Salvează-mă! - de Mihaela Mănescu

 Salvează-mă de trupu-mi de țărână
Ce-mi poartă-al firii nesfârșit război;
Și-alungă-mi, Doamne, gândul ce mă mână
Să-mi adâncesc iar pașii în noroi… 

Salvează-mă... Dușmanul mă pândește 

Să-mi pună viața nouă la pământ!

Și-n noaptea remușcării m-amăgește

Să rătăcesc, pierdut de-al Tău Cuvânt.

Salvează-mă de omul vechi din mine;

Pe Duhul Sfânt să nu-L mai întristez

Călcând prin văi poruncile-Ți divine...

Uitând că am o Cale și un Crez…

O, cine poate-n lumea asta, Tată,

Să mă salveze de vrășmașul meu

Și să-mi elibereze viața toată?

Doar Tu poți... Tu poți, de vrei, Dumnezeu…

mihaela,

București

 

 

Cât ai trăit, ai strâns și-ai strâns - de Costache Ioanid

Cât ai trăit ai strâns, și-ai strâns

Cum strânge de pe crengi furtuna.

Și-acum te uiți, cu suflet plâns,

Căci toate câte ți le-ai strâns,

Te lasă una câte una.

Ai vrut, în lumea de noroi

Să îți faci un rai. Ce cutezanță!

Și-acum, dai totul înapoi

Și pleci din Rai cu pumnii goi,

Iar unde pleci, tu n-ai speranță.

Ai vrut, aici, pe acest pământ,

Să-ți saturi inima flămândă;

/: Dar toate-aici se duc, pe vânt,

Iar mai încolo de mormânt

Tu nu ți-ai strâns decât osândă. 

Ai vrut să fii înconjurat

De tot ce mângâie privirea.

Dar, vai, cu cât ai adunat,

Cu cât de lume te-ai legat,

Cu-atât mai grea e despărțirea! 

Privește dar ce ți-a rămas?

Și singur judecă-ți ființa!

Isus te cheamă, fă un pas,

Și-apucă-n ultimul tău ceas

Comoara cea de preț: căința. 

Costache Ioanid

Dacă am avea iubire - de Eliana Popa

Dacă am avea iubire, toate le-am răbda ușor
N-am lovi nici prin cuvinte, nici prin fapte care dor
Nu ne-am tulbura cu duhul, n-am răspunde mânios
Daca am vedea in oameni, chipul Domnului Hristos !

Dacă am avea iubire, ar înmuguri surâsul

Ce ar șterge de pe gene și tristețea dar si plânsul

Dacă am avea iubire, n-am trai doar pentru noi

Am întinde-un colt de pâine si o haină celor goi !

Dacă am avea iubire, sufletul ni s-ar sfinti

Am fi îngeri de lumină ce pășesc spre veșnicii

Am aduce bucurie și un strop de pace-n toate

Si-am tămădui cu-n zâmbet, sufletele întristate.

Dacă am avea iubirea, cea lăsată de Hristos

Am vedea in cei din jur, numai ce este frumos 

Dumnezeu a pus in oameni un talant sau chiar mai mult,

Dar robiți de patimi multe, l-am ascuns sau l-am pierdut !

Dacă am avea iubire, am fi buni samarineni

Și am ridica pe umeri, toți bolnavii-acestei vremi,

Am primi în casa noastră pe toți Lazării sărmani

Nu ne-am strânge-n punga noastră spre osîndă, gologani !

Dar nu mai avem iubire... Alergăm vânând păcate,

Ne oprim pentru o clipă și-apoi mergem mai departe.

Și uităm că timpul nostru într-o zi se va sfârși

Și în viața viitoare, ce am dat vom... dobândi !

Eliana Popa

Pentru mine este drept... - de Mihaela Mănescu

- Pentru mine este drept!
Sunt tâlhar la drumul mare...
Am ucis din răzbunare;
Mi-am smuls inima din piept
Ca să nu simt remușcare!
Dar de Tine cum e oare
Să ai cuie în Picioare?
- Pentru Mine nu e drept.
Dar e-așa, că te aștept...

- Pentru mine e cinstit
Să primesc blestem fierbinte;
C-am fost diavol înainte
Și-am rănit, și-am jefuit
Pe străin și pe părinte!
Dar pe Tine, Doamne Sfinte,
De ce Te-au bătut în ținte?
- Pentru Mine nu-i cinstit.

Dar e-așa, că te-am iubit...

- Pentru mine, e firesc
Să sufăr pe lemn de-ocară;
Să simt vina, să mă doară
C-am vrut să păcătuiesc...
Și acum, în prag de seară,
Să văd cum suflarea-mi zboară
Apăsată de povară...
- Pentru Mine nu-i firesc.

Dar așa-i dumnezeiesc...

- Doamne, Tu mă știi preabine...
Pentru mine aste drept;
Că-s tâlharul din ruine.
Dar privesc și eu la Tine
Să-mi pui inimă în piept
Și iertat, să Te aștept
Chiar de nu e, Doamne, drept...
- O, adevărat, știu bine:
Azi vei fi în Rai cu Mine...

mihaela mănescu

Eu Doamne nu-s în mâna morții - de Traian Dorz

 Eu Doamne nu-s în mâna morții

nici în a unui crud destin

ci sunt în Mâna Ta cea dulce

o, Dumnezeul meu Puternic

și-n harul Tău de pace plin.

 

Viața mea nu-i în puterea

nici unui om, nici bun, nici rău

ci este-n Voia Ta cea Tare

o, Dumnezeul meu Puternic

și-n dulce adăpostul Tău.

 

Nici părtășia mea cu frații

nu-i la al nimănuia plac

ci este-n grija-Ți iubitoare

o, Dumnezeul meu Puternic

și-n ocrotirea Ta pe veac.

 

De-aceea-s liniștit oriunde

și cânt oriunde mă găsesc

știind că toate-mi sunt spre bine

o, Dumnezeul meu Puternic

când eu Te-ascult și Te iubesc!

 

Traian Dorz

volumul „Cântarea Învierii”

Frunzele nu mor toamna - de Nicolae.Geantă

Toamna îmbrăcată-n aur și cu părul ei roșcat, 
A dat nas în nas cu mine, chiar pe ulița din sat.

Am privit-o cu uimire, admirându-i trena lungă

Colorată ca-n Dali, și cu mâneca la dungă.

Mi-a plăcut că e bogată. Dar cu zâmbetul pe buze,

Șterge verdele din pajiști, și e criminal de frunze...

Stinge soarele încet, face cerul plumburiu, 

Umple drumul de băltoace, deși totu-i auriu.

- „Nu fi supărat că frunza se desprinde de pe ram,

Ea nu moare în țărână. Înverzește iar la an'.

Căci trăiește iarna-n muguri, viața ei cea trecătoare...”

Mi-a spus printre rânduri Toamna, care aduce transformare.

„Înverzesc în primăvară... Toamna frunzele nu mor, 

Cad în dansul ritualic. Spune-le doar somn ușor!”

Și-nțelesam eu acum, că atunci când vine brumă,

O să mor. Dar va conta ca să las pe alții-n urmă.

Mi-a mai spus Toamna apoi, că sunt frunză trecătoare. 

Să mă pregătesc din timp, să fiu treaz la deșteptare!

Vine toamna peste oameni, cu boldul morții înțepând,

Cine-a trăit în Hristos, va învinge înviind!

Nicolae.Geantă

Ca trestia frântă - de Mihaela Mănescu

Ca trestia frântă Te caut, Isus,
O, vino la mine degrabă...
Că orice-adiere în greul apus
Îmi face tulpina mai slabă.
 
Nu-i nimeni ca Tine, să-i pese de-un pai
Ce n-a rezistat în furtună.
Doar Tu mă auzi când Te strig fără grai.
O, vino, și ia-mă de mână...
 
Se-apropie noaptea când valuri lovesc
Și vor să mă rupă mai tare.
Și nu știu, Stăpâne, la ce-Ți folosesc
Așa doborât din picioare...
 
Ca trestia frântă Te chem, Te implor,
Că seva din duh stă să-mi sece...
Mai leagă-mă. Poate voi fi roditor
La toamnă, când toate vor trece.
 
 
mihaela mănescu,
29 iulie 2025

Recul - de Mihaela Mănescu

Mi-e duhul plin de răni usturătoare,
De cicatrici adânci și sângerânde.
M-au hăituit pân' la apus de soare
Și m-au mușcat cu-atâta-nfrigurare
Hienele-amintirilor flămânde...
 
Mă doare și nu-i nimeni pe aproape
Să le gonească-n temnița uitării.
Alerg printre eternele hârtoape
Ce se deschid mai larg să mă îngroape
În nesătula criptă-a disperării...
 
Aud un glonț cum șuieră prin mine
Nevrând să se oprească din osândă.
Mi-e inima pierdută prin ruine
Dar duhu-mi caută-adăpost în Tine,
Să-i reaprinzi lumina fumegândă...
 
Și de-aș muri însingurat în noapte
Mai am în suflet, Doamne-un strop de lună
Ca să-mi alunge hoardele de șoapte,
Să pot gusta din miere și din lapte
În Raiul Tău, cu îngerii-mpreună...
 
 
mihaela mănescu,
6 iunie 2019

Instinct de haită – de Mihaela Mănescu

Alerg în vis cu haita mea.
Sunt lup și eu, sunt lupi și ei...
Și-ntreaga lume parc-ar vrea
Să-mi facă alergarea grea
Că-s lup și eu, sunt lupi și ei...

În colții mei se stinge-o stea,
În colții lor se nasc scântei.
Suntem flămânzi după ceva
Și totuși nu e haita mea
Chiar dacă-s lup, la fel ca ei...

Alerg și cad și mă trezesc.
Mi-au dat de urmă lupii mei...
Miros a Sânge, nefiresc,
Și-a rai în floare. Și-mi șoptesc:
Eu nu mai sunt un lup, ca ei... 

mihaela mănescu

Ce frumoși sunt oamenii! - de Nicolae Geantă &

Ce frumoși sunt oamenii care iubesc părțile bune ale semenilor lor și nu se uită deloc la părțile rele.

Ce frumoși sunt oamenii plini de bunătate.

Ce frumoși sunt oamenii care te fac să zâmbești privind spre zâmbetele lor.

Ce frumoși sunt oamenii care nu uită de unde au plecat.

Ce frumoși sunt oamenii care renunță la ei pentru ceilalți. 

Ce frumoși sunt oameni care uită după ce iartă.

Ce frumoși sunt oamenii care te iubesc nu pentru ce ești, ci pentru că văd în tine cine ai putea deveni.

Ce frumoși sunt oamenii care iau durerile de lângă semeni și le urcă în rugăciune până sus, până la tronul lui Dumnezeu.

Ce frumoși sunt oamenii care știu să tacă în momente tensionate.

Ce frumoși sunt oamenii care se aseamănă cu Hristos în faptele lor.

(Nicolae.Geantă)

Locul de scăpare - Mihaela Mănescu

Părinte... Nu mai pot să zbor.
Am aripile frânte.
Pe cer s-a mai născut un nor
Acoperind cu un fior
Prea tulburata-mi frunte.

Să sar, mi-e teamă... N-am curaj.
Îmi pare o genune
Al necuprinsului miraj
Ce-mi cere sufletul drept gaj
Când soarele apune.

Să fug, n-am unde. N-am cămin.
L-a spulberat tăcerea.
Atâtea gânduri grele-mi vin
Când amintirea-i de pelin
Îmi amărăște mierea...

Părinte drag... Mi-a mai rămas
Doar locul de scăpare.
Dar nu mai am ulei în vas
Și noaptea a făcut popas
Pe raza mea de soare...

Mă ghemuiesc la Pieptu-Ți cald
Și-aștept să-mi dai putere;
Că după-al vieții searbăd fald
Se-ntinde marea de smarald
Și scumpa-Ți revedere...

mihaela

Talantul ruginit - de Mihaela Mănescu

A ruginit talantul în țărână.
L-am îngropat demult, de frica Ta.
Că de l-aș fi pierdut cumva din mână
M-ai fi lovit cu vreo urgie grea...

Era un singur ban; fără valoare.
N-ai fi avut nimic de câștigat.
Știind că ești lipsit de îndurare
Și seceri unde nu ai semănat,

Am cugetat, Stăpâne, că-i mai bine
Să Ți-l păstrez cu grijă, în pământ.
Acum, primește ce Ți Se cuvine
Și răsplătește-mi după-al Tău Cuvânt.

"O! Rob viclean și leneș! Nu știi oare
Că n-ai nimic? Ești orb, sărac și gol!
Luați-i darul! Vindeți tot ce are
Și aruncați-i sufletu-n Șeol!"

Cutremurat de-a pildei grea mustrare,
Strângând în pumn talantul Tău ceresc,
Cu ochii-înlăcrimați de remușcare
M-am prăbușit strigând cu disperare:
De azi, Stăpâne, vreau să Te slujesc...

mihaela mănescu

Fecioarele - de Mihaela Mănescu

 - Mi-e candela aproape stinsă...
O, dă-mi puțin ulei în vas!
C-am fost cu multă treabă prinsă
Și timp, de-acum, n-a mai rămas.
Privește, se-nserează-afară...
Îmi spui c-ajunge vasu-ți plin
Doar pentru lampa ta, fecioară?
Îndură-te de-al meu suspin!
- Ai fost așa neînțeleaptă...
Se-aude Pasul Celui Sfânt!
De mergi în târg, nu te așteaptă.
De stai, ești prinsă de pământ!
De zbucium și de lacrimi grele,
Fecioara se trezi din vis
Și-și puse repede-n ulcele
Ulei, să nu o mai înșele
Vrăjmașu-n drum spre Paradis...

mihaela_mănescu

Pe Muntele ispitei – de Mihaela Mănescu

Ești istovit, Hristoase... slăbit de post și rugă.

De patruzeci de zile n-ai mai mâncat nimic...

Tot iadu-ar vrea deodată Lumina să-Ți distrugă.

Ispititorul, iată, Ți-arată pâine-n spic!

Spovedanie - de Mihaela Mănescu

Frate preot, unde ești?
Vino să mă spovedești
Că mi-e inima un hău
Amăgită de Cel Rău.

Și mi-e sufletu-ntristat
De blestem și de păcat.

Frate sfânt, te rog să vii
Că sunt singur prin stihii
În amurg de renunțări
Printre zeci de întrebări.
Și de merg pe drumul meu
Mă pierd iar de Dumnezeu.

Frate drag, de-ai vrea să-mi dai
Doar o rază înspre Rai
M-aș târî așa, pe brânci,
Printe spini și printre stânci
Fără să mai cântăresc
Dacă-s vrednic s-o primesc.

Și-ntr-o zi, frate pescar,
O să-ți dau o stea în dar
Când, în Ceasul de Apoi,
Fără chipuri de noroi,
Ne-o chema pe toți la El
Fratele Emanuel... 

mihaela,

București

O lume mascată - de Mihaela Mănescu

Măști colorate, priviri fără chip,
Oameni strângând bogății de nisip,
Zile-nsorite și zile cu nori;
Cine mai simte-ai credinței fiori…?

Fără cuvinte și fără ecou
Roata-ncercării se-nvârte din nou.
Glia-i aceeași, doar oamenii-s noi;
O, de s-ar smulge din vechiul noroi…

Lumea-i doar pleavă, suflarea-i doar fum.
Viața și moartea-și dau mâna pe drum.
Nimeni n-aude al Duhului glas
Care șoptește că-i ultimul ceas?

Frați și dușmani în același război
Pleacă de-a valma în viața de-apoi.
Lumea mascată prea lesne-i de prins;
Râde Vrășmașul că-n luptă-a învins.

Oameni de paie cu chipuri de lut,
Crucea credinței s-o duceți n-ați vrut…
Iată că Domnul mai mântuie vieți:
Măști colorate, de ce nu cădeți?

mihaela mănescu

Cornel Palade - Te-am visat azi-noapte, Doamne

Te-am visat azi-noapte, Doamne,

Nesfârșit și-îngândurat
Purtai primăveri pe umeri
Te-am simțit îngândurat
Și din candelă lumina
Către cer m-a ridicat
Doamne, Te-am visat azi-noapte
Lângă mine, lângă pat
Un oftat prelung mi-e lumea
Pacea, un timp efemer
Stă iubirea răstignită între patimă și cer
Stă minciuna prinsă-n rame
Focuri ard prin mânăstiri
Și abia se mai ridică
Colbul pus peste-amintiri

Te-am visat azi-noapte, Doamne
Când mi-era pământul greu
Sta minciuna prinsă-n rame
Și m-ai luat, Doamne, în brațe
Și din pat m-ai ridicat
Amândoi într-o treime
Tu iertare, eu păcat
Și în zorii dimineții
Când visul s-a risipit
Și Te-am căutat, o, Doamne,
Însă nu te-am mai găsit
Timpul vine, timpul trece
Veșnicia e popas
Doamne, Te-am găsit în mine
Ai plecat, dar ai rămas. 

Amin.

Cornel Palade

Rugă de seară - de Corneliu Coposu

"Cerne Doamne liniştea uitării

peste nesfârşita suferinţă,

seamănă întinderi de credinţă

şi sporeşte roua îndurării.

Răsădeşte Doamne dragostea şi crinul

în ogorul năpădit de ură,

şi aşterne peste munţi de zgură

liniştea, iertarea şi seninul"

Corneliu Coposu

Dacă există un Dumnezeu

Dacă există un Dumnezeu,

atunci este Acela

care ne salvează zilnic

de neiubire,

dar nu veghind asupra-ne

ci deschizându-ne ochii.

Dacă există un Dumnezeu,

atunci a-L căuta

înseamnă mai mult

decât a pretinde

că l-ai găsit.

Daniel Croitor

Imn al Învierii – de Valeriu Gafencu

Valeriu Gafencu
sursa foto AICI

Vă cheamă Domnul slavei la lumina,

Vă cheamă mucenicii-n veșnicii,

Fortificați biserica creștină

Cu pietre vii zidite-n temelii.

 

Să crească-n inimile voastre

Un om născut din nou armonios,

Pe sufletele voastre să se-mplânte

Pecetea Domnului Iisus Hristos.

 

Un clopot tainic miezul nopții bate

Si Isus coboară pe pământ;

Din piepturile noastre-nsângerate

Răsună Imnul Învierii sfânt.

 

Veniți creștini, luați lumina

Cu sufletul smerit, purificat;

Veniți flămânzi, gustați din Cina,

E nunta Fiului de Împărat.

Valeriu Gafencu

- numit Sfântul închisorilor -

 a fost persecutat de regimurile politice dela București, între 1941-1952, 

pentru convingerile sale religioase și ideologice.

A murit în închisoare la 18 februarie 1952.

Avea numai 31 de ani!