Ești valoros

Un tată înainte de a muri i-a spus fiului său:  „Acesta este un ceas pe care bunicul tău mi l-a dat cadou. Are mai mult de 200 de ani. Înainte să ţi-l ofer la rîndul meu ție, du-te la magazinul de ceasuri de pe prima stradă, şi spune-le că vreau să-l vând. Te rog, vezi cât valorează”.

Tânărul s-a dus, apoi s-a întors la tatăl său. „Îmi plătește 5 dolari pentru că ceasul este prea vechi".

Bătrânul i-a spus: „Du-te la piață”. Tânărul a ascultat. Când s-a întors a mărturisit: „Mi-a oderit 10 dolari”.

„Du-te la muzeu şi arată-le ceasul”, a rugat tatăl pe fiu. S-a dus, iar când s-a întors a strigat: „Mi-au oferit un milion de dolari pentru același ceas!”

Atunci tatăl a zis: „Am vrut să te învăț că locul potrivit apreciază valoarea ta într-un mod corect. Nu te așeza într-un loc nepotrivit. Cine nu știe care este valoarea ta nu te apreciază! Deci, nu sta într-un loc care nu ți se potrivește!

nu știu autorul

Ultima frunză – de Elena Baciu-Mihailov

Toamna, îmbrăcată-n aur și cu părul său roșcat,

 A trecut pe lângă mine, m-a privit și a plecat.

Avea ochii plini de ploaie, și un zâmbet dulce-amar,

Iar la gât purta o salbă, cu pietre de chihlimbar.

Îi cădeau din geantă frunze,... una, două, sute, mii,

Roșii, galbene, pestrițe, frunze verzi și ruginii.

 

   Am privit-o cu mirare și-am strigat în urma sa,

   -„Vă cad frunzele din geantă!”... Însă ei nu îi păsa.

   "Ce nechibzuită-i toamna!" M-am gândit în sinea mea,

   "Își aruncă-n vânt averea, bucură-se, cine-o vrea!"

     „E bogată, își permite!”, am zis eu printre suspine,

   Fără să observ că toamna, era la un pas de mine.

 

   Dânsa m-a luat de mână și a pus o frunză-n ea.

   „Ține minte, frunza asta-i ultima din geanta mea”.

   Dup-o clipă de tăcere, Toamna a adăugat:

  -Nu-i bogat cel care are. Cel ce dă - este bogat.

   

Elena Baciu-Mihailov

Batrâna cu seminte de flori

Un bărbat urca într-un autobuz în fiecare zi pentru a merge la serviciu. O stație mai încolo, o bătrână a urcat în autobuz și s-a așezat lângă fereastră... Bătrâna a deschis o geantă și pe tot parcursul călătoriei, a aruncat ceva pe fereastră. Făcea întotdeauna același lucru și într-o zi, intrigat, bărbatul a întrebat-o ce aruncă.

- Sunt semințe!, a spus bătrâna.

- Semințe, semințe de ce?

- De flori. Mă uit afară și totul este atât de gol. Aș vrea să pot călători văzând flori până la capăt. Nu ar fi frumos?

- Dar semințele cad pe asfalt, sunt zdrobite de mașini, sunt mâncate de păsări. Crezi că semințele tale vor germina pe marginea drumului?

- Cu siguranță, da. Deși unele sunt pierdute vor ajunge în canale, dar în timp vor răsări.

- Dar ca să crească, au nevoie de apă ...

- Fac ce pot. În curând vor veni zilele ploii!

Cele șapte minuni

Ana era o fetiţă de 9 ani care trăia într-un sat. Fetiţa terminase clasa a IV-a şi aflase cu bucurie că a fost admisă în clasa a V-a la una dintre cele mai bune şcoli din oraşul învecinat. În prima zi de şcoală, Ana a mers în grabă spre autobuz, nerăbdătoare să ajungă la şcoală.

Când a ajuns, fetiţa a cerut câteva indicaţii altor elevi pentru a reuşi să ajungă în clasa sa. Pentru că Ana era îmbrăcată modest şi ştiind că este dintr-un sat mic, copiii au început să râdă de ea. În scurt timp, a venit şi profesorul şi le-a cerut tuturor să facă liniște, a prezentat-o elevilor pe Ana şi le-a spus că ea le va fi colegă de acum înainte. Ora a început şi profesorul le-a cerut elevilor să fie pregătiți pentru un test de câteva minute. El le-a cerut atunci copiilor să scrie care sunt cele şapte minuni ale lumii.

Toți au început să scrie repede. Ana însă scria mult mai încet decât colegii săi.

Vulpea farmacistă. Pamflet.

O vulpe, farmacistă, ce nu avea talent
Și ce era pe punctul să intre-n faliment,
Se dă de ceasul morții, de foame să nu crape
Și din dificultate cu chiu cu vai să scape.
 
Se puse deci la umbră, clocind doar gânduri hoațe,
În tril de păsărele și chiorăit de mațe.
Și adormi de foame, ca anesteziată,
Când se trezi deodată subit înviorată.
 

Adevărul despre ilustrația „Cea mai bogată familie din Biserică” - de Nicolae.Geantă

În ultimii ani, predicatori ori blogeri/vlogeri cu ștaif, transmit publicului o ilustrație despre „Cea mai bogată familie din Biserică”. Unii spun că ar fi vorba despre o fetiță, alții despre un băiețel. Unii spun că întâmplarea a avut loc de Crăciun, alții că a avut loc la Paște. Însă oricum ar spune-o majoritatea, dacă nu toți, o spun nu numai „înflorit” ci și greșit! Tocmai pentru a evita pe viitor transmiterea ei într-un mod eronat, anul acesta de Învierea Domnului m-am gândit că ar fi bine ca toți să știm care e sursa oficială.

Familia cea mai bogată din Biserica noastră / The Rich Family in Our Church

Nu voi uita niciodată Paștele 1946. Aveam 14 ani, sora mea mai mică Ocy avea 12 și sora mea mai mare Darlene 16. Am locuit împreună doar cu mama noastră, iar noi patru știam ce înseamnă să faci multe fără multe resurse. Tatăl meu murise cu cinci ani înainte, lăsând-o pe mama cu șapte copii de școală, fără bani. În 1946, surorile mele mai mari erau căsătorite, iar frații mei plecaseră de acasă.

Cât suntem de mici! - de Nicolae.Geantă

„Când privesc cerurile - lucrarea mâinilor tale - luna și stelele pe care le-ai făcut, îmi zic: Ce este omul ca să te gândești la el?” (Psalm 8:3-4)

planetarium Chicago

Zilele trecute am fost la Planetariul din Chicago. Am văzut capsula Gemini (cu care s-a făcut primul zbor în spațiu în 1966), o bucățică de rocă de pe Lună, ziarul din 21 iulie 1969 când Neil Armstrong a pășit pe Lună, imagini impresionante despre fiecare planetă etc, etc. Dar cel mai mult m-a impresionat mărimea Universului care se tot întinde!

capsula Gemini

Nu pot compara cu ceva Universul. Dacă aș spune că e cât planeta noastră de mare, atunci Calea Lactee ar fi cât un purice. Philip Yancei zicea că dacă ar fi cât America de Nord Calea Lactee, atunci sistemul solar ar fi cât o ceașcă de cafea! Iar Louie Goglio zicea că dacă W Cepei - cea mai mare stea cunoscută ar fi cât Himalaya, atunci Soarele ar fi cât o minge de golf! Și Pâmântul? E nevoie de 1,3 milioane de Terre ca să umplem volumul Soarelui! Și noi? Nu pot compara...

Soarele în raport cu Terra și Luna

bucățica
de Lună

Sondele spațiale Voyager 1 și 2 sunt în spațiu din 1977. Viteza lor de deplasare e de 100 000 mile pe oră! De 10 000 ori mai rapid ca avionul! Sunt la o distanță de noi de peste 12 miliarde de mile. Când inginerii lansează o comandă spre nave, aceasta ajunge în mai mult de 15 ore deși merge cu viteza luminii! Ca să trimiți un astfel de mesaj de la o margine a alta a Universului (cu viteza luminii vorbesc) ar trebui peste 15 miliarde de ani!!! Și acest Univers imens e întins de Dumnezeu! Gândiți-vă cât de mare poate fii Domnul Cerurilor și la Pământului! Apoi uitați-vă la noi...

primul ziar după ce omul a atins Luna

Mă gândeam zilele astea că dacă informația care circulă cu viteza luminii face cca o oră să parcurgă 10 000 mile, rugăciunea ajunge la Dumnezeu în fracțiune de secundă! „Căci nici nu mi-a ieșit cuvântul de pe buze și El îl cunoaște”...

Avem un Dumnezeu măreț! Iar noi ce mici suntem! Și totuși, cei mai mulți dintre oameni ce mari se cred... Nu doar față de semeni, ci față de Dumnezeu. De ce oare?

Le spuneam unor tineri că dacă vor să vadă cât sunt de mari să privească gaura pe care o lasă când vor scoate degetul dintr-o găleată cu apă! Atât ne e măreția umană! Chiar napoleoni dacă am fi!

nicolae.geantă

De ce cântăm colinde - de Nicolae.Geantă

Pe vremea când s-a născut Hristos evreii aveau un obicei semnificativ. Când se apropia timpul nașterii pentru o femeie, toți muzicanții și cântăreții din cetate așteptau un semnal din casă. Când erau înștiințați de către tată că i s-a născut un băiat, corul de cântăreți izbucneau în cântec, urând bun venit celui nou venit pe lume, spune W. Barclay.

La nașterea Mântuitorului Isus Hristos, Iosif bărbatul Mariei, care era din altă cetate nu a anunțat corul de muzicanți. Dar Dumnezeu, al cărui Fiu venise umil într-o iesle a trimis un cor de îngeri să-i vestească nașterea! Este singura dată în istorie când vin îngerii să cânte la o naștere! Apoi, de 2000 de ani, de fiecare Crăciun, Biserica lui Hristos cântă colinde. Osanale! Glorie lui Hristos! Biserica înlocuiește Corul de îngeri!

Colindele anunță venirea Mântuitorului. Ne duc până acolo că simțim cum se atinge de noi. Colindele care NU au în centru pe Hristos sunt gălăgie făcută degeaba. Degeaba pentru Cer, căci unii de la colinde pleacă cu portofelele burdușite! Dar și cu sufletul gol!

Nicolae.Geantă

Când greșelile sunt de la Dumnezeu... – de Nicolae Geantă

”Errare humanum est”, a scris Cicerro în Philippica. ”Dacă nu greșești nu ești om”, strigă uneori românii. Și nu doar ei. Ci toți păcătoșii telurici. Greșim ades. Adică prea des. Și suportăm consecințe. Greșelile se plătesc. Ori se iartă. Greșelile au un preț. Uneori învățăm din ele. Dar de cele mai multe ori nu. Nici din greșelile noastre, nici dintr-ale altora. Dar dacă greșeala e de la Dumnezeu? Se poate?

Coboram munții Apuseni cu soția mea după o misiune în zona Beiuș. Iulie 2016. Luni dimineața. Undeva, într-un sat Lazuri, un băiat înalt, drăguț, așteaptă o mașină de ocazie. Trec multe. Cârduri, vorba bunicii. Dar nu oprește nimeni. Când l-am văzut am simțit că trebuie să urce. (Nu simt pentru orice autostopist). Tot drumul el a rămas tăcut. Eu ascultam o predică. Nu știu dacă i-a rămas ceva în urechi. Ori în inimă. A coborât la Vârfurile iar eu mi-am continuat drumul. Ascultând muzică și predici. Abia la Tălmaciu am coborât să cumpăr ceva. Când am ridicat servieta din spate am găsit pe banchetă un dosar. ”De unde ai scos ăsta?”, am întrebat-o pe soție. ”Nu eu! Tu nu ști ce ții prin mașină?”. L-am deschis. Era plin de acte. Acte pentru o persoană cu dizabilități. Trebuiau depuse undeva prin județul Arad. Mi-am adus aminte de tânărul din Lazuri. ”Săracul, ce probleme va avea acasă!”.

Muscă sau albină?

În mica mea grădină-n miez de vară,

Când arşiţa-i mai blândă către seară,
Privea-am cu drag în razele de soare,
Albinele zburând din floare-n floare.

Lucrau de zor mereu neobosite,
Cu gingăşie culegând grăbite,
Polenul  din petale, auriu,
Ce-l vor preface-n miere mai târziu.

Dar într-un colţ la groapa urâcioasă,
Unde se-aruncă ce-i stricat prin casă,
Cu-aceeaşi grabă muştele adună,
Gunoaie, după datina străbună.

Mama

Mama
1. Mama m-a invatat SA APRECIEZ O TREABA BINE FACUTA:
 „Daca vreti sa va omorati intre voi, mergeti afara. De-abia am terminat de facut curat”
2. Mama m-a invatat ce e RELIGIA:
 „Roaga-te sa iasa pata aia din covor”
3. Mama m-a invatat ce e LOGICA:
 „Pentru ca asa am zis eu,de-aia”
4. Mama m-a invatat MAI MULTA LOGICA: 
„Daca cazi de pe hinta si iti rupi gatul, nu te mai iau cu mine in oras”
5. Mama m-a invatat ce e IRONIA: 
„Plangi in continuare, si o sa-ti dau eu motive pt care sa plangi”
6. Mama m-a invatat ce e CONTORSIONISMUL: 
„Uita-te la murdaria de pe ceafa ta ”
7. Mama m-a invatat ce e VREMEA:
 „Camera ta arata de parca a trecut o tornada prin ea”
8. Mama m-a invatat ce e IPOCRIZIA: 
„Daca ti-am zis o data, ti-am zis de un milion de ori: Nu exagera!”

Cioara (fabulă)

O cioara traia in padure si era absolut multumita de viata  sa. Insa intr-o zi a vazut o lebada…

“Aceasta lebada  este atat de alba”, s-a gandit cioara. “Si eu sunt atat  de neagra. Aceasta lebada trebuie sa fie cea mai fericita  pasare din lume.”Cioara i-a comunicat lebedei ceea ce gandea. “De fapt”,  i-a raspuns lebada. “Simteam ca sunt cea mai fericita  pasare din imprejurimi pana cand am vazut un papagal care avea doua culori. Acum cred ca papagalul este cea mai  fericita pasare care a fost creata”

Apoi cioara l-a abordat pe papagal. Papagalul i-a explicat:  “Am trait o viata foarte fericita pana cand am vazut un paun. Eu am doar doua culori, insa paunul   are o multitudine de culori.”Mai tarziu, cioara a vizitat un paun de la gradina zoologica si a vazut ca sute de oameni s-au adunat ca sa il  vada.

A refuzat preşedintele !!!

Worthy Taylor, un fermier bogat, a angajat un tinerel sărac să-i îngrijească vacile, în timpul Războiului Civil din USA. Pe băiat îl chema James, dar Taylor l-a numit Jim. Copilul tăia lemne, mulgea vacile și dormea în hambar. Jim s-a îndrăgostit de fata proprietarului. Deoarece şi fata îl iubea, la sfârşitul verii, băiatul a cerut-o de soţie. Worthy Taylor s-a uitat la el râzând și a început să-l refuze reproşându-i că nu va reuşi niviodată să o întreţină.

După 35 de ani afacerile domnului Worthy Taylor au prosperat. Într-o zi, urcând în podul hambarului pe care dorea să-l dărâme şi să construiască altul mai încăpător, ochii bogătanului au dat de o inscripţie pe-o bârnă făcută de tânărul care-i ceruse fiica de nevastă. Jim, care dormise toată vara în hambar, sculptase cu briceagul numele său pe o grindă: James Abram Garfield. W. Taylor a fost şocat. Tânărul de acum 35 de ani devenise al douăzecilea președintele al SUA!

Am putea spune "ce mare prostie a făcut Taylor când a refuzat în familia sa un tânăr care mai târziu a devenit preşedinte american". Dar și mai mare gafă o fac miliarde de oameni care îl refuză pe Hristos astăzi. El nu e doar un simplu rege. Într-o zi toți cei ce L-au refuzat vor avea inimile ca plumbul. Atunci, nu va mai putea să-i ajute!

Nu-L respinge pe Isus Hristos! Nici nu bănuiești ce ar putea face pentru tine! 

Nicolae.Geantă

Poți să aduci ceva din eternitate?

Un pastor din Anglia a povestit despre un postas care primea scrisori ce erau trimise lui Mos Craciun. De foarte multe ori acesta primea scrisori cu adresa incorecta, incompleta sau scrisa iligibil. El avea datoria sa citeasca toate aceste scrisori, încercînd sa gaseasca expeditorul. Într-o seară de decembrie, poștașul a primit de la un alt coleg o scrisoare fără destinatar dar cu expeditor. La expeditor era chiar adresa unde locuia poștașul ce citea scrisorile. A desfăcut-o tremurând pentru ca recunoscuse scrisul fetiței sale.

"Draga Mos Craciun ! Anul acesta în familia noastra am avut o durere deosebita si de aceea mie nu trebuie sa-mi aduci nimic. Micutul Charlie, fratele meu a murit si-a mers în cer , saptamîna trecuta ! De aceea cînd vei trece prin casa noastra, îti cer sa-mi faci o favoare deosebita, împlinind cîteva lucruri pentru el: Cînd vei ajunge în casa noastra , te rog sa iei jucariiile lui preferate si sa i le duci în cer. El a plecat fara ca sa si le ia. Eu voi aseza într-un colt lînga soba, calutul sau pe care calarea toata ziua, trenuletul cu care se juca si toate celelalte jucarii preferate. El nu se va putea bucura în cer fara aceste jucarii si mai ales fara calutul său! Te rog sa iei toate aceste jucarii si sa i le duci ; iar mie sa nu-mi lasi nimic! Daca poti sa-i aduci ceva lui tata, ca sa-l faci sa nu mai plînga în fiecare zi dupa fratiorul meu, aceasta îmi va fi cea mai mare favoare pe care mi-o vei face la aceste sarbatori !

L-am auzit pe tata spunînd mamei ca numai eternitatea îi poate vindeca durerea inimii; eu nu stiu ce înseamna aceasta, dar te rog sa-i aduci ceva din acest dar !

Ce văd copiii la noi?

John McArtur, scria că afecțiuunea din căsătorie va atinge nu doar inima partenerului, ci și copiii vor beneficia de această căldură emoțională. El povestește o discuție între el și fiica sa Kelly:

- Tu ști că o iubesc pe mama?
- Da.
- De unde șți?
- Pentru că îi spui tot timpul.
- Dar ce s-ar întâmpla dacă mi-aș pierde vocea și nu i-aș mai putea spune? De unde ai ști ca o iubesc?
- pentru că văd când o săruți!
- Dar dacă aș avea bizele sparte și nu aș mai putea să o sărut.? Cum ai ști?
- Pentru că tot timpul o îmbrățișezi!
- Dar dacă mi-aș rupe ambele mãini și n-aș mai putea s-o țin în brațe?
- Atunci aș ști că o iubești din modul în care te porți cu ea!

Arată copiilor că îți iubești partenerul. Pentru ei el e părintele lor. Ca și tine! Ei se vor simți cât mai aprope de voi dacă vor vedea dragostea vostră! Ce părinte ar fi fericit dacă copiii îți suferă? Și totuși zãmbetul unora e dublat de lacrimile altora. Vă implor ca apostolul Pavel: între voi să nu fie așa!

Ce văd copiii la tine?
Și nu uita: ce văd ei, aia ești!

Nicolae.Geantă

Poveste de iubire - Mosses Melancton

Mosses Melancton era un tinerel scund şi cocoşat. Într-o zi însă, acesta a mers să viziteze un comerciant din Hamburg ce avea o fata foarte frumoasă, pe care Mosses a admirat-o de cum i-a trecut pragul casei. Tânara însa l-a ignorat, privindu-l mai degraba cu frica, pentru ca se temea de cocoaşa lui. Înainte însa de a pleca, Mosses a mers să-i spună tinerei, la revedere. Când a pasit în camera ei, fata tinerei radia de stralucire. Dar când aceasta l-a vazut, privirea i s-a îndreptat imediat spre podea.În acele momente însa inima lui Mosses a început însă să bată si mai tare pentru ea. De aceea dupa câteva ezitări, acesta a întrebat-o : „crezi că fiecare căsătorie este planuită în cer ?”

Da; i-a raspuns tânăra! Şi tu ai aceeaşi convingere; nu-i asa? Desigur, i-a raspuns Mosses. Eu cred că la naşterea fiecărui băiat, Dumnezeu spune că el se va căsători cu fata aceea! Atunci însa când eu m-am născut, a continuat el, cred că Dumnezeu a spus ca Mosses se va căsători cu fiica comerciantului. Dar soţia lui va avea cocoaşă ! În acele momente însă, eu l-am întrerupt pe Dumnezeu şi i-am spus: „ Doamne; cred că să poarte o cocoaşa toata viaţa, pentru ea ar fi o mare tragedie! De aceea Te rog să mi-o dai mie, iar ea să rămâna frumoasă şi atrăgătoare!

Aceste cuvinte rostite de Mosses au rascolit inima acelei tinere aşa de profund, încât aceasta s-a apropiat şi l-a îmbrăţişat, devenindu-i apoi o soţie credincioasă şi iubitoare.

PS: Melancton a fost ucenicul lui Martin Luther.

Trecutul, prezentul și viitorul

Harry Ironside, un mare învăţător biblic şi evanghelist, pastor al Bisericii Moody din Chicago, călătorea cu trenul spre sudul Californiei în scop evanghelistic. La puţin timp după ce s-a aşezat pe locul său în tren, s-a apropiat o ţigancă agitată, care căuta oameni cărora să le ghicească viitorul. S-a aşezat lângă Ironside şi a spus: "Vă rog, domnule, vreţi să vi vă ghicesc viitorul? Întindeţi-mi o monedă de argint şi vă voi spune trecutul, prezentul şi viitorul." Ironside i-a răspuns: "Chiar crezi că poţi face lucrul acesta?" A mai adăugat: "Ştii, eu sunt scoţian şi nu mi-ar plăcea deloc să pierd nişte bani fără să fiu sigur că trecutul, prezentul şi viitorul mi-au fost spuse corect." Ţiganca a devenit foarte serioasă: "O, sigur că pot!."

Ironside şi-a băgat mâna în buzunar de unde a scos o Biblie. Apoi a spus: "Nu am deloc nevoie ca tu să-mi spui trecutul, prezentul şi viitorul deoarece trecutul meu, prezentul meu şi viitorul meu se află scrise în această carte." La început, ţiganca a părut puţin interesată. El a adăugat: "Priveşte, aici se află scris trecutul meu." Apoi a dat paginile până la Efeseni 2:1 "Voi eraţi morţi în păcatele şi în greşelile voastre în care trăiaţi odinioară, după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării. Între ei eram şi noi toţi odinioară, când trăiam în poftele firii noastre pământeşti, când făceam voile firii pământeşti şi ale gândurilor noastre, şi eram din fire copii ai mâniei, ca şi ceilalţi."

De ce nu e schimbare...

Cand conducerea joaca o piesa de teatru, sanctuarul devine scena, congregatia devine audienta, inchinarea devine amuzament, iar aplauzele oamenilor devin  masura succesului. Dar cand conducerea este pentru slava lui Dumnezeu, prezenta Lui se afla in sanctuar. Chiar si vizitatorul netransformat isi va pleca fata, slujindu-L pe Dumnezeu si marturisind prezenta Lui in mijlocul nostru.

Tradus din engleză / nu ştiu autorul

Cum să abordezi inteligent părinții dacă ai luat note proaste

Dragă mamă și tată,

De când am plecat la facultate am fost cam leneșă și îmi pare rău că nu v-am scris mai devreme. O să vă povestesc totul chiar acum dar, înainte de a citi mai departe, vă rog să stați jos. Nu veți citi mai departe până nu vă așezați, de acord?

Ei bine, acum îmi merge destul de bine. Fractura de craniu și comoția cerebrală, pe care le-am căpătat când am sărit pe fereastra camerei mele pentru că s-a produs un incendiu, la puțin timp după sosirea mea aici, s-au vindecat destul de bine.

Am petrecut doar două săptămâni în spital și acum pot să văd aproape normal și mai am dureri de cap îngrozitoare doar o dată pe zi.

Biserica şi şantierul - o ilustraţie marca Traian Dorz

Odată, pastorul Paul Negruţ s-a dus la poetul Traian Dorz. Era destul de dezamăgit în lucrarea pastorală, şi s-a plâns: „Frate Traiane, am obosit.” Şi fratele Traian Dorz i-a spus: „De ce ai obosit, dragul meu?”„Pai, de toată povara aceasta şi greutatea bisericii… Când le asculti toate păcatele care ţi le mărturisesc oamenii şi când te ridici la amvon şi te uiţi şi-i ştii pe unii, vezi o ceată de păcătoşi…

Atunci, poetul Dorz a spus: „Ai fost vreodată într-o clădire în construcţie? Când te duci într-o clădire în construcţie e plin totul de găleţi, de praf, te murdăreşti de ziduri. Dar este arhitectul acolo, care-ţi explică: Vezi, aici va fi un balcon, aici va fi frumos văruit. Aici va fi vopsit în cutare culoare. Aici va fi extraordinar. Aici va fi faianţă, aici va fi gresie. Şi îţi explică cu entuziasm cum va fi. Dragul meu, clădirea este încă în şantier”. Biserica este încă în santier. Biserica este încă în perfecţionare. Este încă în drumul acela, în alergare către cer. Te murdăreşti de praf când pui mâna pe lucrare…”

sursa AICI