Ultima poezie a lui Eminescu

Stelele-n cer

Deasupra mărilor

Ard depărtărilor

Până ce pier.

După un semn

Clătind catargele

Tremură largile

Vase de lemn;

Nişte cetăţi

Veghind întinsele

Si necuprinsele

Singurătăţi.

Orice noroc

Şi-întinde-aripile

Gonit de clipele

Stării pe loc.

Până ce mor,

Pleacă-te îngere

La trista-mi plângere

Plină de-amor.

Nu e păcat?

Ca să se lepede

Clipa cea repede

Ce ni s-a dat?

Aceasta este considerată ultima poezie a lui Eminescu, găsită pe carneţelul din halat.

vezi AICI

Întrebare: De ce s-o fi temut Eminescu de moarte?