ProSefora

youtube

miercuri, 9 decembrie 2020

Dacă toate oile ar fi ca noi - de Nicolae.Geantă


De curând am citit că un pastor i-ar fi spus odată unui membru al bisericii al cărei conducător era: „Ce minunat ar fi dacă am avea 10 oameni ca dumneavoastră în biserica noastră!” 

Enoriașul, surprins, a zâmbit. „Mă bucur să aud așa ceva frate păstor! Sunt surprins însă, deoarece așa cum mă cunoașteți, eu mă plâng mereu pentru o serie de lucruri din biserica aceasta. V-am spus de câteva ori că predicile dumneata sunt slabe, plictisitoare. Să nu mai adaug faptul că nu mai dau demult niciun ban la biserică. Oare de ce ai avea dumneata nevoie de 10 oameni ca mine în biserică?” 

Pastorul a răspuns scurt: „Așa cum vi-am spus, mi-ar place să avem ca dumneavoastră vreo 10 oameni în biserică. Pentru că din nefericire avem vreo sută!”

Bisericile noastre sunt turmele lui Dumnezeu. Ele nu de oi/membrii duc lipsă. Majoritatea. Pentru că multe sunt mici, extrem de mici. Bisericile de astăzi duc lipsă de oameni de calitate. Nu țin apărarea pastorilor (destui sunt chiar plictisitori), nu „execut cu mânie proletară” criticii, pe cei ce se lamentează. Dar mă întreb așa, retoric: „Cum ar arăta o turmă în care numărul de oi care behăie ar fi din ce în ce mai mare? Dar din ce în ce mai mic?”

Păstorul Bisericii nu sunt eu, ci Hristos. Oare i-ar place dacă toate „oile” Sale ar fi ca noi? Ca mine sau ca tine?

Disclaimer: Am folosit mai sus cuvântul „behăie” deoarece este specific pentru strigătul oilor. Iar în afară de „zbierat” nu am găsit niciun alt cuvânt mai dulce, mai academic. Chiar așa, știați că în DEX  „a behăi” = „a cânta urât”? Nu m-am gândit niciodată că muzica oilor poate fii urâtă! (Pentru cine mă știe cunoașteți că sunt înnebunit după oi). Concluzie: Ai grijă ce muzica vieții cânți zi de zi! Nu doar în biserică!

Nicolae.Geantă

3 comentarii:

  1. Doamne cercetează-ne! Iar dacă muzica noastră suferă de afonie spirituală, acordează sufletul nostru la vioara iubirii Tale. Iar simfonia oilor curate, să acopere behăitul caprelor, asemenea cântăreților lui Ulise, care au acoperit cântecul sirenelor.

    RăspundețiȘtergere
  2. Vasile Si Silvia Haidaciuc

    Dacă toate oile ar fi ca noi imaginați -va ce ar fi în lumea asta ,dacă noi toți am fi ca oile ,sigur ar fi cu totul altfel .

    RăspundețiȘtergere