youtube

vineri, 14 aprilie 2023

Săptămâna Patimilor | Vineri | Dumnezeu și abandonul – de Nicolae.Geantă

E Vineri. Cel mai fatidic Black Friday. E ziua în care Hristos rămâne singur. Abandonat. Nu în pustiu, ci în mijlocul mulțimii! Cel mai dureros abandon nu e să fi exilat pe-o insulă, ci singur înconjurat de prieteni.

Primul care l-a abandonat a fost Iuda. Pentru 30 de arginți. Ce ieftin se vând unii? Iuda nu l-a vândut pe Isus preoților. Ci și-a vândut sufletul diavolului.

Au urmat ucenicii în grădina Ghetsimani după ce a apărut Miliția Templului. La ei frica a biruit Legea. Frica nu a biruit dragostea. Căci în dragoste nu este frică! Ei n-au avut-o...

A urmat apoi Petru. Cel mai bătrân și mai viteaz dintre ucenici. La el vorbele au strigat mai tare ca faptele! S-a lepădat de Isus nu în fața completului de Judecată! Ci în fața mopului unei femei de serviciu!

Apoi l-au abandonat Nicodim și Iosif din Arimateea. Primul nu a fost în sala de judecată. Al doilea a fost, dar ucenic în ascuns! Ei nu au fost de acord să fie răstignit Isus, dar n-au făcut nimic să împiedice osândirea! Nu trebuie să faci rău ca să iei parte la rău. Ci doar să taci lăsându-l să propășească.

Apoi l-a abandonat Pilat. Uimitor e că inițial l-a declarat de 9 ori nevinovat! Apoi, constrâns l-a abandonat din cauza job-ului. A preferat un scaun de plastic în locul Tronului de domnie al lui Dumnezeu!

L-a abandonat și regele Irod. Uneori conducătorii politici nu se văd deloc egali cu muritori. Mai mult, se cred superiori chiar lui Dumnezeu! Priviți numai politicienii din zilele noastre...

L-a abandonat tot poporul și l-au ales pe Baraba. Fiul celuilalt tată. Fiul care făcea voia Satanei! Era mult mai de-al lor decât Fiul Tatălui.

În urmă L-a abandonat chiar Dumnezeu Tatăl! „Eli, Eli, lama sabactani!”, a strigat Isus cu glas tare. A răcnit. De ce a strigat Domnul Hristos aceste cuvinte? Simplu: ca să nu le mai strigi niciodată tu! Pedeapsa pentru părăsirea lui Dumnezeu include a fi părăsit de Dumnezeu. Isus a trebuit să fie părăsit de Tatăl Său Ceresc pentru a plăti toate consecințele păcatului nostru. Numai așa Dumnezeu a rezolvat datoria noastră! Am mai spus-o cândva: la Cruce Dumnezeu a abandonat pe Dumnezeu! S-a abandonat pe Sine. Dragostea asta face! De fapt altceva nici nu știe...

Deși Hristos a fost abandonat de toți la răstignire, după ce a înviat El nu abandonează pe nimeni! Da, poți să visezi din nou...

Nicolae.Geantă

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu