Cât ai trăit ai strâns, și-ai strâns
Cum strânge de pe crengi furtuna.
Și-acum te uiți, cu suflet plâns,
Căci toate câte ți le-ai strâns,
Te lasă una câte una.
Ai vrut, în lumea de noroi
Să îți faci un rai. Ce cutezanță!
Și-acum, dai totul înapoi
Și pleci din Rai cu pumnii goi,
Iar unde pleci, tu n-ai speranță.
Ai vrut, aici, pe acest pământ,
Să-ți saturi inima flămândă;
/: Dar toate-aici se duc, pe vânt,
Iar mai încolo de mormânt
Tu nu ți-ai strâns decât osândă.
Ai vrut să fii înconjurat
De tot ce mângâie privirea.
Dar, vai, cu cât ai adunat,
Cu cât de lume te-ai legat,
Cu-atât mai grea e despărțirea!
Privește dar ce ți-a rămas?
Și singur judecă-ți ființa!
Isus te cheamă, fă un pas,
Și-apucă-n ultimul tău ceas
Comoara cea de preț: căința.
Costache Ioanid
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu