youtube

vineri, 13 decembrie 2019

Scândură sau corabie? - de Nicolae.Geantă

Stând de vorbă cu liceeni mi-au mărturisit aproape toți că încă nu au o țintă în viață. Un scop care trebuie atins. Și mi-au spus că așteaptă să vadă „ce va fi!” Viitorul... Le-am spus că dacă arunci o scândură sau o sticlă în ocean sau pe un lac (cu un mesaj important sau fără niciunul), probabilitatea ca ea să ajungă la un punct stabilit pe malul celălalt este aproape imposibilă! Pentru că valurile o vor purta în direcția în care bat vânturile. Dar dacă pleacă o corabie, în ciuda mării înfuriate, a vântului agresiv, a vârtejurilor, a stâncilor sau chiar a balenelor, corabia își va atinge obiectivul! Chiar dacă poate întârzia! Pentru că cei de pe corabie au ochii numai la țintă!

Din nefericire pentru foarte mulți dintre noi (nu doar pentru liceenii mei), filosofia de viață adoptată e „scândura care plutește”. Fără obiective. Fără direcție. Giruete. Ne îndreptăm încotro ne îndrumă alții. Sau nu ne îndreptăm nicăieri! Stânga, dreapta, puțin înainte, apoi... înapoi! Trăim pe apucate! Și culmea, nu suntem scânduri!

Interesant: plutim în derivă nu doar atunci când nu avem țintă, ci și când o avem dar... am scăpat-o din ochi! Uităm că dacă pierd ținta din bord și transatlanticele eșuează!

Cine nu are ținta bine stabilită nu va reuși pe calea vieții! Nu putem pluti spre nicăieri și să ne așteptăm să ne atingem ținta! Priviți numai România care de 30 de ani visează luminița de la capătul tunelului. Întreb: care luminiță? Mai mult, nici nu putem avea două scopuri deodată! Altfel Hristos nu ne-ar mai fi spus că nu putem sluji la doi stăpâni: și Lui Dumnezeu și lui Mamona! Știți zicala: „Cine aleargă după doi iepuri...” Sau „cu doi pepeni într-o mână”...

Ați putea spune: „Păi dacă a nimerit orbul Brăila?...”. Da, a nimerit chiar dacă n-avea ochi. Dar avea Brăila în creier!  Știu, aproape toți avem ochi! Dar hai să ne punem ca țintă Cerul în creier! Și vom naviga cu direcție și fără naufragii! 

Oricine poate reuși. Căci nici un om nu e scândură...

Să fiți corăbii! Asta înseamnă nu numai să aveți un Cârmaci, ci să călăuziți și pe alții!

Nicolae.Geantă

Un comentariu:

  1. Azi, marea majoritate a calatorilor, pe pamânt, pe mare, si prin spatiul aerian, sunt calauziti de sistemele tehnologiei legilor omenesti prin intermediul satelitilor artificiali...GPS, tocmai pentru ca nimeni sa nu se mai orienteze dupa satelitii naturali, creati de Dumnezeu absolut, perfect, pentru ca nimeni sa nu rataceasca învârtindu-se în cercul vicios al "omului faradelegii" ci sa-si atinteascaprivirile spre cerul înstelat si spre reperele Cuvântului Adevarat, care nicoodata pe nimeni n-a înselat !
    https://biblia.resursecrestine.ro/ieremia/14
    Binecuvântari eterne, perene, alaturi de toti cei dragi !

    RăspundețiȘtergere