Pentru mine este drept... - de Mihaela Mănescu

- Pentru mine este drept!
Sunt tâlhar la drumul mare...
Am ucis din răzbunare;
Mi-am smuls inima din piept
Ca să nu simt remușcare!
Dar de Tine cum e oare
Să ai cuie în Picioare?
- Pentru Mine nu e drept.
Dar e-așa, că te aștept...

- Pentru mine e cinstit
Să primesc blestem fierbinte;
C-am fost diavol înainte
Și-am rănit, și-am jefuit
Pe străin și pe părinte!
Dar pe Tine, Doamne Sfinte,
De ce Te-au bătut în ținte?
- Pentru Mine nu-i cinstit.

Dar e-așa, că te-am iubit...

- Pentru mine, e firesc
Să sufăr pe lemn de-ocară;
Să simt vina, să mă doară
C-am vrut să păcătuiesc...
Și acum, în prag de seară,
Să văd cum suflarea-mi zboară
Apăsată de povară...
- Pentru Mine nu-i firesc.

Dar așa-i dumnezeiesc...

- Doamne, Tu mă știi preabine...
Pentru mine aste drept;
Că-s tâlharul din ruine.
Dar privesc și eu la Tine
Să-mi pui inimă în piept
Și iertat, să Te aștept
Chiar de nu e, Doamne, drept...
- O, adevărat, știu bine:
Azi vei fi în Rai cu Mine...

mihaela mănescu

Ca trestia frântă - de Mihaela Mănescu

Ca trestia frântă Te caut, Isus,
O, vino la mine degrabă...
Că orice-adiere în greul apus
Îmi face tulpina mai slabă.
 
Nu-i nimeni ca Tine, să-i pese de-un pai
Ce n-a rezistat în furtună.
Doar Tu mă auzi când Te strig fără grai.
O, vino, și ia-mă de mână...
 
Se-apropie noaptea când valuri lovesc
Și vor să mă rupă mai tare.
Și nu știu, Stăpâne, la ce-Ți folosesc
Așa doborât din picioare...
 
Ca trestia frântă Te chem, Te implor,
Că seva din duh stă să-mi sece...
Mai leagă-mă. Poate voi fi roditor
La toamnă, când toate vor trece.
 
 
mihaela mănescu,
29 iulie 2025

Recul - de Mihaela Mănescu

Mi-e duhul plin de răni usturătoare,
De cicatrici adânci și sângerânde.
M-au hăituit pân' la apus de soare
Și m-au mușcat cu-atâta-nfrigurare
Hienele-amintirilor flămânde...
 
Mă doare și nu-i nimeni pe aproape
Să le gonească-n temnița uitării.
Alerg printre eternele hârtoape
Ce se deschid mai larg să mă îngroape
În nesătula criptă-a disperării...
 
Aud un glonț cum șuieră prin mine
Nevrând să se oprească din osândă.
Mi-e inima pierdută prin ruine
Dar duhu-mi caută-adăpost în Tine,
Să-i reaprinzi lumina fumegândă...
 
Și de-aș muri însingurat în noapte
Mai am în suflet, Doamne-un strop de lună
Ca să-mi alunge hoardele de șoapte,
Să pot gusta din miere și din lapte
În Raiul Tău, cu îngerii-mpreună...
 
 
mihaela mănescu,
6 iunie 2019

Instinct de haită – de Mihaela Mănescu

Alerg în vis cu haita mea.
Sunt lup și eu, sunt lupi și ei...
Și-ntreaga lume parc-ar vrea
Să-mi facă alergarea grea
Că-s lup și eu, sunt lupi și ei...

În colții mei se stinge-o stea,
În colții lor se nasc scântei.
Suntem flămânzi după ceva
Și totuși nu e haita mea
Chiar dacă-s lup, la fel ca ei...

Alerg și cad și mă trezesc.
Mi-au dat de urmă lupii mei...
Miros a Sânge, nefiresc,
Și-a rai în floare. Și-mi șoptesc:
Eu nu mai sunt un lup, ca ei... 

mihaela mănescu

Locul de scăpare - Mihaela Mănescu

Părinte... Nu mai pot să zbor.
Am aripile frânte.
Pe cer s-a mai născut un nor
Acoperind cu un fior
Prea tulburata-mi frunte.

Să sar, mi-e teamă... N-am curaj.
Îmi pare o genune
Al necuprinsului miraj
Ce-mi cere sufletul drept gaj
Când soarele apune.

Să fug, n-am unde. N-am cămin.
L-a spulberat tăcerea.
Atâtea gânduri grele-mi vin
Când amintirea-i de pelin
Îmi amărăște mierea...

Părinte drag... Mi-a mai rămas
Doar locul de scăpare.
Dar nu mai am ulei în vas
Și noaptea a făcut popas
Pe raza mea de soare...

Mă ghemuiesc la Pieptu-Ți cald
Și-aștept să-mi dai putere;
Că după-al vieții searbăd fald
Se-ntinde marea de smarald
Și scumpa-Ți revedere...

mihaela

Talantul ruginit - de Mihaela Mănescu

A ruginit talantul în țărână.
L-am îngropat demult, de frica Ta.
Că de l-aș fi pierdut cumva din mână
M-ai fi lovit cu vreo urgie grea...

Era un singur ban; fără valoare.
N-ai fi avut nimic de câștigat.
Știind că ești lipsit de îndurare
Și seceri unde nu ai semănat,

Am cugetat, Stăpâne, că-i mai bine
Să Ți-l păstrez cu grijă, în pământ.
Acum, primește ce Ți Se cuvine
Și răsplătește-mi după-al Tău Cuvânt.

"O! Rob viclean și leneș! Nu știi oare
Că n-ai nimic? Ești orb, sărac și gol!
Luați-i darul! Vindeți tot ce are
Și aruncați-i sufletu-n Șeol!"

Cutremurat de-a pildei grea mustrare,
Strângând în pumn talantul Tău ceresc,
Cu ochii-înlăcrimați de remușcare
M-am prăbușit strigând cu disperare:
De azi, Stăpâne, vreau să Te slujesc...

mihaela mănescu

O lume mascată - de Mihaela Mănescu

Măști colorate, priviri fără chip,
Oameni strângând bogății de nisip,
Zile-nsorite și zile cu nori;
Cine mai simte-ai credinței fiori…?

Fără cuvinte și fără ecou
Roata-ncercării se-nvârte din nou.
Glia-i aceeași, doar oamenii-s noi;
O, de s-ar smulge din vechiul noroi…

Lumea-i doar pleavă, suflarea-i doar fum.
Viața și moartea-și dau mâna pe drum.
Nimeni n-aude al Duhului glas
Care șoptește că-i ultimul ceas?

Frați și dușmani în același război
Pleacă de-a valma în viața de-apoi.
Lumea mascată prea lesne-i de prins;
Râde Vrășmașul că-n luptă-a învins.

Oameni de paie cu chipuri de lut,
Crucea credinței s-o duceți n-ați vrut…
Iată că Domnul mai mântuie vieți:
Măști colorate, de ce nu cădeți?

mihaela mănescu

Apăsare - de Mihaela Mănescu

În odaia mea săracă și sihastră

Mă închin cu fața la pământ

Și Te-aștept, din zarea Ta albastră,

Să cobori în duhul meu înfrânt.

Iarăși n-am ce să-Ți aduc pe-Altare;

Numai lacrimi calde de pribeag.

Mă proștern, Isuse-n remușcare

Ridicând al renunțării steag...

Pe cărarea strâmtă către Casă,

Prin amurgu-ntunecat și slut,

Mi-a furat podoaba de mireasă

Un tâlhar de vise din trecut.

Cum să mă întorc așa la Tine?

M-ar ucide îngerii pe drum

Dac-aș îndrăzni s-aduc cu mine

Rănile ce-mi sângerează-acum.

Chinuit de vină, în tăcere,

Mă închin cu fața la pământ...

Vino, Doamne, să-mi mai dai putere

Și iertare și un strop de miere.

Spune-n dreptul meu doar un Cuvânt...

 mihaela mănescu

Să urci! - de Mihaela Mănescu

            Să urci desculț. Să urci cântând.

Să urci sărac. Să urci flămând.

Să nu te uiți la ce-ai lăsat;

Că-n duh ești fiu de Împărat.

Să urci pe crini. Să urci râzând.

Să urci pe spini. Să urci plângând.

Să nu te-oprești când norii vin;

Că Sus va fi doar cer senin.

            Să urci curat. Să urci smerit.

Să urci arzând. Să urci jertfit.

Să nu te-ntorci din drum. Să știi

Că Țara ta e-n veșnicii.

            Să urci cu dor. Să urci sperând.

Să urci cu foc. Să urci crezând.

Să nu te lași. Să urci mereu;

Că Sus te-așteaptă Dumnezeu…

mihaela mănescu

De n-ai fi Tu - de Mihaela Mănescu

De n-ai fi Tu, ar fi cumplit pământul...
Și gol aș fi, fără Suflarea Ta.
Că toate fără noimă mi-ar părea
De n-ai fi Tu, de nu ar fi Cuvântul,
Mi-ar bate-n inimă demonic vântul
Și viața aș simți-o mult prea grea.

De n-ai fi Tu, lumina-ar fi himeră
Și bezna nopții aș numi-o zi;
Că bucuria n-ar mai prețui
Nimic în lumea asta efemeră.
Și fericirea ar muri stingheră
Uitată într-un vis, de Tu n-ai fi…

O, cât de bine-i, Tată! Cât de bine
Că ești Lumina gândului de-a fi!
Iar viața e un dar din veșnicii
Ce merită trăită pentru Tine.
Și chiar de-s neguri, eu am zări senine,
Că Tu în mine faci din beznă zi…

mihaela mănescu

(* mihaela preferă să i se scrie numele cu litere mici!)

E toamnă iar - de Mihaela Mănescu

 

E toamnă iar și-aș vrea să pot

Ce-i vechi din mintea mea să scot,

Să fac curat prin gânduri gri,

S-arunc din suflet lacrimi mii.

Dar prea departe toate-mi par

Și-afară, Doamne-i toamnă iar...

E toamnă iar. Și ce să-i fac?

Nici frunzele nu îmi mai plac,

Nici ploaia rece din amurg,

Nici amintirile ce curg.

Aș sta așa, privind fugar

Cum vine, Doamne, toamna iar.

E toamnă iar și iarăși merg

Pe-aceleași urme ce se șterg

Uitând de anii efemeri

Ce-mi rup din suflet primăveri.

Și peste dulcele-amar

E toamnă-n mine, Doamne, iar...

 

mihaela mănescu,
17 octombrie 2023

Te doare pasul - de Mihaela Mănescu

Te doare pasul printre spini
Când umbli prin grădină...
Că-s mii de țepi și mărăcini
Ce Te împung, rânjind haini
De roada mea puțină…

Te doare talpa când alergi
Pe glia Ta, Stăpâne...
Că nu e drum pe unde mergi.
Iar rodul meu, umbrit de crengi,
Sălbatic îmi rămâne…

Te doare... Umbli abătut.
Și nu am pentru Tine
Un loc în cortul meu de lut
Să Te alin de ce-a durut
Și să Te port în mine…

O, fă-mă, Doamne, un covor
Să nu-Ți mai doară pasul!
Desțelenind al meu ogor,
Zdrobit, sub cruce, să Te-ador
Și să-Ți grăbesc popasul…

mihaela mănescu

Pe unde e drumul - de Mihaela Mănescu

Pe unde e drumul? Pe unde-i cărarea? 
Nisipul îngroapă nisip. 
În față-i deșertul. În urmă-i uitarea. 
Și ridul îmi sapă pe chip…

 
Când soarele arde, un nor mă conduce 
Mă-nvârte de-o vreme în cerc. 
Iar noaptea, un foc ca un stâlp mă aduce; 
Să scap, n-am putere să-ncerc. 

Mă culc și visez că-s în țara promisă. 
Mă scol și fantasmele pier... 
Am apă și mană. Dar inima-nchisă 
Cu zeci de zăvoare de fier. 

O, Tată, suflarea din mine Te cere... 
Te strig prăbușit în apus. 
Eu nu vreau deșertul lipsit de durere! 
Eu vreau înapoi, la Isus…

 
mihaela mănescu

Vin Tată - de Mihaela Mănescu

 Vin, Tată, frânt, din mlaștina-ncercării,

Fugind spre-al întâlnirii noastre Cort.

De nu L-ai fi întins pe malul mării,

Aș fi pierit în vraja-mbrățișării...

Abia m-am smuls, pe jumătate mort!

Vin, Tată, gol, cu inima lihnită

Și sufletul sătul de-atâta chin.

La Masa Ta de-a pururi pregătită,

Mai dă-mi un strop de must și-un colț de pită,

Să prind puteri și foamea să-mi alin.

Vin, Tată, iar, de pe cărări străine

Așa cum sunt: o mână de pământ!

Primește-mă, că-s frânt și gol de Tine

Și plin de răni, de vină și rușine.

Mai suflă peste mine cu Duh Sfânt...

mihaela mănescu 

Maria Magdalena – de Mihaela Mănescu

Venea pe drum Maria cu mir de-ngropăciune
Pe Domnul să-L mai vadă o dată pe pământ.
Cerea în duh, cu jale, o ultimă minune:
Să poată-mpinge piatra cea grea de pe mormânt.

Dar iată că mormântul nu mai avea pecete
Nici piatră prăvălită, nici gardă de soldați.
Striga Maria-n lacrimi, cuprinsă de regrete:
- O, unde-ați pus pe Domnul? Vă rog să-mi arătați...

Noi suntem frați - de Mihaela Mănescu

Să te iubesc, să-ți fac doar bine.

Să caut, spre al tău folos,

Cuvinte care să te-aline.

Să-ți dau ce-i mai de preț din mine.

Noi suntem trupul lui Hristos.

Să te ajut, să-ți fiu aproape.

Să trag la jug când jugu-i greu.

Să nu las jalea să te-ngroape.

Să-ți mângâi plânsul de pe pleoape.

Noi suntem fii de Dumnezeu.

Să te ridic, să-ți pun pe cale

Doar flori din dragostea de Sus.

Și chiar de drumu-i greu prin vale,

Să calc pe spini, tu pe petale...

Noi suntem frații lui Isus.

mihaela

Binecuvântare – de Mihaela Mănescu

Peste marea de Lumină

Ce se varsă printre nori,

Curge Slava Sa Divină

Peste frați, peste surori,

Peste vasul tău de tină

Şi ți-l umple cu Lumină

Şi cu Dragoste Divină.

Peste norii care plouă

Şi revarsă ape reci,

Curge Pacea ca o rouă

Peste sufletele seci,

Peste inima ta nouă.

Şi necontenit te plouă

Stropi nenumărați de Rouă.

Peste valurile grele

Ce lovesc surori şi frați,

Curge-un Val curat de stele

Şi noi toți, înfiorați,

Bucurându-ne în ele,

Trecem valurile grele

Luminând ca mii de stele

În Duh binecuvântați!

 mihaela

de Mihaela Mănescu

Cară-un înger alb în spate

O desagă cu de toate.

Și a obosit, săracul,

Că-i atât de mare sacul.

S-a oprit pentru o clipă

Să-și aline o aripă.

Dar văzu un înger-frate

Cu un pumn de nestemate.

O, ce frumuseți! Ce rare

Sunt acestea pe cărare...

Îngerul dintâi suspină:

"Doamne, poate port eu vină...

Ce-am în sac de mă doboară?

Parcă duc pietre de moară.

Însă azi, pe drum, un frate

Îți găsise nestemate..."

Dumnezeu, plin de-ndurare

Mângâindu-l pe-aripioare,

Îi șopti: "Nu ești de vină.

Fiii Mei... așa se-nchină...

Tu-Mi aduci în sac dorințe,

Cereri multe și căințe.

El, îmi dă rugi de iubire,

Laudă și mulțumire..."

Domnul îi luă din spate

Sacul greu, plin cu de toate.

Și Se duse să asculte

Tânguiri și cereri multe,

Vise frânte și păcate.

Și un pumn de nestemate...

Mihaela Mănescu

Mă doare Tată! – de Mihaela Mănescu

 Mă doare, Tată... M-a mușcat

În duh, adânc și rece,

Un șarpe negru, înfocat,

Pedeapsă pentru-al meu păcat.

Mă doare... Nu-mi mai trece.

Mă doare,Tată... Ajutor!

Veninul m-amorțește...

În remușcare mă cobor

Mă doare... Mă zdrobește.

Mă doare, Tată... Zeci de șerpi

Mă mușcă, mă doboară...

Alerg și cad în zorii sterpi,

Sunt rană vie până-n tălpi.

Mă doare... Mă omoară.

Mă doare, Tată... O! Dar sus

E-un șarpe de aramă!

La cruce, Regele Isus,

Balsam de vindecare-a pus

În Rana-i. Și mă cheamă...

mihaela

Unde ești, Hristoase? - de Mihaela Mănescu

Unde ești, Hristoase? Unde Te-ai ascuns?
Dintr-o dată, parcă, ești de nepătruns...
Cortul întâlnirii zace-n praf, stingher.
Chivotu-i în neguri, gol, într-un ungher.

Nu ești nici la iesle. Nici în Nazaret.
Nici în sinagogă, citând vreun profet.
Poate în Iudeea, în Capernaum?
Însă toate-acestea sunt pustii acum.
 
O, dar în grădina Ghetsimani mai ești?
Sus, pe cruce, oare iar Te răstignești?
Nu ești nici acolo... "Nu sunt." Mi-ai răspuns.
Atunci, unde, Doamne? Unde Te-ai ascuns?
 
"Iată: sunt la ușa inimii și bat.
De-Mi auzi chemarea, de M-ai căutat,
Voi cina cu tine; te-oi răpi în Rai."
Îți deschid, Hristoase! O, aici erai...!

mihaela