„Nu-mi pune aripi!” – am strigat
spre îngerul ce mă ținea,
când îmi vâra aripi cu sila
și-n umeri mi le îndesa.
Nu vreau!
Dar el, cu o răbdare
pe care numai îngerii o au,
nu mă lăsa,
deși din ele,
spuneam că nu știu cum să dau…
„N-auzi? – strigam.
Tocmai cu mine?
Nu fi așa ne-ndurător!
Nu le strica, le pui zadarnic.
Eu niciodată n-am să zbor!”
„Eşti surd?”,
l-am zguduit lovindu-l.
Dar el tot mai aprins lucra.
Ştia că voi avea nevoie,
știa c-odată voi zbura!…
Virgil Carianopol
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu