Ce bine e să ai nădejde, când totul pare că-i pierdut,
Să vezi cuvintele pe buze, chiar dacă glasul este mut,
Să înţelegi doar din privirea, ce lăcrimează picuri, zeci,
Că este-o rezolvare-n toate şi peste piedici poţi să treci,
Ce bine e că nu eşti singur, când eşti bătut de ploi şi vânt,
Că nu te laşi străpuns de ură şi că te-ncrezi în Sfânt Cuvânt,
Că poţi simţi în rând cu fraţii şi să mângâi pe cei ce plâng
Şi să întinzi o mână-acelor, ce sub poveri încet se frâng,
Ce bine e să vezi o rază, când ceru-ntreg e plumbuit,
Să simţi căldura cum coboară, în sufletul tău obosit,
Să ai prieteni ce se roagă şi se gândesc mereu la tine
Şi să primeşti în duh putere, balsam din sferele divine,
Ce bine e să legi o rană, atunci când este sângerândă,
Să ştergi sudoarea de pe fruntea, aceluia ce e-n osândă,
Să dai din darurile tale, să-mparţi ce ai, că-i de folos,
Aşa vei semăna prieten, cu Domnul tău, Isus Cristos,
Ce bine e, ce bine-i Doamne, să-Ţi simt prezenţa chiar acum,
Tu eşti cu mine-n orice vreme şi mă veghezi pe-al vieţii drum,
Binecuvântă Doamne astăzi, pe toţi acei ce-s încercaţi,
Învaţă-ne să fim ca Tine, să ştim ca să trăim, ca fraţi!
Lucica Boltașu
10/11/12, Barcelona
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu