu îmi trimisese un înger!” 

marți, 20 august 2019

Copiii șefilor din lumea digitală au acces limitat la tehnologia tactilă! Și ai noștrii... - de Nicolae.Geantă

sursa foto AICI
Dependența de gadgeturi (Net Adiction, cum spun americanii) a devenit mai dăunătoare decât cea de... droguri. Pentru că la droguri nu are acces oricine dar la smartphone, laptop sau tabletă da...
Datorită tehnologiei lumea este în continuă fierbere, depărtarea de cei de aproape a crescut iar inteligența... a scăzut! Despre pericolele „dracului tactil”, sau a nomofobiei - cum i-au găsit de curând specialiști o poreclă noi angoase a vremii (no – fără, mo – mobil, phobia – frică) am vorbit în nenumărate rânduri, însă azi am altceva ce vreau să împărtășim.

sursa foto AICI
Steve Jobs, când a adus telefonul inteligent pe piața publicului larg, a mărturisit că pruncii săi vor avea acces la tehnica digitală restricționată sau deloc! El recunoștea, după lansarea primei generații de iPad, că noua tentație Apple nu a ajuns și în mâi­nile copiilor săi, adăugând că „limităm (el și soția sa, n.r.) câtă tehnologie folosesc copiii noștriacasă“. Despre limitarea expunerii copiilor săi la tehnologie vorbea și fondatorul Microsoft, Bill Gates. Pruncii lui, Jennifer (20), Rory (17) și Phoebe (14) au primit un telefon mobil abia după ce au împlinit 14 ani, chiar dacă s-au plâns în re­petate rânduri că toți prietenii lor au deja unul, iar acasă au voie să-l folosească doar până la o anu­mită oră și niciodată la masă! 

Rugăciuni autentice ale copiilor

„Dragă Dumnezeule! Dacă eşti atent duminica în biserică, îţi arăt pantofii mei cei noi."

„Dumnezeu! Vreau să trăiesc 900 de ani, ca tipul acela din Biblie."

„Niciodata n-aş fi crezut că movul se potriveste cu portocaliul, până ce n-am văzut apusul de soare pe care l-ai făcut marţi seara. A fost tare mişto..."

„La şcoala de duminică ni s-a explicat ce si câte faci. Cine-ţi face treaba când eşti în concediu?"

„De unde ai aflat că tu eşti Dumnezeu?"

sâmbătă, 17 august 2019

Vladimir Pustan - Tata și mama

Video by BSF Londra
11.08.2019


Mă iei de mână, Tată? - Mihaela Mănescu




Mă iei de mână, Tată? Mă înveți?
Eu singur, Drumul nu știu să-L aleg.
Mă rătăcesc ușor printre săgeți
Când Gândul sacru nu Ți-L înțeleg...

Mă iei de mână, Tată? Mă conduci?
Eu Calea dreaptă nu pot s-o păstrez.
M-ademenesc cărări pe la răscruci
Și uit atât de lesne să veghez...

Mă iei de mână, Tată? O, mă iei...?
Îți simt Iubirea-n suflet ca un Foc!
De-acum, să faci cu mine orice vrei.
Eu singur, Tată, nu mai merg deloc...

mihaela,
Adoramus București

vineri, 16 august 2019

Nicolae Geantă la Botoșani

18 august 2019

Furtună-ntr-un pahar prea plin - de Mihaela Mănescu


Să nu-ți mai strigi durerea ascuțită!
Să nu te mai aud cum te jelești!
Ascunde-ți fața inimii rănită
De colții firii tale pământești!

Așteaptă-ți izbăvirea în tăcere!
M-am săturat să te mai simt în piept
Tot biruită, tot fără putere,
Tot acuzând pe drept sau pe nedrept!

Ajunge cu atâta plâns de milă!
M-ai înecat în fiere și-n pelin.
Ești doar o frământare de argilă,
Furtună-ntr-un pahar mereu prea plin!

Întoarce-te la Dumnezeu odată
Și lasă-te zdrobită de Cuvânt!
Ca să renaști o inimă curată
Ce-mi bate-n piept cum n-a bătut vreodată
După cadența Duhului cel Sfânt...
  
mihaela,
9 august 2019
Biserica Adoramus București

miercuri, 14 august 2019

Marele Scriitor

Dumnezeu e marele Scriitor
de îngeri personali
ei sunt gândurile lui rostite şi drepte
ca brazii ciopliți de Adam și Eva
că scriau „te iubesc” peste tot
ca acum o piedică în calea uitării
până și despre cum e să mori
iar asta are o mare importanță.

(Ionatan Piroșca, Ferestrele împărăției, 2006)

marți, 13 august 2019

Improvizațiile produc tragedii. Și alte efecte nedorite. - de Nicolae.geantă

Am trăit în viață și eu, și cred că aproape toți slujitorii (predicatori, cântăreți etc) spaime provocate de microfoane, sonorizare etc, care plesnesc, bubuie, țiuie când nu te aștepți sau te... curentează! Pentru că unii încă lucrăm cu... improvizații!

Mi-am amintit că, în urmă cu mulți ani, chiar pastorului Vladimir Pustan i-a trecut glonțul pe la ureche. A intrat în bazin și s-a curentat așa de tare că era să-și piardă o mână! De atunci el foarte rar mai intră în bazinul de botez. Ne băgăm însă noi, ceilalți! Așa că, fraților, aveți grijă de noi! O facem din dragoste, și noi, și voi care ne invitați! Luați toate măsurile de precauție!

În urmă cu câțiva ani la o Evangheliare m-a „fript” un microfon! Mi-a băgat câțiva wați drept în creier. M-am speriat... De atunci am spus că nu mai predic decât cu... lavalieră. Ori cu microfoane wireless. Și unii mă pot condamna!

Mă gândeam dacă la Cortul Ispășirii, ori la Templul din Ierusalim, Dumnezeu a permis vreo improvizație? Totul, toate trebuiau perfect! Asta trebuie să învețe și Biserica zilelor noastre... Știu, costă. Dar, altminteri ne va costa mult, mult mai scump!!!

„Atenție la improvizațiile din biserici! Pot costa vieți!” Plus alte consecințe nedorite.

Teama (mea) cea mai mare este că evenimentele nefericite de mai sus, sunt scotocite de media, a ajung firesc la urechile legiuitorilor. Apoi Bisericile se pot trezi cu I.S.U. (cu pompierii) pe cap... Care, în exces de zel vor impune condiții aspre, ori vor da amenzi! Sperăm să nu ne pună și interdicție de a mai organiza oriunde botezuri, evenghelizări sau concerte creștine!

Nicolae.Geantă

Alin Jivan și Nicolae Geantă la Renovațio - video

video Renovatio
11 august 2019
predica de la minutul 48:20

duminică, 11 august 2019

Ce iei cu tine când pleci? - ilustrație

Unui barbat i-a venit sfarsitul. Cand si-a dat seama, l-a vazut pe Dumnezeu apropiindu-se de el cu o valiza in mana. 
Dumnezeu a spus: “Fiule este timpul sa plecăm”
Surprins, omul a raspuns: “Acum? Mai veam o multime de planuri…”
Dumnezeu: “Imi pare rau, dar trebuie sa plecam.”
Barbatul: “Ce ai in valiza?”
Dumnezeu a raspuns: “Lucrurile tale!”

Nicolae Geantă - În vârful stâncii

video by Ben Hur

sâmbătă, 10 august 2019

AI simțit vreodată cum Hristos a luat o palmă? - de Nicolae.Geantă

Duminica în spital. E ziua cea mai grea de suportat. Între zidurile sale în Ziua Domnului timpul parcă rămâne bătut în cuie. Mai ales când ai tăi sunt departe. La sute de  km. (Și mai ales dacă ești bătrân, singur ori imobilizat la pat!). E ziua în care ochii ți se lungesc ca la chinezi. Auzul devine ca de felină, iar inima tresare oridecâteori se crapă puțin ușa salonului...

E duminică dimineața și bat clopotele! Și toaca! Ce-mi plac! Nu știam că de la etajul 8 se aud atât de bine! Și totuși, oricât ar fi de bolnavi, internaților nu le pasă. Și nici personalului de serviciu. Pentru ei toți e decât o dată-n calendar.

Nicolae Geantă la Renovațio București

11 august 2019, ora 18,00

joi, 8 august 2019

Nicolae Geantă - Legile magnetului

video by Ben Hur

Păcatul roșu. Minciuna – de Nicolae.Geantă


”... știți că nicio minciună nu vine din adevăr” (1 Ioan 2:21)

Unii au devenit specialiști. De mici. De țânci. Alții au devenit savanți în școală, alții în afaceri, în căsătorie! Și destul de des prin spitale. Iar câte unii chiar în biserici, ba chiar la... amvon! (Asta e cea mai gravă. Zmintește pe alții). Experții în studii spun că îți dai seama despre cei ce practică acest sport că își schimbă tonul vocii, privesc în altă direcție, își ating nasul, fața, se fâstâcesc în mișcări, își dilată pupilele, iau pauze în vorbire. Și roșesc! De aceea îi zic păcatul roșu. Minciunii evident. Ea e adevărul mincinoșilor. Arma cel mai des folosită de Satana. Păcatul care te face roșu ca racul. Apoi îți lungește nasul de nu-i mai poți atinge vârful. „Teologia lui Pinochio”, așa am numit-o la o televiziune.

Unii o numesc exagerare. Alții vorbire evazivă. Sau negociere, replici de scăpare. Dar orice scuză ar găsi, nicio minciună nu e permisă! Pentru că ea constituie o temelie șubredă în orice relație! Și, oricât de mică ar fi, minciuna devine un perete uriaș între om și Dumnezeu. „Buzele mincinoase sunt urâte Domnului, dar cei ce lucrează în adevăr sunt plăcuți (Proverbe 12:22).

Minciuna face rău și nu ajută pe nimeni. Nici măcar pe cel care minte. Pentru că fiecare minciună mai atrage după ea cel puțin trei minciuni! Vorba lui Luther: „Minciuna e ca bulgărele de zăpadă; cu cât se rostogolește mai mult cu atât devine mai mare!”

Luigi Mițoi - Credința fără fapte este moartă

Bethany Church Chicago
28 iulie 2019

Rugul Aprins Ponoară 2018 - 7 - Vladimir Pustan; momente de inchinare

marți, 6 august 2019

Perseverența broaștei - de Nicolae.Geantă

Două broaște au căzut într-o găleată cu lapte. După ce s-au chinuit să iasă fără nicio șansă de reușită, broscuța mică a zis mamei sale: “Eu cedez, nu mai rezist. Mă lupt degeaba!”. “Perseverează!” a fost sfatul bătrânei. Dar după două-trei zbateri, broscuța mică s-a lăsat la fund și a murit pe fundul găleții. Dimineața când a venit grajdarul a găsit broasca mare în găleată plătind pe... o insulă de smântână. 

Unii dintre noi când sntem asfixiați de încercări abandonăm prea repede. Lupțăm o vreme, apoi strigăm: “Nu mai pot suporta!” Este deviza cel mai des întâlnită. Așa apar divorțuri, dezbinări, răfuieli, examene pierdute, eșecuri usturătoare... Alții însă, insistă, suportă, merg mai departe. Deviza lor, cristică, este  “Până la capăt”. Și din zbuciumul lor, din perseverența lor, Dumnezeu va forma o “insulă” de “smântână”, de salvare! Pe care, chiar epuizat vei pluti liniștit! 

Marile realizări nu sunt atinse prin putere, ci prin perseverență, zicea Samuel Johnson.

Treci printr-o încercare? Ai un ideal? Un vis? Perseverează! Roagă-te dublu. Dar și zbate-te mult mai mult! Altfel nu vei rămâne la suprafață!

Nicolae.Geantă
IuBGvT Târgu Mureș 

sâmbătă, 3 august 2019

Boala cercetărilor fără rost - de Nicolae.Geantă

Într-o seară, târziu, întorcându-mă din misiune am fost sunat de niște cunoscuți. “Frate Nicu, Faraon avea car?”. “Avea”. “Și îl conducea el?”. “Uneori. Dar avea un călăreț...”. “Și a intrat în Marea Roșie?”. “Păi Biblia ce zice?”. Tăcere... Apoi reia curioși: “Uite, noi suntem la un studiu biblic acum, și niște frați au auzit la televizor că pe fundul Mării Roșii s-au găsit roțile carului lui Faraon! Așa este?”. “Of, Doamne, pe voi vă interesează roțile carului lui Faraon sau să vă pocăiți?”. “Da’ vrem să știm frate!”. “Vă folosește la mântuire?” Tăcere din nou...

Cam des întâlnim creștini care au “boala cercetări fără rost”, cum zice Pavel către Timotei. Vorbesc în biserică despre alimente interzise, gripă aviară, alinierea planetelor, geopolitică, inundații, contre biblice, istorie universală... (De exemplu cineva îmi zicea chiar azi că a citit de trei ori Biblia, dar... strict “istoric!” Cum o fi?). Știți ce sunt uimit? Că audiența îi savurează! Pe când predicile bune...

Boala cercetărilor fără rost, zice King James Version, înseamnă a fii entuziasmat de întrebări, ori, zic eu asta, îndrăgostit de speculaţii. Interpelări alegorice fin țesute. Dar, în loc să te ocupi direct de problemă irosești timpul țesând o plasă fină de fraze înflorite de platitudini! Boala cercetărilor fără rost nu are exegeză logică şi nu-i nici sănătoasă.

joi, 1 august 2019

Ce ești Tu pentru mine! - de Nicolae.Geantă

Ca o inimă ce bate vioaie într-un trup obosit,
Ca o candelă ce rămâne aprinsă în bătaia furtunii,
Ca un picior sănătos pentru șchiopul ce abia se târăște,
Și ca apa proaspătă ce cade în mijlocul arșiței verii,
Așa Doamne ești Tu pentru mine!

Ca un vultur care-și poartă puii pe aripi către ‘nalte zări,
Ca o enciclopedia care răspunde la orice ‘ntrebare,
Ca sirena care declanșează când simte orice pericol,
Și ca un giuvaer strălucitor la gâtul unui sărman
Așa Doamne ești Tu pentru mine!

Ca o pâine caldă abia scoasă dintr-un cuptor pentru flămînd,
Ca o mină plină de diamante,
Ca o punte care leagă țărmuri imposibile,
Și ca visul ce a devenit realitate,
Așa Doamne ești Tu pentru mine!

(Nicolae.Geantă)

Bolnav mai rău ieșind pe ușa spitalului... – de Nicolae.Geantă

La spital nimeni nu se internează de plăcere. Sau cel puțin așa tind să cred. Probabil o fac unii - și sunt destui, care vor să primească pensii de boală. (România la capitolul oameni sănătoși cu pensii de boală e campion european. Poate chiar mondial!). Sau unii care nu vor să ardă gaze ori lemne iarna acasă. Ori se plictisesc singuri. (Dar ăștia toți din urmă au ceva boli). Însă cum sunt bolnavii tratați în cele mai multe spitale din țară e un fel de mic „caracal”. (Că tot e în vogue...) Buzunăriți. Tratați superficial. Trimiși la controale la clinici particulare. Apoi internați la analize la stat. De către aceeași medici!!! Nelămuriți despre boală. Puratați de la ușă la ușă. Ținuți ore bune în fața acestora. Respinși. Plecați cu alte boli contactate. Cu viruși! Nevindecați. Și alte un milion de „netratamente”...

În ultimul timp am trecut pe aici. Întâi un medic m-a tratat ca pe o marfă. Pentru el era necesar să vin săptămânal să-i plătesc consultația, apoi să îmi ofere rețete. La o farmacie anume! De la care, evident, ia comision. Am apelat la alt medic care m-a chemat pentru internare. Apoi m-a trimis la analize cu plată. După ce le-am plătit nici măcar nu s-a uitat peste ele. (Iar spitalul mi-a făcut altele, gratuite!) Mi-au spus să stau acasă câteva zile și să beau o substanță de contrast. 4 litrii în 24 de ore. Am băut-o, m-a durut ficatul, și când m-am întors la spital m-au trimis să fac analiza. După ce m-am chinuit la un rând imens am aflat că trebuie o confrimare la triaj. Alt rând, alt timp, altă răbdare. „Nu aveți internarea făcută!”. Am fost iar la caninet. Medicul plecase. L-am căutat în spital. Mi-a zis că „nu pot ajunge acolo toțo oamenii de pe stradă”. Am fost iar în policlinică. „Nu mai vine azi...”. M-am supărat. Am vrut să plec acasă. Bătaie de joc. Apoi a venit o asistentă. „Așteptați puțin, se rezolvă”. Am fost condus pe o secție. În final internat. După ceva ore am fost trimis cu un domn brancardier borțos de peste 50 de ani care s-a purtat cu mine ca un ofițer cu condamnații de la Auschwitz! („Dă buletinu' ”. „Tu p'aci nu intrii”. „Bă, stai jos pănă viu io” etc). Medicul ce trebuia să îmi facă o analiză mi-a făcut alta! Crec că cel ce mă trimisese nu i-a explicat! Ori poate nu i-a zis acel dom' Jiji. Nu mi-a oferit filmul pentru că „se trimite doar în sistem”!