Floarea-a fost
stearpă. S-a ofilit.
Frunzele-mi moarte,
Te-au înșelat.
Ramul mi-e negru,
gol și uscat.
Toată grădina
Ți-a dat prinos.
Numai din mine
n-ai vreun folos...
Iată, securea
geme în trunchi:
Simt o vâltoare.
Cad în genunchi...
Drept ești,
Părinte. De-aș arde-n foc,
Ți-ar face roade
altul în loc.
Iartă-mă, Tată...
Vrei să-mi mai dai
Încă o șansă, să
nu mă tai...?
mihaela,
Biserica Adoramus București
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu