ProSefora

youtube

vineri, 2 octombrie 2026

Când protecția ta e o pânză de păianjen... – de Nicolae.Geantă

În timpul unei persecuții din Nordul Africii, Frederick Nolan, alergat de vrăjmașii săi, epuizat fiind și fără nicio șansă de scăpare, a căzut într-o peșteră din apropiere și se aștepta să fie găsit și ucis  în curând. În timp ce zăcea prăbușit, așteptându-și moartea, Nolan povestește că deodată „un păianjen a început să țeasă o pânză la intrarea în peșteră!”. În câteva minute, acesta a reuși să acopere intrarea peșterii cu pânza sa! Imediat urmăritorii lui au sosit și s-au întrebat dacă Frederick se ascundea în peșteră. „Sigur este aici? În alt loc nu se poate ascunde”, a spus un bărbat din grup. „Nu, nu se poate! Nu vezi că la gura peșterii e-o pânză de păianjen? Dacă ar fi intrat, ar fi rupt-o!”, a spus un altul mai în vârstă! Astfel, prigonitorii au pornit mai departe cutându-l. Scăpat de o moarte sigură, Frederick Nolan a exclamat o maximă celebră: „Unde este Dumnezeu, o pânză de păianjen este ca un zid! Unde nu este Dumnezeu, zidul este ca o pânză de păianjen”

Uneori, ne simțim ca într-o capcană. Fără ieșire, constrânși. Pregătiți să fim „devorați de vrăjmaș”! În clipele acelea nu vedem decât teama care gonește nebună din din urmă... Dar ce nu știm este că Dumnezeu i-a ieșit deja înainte! Da, frica face zgomot mare. Însă o singură vorbă a Cerului îi poate tăia tot sonorul!

Nu te teme când situația pare scăpată de sub control! Dumnezeu are puterea de a desena o ușă acolo unde nu este niciuna. Sau de a zidi una în imposibil. Fie ea și dintr-o pânză de păianjen!

Când ți se pare că nu mai poți, doar ți se pare! Când ți se pare că nu mai e nicio soluție, doar și se pare... Privește în sus! Roagă-te! Așteaptă-L. Dumnezeu va interveni. Indubitabil.

Și încă ceva te mai rog: păstrează-ți lacrimile pentru momentele de fericire!

Nicolae.Geantă
Prahova&Somerset

joi, 1 octombrie 2026

Și eu am fost la Cruce! - de Nicolae.Geantă

„Noi nu l-am fi răstignit!”, este vocea aproape unanimă a contemporanilor care acuză modul brutal în care evreii l-au răstignit pe... Dumnezeu. Da, la Golgota omul l-a răstignit pe Dumnezeu! În Hristos.

Astfel de declarație nu este o dezvinovățire! Ci dimpotrivă: o auto-acuzație. O vinovăție. Toți l-am răstignit pe Hristos. Golgota nu e numai pe Dealul Căpățânii din Ierusalim. Ci oriunde săvârșim fărădelege. Păcate. Lucruri care-L oripilează pe Dumnezeu. Fie ele și minciuni „nevinovate”. Păcatul e un piron. Bătut în palmele iubirii! Iubirea este ISUS!

Traian Dorz spunea într-un poem că „Nu numai Iuda-i vinovat... Ci eu. Și tu!”. Ei bine, putem să zicem. Aici e vorba de trădare. Dar tu ne vorbești despre răstignire.

Am citit despre un păstor (Horațiu Bonar) care a visat răstignirea Domnului Isus. Acesta povestea în detaliu cum Isus Hristos era bătut crunt și cum oamenii din jur strigau „să fie răstignit!” Păstorul îl vedea din spate pe soldat, în timp ce acesta bătea piroane în mâinile lui Domnului Isus. Când soldatul s-a întors, era chiar... el. Când a privit atent la fețele celor din jur toate purtau chipul... păstorului!

N-am fost la Cruce acum 2000 de ani! Dar și eu l-am răstignit pe Hristos! Nu numai odată! Tu?

L-am răstignit! Dar mi-am cerut iertare. Dar nu l-am auzit spunând niciodată: pentru asta nu te pot ierta! Încă se mai aude „Tată, iartă-i că nu știu ce fac!”. Cât? Câtă vreme mai e har! Într-o zi ușa se va închide. Și cine rămâne afară (dacă nu și-a cerut iertare)... 


PS: Ultima perioadă am ca lipsit de pe blog. A fost foarte încărcată. Și problematică pentru mine. Am trecut peste toate cu bine! Revin. Sper să scriu în fiecare zi câte ceva pentru inimile noastre. Rugați-vă să pot!

Nicolae.Geantă
Drăgăneasa, Prahova