de Mihaela Mănescu

Cară-un înger alb în spate

O desagă cu de toate.

Și a obosit, săracul,

Că-i atât de mare sacul.

S-a oprit pentru o clipă

Să-și aline o aripă.

Dar văzu un înger-frate

Cu un pumn de nestemate.

O, ce frumuseți! Ce rare

Sunt acestea pe cărare...

Îngerul dintâi suspină:

"Doamne, poate port eu vină...

Ce-am în sac de mă doboară?

Parcă duc pietre de moară.

Însă azi, pe drum, un frate

Îți găsise nestemate..."

Dumnezeu, plin de-ndurare

Mângâindu-l pe-aripioare,

Îi șopti: "Nu ești de vină.

Fiii Mei... așa se-nchină...

Tu-Mi aduci în sac dorințe,

Cereri multe și căințe.

El, îmi dă rugi de iubire,

Laudă și mulțumire..."

Domnul îi luă din spate

Sacul greu, plin cu de toate.

Și Se duse să asculte

Tânguiri și cereri multe,

Vise frânte și păcate.

Și un pumn de nestemate...

Mihaela Mănescu