Amfiteatrul la ora deschiderii. Până spre final a devenit arhiplin... |
Marian Mocanu și Nicolae Geantă |
Profesorii stau în picioare și elevii în bănci! Exact ca la ore! Doamna director are un mic speach. Iar Nicu Geantă e moderator. Marian începe: „Amazing Grace” la vioară. Fiori. Lacrimi. Și telefoane care filmează. Nu e nicio muscă în sală dar în liniștea care s-a lăsat s-ar auzi! Măreția lui Dumnezeu coborâse/ Apoi Marian începe să-și spună mărturia. Cum a ajuns la droguri. și cum Dumnezeu l-a scăpat de ele. „Vedeți mâna asta? trebuia tăiată. Dar Domnul a spus: Nu! Și azi țin în ea o vioară!”. Un brunețel de-a doișpea întreabă pe tatăl lui Marian: „Ce-ați simțit ca tată în momentul când era pierdut?” Încremenim toți. „Sincer. N-ai vrea să ști...” Și mărturisește câte ceva cu lacrimile în ochi. Prin bănci încep elevii să apeleze la batiste... Da, dragostea de tată nu se poate măsura. A Lui Dumnezeu nici atât.
Marian Mocanu |
Iosif Oprișan (Rouă pentru Suflet) |
A mai cântat Iosif. Apoi Marin. Apoi împreună. Iar la final le-am spus elevilor mei: „Mergeți acasă și dați telefoane, scrie-ți mailuri, spuneți celor dragi un mulțumesc frumos! Fiți buni! Fiți mulțumitori! Pe omul mulțumit nu-l biruie nici Satana!”
Îmbrățișări. Foto. Selfiuri. Impresii. Dumnezeu slăvit! Când a văzut micile filmulețe, cineva din nordul țării, de unde se agață harta în cui mi-a scris scurt: „Se întâmplă așa ceva în școlile din România?...” Da. Se întâmplă. Dumnezeu e totdeauna prezent. Elevii totdeauna sunt prezenți. Absenții însă suntem noi! Cei care știm Biblia...
Nicolae.Geantă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu