Așa i-a zis Hristos mării înfuriate. Cu ucenicii n-a vorbit că n-aveai cu cine. A vorbit cu marea. Uneori Dumnezeu potolește furtunile, alteori ne potolește pe noi ca să nu ne mai fie frică de ea.
Când te-apucă o pace inexplicabilă poți fi sigur că afară bate
vântul.
Au fost loviți de furtună pentru că n-au dat cârma de la
început lui Hristos. Așa că S-a culcat, neavând ce face. Ideea e simplă. Fie Îi
dai Lui povara, fie o duci singur. Fie dormi tu, fie doarme El. Cineva trebuie
să stea treaz și să se agite.
Nu suntem scutiți de furtună cum nu poți scăpa de impozite.
Erau și alte corăbii cu ei în furtună dar numai în una singură era Hristos.
Toate corăbiile promit să ne treacă dincolo, dar nu în toate e Hristos.
Și marea a tăcut. S-a făcut liniște. Doar în liniște Îl poți
auzi pe Hristos. De aceea i-a spus Dumnezeu unui sfânt: „Când vorbești cu Mine
să taci din gură…”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu