Mică teologie a plapumei – de Nicolae.Geantă

Cineva vorbea despre comoditatea de a nu merge nici măcar la biserică, darămite pe teren în misiune. Și argumenta public cu moartea lui Lazăr. Zicea distinsul că dacă Lazăr ar fi fost ucenicul ce-ar fi ales să meargă după Isus Hristos nu ar fi murit! A murit însă pentru că... a ales să stea acasă!

Nu sunt de acord cu poziția de mai sus. Dar în cazul lui Lazăr dacă mergea cu Domnul Isus și nu ar fi murit NU ar mai fi cunoscut învierea! Iar dacă Lazăr stătea acasă și NU învia noi ceilalți NU am fi crezut că și oamenii (morți și intrați în putrefacție) pot fi înviați de Hristos!

Apoi învierea lui Lazăr a adus moartea lui Isus!  

Pe de altă parte, dacă Lazăr nu ar fi murit și înviat, nu ar fi fost un ucenic atât de devotat, nu ar fi mărturisit cu mare îndrăzneală mai târziu pe Isus-ul mort și înviat!

Lazăr ne învață că înainte de a învia în Hristos mai întâi trebuie să murim față de noi!

Este nevoie să murim față de noi, întâi. Altfel nu vom ieși în public cu misiunea, ci vom sta acasă. Și, vorba amicului meu Valentino Pop din Veneto: „unora le place teologia plapumei și nu cea a Raiului! Teologia plapumei ține doar de confort dar nu ferește de moarte!

Fiți trezi! Adică înviați. Adică ieșiți de sub plapumă!

Nicolae.Geantă
www.ciresarii.ro

(vezi și varianta engleză pe Romania.ai)