Când am să plec, aș vrea să spun
La toți cei ce-mi rămân în lume
Cuvântul cel mai sfânt și bun
Ce-aș vrea viața să le-o-ndrume.
Cuvântul care m-a purtat
Mereu cu Domnul dimpreună
Ce m-a-ntărit și m-a păstrat
Ostenitor către cunună.
Căci cât am fost nedreptățit
Și cât am mers în suferință
N-am fost nicicând nefericit
Nici frânt, căci am avut credință.
Învățătura cea dintâi
Nepărăsind-o niciodată
Mi-a dat tăria să rămân
Pe calea dreaptă și curată.
Umblarea-n primul legământ
Mi-a dat izbânda-n ceasuri grele
Să lupt și să rămân ne-nfrânt
Cu frații-ncredințării mele.
Iubirea pentru cei smeriți
Primirea sinceră-a mustrării,
Răbdarea celor neclintiți
M-au dus pe stânca ascultării...
- Când am să plec aș vrea să spun
Că nu-s comori ca astea-n lume
Și cine-și vrea sfârșitul bun
Doar după ele să se-ndrume.
(Traian Dorz)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu