Nu pierde prilejul!

de C.H. Spurgeon

Unii oameni nu sunt treji niciodată când pleacă trenul, ci abia se târăsc până la peron, tocmai în timpul când pot să vadă pe toţi plecând şi zic atunci ca plouaţi: “Ce? A plecat trenul? Azi noapte trebuie să-mi fi stat ceasul!” Ei vin totdeauna cu o zi mai târziu decât ziua de târg şi-şi descarcă marfa după ce s-a spart târgul. Fânul şi-l adună când nu mai este soare şi se apucă de seceră îndată ce a trecut vremea frumoasă. Strigă “stai!” după ce a luat puşca foc si încuie uşa la grajd după ce i s-a furat calul. Ei seamănă cu coada vacii: mereu pe urmă. Apucă timpul de călcâi, nu de moţ, dacă mai pot să-l apuce în vreun fel şi de călcâi. Ei nu sunt mai de preţ ca un calendar vechi: timpul de a fi folositori a trecut pentru ei. Şi totusi, din nefericire, nu pot să fie lepădaţi, ca şi un calendar vechi. De murit nu vor să moară, cu toate că trăind nu sunt de vreun folos. Ei sunt ca şi cutare bătrână ursuză, căreia i se facuse o pensie şi care ţinea să scoată cât o putea de mult din ea.

continuarea AICI