Misionarii sunt Sfinții lampadari ai lui Dumnezeu plecați
să lumineze întunericul inimilor unde să aterizeze Duhul Sfânt. A misiona
înseamnă a muri puțin de frica de a trece nepăsător pe lângă oamenii care nu
s-au intersectat cu Fiul lui Dumnezeu. De fapt, al doilea eveniment din istorie
ca importanță, după venirea lui Hristos în lume să aducă Cerul în inima
pacătoșilor, este plecarea Bisericii în lume să o conducă spre Cer.
Misionarii nu predică de la amvoane, nu consiliază în
cabinete de pluș, nu duc bisericilor doctrine împătimitoare. Nu au resurse la
dispoziție, și de cele mai multe ori nici oameni care-i plac. Adesea sunt
considerați dușmani. Sunt destul de des prigoniți, și de cele mai multe ori
singuri. Ei, Hristos și rugăciunea. Înfruntă boli, viruși, demoni. Se expun
grozav la risc. Dar au ceva nebunie ruptă din Cruce. Aceea de a merge în
misiuni imposibile. Misionarii sunt oameni cu curaj... Și nebunie. Aici se
potrivește excelent ce au spus doi ofițeri musulmani despre Francisc DꞌAssisi când mergea nepăsător prin tabăra lor spre cortul sultanului:
„Ăsta sigur e un nebun!”„Nu, e un sfânt!” „Tot aia este...”
Era anul 2009 când un prieten mi-a spus că „trebuie” să
predic în Spania. Nu ieșisem de 15 ani din țară. Eu am crezut că este o simplă
invitație! Era de fapt glasul lui Dumnezeu. Nu știam că voi fi chemat ca
lampadar care să fac găuri prin întunericul continentelor! Sau să zburd prin
țară ca medicii de la SMURD. Gata oricând să bandajezi răniți la locul
accidentului.
După prima călătorie misionară în Spania au urmat 10 ani
de deplasări în diaspora. Probabil am făcut cu avionul mai mult de trei ture de
ecuator! Am ajuns în locuri pe care nu le visam! Și atunci am înțeles de ce
Dumnezeu mă pregătise de mic. Când avem vreo 10 ani visam să fiu pirat! Citisem
cărți cu pirați și visul meu era să explorez lumea. Să caut comori prin
insulele îndepărtate ale oceanelor. Pasiunea asta m-a împins la Facultatea de
Geografie. Unde 5 ani am învățat despre locuri, oameni și culturi. Le aveam
doar în cap! După 10 ani am ajuns să le calc cu talpa piciorului. Să le văd cu
ochii! Și să le-ating cu inima!
În Diaspora românească – cea mai mare dintre țările
Europei în ultimii ani, am cunoscut oameni minunați. Sfinți. În Europa dar și
în America, m-am întâlnit cu zeci de mii de români care rupți de munca zilei au
construit biserici impresionante! Au dus pe Dumnezeu cu ei peste hotare!
Știu, ne e greu în țară cu toți tineri plecați peste graniță. Dar Dumnezeu a
îngăduit așa: românii au înființat cele mai multe bisericii evanghelice de pe
bătrânul continent! În timp ce vesticii devin tot mai seculari pe zi ce trece,
românii țin candela lui Hristos aprinsă! În călătoriile de peste graniță am
călcat (la propiu) pe urmele sfinților biblici! Dar și a celor contemporani. Am
fost în biserica lui Policarp la Smirna, am călcat în Efesul lui Ioan, am pășit pe urmele
lui Pavel în Laodiceea, sau chiar ale lui Petru la Roma, am pășit pe treptele
papilor...; am intrat în casa lui Billy Graham, în biserica lui Spurgeon, am
urcat la amvonul lui Moody, ori la pupitrele celor mai renumiți predicatori
români contemporani. Toate doar prin harul lui Dumnezeu! Am înțeles apoi că misionarii
sunt mult mai mari exploratori decât geografii!
„Cu Dumnezeu în
diaspora” adună impresiile unui
călător printre semeni. Impresii care împletesc misiunea creștină cu
jurnalismul, istoria și geografia. Impresii care mi-au schimbat inima, viziunea, și
părerea despre Dumnezeu. Impresii care au devenit comorile din visul copilului
ce dorea să fie pirat. Dumnezeu m-a îmbogățit cu diamantele Sale!
Am introdus în partea doua a cărții și câteva jurnale din
misiunea prin România. Asta pentru că Hristosul care ne-a chemat la misiune a
spus că mai întâi trebuie să duci Evanghelia la ai tăi. Apoi în toată lumea!
Mult har și binecuvântări sfinte tuturor celor ce
alergați la maratonul Evangheliei. Să nu uitați: "Cine seamănă cu lacrimi
va secera cu bucurie!” Și cu Cer veșnic!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu