Fie că recunoaștem sau nu, trăim într-o lume confiscată de emotivitate ori rațiune. În dorința de a escalada muntele fericirii contemporanii noștri accesează două căi: emoțiile sau mintea. Meteahna e veche, deoarece Maxim Mărturisitorul în schița sa de teorie a cunoașterii zicea că noi oamenii „credem că anumite lucruri le gândim cu mintea, altele cu inima și altele cu corpul”. Da, sunt oameni care gândesc doar cu capul, sau numai cu inima!
Andrei Pleșu spunea că „gândirea cardiacă este una vie, participativă, intensă!” Vlad Schlezak o numește „gândire emotivă, emoțională, sentimentală”. Dacă am lua termenul grecesc am înțelege că thymos este o gândire care nu vrea să plaseze lucrurile în șabloanele existente, ci să și le asume. „Riscul” emoțional este întâlnit ades la credincioșii care gândesc sentimental, emotiv. Influențați de o predică, o cântare, o mărturie, o carte, un film etc, ei acționează sub impulsuri de moment. Iar când vine greul, nădușeala vieții, capcanele nemulțumirii, ușile ce nu se deschid, ei intră în eșec (ca să nu spun un cuvânt din ce în ce mai vehiculat printre ai noștri: depresie). Ei bine tocmai slăbiciunile acestea au fost taxate după secolul XVII când acest tip de credință a fost catalogat „minus cunoaștere”. Asta tradus ar însemna să „ai mai mult inimă decât cap!”
De cealaltă parte, raționalii, cei ce au cap mai mult
decât inimă (Eminescu spunea că lucrurile nu vor merge bine în țara noastră atâta
timp cât vom avea „capete strâmte și inimi prea seci”), au așezat peste tot
forme, au pus microscoape, au analizat totul profund. Și, au tulburat viața
credinciosului. Așa au apărut legaliștii – și au înlăturat harul lui Dumnezeu,
cesaționiștii – și au înlăturat Duhul lui Dumnezeu, seculariștii – și au
transformat păcatul în virtute, ateii – și au scos pe Dumnezeu pe tușă,
filosofii – și au complicat atât de mult fericirea încât nu mai putem ajunge la
ea!
A treia categorie de oameni, care activează „cu corpul” cu zicea Maxim Mărturisitorul, sau tipii „carnali” cum ar spune Sfântul Apostol Pavel, au un ghidaj mai mult instinctiv, mai animalic. Adică nu separă înțelegerea de emotivitate și corporalitate. Aici emoția, inteligența și actul coincid. Pofta e mai mare ca tot. Mi-aduc aminte că într-o discuție cu un amic căzut în păcatul adulterului, după ce l-am mustrat spunându-i că „nu pot crede cum un intelectual desăvârșit a putut cădea pradă unei fuste”, interlocutorul mi-a strigat: „La mine voința e mai mare decât rațiunea! La tine rațiunea e mai mare ca voința!” Pentru că aceasta e chintesența vieții: să nu te lași învins de emoțiile de moment! Să rămâi mereu în echilibru! E o luptă grea, dură. Dar se merită pentru că păstrează fericirea.
Ei bine, tocmai în contextul de mai sus, dr. Vlad
Schlezak, psihiatru și consilier creștin român stabilit de vreo două decenii la
Londra, vine în fața publicului cu un volum inedit „Cum să facem o inimă
fericită”. Pentru că da, dacă inima nu e fericită nimic în om nu e fericit.
Medicul de pe malul Tamisei, nu e numai un erudit într-ale medicinei, ci și un
exeget biblic. Îl cunosc de ani de zile pe dr. Vlad, colaborăm în consiliere
și ne sfătuim destul de des, și tot atât de des sunt surprins de altruismul
său, de preocuparea pentru binele celuilalt. Pentru că „celălalt” nu este decât
„alt eu”. Explorând volumul de față, veți găsi nu doar informații, ci o
sumedenie de soluții viabile pentru a intra și rămâne în posesia fericirii.
Este un ghid de auditare creștină personală. O carte izvorâtă din practică, din
munca de teren, dr. Schlezak fiind asaltat zilnic de pacienți ce vor să-și
rezolve bolile minții. Ori ale inimii.
Structurată pe
două capitole - fiecare aproximativ cât o carte, lucrarea medicului Schlezak
întoarce pe toate fețele gândirea rațională și emoțională, apoi propune rețeta
schimbării mult așteptate: înnoirea în Hristos. Volumul este un adevărat
rețetar, un mix bio-socio-spiritual ce pune nu doar degetul pe rană, nu doar
pansamente de ameliorare, ci vindecă definitiv rana. Rănile. Analizate riguros
din prisma duetului cauză-efect, emoțiile, personalitatea, vinovăția,
exagerarea, mânia, mândria, stigmatizarea, tulburările, etichetarea etc, nu
sunt decât niște „ochelari murdari” cum ar zice Vlad, pe care trebuie să-i
curățim cu minuțiozitate dacă dorim să avem o inimă fericită, mulțumită. Iar
despre oamenii care sunt mulțumitori, înțeleptul Solomon spunea că au în fața
ochilor un ospăț necurmat. Vă doresc poftă bună! Dar insist să-l ascultați pe
dr. Schlezak: dați jos ochelarii emoționali sau mintali. Și faceți din ei o
singură pereche: inima și cugetul să fie la o palmă una de alta.
Așteptăm următoare ta provocare! Bless you!
dr.
Nicolae.Geantă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu