reflexie teologică
Amos Yong – „Penticostalismul global - Traiectorii teologice și impact social”
A. Yong are marele merit de a ne provoca la schimbarea gândirii vis-a-vis de
implicarea creștinilor evanghelici în societatea contemporană. Pentru aceasta el ne face trei mari provocări:
Prima
provocare yongiană face referire la „creștinism și politică”
fenomen față de care mulți creștini sunt încă foarte reticenți. Încă se mai
vehiculează învățătura: „creștinul e apolitic”. (Întreb numai: atunci de ce
votează?). Autorul prezintă câțiva creștini renumiți care prin implicarea lor
au dezvoltat școli, licee, ziare, televiziuni, sau au schimbat legislația unor
state. Deoarece numărul creștinilor crește semnificativ, mai ales în statele
non-EU, implicarea acestora în politică este imperios necesară, în contextul în
care lumea musulmană sau de alte orientări anticreștine exercită presiuni și
interdicții asupra membrilor Bisericii.
Personal cred că, în UE și România,
creștinii trebuie să devină o voce și în politică deoarece laicizarea
societății a generat promovarea homosexualității, identitatea de gen, violența
împotriva creștinilor, îngrădirea drepturilor acestora, interzicerea Bibliei (și
a lui Dumnezeu) în școli sau alte spații publice. Pe de altă parte a proliferat
corupția, inechitatea socială, teribilismul, actele teroriste. Ar trebui să ne
dea de gândit că toate acestea conduc la distrugerea culturală, morală, socială
și chiar pierderea identității unei națiuni, sau a unui întreg continent, cum
spun gurile rele despre viitorul Europei. Fac precizarea că în politică trebuie
să se implice numai creștinii care nu dețin funcții ecleziastice (deci fără
pastori, preoți, diaconi etc). Principiul este: „Cine a fost chemat să predice
Evanghelia, s-o predice…”
A
doua provocare este legată de „sfera
economică”. Pot creștinii să facă afaceri cinstite într-o lume coruptă?
Desigur. Spiritul antreprenorial este o binecuvântare! Iar cumpătarea,
puritanismul, poate aduce progres economic. Yong aduce aminte despre „evanghelia
prosperității”, fenomen cu care, asemeni lui, nu suntem de acord. „Pot bisericile
care practică această evanghelie să aducă prosperitate în viața
credinciosului?”, întreabă retoric autorul. Nu. Implicarea în lumea economică
va aduce beneficii nu numai la nivel individual, ci și colectiv, atât pentru
dezvoltarea bisericii cât și a celor nevoiași din jurul acesteia.
Cea
de-a treia provocare a lui Yong este „viața
culturală”. Acesta ne trimite la meditație: cum sunt creștinii priviți de
societate? Sectanți, sectari, etichetați greșit? A devenit biserica prea
conservatoare, a uitat să iasă în lume? Cărei societăți îi aparține? Sunt
câteva întrebări la care trebuie să găsim răspuns. Cât mai rapid.
Young
finalizează lucrare cu precizarea că încearcă să nu fie un activist politic,
nici unul apolitic, ci să ofere o cale de mijloc: aceea ce cercetează ce
înseamnă să fii o făptură politică ce trăiește în lumina Evangheliei.
Concluzie personală. Obișnuită să stea cât mai de parte de
”vulcanul social”, Biserica lui Hristos nu și-a adus aportul suficient în
„problema vieții publice”. Și asta de secole întregi! A preferat să stea
retrasă, tăcută, departe de focar. Prin urmare, curentele laice, cele non-religioase,
sau diferitele filosofii și ideologii au agresat societatea, i-au creat
șabloane de existență, au adus degringoladă social, nu numai spirituală. Și, în acest context, vorba lui Daniel Barbu s-a accentuat „invizibilitatea politică a
omului evanghelic”.
Teologia publică trebuie să fie învățătura sănătoasă care
scoate Biserica de sub vălul indiferenței socio-politice (am văzut ce înseamnă
asta la referendumul pentru familie din octombrie 2018), a crezurilor
tradiționaliste față de bussines-uri ori a invaziei culturii. Teologia publică
trebuie să aducă alternative, soluții. Pentru că le are. Implicarea creștinului
în viața cotidiană produce vindecare. Făcând celorlalți bine, îți faci ție
bine! Leonardo da Vinci spunea spre sfârșitul vieții sale: „Omenirea și
Dumnezeu mă vor condamna: aș fi putut să fac operele mele mai complexe”. Nu
cumva trăim și noi această filosofie?
dr.
Nicolae.Geantă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu