Duminică 6 septembrie AM
Dacă e duminică toate drumurile duc la biserică! Prin urmare la ora 9,00 Sala Teatrului dela Mc Cormick vuiește de imnuri creștine! Românii au în adunare creștină publică. În altă sală, departe e drept (la hotel Hyatt), unii americani (și nu doar americani) țin “o convenție” a socialiștilor! Slujesc dumnezeului lor! Cum care dumnezeu? Oricine nu are pe Fiul nu are nici pe Tatăl! Iar unde nu e Tatăl orice dumnezeu e idol. Diabolic!l
Corul unit a ridicat sala în picioare pentru închinare. Dacă nu toți pot predica, la worship poate participa oricine. Și cei fără voce? Și ei! Închinarea vine din inimă, nu din limbă!
Sesiunea de duminică dimineața a fost deschisă de pastorul Adi Tișe (Elim Chicago), urmat de pastorul Andy Olariu( Ekklesia, Phoenix) care a rostit prima rugăciune de binecuvântare în urma unui scurt discurs motivațional. Tot la rugăciune a îndemnat publicul și pastorul. Vasile Artemie (FRPC Seatle), care a concluzionat: “avem o datorie: să ne-au ducem credința până la capăt! Dar diavolul nu dorește asta! Avem un Dumnezeu ce are un ceas al izbăvirii! Un Dumnezeu al biruinței!”
Gabi Covaci (Tabor, Riverside, LA), salut și îndemn la rugăciune. Credința autentică înseamnă rugăciune. Stăruitoare! Trebuie să ne rugăm pentru credință. “Trebuie să ai mai multă credință să crezi ca Dumnezeu nu există decât să crezi ca nu există!” “Credința dată de Dumnezeu nu a fost produsul minții umane. Este dată de Dumnezeu! Duceți-o mai departe!”, a spus pastorul californian înainte de rugăciune. A urmat corul. Cu sala întreagă în picioare! “Va fi o dimineață!”, “Se-aprinde jertfă pe altar!” Ce minunat e să asculți un cor de sute de tineri acompaniat de un public de mii de oameni! Îți limpezește inima, apoi o edifică! Mai întâlnești undeva așa glorificare și îmbărbătare decât în Biserică? În afara ei concerte sunt multe, publicul poate fi numeros. Dar unde Dumnezeu nu e nimic nu e!
A urmat o scurtă intervenție a reverend Cristian Ionescu apoi din nou worship cu corul mixt!
Predica cu impact (să te pui la dispoziția lui Dumnezeu, Duhul Sfânt să dea o ungere specială peste predicator, inimile ascultătorilor să fie pregătite, curățite, și urgenta în împlinirea Cuvântului lui Dumnezeu!)
pastorul Nelu Cosma (Bethany San Antonio), după ce-a citit câteva versete din cartea Iuda (3-4, 20-21), a început retoric cu o întrebare: “Dar când va veni Fiul Omului, va găsi El credința pe pământ?”. Pentru când va reveni Hristos, El nu întreabă dacă va regăsi Biserici, altare, evenimente… Ci dacă va găsi credință! Dar care? Una preasfântă! De ce preasfântă? Pastorul Cosma a adus trei argumente:
- a) credința e sfântă pentru că vine de la un Dumnezeu Sfânt! (Cel văzut de Isaia proclamat în sfințenie în Cer!). Ceea ce vine dela El este sfânt! Prin urmare pastorul texan a dat exemplu pe biblicul Daniel, care a trăit în Babilon, dar Babilonul nu a putut intra în el! (Ascultându-l pe prietenul meu, mi-am pus întrebarea: Trăim ca Daniel? Sau ne babilonizăm încet, încet? Doamne, ai milă!)
- b) credința este preasfânta pentru ceea ce conține ea! Conținutul ei nu poate fi negociat! Fiind preasfântă ascunde ceva special în ea! Cuvintele unui Dumnezeu sfânt! Pastorul Cosma a adus în discuție pe Antipa, un necunoscut din Pergam, care e numit de Hristos “martorul meu!” E exemplu de omul ce rămâne credincios indiferent de presiunile care au venit peste el! Mi-am amintit că Antipa a murit ars într-un vițel de aramă încins, îmbăiat în ulei fiert. Fără să scoată un scrâșnet! Scos
- c) credința preasfântă are efecte sfinte! Exemplul reliefat este martirul Ștefan, modul în care acesta moare pentru credință! El strigă: “Doamne nu le ține cont de lucrul acesta!”. Cum a rezistat? Deoarece în STefan luase chip Hristos!
Pastorul Cosma a întrebat retoric: “nu e suficient să vorbesc despre o credință sfântă, ci să o manifest! Cum? Iubind!
Nu lăsați lumea să ne redefinească valorile pe care credința ni le-a dat! Lăsați adevărul lui Dumnezeu să formeze chipul lui Hristos în noi? Concluzie: ce credință va găsi Fiul Omului! Să spuneți ca PAvel la final: “m-am luptat lupta cea bună, la, păzit credința”
Pastorul Ionescu a adus în scenă familia Murza din Chicago, pe care i-a premiat simbolic. Familia Murza are 17 copii, 51 de preoți. Alături de cei alăturați prin căsătorie și strănepoți sunt 194 de credincioși. Fratele Murza, fost “vas de lucru” are 95 de ani și 75 de căsătorie cu soția sa Suzana. A urmat pastorul să fie onorat pastorul Gabi Fazecaș (Aleluia Detroit), care coordonează Societatea Biblică Română. (SBR oferă Scripturi gratuite în diferite limbi, mai multor popoare!). Următorul premiat a fost Gabi Costea, lider al Eklessia Bible College care face misiune în Africa.
A urmat Fanfara de la Filadelfia Chicago și salutul și rugăciunea pastorului Dan Arabii (Bethel Knoxville).
După acesta (la ora 11:11) a urmat cu o predică în limba engleză a păstorului Adi Tirla (Alelluia Detroit), care a citat 1 Timotei 1:5.
Moise Ardelean, fost președinte al penticostalilor din România, a avut ultima predică din dimineața de duminică. Acesta a predicat despre “O credință care nu se schimbă”, folosindu-se de textul biblic din Faptele Apostolilor, capitolul 2. Printre altele, Ardelean a menționat că Biserica primară a urmat un set de pași pe “Cale” (pocăință, botez, darul Duhului Sfânt, studiul Scripturii, părtășia frățească, frângerea pâini, ajutorarea). Prin urmare, din cei 12 apostoli în scurt timp membrii Bisericii a ajuns la peste 5000!). Pastorul Gloriei din Arad a accentuat necesitatea botezului cu Duhul Sfânt a credinciosului pentru a avea o eficiență în trăire, mărturie și apologetică.
După rugăciunea în comun pastorul Serafim Simionaș (Agape, Houston) a încheiat cu rugăciunea de mulțumire. Apoi, pastorul Cristi Ionescu a tras cortina peste prima parte a evenimentului din 6 septembrie
Nicolae.Geantă
McCormick, Chicago, US
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu