Fundaţia CIREŞARII

vineri, 29 noiembrie 2019

Măsura unei vieți - de Nicolae.Geantă

  Măsura unei vieți nu e dată de numărul de respirații, ci de acele momente care îți taie respirația, zicea o scriitoare! Momentele de adrenalină cele mai profunde se trăiesc nu în alpinism, nici în motocros sau în lupte! Momentele de copleșire sufletească, de mângâiere, de iubire la superlativ, de lăcrimat de fericire, nu sunt nicăieri cu mai multă intensitate ca în biserică! Acolo nu urci în vârf de munți ci mult, mult mai sus! Urci în Cer. Chiar dacă trupește ești încă pe pământ!
Chiar așa, tu ai avut vreodată la biserică momente în care-ai simțit cum ți se taie respirația? (Nicolae.Geantă)

joi, 28 noiembrie 2019

Pot să mă căsătoresc cu cineva din altă religie? - de Nicolae.Geantă

E drăguță. N-are 20 de ani. Caută. Fericirea. Partea care-i lipsește. Jumătatea perfectă. Lăcrimează...
- Pastore... pot? Pot să mă căsătoresc cu cineva de altă religie?
O privesc atent. Are ochii umezi. Și voce care vibrează. Suferă. O roade întrebarea. Îi macină sufletul. Iubirea poate ucide... Da, din dragoste se poate muri!
Privește în jos. Gânditoare. Cu genele lăsate ca o salcie în mai. Parcă-i văd pe frunte trecând ca pe scrol: „Dacă-mi răspunde la ce nu m-aștept?”
- Îl iubești?
- Da...
- Ești sigură?

miercuri, 27 noiembrie 2019

Nicolae Geantă la Cluj-Napoca

Biserica Baptistă Geneza - strada Zizinului, nr.4

Nicolae Geantă - Să construim ziduri bune

video by Profides București

Sufletul...


Un creștin, care mergea la rugăciune în fiecare duminică, trecea pe lângă vecinul său care țesăla calul! “Hai la biserică vecine?”. “Nu am timp. Trebuie să țesal calul”, era răspunsul de fiecare dată. După un timp creștinul îi conclude: “Totuși vecine văd că tu ai grijă mai mare de calul tău decât de sufletul tău!”.
Chiar așa, tu ai grijă de sufletul tău? E cel mai prețios lucru pe care-l posezi. Și totuși cel mai puțin pe care îl bagi în seamă! Ți-ar place să n-ai suflet?
Hristos a pus într-o zi o întrebare: “Ce ar folosi unui om să câștige toată lumea dacă și-ar pierde sufletul?”
(Nicolae.Geantă)

marți, 26 noiembrie 2019

Nicolae Geantă la Biserica Evanghelică Lupoaia, Sălaj

tema Conferinței:
„Familia în Mileniul III”

Când mama mă ține de mână - de Nicolae.Geantă

sursa
https://www.instagram.com/p/B23z_bdIX8k/

Când mama mă ține de mână
mă simt în mai mare siguranță
decât un soldat înarmat!
Iar când se roagă,
Dumnezeu îi ascultă rugăciunea
chiar dacă mama ar fi pe... fundul Pacificului!

Mâna mamei e sabie și scut,
iar inima ei este continuu altar!
Mâna mamei e-o farmacie întreagă;
orice durere atinge vindecă!
Mâna mamei e o aripă pentru mine
care mă ridică ușor,
cât mai sus,
până îmi cresc aripi
și zbor!

Mâna mamei e prima atingere a unui înger!
Ea mă ține de mână cât timp sunt copil
dar în inimă mă ține
până la sfârșitul vieții!
În ultimele clipe
o singură dorință mai are:
să mă țină strâns de mână!

Pentru că Sfântul,
Dumnezeul Cerurilor și al Pământului,
a hotărât
ca mamele când pleacă dincolo
să plece cu pruncii de mână! 

(Nicolae.Geantă)
(La Mulți Ani mamă!)

sâmbătă, 23 noiembrie 2019

Thanksgiving pentru liceeni - de Nicolae.Geantă

Amfiteatrul la ora deschiderii. Până spre final a devenit arhiplin...
Joi 21 decembrie. Amfiteatrul Liceului Constantin Istrati din Câmpina. Aproximativ 100 de liceeni. Înghesuiți în bănci sau în picioare pe margine. Iar alții afară pe holuri. Profesori. Și un decor minunat. Thanksgiving day! O sărbătoare a recunoștinței pentru liceeni. Am ales un astfel de eveniment pentru că liceeni români încă mai cred că Thanksgiving e-o sărbătoare doar americană. Și o sărbătoare centrată în jurul unui curcan nu a lui Dumnezeu!

Marian Mocanu și Nicolae Geantă
La 12 fix începem. A venit Marian Mocanu cu tatăl său. Dar și Iosif Oprișan dela Rouă pentru Suflet cu încă doi tineri. Marian și-a adus vioara. E Paganini de România. Ba mai mult decât Paganini. italianul avea doar o vioară mare! Marian Mocanu are și-o inimă mare! Plină de Isus!

vineri, 22 noiembrie 2019

Prietenia nu ține numai de cel care te iubește... - Nicolae.Geantă

De curând am citit o istorioară:

Doi prieteni călătoreau prin deșert. La un moment dat s-au certat, iar unul dintre ei l-a pălmuit pe celălalt. Cel lovit, cu durere, dar fără să spună nimic, a scris pe nisip: „Astăzi cel mai bun prieten al meu m-a pălmuit”.
După ce-au mai mers o cale lungă au găsit o oază, în care au început să se scalde. Omul care a fost pălmuit era gata să se înece, însă prietenul său l-a salvat. După ce și-a revenit, a scris pe o piatră: „Astăzi cel mai bun prieten mi-a salvat viața." 
Cel ce l-a pălmuit și l-a salvat a întrebat nedumerit: "Când te-am rănit ai scris pe nisip, iar acum ai scris pe piatră. De ce?" „Când ne cineva face ceva care ne doare trebuie să scriem fapta pe nisip. Vânturile iertării o pot șterge. Dar când cineva face un lucru bun pentru noi, trebuie să-l gravăm pe o piatră. Acolo niciun vânt nu-l poate șterge!".

Citind-o mi-am adus aminte cum cu mulți ani în urmă am învățat acest principiu de la Richard Wurmbrand: „Scrie greșelile celorlalți pe nisip, iar faptele bune pe stâncă”. Și pastorul nu făcea referire numai la prieteni... A fost destul de greu de aplicat! Dar nu imposibil...

miercuri, 20 noiembrie 2019

Am fost în închisoare și ați venit pe la Mine... – de Nicolae.Geantă

sursa foto: AICI
Când e vorba de deținuți mulți dintre noi o luăm la fugă. Ne coasem buzunarele, stăm cu mâna pe portofel. Și privim îndoielnic. „Ăsta nu-și mai revine..” Și, ca preotul și levitul din pilda Bunului Samaritean trece mai departe. Iar ei... rămân căzuți. Cu sufletele ucise...

De curând am avut harul să predic unor deținuți. M-a uimit să aud de la un polițist creștin că printre ei sunt și unii care înainte de a intra după gratii frecventaseră biserica! Citiseră Biblia! Știuseră de pocăință. De legile sfinte-ale lui Dumnezeu! Și totuși... Să luăm bine seama. De căzut poate cădea oricine. Coji de banana păcatului sunt aruncate de Satana peste tot...

Nicolae Geantă - Dumnezeul tuturor șanselor

video by Ben Hur
17 noiembrie 2019

Thanksgiving pentru Liceeni - cu Nicolae Geantă, Marian Mocanu și Iosif Oprișan

ne vedem la Câmpina la Liceu
joi 21 noiembrie
pe la ora 12,00

marți, 19 noiembrie 2019

Jurnal de Harvest – de Nicolae.Geantă

La Harvest Arad.
Cu Laurențiu Leonaș
Exact la granița Aradului cu satul urban Tudor Vladimirescu se înalță o clădire uriașă. În intabulare administrația locală nu a știut inițial cum să o încadreze. Biserică? E prea de tot. Așa că oamenii legii o încadrau la... mall! Deși e lăcaș de închinare. Casă dedicată Domnului. E Harvest Arad. Locul unde Dumnezeu te atinge pe umăr... Clădirea a fost inaugurată anul acesta în februarie. Amfiteatrul bisericii are vreo 900 de locuri. Mai exact 890. Dar la nevoie, și asta se întâmplă cam des, se mai aduc scaune...

Sâmbătă 16 noiembrie 2019. Încă de la 7,00 dimineața mișună grupuri de mașini la periferia de est arădeană. Și oameni de ordine în parcare, la preîntâmpinare, la cafenea, la camerele de copii. 106 voluntari cu ecusoane așteaptă 736 de participanți. Cele cca 400 de cupluri vin din toate direcțiile. Din România, Germania, Italia, Austria, Spania, Norvegia, Republica Moldova. Dar și din Irlanda, Cehia sau USA! Din România au fost participanți din 114 biserici! (Și cu mine din 115!) Da, sâmbăta trecută toate drumurile n-au dus la Roma, ci la Harvest! Pentru că la Harvest a fost Conferință de Familie. Cea mai mare organizată până acum. Cu toții, cu cei înscriși pe liste, soț și soție, cu voluntarii, cu cei 80 de copiii, cu echipele de păstori, sâmbătă în jur de 9,00 dimineața Harvestul adăpostea aproape o mie de persoane! 1000 de oameni și un Dumnezeu măreț!
Conferința „Nodul Căsătoriei” a avut un an de rugăciune. Tot 2018. Și luni de pregătire. Cu pastorul Cristi Barbosu nu poți defila decât bine instruit! Membrii Harvestului nu s-au implicat numai voluntar la această slujbă. Ci și financiar. Mulți și-au pus casele la dispoziție. Și au cazat o mare parte din invitați! Gratuit!

vineri, 15 noiembrie 2019

Voi n-ați fost cu noi în celule! - de Radu Gyr

Voi n-ați fost cu noi în celule
să stiti ce e viața de bezne,
sub ghiare de fiara, cu guri nesătule,
voi nu stiti ce-i omul când prinde să urle,
strivit de catuse la glezne.

Voi n-ati plans în palme, fierbinte,
strapunsi de cutitul tradarii.
Sub cer fără stele, în drum spre morminte,
voi n-ai dus povara durerilor sfinte
spre slava si binele tarii.

In cantec cu noi laolalta
trecand printre umbre peretii,
voi n-ati cunoscut frumusetea inalta
cum dorul irumpe, cum inima salta
gonind dupa harpele vietii.

Ce-i munca de brate plapande,
ce-i jugul, ce-i ranjet de monstru,
cum scartie osul când frigul patrunde,
ce-i foamea, ce-i setea, voi n-aveti de unde
să spuneti aproapelui vostru.

Voi nu stiti în crunta-nchisoare
cum minte speranta si visul,
când usile grele se-nchid în zavoare,
si-n teama de groaznica lui inclestare
pe sine se vinde invinsul.

Ati stat la ospete-ncarcate
gonind dupa fast si orgoliu,
nici mila de noi si nici dor, nici dreptate,
nici candel-aprinsa si nici libertate,
doar ghimpii imensului doliu.

Asa sunteti toti cei ce credeti 
ca pumnul e singura faima.
Fatarnici la cuget, pe-alături ne treceti,
când noi cu obrajii ca pamantul de vineti,
gustam din osanda si spaima.

Când portile sparge-se-or toate
si mortii vor prinde să urle,
când lanturi si ziduri cadea-vor sfarmate,
voi nu stiți ce-nseamna-nvierea din moarte,
căci n-ati fost cu noi în celule.

Noiembrie - de Vladimir Pustan

Nici toamnă nici iarnă. Până la Fuego impodobitorul de brazi mai e timp. Timp de-un vot. Tusea și junghiul, mutu și tuta, alegerea între refuzul spiritual și cel intelectual. Obsesia emigrării ratate. Din lumea cealaltă am plecat, în asta n-am ajuns. Fără ei n-am mai râde. Aleg între libertatea cuvântului și cea a conștiinței să nu practic niciuna din ele. Pe deasupra sunt obligat de Biblie să mă rog pt ei. Și Pavel a făcut-o pentru Nero și cred că i-a fost mai ușor. Atunci totul era alb și negru. Bărbații intră în politică datorită căsniciilor nefericite. Dar femeile?

Democrația e un leu devorat de păduchi, glăsuia Clemenceau. Amin. Ce e de făcut? Cred că nu mai putem schimba lumea dar putem să o facem mai suportabilă. Nu așteptați nimic de la oameni, dar voi să dați totul. Zâmbiți că nu costă. Aduceți-vă aminte că Dumnezeu conduce lumea. Vrednic este.Iar de black friday faceti-va un cadou si nu cumparati nimic...Bucurati-va de ultimul soare al toamnei...

Vladimir_Pustan

Nicolae Geantă la Speranța Timișoara


joi, 14 noiembrie 2019

Vladimir Pustan - Mulțumesc Doamne!

video by • Biserica Sfânta Treime Londra • noiembrie, 2019

Necesarele 'nchisori - Mihaela Mănescu


Tată, când m-ai smuls din scrum
Mi-ai șoptit, printre fiori,
Că-mi vei presăra pe drum
Necesarele-nchisori...

Nu știam pe-atunci să râd;
Nici să plâng; nici să trăiesc.
Dar când îngerii surâd,
Moare tot ce-i pământesc...

Iată, stau îngenuncheat,
Copleșit de Glasu-Ți Sfânt.
Cu zăbrelele-mpăcat,
Sorb nectarul din Cuvânt.

Dar tresar... Ce-mi spui acum...?
Îmi șoptești, printre fiori,
C-o să-mi mai presari pe drum
Necesare închisori...

O, de-ar fi și-n duh să-mi dai
Gratii, ușă cu zăvor,
Le-oi purta până în Rai
Lăcrimând, Tată, de dor...

mihaela,
Biserica Adoramus București

miercuri, 13 noiembrie 2019

Aruncă-ți pâinea pe ape! - de Nicolae.Geantă

Ani de-a rândul am trăit cu ideea că Eclesiastul ne spune în Proverbele sale „Aruncă-ți pâinea pe ape și după o vreme o vei găsi iarăși” (11:1). Eu credeam (și chiar predicam) că „dacă faci milostenie, într-o zi se va întoarce la tine”. Dar zilele trecute am constatat un amănunt: în verset scrie „după multă vreme”! Iar când am întrebat pe Dumnezeu care e chinteseța textului am primit răspunsul: după multă vreme înseamnă atunci când ai uitat deja că ai făcut un bine! Fantastic! Dacă facem un bine vom primi răsplata atunci când nu ne mai așteptăm!

Viața este ca un bumerang. Ce faci se întoarce la tine! Ce semeni, aceea seceri! Ce dai, aceea vei primi. Cât investești, atât îți va rămâne! Cum ți palma - închisă sau deschisă, așa ți se va ține!

Cine aruncă pâinea pe ape nu se așteaptă s-o culeagă din nou. Domnul Isus ne spune că milostenia trebuie făcute fără gând de răsplată! Și totuși, cine face așa va primi onoruri divine!

Nu știu câtă pâine ai aruncat pe ape! Sau poate te-ai temut că ce se duce în aval, în aval rămâne! Te provoc să încerci fără teamă. Fă risipă de dărnicie! Dărnicia nu sărăcește pe nimeni, dar e răsplătită pentru orice efort!

Nicolae.Geantă

marți, 12 noiembrie 2019

În „Anul Cărții” România (încă) nu citește deloc! – de Nicolae.Geantă


2019 s-a declarat Anul Cărții în România. Al cărții și deci al cititului. Și aceasta s-a făcut prin Lege Parlamentară (vezi Legea 357/2018, art.1). Și totuși, cu 50 de zile înainte de final, în 2019 România e pe ultimul loc în Europa la achiziționat cărți! Potrivit Eurosat, 93,5 % dintre conaționalii noștrii NU cumpără niciodată o carte! Drept urmare avem cele mai puține librării pe cap de locuitor din Europa! Adică una la 50.000 de indivizi! Totodată, din totalul lor, adică puțin peste 200 de librării, jumătate sunt în capitală! În țară... sahară culturală!

Conform Barometrului European de Cultură, în România 42% din cetățeni NU citesc nici măcar o carte pe an, iar 69% nu împrumută niciodată cărți de la bibliotecă! Și numai 4% pun mâna zilnic pe-o carte! Restul nu mai răsfoiesc nici cartea de bucate! „Până și vântul răsfoiește o carte”, spunea Grigore Vieru.

Prin urmare România are cel mai mare procent de analfabeți funcționali din UE! Fix 40%! Cum adică nu știți ce înseamnă? Înseamnă tineri care au finalizat studiile liceale și sunt încă analfabeți! Adică nu numi că nu le place să citească, dar NU știu să citească cursiv, scriu „bâzgăleli” de parcă trag litere cu mașina de cusut, și nu cunosc tabla înmulțirii!

Fără cititul de carte ne-am prăbușit și ne vom mai prăbuși. România e în declin foarte abrupt. Economic, competitiv, cultural, emoțional, spiritual. Oamenii fără carte nu pot produce valori. Devin povara zilnică a societății. Fără carte oamenii NU ai imaginație, nu filtreazi informația, devi (foarte) manipulabil! Fără carte nu ai școală. Fără școală nu ai pregătire profesională. Fără meserie nu poți să-ți câștigi existența. Prin urmare se îngroașă rândul asistaților sociali. O povară uriașă pe umerii tuturor. În al doilea rând crește infracționalitatea. Cine nu are venituri fură! În al treilea rând crește corupția. Oamenii devin mincinoși. Poartă măști. În al patrulea rând scad standardele. Se promovează incompetența! În al nu știu câtelea rând (nu le enumerăm pe toate) ne prăbușim cu toții!

Am ajuns să nu mă mai mir că un conațional tare neaoș, coborât din Munții Bistriței direct în inima Nürnberg-ului, îmi declară despre serviciul său cu jumătate de normă, la un mic muzeu: „Nu-i înțeleg pi proștii aiștea dă nemți, domnu' Geantă, cum de dau zăși ieuro să vadă niște cărți vechi!” În 2019 nu mai rămân surprins dacă întreb 25 de elevi „câți au citit anul acesta o carte?” și îmi răspund afirmativ 2 sau 3! Și nici atât când politicienii vor să se urce pe scaune mai înalte decât cărțile pe care le-au citit!

E spre finalul „anului cărții” și România (încă) nu citește! Nici cărți, nici Cartea Cărților (Biblia).  Prin urmare începem să devenim arizi, sterpi, neprolifici, neinstruiți. Încet, încet, nația își stafidește creierele. Dar și sufletele!

Nu știu de ce ne este teamă de carte! Cititul nu dăunează grav sănătății! Tu ai curajul să citești o carte?

Nicolae.Geantă

luni, 11 noiembrie 2019

Jurnal de Auschwitz - de Nicolae.Geantă

O să reiau mai jos un jurnal scris acum câțiva ani. Scris după ce am fost (în vizită) la Auschwitz. 
Îl postez azi deoarece se împlinesc 71 de ani de la declanșarea exterminării evreilor! 
Nemții au vrut să îi extermine. Dumnezeu a avut însă alt plan!
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------


La 8 fix am plecat din Krakow cu un microbuz înțesat de profesori prahoveni. Dar și rude ale acestora. Cel mai pitoresc personaj a fost Florin. Un nene durduliu de vreo 150 kilograme care a înfulecat 'continuu. Prin toate parcările, restaurantele sau hotelurile unde am poposit. Dar și în minibus. Era cu sticla de bere la purtător. Sau cu vin, țuică, whisky. Orice în afară de apă. Afară plouă mărunt, dar Polonia este frumoasă. Casele sunt fără garduri. Ca la americani. Cimitirele sunt pline de flori. Parcă sunt niște parcuri de promenade. Nu am văzut nicăieri pe planetă cimitire mai îngrijite. La polonezi nici în cimitire nu se vede tristeșea. Bisericile sunt numeroase. Multe. Foarte multe. Lipsesc maidanezii. Dar și cerșetorii. Totuși deși e început de septembrie e frig. Iar leșii au făcut focul în sobe. Nu doar românii fac încălzire cu lemne. Pe la 11,00 am ajuns la Oświęcim. (La 50 km veste de Krakow). Adică Auschwitz-ul cunoscut de toată planeta. Orășelul este micuț. Un fel de Câmpina. Cu 40.000 de locuitori. Și ceva peste. Mic și sinistru. Încă plutește în aer o apăsare. Trăiești emoții afective și olfactive. Ești în fosta arie a ororii. Chiar dacă-n jur sunt molizi drepți ca lumânarea amestecați cu mesteceni. Casele sunt din cărămidă veche, vopsite în uleiuri. Țigla e de asemnei veche. Parcă te întorci în Al Doilea Război Mondial, în WW2 cum zic americanii.
La intrarea în odiosul lagăr!

Când am intrat pe poarțile fostului lagăr de exterminare m-au apucat frisoanele. M-am gândit că între 1940-1945 acolo au intrat mânați ca niște turme de animale peste un milion de oameni nevinovați. Au intrat și nu au mai ieșit! Chiar dacă pe poartă încă scrie uriaș „Arbeit nacht frei” (Munca te face liber). Nu, nu munca te face liber. În cel mai bun caz te poate scăpa de câteva kilograme. Liber te face numai Hristos! Fără El oamenii sunt robi. Deși umblă liberi!

Cel mai mare lagăr nazist era situat exact în centrul Europei. Pe locul unei foste garnizoane polone. În 20 de barăci. Acolo a fost iadul pe pământ. Acolo omul a demonstrat că e mai atroce decât diavolul. Povestea Auschwitz-ului e una neagră. Horror. Și lungă…(O să scriu totuș niște detalii mai jos). Povestea a început odată cu „Noaptea de cristal” (vezi în josul pagini)


Când am pășit în „lagărul morții” orice pas făcut îmi vorbea despre o victimă. Am trecut pe la baraca 6. Acolo unde victimele erau tunse. Și spălate cu apă rece iarna și fierbinte vara! Am intrat apoi într-un pavilion unde se făceau audieri. Nimeni nu scăpa necondamnat. Apoi am fost în baraca 5. Acolo era camera de resturi. Mii de ochelari, cârje, proteze! Geamantane inscripționate. Farfurii, căni din tablă, ligheane, perechi de pantofi. 80.000 de perechi de pantofi rămase netrimise la nemțălăi. Asta înseamnă că cca 40.000 de personae au murit în ultimele zile la Auschwitz. Undeva era o măsuță cu un pantof de copil, o cămășuță plină de singe, o păpușică turtită… Nu mai țin minte tot. Am început să plâng. Dincolo de măsuță era un soldat evreu. Dar cu chipa pe cap. S-a uitat la mine și a început să plângă și el. Lacrimile erau la fel. Aveau culoarea durerii. Am vrut să-l întreb: „Tu ce simți?” Profesorii românii, sau un grup de tineri nemți se uitau uimiți la mine. Dar și un grup de evrei bătrâni. 

Am intrat și în baraca 14. Aici au fost gazați prima data 250 de prizioneri polonezii și 650 ruși. Pentru că pastilele de zirconiu au fost insuficiente, gazații nu au murit în acea zi. Au fost duși la barăci inconștienți. Și exercițiul s-a repetat a doua zi. Cu eficiență 100%. Groaza cea mare era însă blcul 11. Aici cine intra nu mai ieșea viu! Blocul are o carceră, o camera de judecată, o celulă (nr.22) - unde deținuții se țineu aglomerați și în continua mișcare, o camera de duș… De la baie erau scoși afară goi pușcă. În curtea Blocului 11, se afla zidul de execuţie. (Aici, la 11.11 1941 a fost prima execuţie. Au murit 150 de persoane. Toţi polonezi. În acea zi Polonia sărbătorea ziua Independenţei. Din 1918). În subsol erau și celulele sufocării. Iar puțim mai departe de zidul de împușcare era spânzurătoarea. Din Auschwitz au evadat vreo 800 de personae. Dar 500 au fost prinși, aduși înpoi și atîrnați în cârlige! Cine rezista era dat jos și adus a doua zi. Ori a treia. Până murea…

cuptorul de ars oameni la Auschwitz!
Am văzut și casa lui Rudolf Hess. Comandantul. Killerul închisorii. A rămas exact ca în 1944. Din fața ei se făcea un drum de sârmă ghimpață. Pe aici erau aduși copiii cu mamele lor. Direct la camera de gazare. În fața acesteia erau dezbrăcați. Apoi introduși înăuntru. Undeva la 300 de inși. Se închidea ușa mare de fier. Beznă. Începea să curgă apă. Apoi se deschidea un hublou, și un SS-ist cu mască de gaze arunca zirconiu peste deținuți. În contact cu apă ieșea un gaz otrăvitor. Începea să ți se argă gâtlejul. Nările. Ochii. În disperare unii se urcau peste ceilalți/ Cât mai sus. Dar în 3 minute toți erau un morman de morți! Când am ajuns la ușa camerei de gazare m-a bufnit plânsul. Am strigat în inima mea: „Doamne, dacă aș fi ajuns aici, cum aș fi reacționat?” Nici nu vreau să mă gândesc. Unii în astfel de cazuri nu au mai rămas fideli lui Hristos! Doamne, ai milă!

Din camera de gazare am intrat în cea de icinerare. Un cuptor uriaș ardea trupurile moarte. La Auschwitz intrai pe ușă și ieșeai fum pe coș! Nemții până și cenușa o folosea ca îngrășământ pe camp! Naziștii au avut nebunie nevindecabilă.

cu Erika, o evreică
ce a părăsit România după marele pogrom
După ce am ieșit de la camera de gazare m-a întâmpint o evreică bătrână. „Ești român? Nu am mai auzit românește de 60 de ani!” O chema Erika. Plecase în 1950 din România, în Israel. Cu toată familia ei. Cu toți care mai rămăsese. „Am locuit în Ploiești”. „Și eu sunt tot ploieștean” Bătrâna m-a îmbrățișat. Cu lacrimi. Și eu la fel. Plângeam a treia oară. „Mamă, strigă Erika în românește, hai să-ți prezint un băiat frumos de la mine din oraș. Din România…” Și a venit o doamnă de vreo 40 de ani. Ca și mine. Eram uimit că știe românește!

Am ieșit de la Auschwitz demoralizat. Nu puteam să cred ce mașinărie drăceasco-nemțească fusese acolo. Cum Satana pusese la cale exterminarea evreilor. De ce? Ca să nu mai fie Israel. De ce? Ca să nu se mai întoarcă Mesia! Slavă Domnului că în 1945 la Auschwitz au intervenit rușii. Era prima dată în viața mea când am ținut cu ei! Da, Dumnezeu s-a folosit de ei! Chiar dacă majoritatea erau atei!

Vă avertizez: o vizită la Auschwitz e șocantă! E ca o vizită în Hades! Hristos să ne păzească de un nou Auschwitz. Și totuși, oameni buni, mai rău decât Auschwitz e... Iadul. Fugiți de el! Cât încă sunteți departe...


NkG


sâmbătă, 9 noiembrie 2019

Mâine votăm! Pe cine? - de Nicolae.Geantă

Am fost asaltat zilele acestea din țară - și mai ales din diaspora cu întrebarea retorică: „Noi pe cine votăm?” Retorică zic, pentru că fiecare întrebător are (bănuiesc) deja o opțiune...

Votăm în primul rând cu cine acceptă Scriptura! Cine e împotriva Bibliei, a Bisericii, nu ne poate reprezenta! Nu vrem să ne trezim că prin votul nostru am investit pe cineva care luptă pentru planurile diavolești!

Votăm cu cine are timp să stea cu noi la rugăciune! Cine evită (politicos) întâlnirile cu liderii religioși, întâlnirile de rugăciune, nu e cu noi, e împotriva noastră!

miercuri, 6 noiembrie 2019

Pantofii roșii - de Nicolae Geantă

Le-am spus liceenilor o poveste: Pantofii Roșii. O fetiță săracă și-a făcut inițial niște pantofi din cârpe. Îi iubea foarte mult. Apoi a întâlnit-o o bătrână bogată cu caleașcă. A luat la palat și i-a cumpărat pantofi roșii adevărați. Fata mergea cu ei la biserică și atrăgea toate privirile. Dar pantofii aveau un blestem: dansau cu fetiță cu tot! Bătrâna nu îi dădea voie să-i poarte, așa că i-a aruncat pe-un dulap. Când bătrâna era în agonia morții fețița a încălțat pantofii. Și a început să danseze fără să se mai oprească. A dansat zile, ani întregi. Nu mai putea să-i scoată din picioare! Istovită a ajuns în pădure unde locuia călăul. L-a rugat să-i scoată pantofii. Nu a putut. Atunci L-a rugat să-i taie picioarele. Ca să se poată odihni! Și a rămas invalidă. Dar liberă! „Nu dansul a mutilat-o ci lipsa instinctului de a recunoaște capcanele!”, zicea Clarissa Pinkola Estes.

Păcatul e ca purtatul pantofilor roșii! Îl încalți de plăcere și apoi nu mai poți să-i descalți. Te poartă până te istovește. Până te lasă fără picioare. Invalid. Căci, ca să scapi de el trebui să-i tai rădăcina...

Le-am mai spus liceenilor că Hristos a zis că dacă „mâna te bagă în păcat taie-o, dacă ochiul te bagă în păcat, scoate-l!” „Ați văzut păcătoși?” „Da”. „Și ați văzut vreunul cu ochiul scos?” „Nu”. „Hai să vă spun ceva: degeaba îți scoți ochiul dacă nu scoți păcatul din minte!”  Oamenii pot fi dependenți și fără ochi!

Nu „încălțați” ce place ochilor! Ci ceea ce face bine sufletului!

Dar dacă totuși v-ați încălțat greșit alergați la Isus. Să cereți iertare!

Nicolae.Geantă

luni, 4 noiembrie 2019

Toiagul și cârja - de Nicolae.Geantă

„Toiagul și nuiaua Ta mă mângâie” (Psalm 23:4c)

Ani de-a rândul am auzit predicându-se în biserici despre toiag ca despre o bâtă. Un ciomag gros, o armă cu care puteai să te aperi de animale sau de vrăjmași. Mai ales când erai păstor evreu. Sau pelerin prin pustiu. Toiagul, am crezut de asemeni că este nu doar un băț de sprijin, un baston, ci și un fel de... sceptru! Cu care puteai chiar cârmui o țară! Până și pe Dumnezeu îl vedeam cu un toiag!

sursa foto AICI
M-am întrebat uneori cum „să te mângâie Domnul cu toiagul”? Până am aflat că toiagul era de fapt o... cârjă! Un lemn încovoiat la un capăt care era folosit de păstor să prindă, să tragă oile din prăpăstii, din locuri primejdioase, zice bătrânul teolog hunedorean Dragomir Stancu. Deci, toiagul din Psalmul 23 este un fel de cârlig! Pe sub cârligul acesta seara la staul treceau toate oile. Și cu ajutorul său păstorul verifica oile rănite. Bolnave. Mă gândesc că oile rănite nu ar fi putut sta la tratament, de aceea păstorul le prindea cu toiagul! Tot cu toiagul păstorul despărțea turma.

Toiagul lui Dumnezeu e cârja cu care ne trage din prăpastia păcatului! E cârligul cu care ne agață pentru consultul amănunțit! Toiagul Domnului este dragostea. Iar dragostea mângâie...

Toiagul religiei lovește. Cârja creștină agață. Încercați să prinde-ți oamenii cu cârligul dragostei! Și niciunul din ei nu se va mai simți amenințat! 

Nicolae.Geantă

duminică, 3 noiembrie 2019

Vladimir Pustan | Cum să trăiesc înainte de răpire?

video by CiresariiTV
Sfânta Treime Beiuș, 3 noiembrie 2019

Nicolae Geantă - Cât de rapid ascultă Dumnezeu rugăciunile?

Traian Dorz - Iubirea nu-ncetează...

Iubirea nu-ncetează, o inimă când moare
vin alte şi-alte inimi s-o crească mai înalt,
tot astfel când un suflet şi-ncheie-a sa lucrare
Hristos, aceeaşi slujbă o trece celuilalt.

Lumina nu sfârşeşte când soarele apune,
ci trece mai departe de ape şi de munţi,
tot astfel nu sfârşeşte divina-nţelepciune
Hristos, când cade-o frunte, o trece altei frunţi.

Nici calea nu sfârşeşte când urmele-ncetează,
vin alte urme-n urmă s-o calce mai frumos,
tot astfel când o viaţă sfârşeşte dintr-o dată
Hristos ridică alta, cu rod mai luminos.

Cântarea nu-ncetează când cântăreţul cade,
ea trece-n altă harfă, mai strălucită chiar,
când un erou sfârşeşte luptând pe baricade
Hristos ridică-n locu-i alt tânăr voluntar.

…Trudeşte deci ’nainte şi luptă-te şi cântă,
tu, slujitor şi preot şi-ostaş al lui Hristos,
eroică şi ’naltă va fi izbânda sfântă
a luptei pentru care tu mori victorios.

Traian Dorz