Recul - de Mihaela Mănescu

Mi-e duhul plin de răni usturătoare,
De cicatrici adânci și sângerânde.
M-au hăituit pân' la apus de soare
Și m-au mușcat cu-atâta-nfrigurare
Hienele-amintirilor flămânde...
 
Mă doare și nu-i nimeni pe aproape
Să le gonească-n temnița uitării.
Alerg printre eternele hârtoape
Ce se deschid mai larg să mă îngroape
În nesătula criptă-a disperării...
 
Aud un glonț cum șuieră prin mine
Nevrând să se oprească din osândă.
Mi-e inima pierdută prin ruine
Dar duhu-mi caută-adăpost în Tine,
Să-i reaprinzi lumina fumegândă...
 
Și de-aș muri însingurat în noapte
Mai am în suflet, Doamne-un strop de lună
Ca să-mi alunge hoardele de șoapte,
Să pot gusta din miere și din lapte
În Raiul Tău, cu îngerii-mpreună...
 
 
mihaela mănescu,
6 iunie 2019