Pe peronul lui 2014 am văzut mulțimi de călători grăbiți cu valize de aceleași dimensiuni. Numai că unii știu să împacheteze frumos și le încap mai multe lucruri. Și m-am gândit că așa-s și zilele. Egale pentru toți. Doar lucrurile fără valoare le fac prea strâmte. Încă nu înțeleg de ce le umplem cu deșeuri…
În fața gării șerpuiește calea ferată. Cele două linii vin și se duc păstrând același ecartament. Deși nedespărțite nu se sărută niciodată. Privindu-le, îmi vorbesc că nu putem separa răul de bine. Ambele sunt componente ale vieții, zicea Rick Warren. Deci trebuie să suportăm și răul. Și să-l învingem prin bine…
Zilnic se colora peronul cu indivizi. Un puzzle uriaș. Cei mai mulți pașnici. Gândind doar la problemele lor. Au trecut pe lângă ceilalți ca pe lângă statui. Unii au stat tolăniți pe bănci, la lumina reflectoarelor, șușotind. Ascundeau ceva. Alții au făcut o gură ca sirenele în port. Cine n-are importanță și-o dă! O sectă de perturbatori mi-au lovit nevinovați niște prieteni. Chiar nevinovat să fii, lovitura tot doare.
Dimineața am încercat să le cânt de bucurie. Nu m-au ascultat. Seara am vrut să le predic de jale. Nu le-a păsat. Au fugit ca furnicile zgândărite. Am învățat că cel ce fuge de Dumnezeu dimineața cu greu Îl va găsi în timpul zilei!
Cineva m-a întrebat cât e ceasul. Avea și el unul dar nu-i mai funcționa decât minutarul. Prin urmare timpul a încetat să mai curgă normal, vorba lui Paler. Am învățat atunci că fără limba mare, adică fără Dumnezeu, mersul minutelor poate deveni zadarnic. Ca și dumneavoastră aștept un alt an tot pe un peron. Acolo Dumnezeu ne face orele de dirigenție. Zi de zi ne învață un singur lucru: să nu urcăm în trenuri greșite!
Nicolae Geantă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu