Am stat în
parcarea bisericii 30 minute. Oamenii coborau din mașini, se uitau curioși spre
mine și intrau în Casa de Rugăciune liniștiți. (A se citi indiferenți). În
parcare eram eu, pastorul ce trebuia să predice. Dar la ușă era R. Un băiat de
vreo 14 ani, cu 7 frați acasă și o singură bunică. Pe mine admit că nu m-au
văzut. Eram în mașină. Dar pe lângă R. treceau ca pe lângă un invizibil.
Am scris mai de
mult că pictorul norvegian Munch are un tablou „Țipătul”. În care o femeie vrea
să sară în râu de pe un pod țipând în gura mare, în timp ce doi tineri din
spatele ei se strâng unul în altul fără să le pese. Indiferenți. Sunt cu fața
la ea, dar inima le e întoarsă. Închisă în bezna nepăsării.
Ellie Wiesel
zicea că opusul dragostei nu e ura, ci indiferența. Ura e plină de văpăi de
foc, e ardere, e mișcare. Indiferența e absență. E o stare tristă, fără foc și
fără paie. Nu trezește nicio stare. E Universul nimicului, unde nimeni nu e
primit, nimeni nu contează. Nimeni nu prezintă nicio însemnătate. Tot ce atinge
e lipsit de sens. Indiferența e esența inumanului, zice GB Shaw.
Eu am numit
indiferența glaciațiunea sufletului. Te lasă rece la orice. Cu ea trăiești
ierni chiar și în miez de vară. Și gheața asta nu numai că te izolează de jur
împrejur, te lasă în singurătate, dar întâi te adoarme, apoi te ucide lent. E
moarte albă. Indiferența e păcatul alb, vorba pastorului Luigi Mițoi.
Nepăsarea a ucis
mai multe suflete decât ura. Și decât închisoarea. Scria Henry Jaeger undeva:
„Nu călăul mă va speria, nici încărcătura puștilor, nici umbrele de pe zid,
nici noaptea pe pământ când pâlpâie azvârlită doar ultima stea a durerii, ci
indiferența oarbă a unei lumi nemiloase, nesimțitoare”. De-a lungul istoriei a
triumfat răul datorită indiferenței celor care puteau să facă binele, a
inerției celor ce aveau minte, voce, putere decizională. Înțelegeți de ce e încă
rău prin biserici?
Mă gândeam zilele
acestea că bogatul din pilda lui Lazăr a ajuns în iad mai mult pentru
indiferență decât orișice alt păcat. De la el învățăm că indiferența e semnul
perfect al egoismului. Ea nu gândește niciodată în doi. Privirea ei poate ucide
cea mai fericită iubire!
Indiferența e
lipsa rugăciunii pentru celălalt, e paralizia sufletului. Și-al tău și-al
aproapelui tău. Indiferența e iad! De aceea, Dumnezeu ne avertizează prin
proorocul Ezechel (33:8-9): „Când zic celui rău: ‘Răule, vei muri negreşit!’ şi
tu nu-i spui ca să-l întorci de la calea lui cea rea, răul acela va muri în
nelegiuirea lui, dar sângele lui îl voi cere din mâna ta”. Indiferența te face
complice.
Indiferența te
face absent de pe scena vieții. Nimic durabil nu se poate face prin ea, vorba
lui Paler.
În duminica aceea
am coborât trist din mașină. La fără
cinci. Pe lângă R. trecuse câteva sute de oameni. M-am oprit și l-am întrebat
povestea lui. Mi-a spus-o. „Și n-ai primit nimic?”. „Nimic”. „Dar de ce ai
venit aici, la ușa bisericii?”. „Am auzit că pocăiții te mai ajută...” Avea
dreptate: pocăiții mai ajută, ceilalți...
Indiferența nu
lasă urme de sânge. Dar ucide...
Nu fiți
indiferenți! Nu fiți surzi la țipetele semenilor! Nici orbi la rănile lor!
Indiferența ne ține tot timpul pe întuneric. Și în întuneric nu locuiesc
prietenii lui Dumnezeu...
Nicolae.Geantă
O da , indiferența e boala care macină oasele cu o durere mută și frânge inima fără să lase urme pe moment, iar când o descoperim e deja puțin prea târziu!....
RăspundețiȘtergereMai știu că indiferența e o bucată de pâine uscată care dacă nu o imoi in lapte cald te zgîrie la gingi si iți face rană!
RăspundețiȘtergereCrunta, trista si dureroasa realitate, aceasta stare caldicica dintre "frati".
RăspundețiȘtergereMai trist, chiar tragic, este însa faptul, nu ca sunt insensibili, reci si înghetati, ci pentru ca se vând unii pe altii si se dau la moarte, în competitiile dintre pastori, pentru popularitate, indiferenti la mielusei, oite si oile pierdute prin pustiu si dezorientate, lipsite de izvoare limpezi si pasuni verzi reale si adevarate
😢...DOAMNE,ajuta-ne caci pierim😞
RăspundețiȘtergere