Nicolae Geantă la Profides București

duminică 12 iulie; de la ora 9,30

ne vedem afară, în curtea misiunii „Alege Viața”

Despre „Educație și mărturie publică” - de Nicolae. Geantă

reflexie teologică

 „Educație și mărturie publică”

Societatea contemporană se schimbă cu repeziciune. Din nefericire nu toate schimbările sunt benefice. Unele ne transformă în sclavi, altele în ființe nepăsătoare. Neempatice. Nereconciliante. Nesociabile. Un fel de robinsoni-crusoe singuratici într-o lume plină de „ceilalți”. Devenim egocentrici, oameni ai excluderii. Și toate astea în cazul în care de la pupitrele guvernamentale se vehiculează filosofia unei „societăți deschise”. Dar deschisă spre ce? Spre „societatea deschisă” a filosofiei lui Karl Popper care altoiește cu bâta metafizică pe cei care nu i se aliniază la principiul „fără nimic din trecut”? Spre mișcări colectiviste unde totul se revendică în numele democraței dar violent? Spre o societate închisă - closed mind – cu viziuni înguste, tribale, conservatoare, cum au făcut adesea religiile lumii? Sunt întrebări care macină nu doar la moara societății, ci și a Bisericii. Pentru că, trebuie să recunoaștem: în ultima vreme lupta Bisericii pe acest front s-a dat între... a se schimba odată cu majoritatea, sau a rămâne conservatoare. Greșit în ambele modele.

Obișnuită să stea cât mai departe de „vulcanul social”, Biserica lui Hristos nu și-a adus aportul suficient la „problema vieții publice”. Și asta de secole întregi! A preferat să stea retrasă, tăcută, departe de focar. Prin urmare, curentele laice, cele non-religioase, sau diferitele filosofii și ideologii au agresat societatea, i-au creat șabloane de existență, au produs degringoladă socială, nu numai spirituală.  Și, în acest context, vorba lui Daniel Barbu [1] s-a accentuat „invizibilitatea politică a omului evanghelic”.

De de pe vremea lui Ieremia Vodă - de Vladimir Pustan

Istoricul scrie că așa cum îi era obiceiul, Ieremia Vodă se duce într-o duminică la biserică. Pe la mijlocul liturghiei, un ofițer vine și îi spune că dușmanul e aproape de Suceava. Dar acesta nu iese din biserică, până nu sfârșește slujba. Oare ce știa acesta și ce-am uitat noi? Că bătăliile sunt ale Domnului. Și victoriile…

Noi să ne facem partea noastră, deci să ne rugăm și să ne încredem în El. Să nu ne bizuim pe carele noastre, nici pe călăreții noștri. Să ne punem nădejdea în El.

E ciudat ca atunci când se aude zvon de luptă unii să fugă în biserică și alții pe metereze. Pentru cei ce pun genunchiul jos, nu-i oare lașitate? Nu-i dezertare? Nu există cumva o vreme a rugăciunii și o vreme a luptei? Aceasta depinde de cine credem că suntem. Dacă o să credem că suntem copiii Lui atunci o să ne rugăm. Tata e tare. Dacă știm că suntem un produs al istoriei atunci o să ne luptăm căci istoria contabilizează și victoriile și înfrângerile.

David a fost pedepsit de Dumnezeu că și-a numărat ostașii, suprem act de trădare a Cerului. A uitat că Dumnezeu îi dăduse de atâtea ori victorii cu o mână de oameni.

Poate că suntem prea paralizați de frică pentru a ne ruga. Dar cum reușim să fugim în starea asta la arme? Problema rămâne deschisă. Cum a rămas și Ieremia Vodă în biserică. Dacă veți fi curioși să știți cum s-a terminat lupta citiți în istorie iar istoria ne poate învăța multe. Mai ales atunci când e istoria lui Dumnezeu. Ceea ce nu-i întotdeauna cazul la români…

Vladimir_Pustan

www.ciresarii.ro

Despre „Teologia publică” - de Nicolae.Geantă

                                                    reflexie teologică

Amos Yong – „Penticostalismul global -  Traiectorii teologice și impact social”

A. Yong are marele merit de a ne provoca la schimbarea gândirii vis-a-vis de implicarea creștinilor evanghelici în societatea contemporană. Pentru aceasta el ne face trei mari provocări: 

Prima provocare yongiană face referire la „creștinism și politică” fenomen față de care mulți creștini sunt încă foarte reticenți. Încă se mai vehiculează învățătura: „creștinul e apolitic”. (Întreb numai: atunci de ce votează?). Autorul prezintă câțiva creștini renumiți care prin implicarea lor au dezvoltat școli, licee, ziare, televiziuni, sau au schimbat legislația unor state. Deoarece numărul creștinilor crește semnificativ, mai ales în statele non-EU, implicarea acestora în politică este imperios necesară, în contextul în care lumea musulmană sau de alte orientări anticreștine exercită presiuni și interdicții asupra membrilor Bisericii. 

Personal cred că, în UE și România, creștinii trebuie să devină o voce și în politică deoarece laicizarea societății a generat promovarea homosexualității, identitatea de gen, violența împotriva creștinilor, îngrădirea drepturilor acestora, interzicerea Bibliei (și a lui Dumnezeu) în școli sau alte spații publice. Pe de altă parte a proliferat corupția, inechitatea socială, teribilismul, actele teroriste. Ar trebui să ne dea de gândit că toate acestea conduc la distrugerea culturală, morală, socială și chiar pierderea identității unei națiuni, sau a unui întreg continent, cum spun gurile rele despre viitorul Europei. Fac precizarea că în politică trebuie să se implice numai creștinii care nu dețin funcții ecleziastice (deci fără pastori, preoți, diaconi etc). Principiul este: „Cine a fost chemat să predice Evanghelia, s-o predice…”

Jurnal de TIR-ist - de Valentin Pop

Valentin Pop este TIR-ist în Italia. Îl cunosc de câțiva ani și este unul din prietenii mei apropiați. E cel mai filosof șofer de camion pe care îl cunosc. I-am spus că mai bine se făcea pastor! Uneori scrie. La volan nu poți scrie decât asculta predici. Dar oridecâteori scrie are substrat. E pilduitor. intelegibil. Pentru mine Valentino este un fel de Godină al tiriștilor. Al truck-iștilor. 
Avanti frateli! Puoi essere ancora meglio! Dio te benedicta!

Vă redau mai jos textul ce mi l-a trimis astăzi...

Pe cine întâlnim azi la Roma după Petru și Pavel...

„Eram aseară la intrare în Roma, într-o parcare de camioane și din cauza căldurii țineam geamurile deschise. Semiîntuneric, moment de relax... Bate cineva la ușă, sar în picioare.

Noi știm după modul în care se prezintă bătaia în ușa dacă e un coleg cunoscut, dacă nu ne cunoaștem, dacă e Poliția, sau de la administrația parcării, fiecare are un cod pe înțelesul nostru. Era un ciocănit foarte sfios, aparent timid,cu tenta de tainic...

Un om tânăr îmbrăcat destul de îngrijit, mult peste standardul șoferilor.

- Buna seara, deranjez ?

- Deocamdată da, dar depinde totuși ceea vrei.

- As vrea sa vă propun... Și duce pumnul la gură făcând un gest care nu seamănă deloc cu „mi-e foame”.

Nicolae Geantă - Apocalipsa | Răpire fără Necaz

YouTube Ben Hur

Despre „Ospitalitate și relația cu celălalt” - de Nicolae Geantă

Reflexie Teologică

Corneliu Constantineanu

„Hospitality and Welcome as Christian Imperatives in Relation to ‘the Other’ ”

Lumea globalizată, migrațiile internaționale, refugiații și chiar diferențele rasiale ridică o serie de probleme contemporane greu de gestionat nu doar în mediile sociale ale națiunilor ci chiar și în rândul creștinilor în ce privește ospitalitatea, acceptarea celuilalt în apropierea ta, empatia cu nevoile sale. În ultima vreme răceala inter-relațiilor umane, ocolirea sau neacceptarea opiniei celuilalt a condus chiar la o mișcare progresistă, unde se propagă ideologii egocentriste, celălalt nemaicontând dacă este diferit sau de altă opinie. Prin urmare, Biserica zilelor noastre trebuie să aibă o reflexie mult mai profundă asupra fenomenului de ospitalitate, apoi să acorde o atenție mai ridicată la problemele care au generat marginalizarea, stigmatizarea, înstrăinarea etc, a unor oameni care au poposit printre noi. Consecințele dramatice cu care se confruntă emigranții, săracii, văduvele, orfanii, persoanele cu dizabilități sau cei de altă culoare a pielii, sunt tocmai o lipsă a ospitalității majoritarilor. Cei de mai sus sunt persoane despre care Însuși Dumnezeu ne sfătuiește că trebuie să le arătăm empatie, apreciere și un tratament nediferențial. Oameni ca aceștia beneficiază de Împărăția lui Dumnezeu la fel ca și noi, prin urmare Biblia ne sugerează nu doar acceptarea lor ci și sprijinul când sunt în nevoi. Cel mai puternic argument despre dragostea față de celălalt (aproapele cum e numit de Domnul Isus) este iubirea lui chiar dacă îți este vrăjmaș! Acest lucru nu este optional.

Primirea, acceptarea celuilalt, este unul dintre elementele centrale ale Evangheliei, Apostolul Ioan exemplificând încă de la începutul Evangheliei sale faptul că Hristos Însuși nu a fost primit deși venise la ai Săi. De fapt exemplul trăit de Hristos tocmai la acest lucru ne îndeamnă: acceptarea celuilalt chiar dacă este diferit. La rândul său Sfântul Apostol Pavel ne spune că odată deveniți creștini, „în Hristos nu mai există nici iudeu nici grec”, deci Biserica este o entitate alcătuită din oameni diferiți dar uniți, omogeni – unitate în diversitate. Asta deoarece privind ospitalitatea lui Dumnezeu, constatăm că ea atinge punctul culminant în Domnul Isus, fiindcă prin El toată lumea este primită la Tatăl. Exemplul de ospitalitate desăvârșită este tatăl fiului risipitor, care în momentul întoarcerii prodigal-ului pregătește o masă festivă, organizând o petrecere costisitoare, în ciuda faptului că fiul reîntors nu merita. Cei doi protagoniști ai pildei semnifică ospitalitatea cu care Dumnezeu primește cu brațele deschise orice persoană, indiferent dacă este pierdută sau rămasă în preajma Sa. (La festinul din pildă este invitat și fratele rămas acasă).

Nicolae Geantă - De ce nu mă tem de Apocalipsa | 3. Necazul cel Mare nu...

YouTube Ben Hur

Despre „Excludere și Îmbrățișare” - de Nicolae.Geantă

Reflexie Teologică

Miroslav Volf – „Excludere și îmbrățișare”

Cunoscut ca un artizan al reconcilierii, teologul Miroslav Volf a trăit drama unui război interetnic chiar în patria sa, moment zguduitor pentru orice promotor al păcii, mai ales atunci când este creștin. Prin urmare, studiile sale - care au o aplecare profundă spre a găsi răspunsuri prin care să ne interconectăm cu semenii, ne provoacă la o reflexie asupra implicării noastre în astfel de demersuri, mai ales că autorul argumentează totdeauna reconcilierea cu texte din Scripturi. Este evident reconcilierea nu se poate face în afara voinței, ci vine dintr-o inimă scăldată în dragostea față de celălalt. Așa cum spunea și titlul cărții, în conviețuirea cu aproapele nostru nu există decât două variante: să îl excludem sau să-l îmbrățișăm. A treia variantă nu există, pentru că nepăsarea este tot o excludere.

Agitația zilnică, freamătul citadin, influențele progresiste și seculare din ce în ce mai pregnante în societate sunt ca niște bariere ce se ridică între semeni, blocând inter-relațiile și cooperarea benefică ambelor părți, dar și a individului cu divinitatea. Prin urmare se instalează drama: conflictele interumane, nedreptatea, stigmatizarea, înmulțirea victimelor, depărtarea de celălalt și lipsa voinței de a-i oferi un „hug” (îmbățișare).

Vladimir Pustan | Prin baptistier spre iad

video By Fundația Cireșarii | Beiuș | 5-iulie-2020

Vladimir Pustan | Istoria Lui Dumnezeu cu oameni obișnuiți

video by Fundatia Cireșarii  | Beiuș  | 6 iulie 2020

De-a valma | Episodul 25 | "Altă întrebare 4", cu Vladimir Pustan și Vladimir Pustan Jr

video by Fundația Cireșarii

Mică teologie a plapumei – de Nicolae.Geantă

Cineva vorbea despre comoditatea de a nu merge nici măcar la biserică, darămite pe teren în misiune. Și argumenta public cu moartea lui Lazăr. Zicea distinsul că dacă Lazăr ar fi fost ucenicul ce-ar fi ales să meargă după Isus Hristos nu ar fi murit! A murit însă pentru că... a ales să stea acasă!

Nu sunt de acord cu poziția de mai sus. Dar în cazul lui Lazăr dacă mergea cu Domnul Isus și nu ar fi murit NU ar mai fi cunoscut învierea! Iar dacă Lazăr stătea acasă și NU învia noi ceilalți NU am fi crezut că și oamenii (morți și intrați în putrefacție) pot fi înviați de Hristos!

Apoi învierea lui Lazăr a adus moartea lui Isus!  

Pe de altă parte, dacă Lazăr nu ar fi murit și înviat, nu ar fi fost un ucenic atât de devotat, nu ar fi mărturisit cu mare îndrăzneală mai târziu pe Isus-ul mort și înviat!

Lazăr ne învață că înainte de a învia în Hristos mai întâi trebuie să murim față de noi!

Este nevoie să murim față de noi, întâi. Altfel nu vom ieși în public cu misiunea, ci vom sta acasă. Și, vorba amicului meu Valentino Pop din Veneto: „unora le place teologia plapumei și nu cea a Raiului! Teologia plapumei ține doar de confort dar nu ferește de moarte!

Fiți trezi! Adică înviați. Adică ieșiți de sub plapumă!

Nicolae.Geantă
www.ciresarii.ro

(vezi și varianta engleză pe Romania.ai)

Întoarcerea la Cuvânt - de Vladimir Pustan

Luther zicea că-i omul unei singure cărți și se gândea desigur la Biblie, dar pe mine mă înspăimântă lucrul acesta, chiar dacă sună frumos. Oamenii unei singure cărți au adus multe nenorociri pământului acesta. Eu cred că Biblia e cea importantă carte pentru că e singura ce poate schimba omul. Din celelalte cărți luăm ce e bun și lucrul acesta ne poate deschide orizontul. Biblia însă ne deschide cerul.

Generația de azi nu mai citește Biblia pentru că ei nu mai citesc aproape nimic. Probabil că a ajuns prea facilă, prea la îndemână. Și astfel o Biblie plină de praf e drumul spre o viață mizerabilă. Poate nu înțelegeți tot din ea. Dar străduiți-vă să împliniți cât ați înțeles. Biblia nu se contrazice pe sine, ci ne contrazice pe noi și asta enervează. Ne mințim frumos crezând că-L putem iubi pe Hristos fără să iubim Cuvântul. Dar El e Cuvântul și tot atât suntem interesați de El cât suntem interesați de Cuvântul Lui.

Citiți Scriptura deoarece pentru a ajunge în cer nu există scurtături. Îndrăgostiți-vă de Autorul ei și atunci scrisoarea Lui de dragoste vi se va părea frumoasă…

Vladimir_Pustan

www.ciresarii.ro

De ce să faci un copil?

sursa foto

Ce să zic? Pentru iubire. Nu e de ajuns?

Atunci pentru frumos.

Pentru vise.

Și visuri.

Și pentru a zecea minune a lumii.

Și pentru clipe.

Care o să dea în ani.

Care o să dea în ani și mai mulți, mulți, mulți.

Care o să înlocuiască dorurile.

Și durerile.

Și amarul.

Și greul.

Care o să schimbe tot.

Asculta-mă bine. Tot.