youtube

chestionar pentru studiu

miercuri, 8 iulie 2020

Despre „Teologia publică” - de Nicolae.Geantă

                                                    reflexie teologică
Amos Yong – „Penticostalismul global -  Traiectorii teologice și impact social”

A. Yong are marele merit de a ne provoca la schimbarea gândirii vis-a-vis de implicarea creștinilor evanghelici în societatea contemporană. Pentru aceasta el ne face trei mari provocări: 

Prima provocare yongiană face referire la „creștinism și politică” fenomen față de care mulți creștini sunt încă foarte reticenți. Încă se mai vehiculează învățătura: „creștinul e apolitic”. (Întreb numai: atunci de ce votează?). Autorul prezintă câțiva creștini renumiți care prin implicarea lor au dezvoltat școli, licee, ziare, televiziuni, sau au schimbat legislația unor state. Deoarece numărul creștinilor crește semnificativ, mai ales în statele non-EU, implicarea acestora în politică este imperios necesară, în contextul în care lumea musulmană sau de alte orientări anticreștine exercită presiuni și interdicții asupra membrilor Bisericii. 

Personal cred că, în UE și România, creștinii trebuie să devină o voce și în politică deoarece laicizarea societății a generat promovarea homosexualității, identitatea de gen, violența împotriva creștinilor, îngrădirea drepturilor acestora, interzicerea Bibliei (și a lui Dumnezeu) în școli sau alte spații publice. Pe de altă parte a proliferat corupția, inechitatea socială, teribilismul, actele teroriste. Ar trebui să ne dea de gândit că toate acestea conduc la distrugerea culturală, morală, socială și chiar pierderea identității unei națiuni, sau a unui întreg continent, cum spun gurile rele despre viitorul Europei. Fac precizarea că în politică trebuie să se implice numai creștinii care nu dețin funcții ecleziastice (deci fără pastori, preoți, diaconi etc). Principiul este: „Cine a fost chemat să predice Evanghelia, s-o predice…”


A doua provocare este legată de „sfera economică”. Pot creștinii să facă afaceri cinstite într-o lume coruptă? Desigur. Spiritul antreprenorial este o binecuvântare! Iar cumpătarea, puritanismul, poate aduce progres economic. Yong aduce aminte despre „evanghelia prosperității”, fenomen cu care, asemeni lui, nu suntem de acord. „Pot bisericile care practică această evanghelie să aducă prosperitate în viața credinciosului?”, întreabă retoric autorul. Nu. Implicarea în lumea economică va aduce beneficii nu numai la nivel individual, ci și colectiv, atât pentru dezvoltarea bisericii cât și a celor nevoiași din jurul acesteia.

Cea de-a treia provocare a lui Yong este „viața culturală”. Acesta ne trimite la meditație: cum sunt creștinii priviți de societate? Sectanți, sectari, etichetați greșit? A devenit biserica prea conservatoare, a uitat să iasă în lume? Cărei societăți îi aparține? Sunt câteva întrebări la care trebuie să găsim răspuns. Cât mai rapid.

Young finalizează lucrare cu precizarea că încearcă să nu fie un activist politic, nici unul apolitic, ci să ofere o cale de mijloc: aceea ce cercetează ce înseamnă să fii o făptură politică ce trăiește în lumina Evangheliei.

Concluzie personală. Obișnuită să stea cât mai de parte de ”vulcanul social”, Biserica lui Hristos nu și-a adus aportul suficient în „problema vieții publice”. Și asta de secole întregi! A preferat să stea retrasă, tăcută, departe de focar. Prin urmare, curentele laice, cele non-religioase, sau diferitele filosofii și ideologii au agresat societatea, i-au creat șabloane de existență, au adus degringoladă social, nu numai spirituală.  Și, în acest context, vorba lui Daniel Barbu s-a accentuat „invizibilitatea politică a omului evanghelic”.

Teologia publică trebuie să fie învățătura sănătoasă care scoate Biserica de sub vălul indiferenței socio-politice (am văzut ce înseamnă asta la referendumul pentru familie din octombrie 2018), a crezurilor tradiționaliste față de bussines-uri ori a invaziei culturii. Teologia publică trebuie să aducă alternative, soluții. Pentru că le are. Implicarea creștinului în viața cotidiană produce vindecare. Făcând celorlalți bine, îți faci ție bine! Leonardo da Vinci spunea spre sfârșitul vieții sale: „Omenirea și Dumnezeu mă vor condamna: aș fi putut să fac operele mele mai complexe”. Nu cumva trăim și noi această filosofie?

dr. Nicolae.Geantă

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu