Nicolae Geantă al Bridgwater, UK

 

Fața e oglinda inimii - de Nicole.Geantă

• Un bătrân înghețat bine stă pe malul unui râu. Un pluton de călăreți trec apa învolburată. Când vine ultimul călăreț, bătrânul îi cere să îl treacă răul.

• De ce să te trec tocmai eu? M-ai cunoscut?

• Nu. Dar am văzut în privirea ta ce nu am văzut la ceilalți. Am văzut compasiune.

Ofițerul l- a trecut în partea cealaltă! Era Thomas Jefferson. A devenit al treilea președinte al SUA.
Omul bun se cunoaște după față! Fața e oglinda inimii!

Conferințe pentru liceeni la LTCI Câmpina. Cu Nicolae Geantă și invitații săi

 

Planificarea depinde de oameni, dar succesul depinde de Dumnezeu! - de Nicolae Geantă

Medicul Luca, autorul cărții „Faptele Apostolilor”, spune la un moment dat că, în timpul călătoriilor sale misionare, Apostolul Pavel în timp ce vizita Listra și Iconia - unde „frații” îl vorbeau de bine - Duhul Sfânt l-a oprit să le vorbească (FA 16:6). Prin urmare Pavel împreună cu Sila au plecat spre Bitinia din Asia Mică. Dar nu au putut intra căci „Duhul lui Isus nu le-a dat voie” (FA 16:7). Atunci au plecat la Troa (lângă strâmtoarea Dardanele), unde Pavel a avut o vedenie în care un om care îl ruga să treacă în Macedonia și să îi ajute! Prin urmare Pavel și Sila ajung la Filipi - cea mai mare cetate macedoneană a vremii - unde după câteva zile de predicare pe malul unui râu sunt... arestați! Apoi, în închisoare se convertesc la creștinism temnicerul și casa lui, care împreună cu Lidia și casa ei (deja convertiți în prima zi de vizită a lui Pavel), au format prima biserică europeană: cea din Filipi (azi ruine în comuna Krinides, Grecia).

După ce am citit textul, m-am gândit că în viață, ca și Ap. Pavel întocmim planuri. Planificăm. Dar nu mereu reușim. Eșuăm. Inclusiv acolo unde suntem iubiți! Nu izbutim atunci când planurile - oricât ar fi de bune - sunt întocmite de noi, ci nu de Cer! Oare de ce? Simplu: planificarea depinde de oameni, dar succesul depinde de Dumnezeu...

Când regele David era pe moarte, i-a dat fiului său Solomon următorul sfat: „Păzește poruncile Domnului Dumnezeului tău, umblând în căile Lui și păzind legile Lui, poruncile Lui, hotărârile Lui și învățăturile Lui, după cum este scris în legea lui Moise, ca să izbutești în tot ce vei face și ori încotro te vei întoarce” (1 Împărați 2.3). Ce putem constata noi aici? David nu recomandă lui Solomon succesul care vine din forță militară, financiară, poziție sau rang înalt. Nici cum să adune bogății din alte regate ori să-și doboare dușmanii în bătălie. Ci simplu, formula pentru succes era să-L urmeze pe Dumnezeu și să-L asculte!

Știu, sunt oameni care spun că au succes în viață și în afara lui Dumnezeu! Se prea poate. Dar îi previn: triumful acela e primul pas spre faliment! Priviți la Iuda, Caiafa, Voltaire, Stalin, Ceaușescu... Satana. Finalul lor a vorbit despre eșecul lor! Succesul fără Dumnezeu este eșec!

Fă planuri! Dar aplică-le călăuzit de Duhul lui Dumnezeu!

Nicolae.Geantă

Prahova & Somerset

Nicolae Geantă la BCDE Betania Ploieștiori

 

Un pastor grijuliu va zidi biserica sa, iar o biserică grijulie își va susține pastorul.

Un pastor care se îngrijește cu adevărat face mai mult decât să predice. El se roagă pentru turma sa, învață Cuvântul cu credincioșie, corectează cu dragoste și trăiește ca un exemplu al lui Hristos. Scopul său nu este popularitatea, ci creșterea spirituală a oamenilor pe care Dumnezeu i-a încredințat lui. Când un pastor slujește cu inima de păstor, biserica este întărită, unificată și zidită în credință.

În același timp, o biserică grijulie nu doar primește, ci și răspunde. O biserică sănătoasă se roagă pentru pastorul ei, îl încurajează, îi respectă chemarea și îl susține spiritual, emoțional și material. Ei înțeleg că și pastorii sunt oameni, care se confruntă cu presiuni, descurajări și lupte nevăzute. Sprijinul din partea bisericii dă putere pentru a continua lucrarea slujirii.

Când atât pastorul, cât și biserica au grijă unul de celălalt, lucrarea lui Dumnezeu înflorește. Biserica devine un loc al iubirii, al creșterii și al misiunii. Unitatea înlocuiește diviziunea, slujirea înlocuiește egoismul, iar Hristos este glorificat. Această grijă reciprocă reflectă planul lui Dumnezeu pentru biserica Sa – unde fiecare membru lucrează împreună, purtând poverile unul altuia, pentru zidirea trupului lui Hristos.

* text primit de la pastorul Daniel Martin (London)

Conferință pentru Liceeni | Decalogul iubirii | Nicolae Geantă

 

Cu pași mărunți înainte! - de Nicolae Geantă

În prima zi a anului am ales un moto potrivit pentru 2026, primit de la prietenul meu Emanuel: „... am vestit un post de smerenie înaintea Domnului nostru ca să cerem de la El o călătorie fericită pentru noi, pentru copii noștri și pentru tot ce este al nostru” (Ezra 8:21). Și, după ce m-am rugat, mi-am amintit că singur poți merge repede, dar împreună ajungi departe! Așa că m-am decis să înaintez și de-ar fi să o fac târâș! Și să trag și pe alții după mine!

Au trecut câteva săptămâni și am citit un text despre un om credincios care trebuia să ajungă la o biserică aflată pe vârful unui munte. Privind de jos, drumul i s-a părut lung și anevoios. Descurajat, s-a oprit și a spus: „Doamne, nu pot face toată această cale. E prea mult  pentru mine”. Atunci a auzit în inima lui un glas blând: „Nu-ți cer să vezi tot drumul, ci doar următorul pas”. Omul a făcut un pas mic. Apoi încă unul. Câteodată se oprea, obosea sau aluneca, dar de fiecare dată se ruga și continua. Nu alerga, nu se compara cu alții, ci mergea încet, ținându-și ochii la picioare și inima la Dumnezeu. Când soarele a apus, a realizat că ajunsese sus, fără să-și dea seama când. Atunci a înțeles că nu pașii mari l-au dus la capăt, ci credincioșia în pașii mici, făcuți zi de zi cu Dumnezeu.

Știam că atunci când pui mâna pe plug nu trebuie să te uiți înapoi. Iar când pleci să cucerești un vârf nu trebuie să mai privești în vale. Dar eram sceptic că pot înainta cu pași mărunți! Când umbli cu Hristos nu ți se cere grabă. Nici perfecțiune. Ci doar înaintare cu credință. Chiar cu pași mici. Psalmul 37:23 spune că „Domnul întărește pașii omului, când Îi place calea Lui”.

Faceți pași înspre Dumnezeu. Mărunți. Dar mulți. În drumul spre cer nu se contabilizează viteza! Nici un număr anume de pași efectuați. Ci trecerea liniei de sosire!

Călătorie fericită! 

Nicolae.Geantă
Prahova & Somerset

Mai pune - de Traian Dorz

 
Mai pune pe deasupra
măsurii dărniciei,
că tot ce pui mărește
comoara bucuriei,
mai pune bunătate,
și milă și iertare,
c-acestea îți vor crește
răsplata și mai mare.
 
Mai pune din iubire
și ia, mai ia din ură
mai ia din ce-i răceală,
mai pune ce-i căldură,
mai lasă din ce-i lene,
mai pune din ce-i grabă,
c-acestea îți vor crește
puterea ta cea slabă.
 
Mai multe flori du astăzi,
spre cel iubit în viață,
căci în zadar vei duce
la un sicriu de gheață,
și dragostea arată-ți
cât soțu-i lângă tine,
căci dacă se va duce,
ai vreme de suspine!
 
Traian Dorz
volumul „Cântarea Biruinței”

Dacă am avea iubire - de Eliana Popa

Dacă am avea iubire, toate le-am răbda ușor
N-am lovi nici prin cuvinte, nici prin fapte care dor
Nu ne-am tulbura cu duhul, n-am răspunde mânios
Daca am vedea in oameni, chipul Domnului Hristos !

Dacă am avea iubire, ar înmuguri surâsul

Ce ar șterge de pe gene și tristețea dar si plânsul

Dacă am avea iubire, n-am trai doar pentru noi

Am întinde-un colt de pâine si o haină celor goi !

Dacă am avea iubire, sufletul ni s-ar sfinti

Am fi îngeri de lumină ce pășesc spre veșnicii

Am aduce bucurie și un strop de pace-n toate

Si-am tămădui cu-n zâmbet, sufletele întristate.

Dacă am avea iubirea, cea lăsată de Hristos

Am vedea in cei din jur, numai ce este frumos 

Dumnezeu a pus in oameni un talant sau chiar mai mult,

Dar robiți de patimi multe, l-am ascuns sau l-am pierdut !

Dacă am avea iubire, am fi buni samarineni

Și am ridica pe umeri, toți bolnavii-acestei vremi,

Am primi în casa noastră pe toți Lazării sărmani

Nu ne-am strânge-n punga noastră spre osîndă, gologani !

Dar nu mai avem iubire... Alergăm vânând păcate,

Ne oprim pentru o clipă și-apoi mergem mai departe.

Și uităm că timpul nostru într-o zi se va sfârși

Și în viața viitoare, ce am dat vom... dobândi !

Eliana Popa

Evanghelizare la Mireșul Mare (Prahova) cu Nicolae Geantă

Conferință de Familii cu Nicolae Geantă și Dan Florin

 

Biserică în societate - Pe scurt cu Nicolae Geantă întrebat de Sabin Popescu

România este țara care are la baza culturii și civilizației sale creștinismul. Istoria ne spune că Sfântul Apostol Andrei a adus încă din primul secol Evanghelia în Dobrogea. Românii sunt cunoscuți pentru deosebita evlavie pe care o au față de sfinți și față de Biserică, de aceea Bisericile și mănăstirile sunt subiectul multor discuții publice sau private. În acest interviu, pastorul Nicolae Geantă, care este și doctor în Geografie, ne va vorbi despre importanța Bisericii în viața românilor.

SP -  Domnule profesor, astăzi este duminică și românii, mai ales cei înaintați în vârstă, obișnuiesc să meargă la Biserică. Pe scurt, ce este Biserica?

NkG -  Duminica toate drumurile duc la Biserică. Sau așa ar trebui. Nu numai pentru bătrâni e Biserica. Este universală. E pentru toți. Dacă ar fi să analizăm teologic, Biserica este numărul celor scoși afară „din lume”. Adică a celor separați de pofte, de vici, de plăceri, de păcat… Însă mie îmi place că Eminescu zicea că „Biserica e Maica neamului meu”. Adică Biserica e mamă. Acolo te naști pentru Dumnezeu. Și acolo crești pentru cer. Biserica e mama care adună copiii și-i crește pentru Rai.

SP -  În marile orașe, mai ales în vestul României, sunt foarte multe Biserici așa numite evanghelice. Ce ne puteți spune despre ele?

NkG - Vestul țării e foarte diferit de restul României. Nu doar marile orașe au Biserici mari, evanghelice. Chiar și satele. De exemplu în județul Arad nu există nici un sat fără Biserică de „pocăiți”. Sunt Biserici ceva mai vii, mai dinamice, mai implicate. Față de alte regiuni ale țării. Am colindat destule. Aici, în vestul României, am învățat foarte multe: ce este Biserica pentru semeni, ce este credința, evlavia, cum să trăiești cu Domnul tău... Dar tot aici am văzut și multe inadvertențe. Unde sunt mulți e și putere. Dar și mai multe probleme...

Florin, Nicu și... Dumnezeu - de Nicolae.Geantă

Când eram prunci ori adolescenți era eroul nostru. Toți picii României visam să fim Mărgelatu. Ori ca bărbatul acela șarmant, român neaoș, cu vorbe alese, domoale, cu bun simț și plin de curaj. Contagios…

L-am întâlnit preț de câteva minute pe Schwechat International Airport. La Viena.

Era plin de viață, blajin, tot frumos, dar vârsta își pune cuvântul. I-am spus că „Dumnezeu ne ține în viață atâta vreme cât mai scrie o poveste cu noi! Apoi ne cheamă acasă! În fond, toți vom pleca!” Apoi l-am binecuvântat cu sănătate în Numele Celui Răstignit pe Golgota. M-a binecuvântat și el, cu lacrimi în ochi. Am purtat o mică discuție, apoi i-am oferit un cadou: volumul „Lui Dumnezeu îi place să lipească cioburi!” O carte a mea. Mi- a strâns mâna. L-am binecuvântat din nou. „Mulțumesc frumos părinte!”, a șoptit! Da, da, știe să respecte valorile.

L-am lăsat pe scaunul său și m-am retras într-un colț. Zeci de ochi curioși mă priveau pe furiș. Iar eu îl priveam (tot curios) pe marele maestru! Pe Florin Piersic. Care și mai curios decât toți a început să  citească din cartea mea!

L-am văzut zâmbind. Venise vremea ca și eu să îl încânt pe el! Când am urcat în avion m-a întrebat unde mă găsește după ce citește cartea? Căci vrea să mă mai caute. 

Dumnezeu să se îndure de omul Florin Piersic! Și să îl ajute să calce pe calea veșniciei!

Hai, înălțați și dumneavoastră cu mine o rugăciune cu mine pentru el!

Și... „La Mulți Ani Florin Piersic!” Hristos să îți mântuiască sufletul maestre!

Nicolae.Geantă

De ce nu mai este iubire - Estera Bretan

O melodie foarte actuală (cine are urechi de auzit să audă!), dar și interpretată impecabil! 

Felicitări Estera Bretan! 

Nicolae Geantă - Unu, treizeci, o sută

sursa: Nicolae.Geantă, via Renovatio 

Nicolae Geantă la București

 duminică 25 ianuarie 2026 - București

* ora 10,00 „Biserica Din Stradă la Hristos” - Complex Zar - Șoseaua Mihai Bravu nr. 500-520

** ora 17,00 - Biserica Renovatio - str. Intrarea Patrulei nr. 3A

INSCOP, Vox Populi și ochii închiși - de Nicolae.Geantă

Ultimul sondaj INSCOP arată că numai 22,1 % dintre români cred că țara se îndreaptă în direcție bună. Însă cca 7 din 10 semeni (în procente fix 66,3%) cred că România merge într-o direcție greșită! În ciuda faptului că majoritatea românilor văd drumul fals, nesemnificativul procent al ocârmuitorilor mioritici merg orbește înainte! Nu numai că ei nu văd că un drum fals nu duce la destinație, ori că drumul greșit înseamnă o cale spre nicăieri! Însă, precum Împăratul din povestea lui HC Andersen, defilează în pielea goală în văzul lumii susținând că au cele mai alese veșminte țesute cu fire de aur! Freud zicea odată că „primul simptom al prostiei este lipsa totală a rușinii!” 

„Vox populi, vox Dei” argumentau latinii. Vocea poporului e vocea lui Dumnezeu! Însă ariviștii de azi nu de autism suferă, ci de cultura scaunului. Pentru 'mnealor scaunul strigă mai tare ca legea divină! Ca la Pilat din Pont! Numai că scaunele sunt trecătoare... 

Când șapte români din zece îți spun că ești beat trebuie să te duci la culcare! Când șapte români din zece îți spun că ești pe drumul greșit numai mândria te-mpinge înainte. (Chiar așa, știați că și cei ce merg înapoi zic că merg înainte?) Iar când șapte din zece români îți spun că e întuneric, nu mai poți să susții că e... lumină! Însă, în zadar luminează Soarele peste oamenii cu ochii închiși!

Rugați-vă pentru România! Cu ochii închiși! Dar pe drum, printre semeni, mergeți cu ei deschiși!

Nicolae.Geantă

Conferință despre China la CCD Prahova | Nicolae Geantă

 Vino cu noi vineri 23 ianuarie 2026 la Casa Corpului Didactic Prahova. 

Să învățăm împreună despre împreună China...

 

Duhul Sfânt nu are substitute – de Nicolae Geantă

Undeva într-o biserică din diaspora. Duminica dimineața în jur de 8,45. Abia intrasem pe ușă. Cineva m-a invitat spre Starbuck. Destul popor. Un bătrân vine spre mine zâmbind. Avea în mână o cafea uriașă. „Frate, mai bem câte o cafea să nu adormim în biserică!”, îmi șușotește fără să-l fii întrebat nimic! „Foarte rău frate!”, îi răspund necunoscutului. „Da’ ce, dvs aveți vreo problemă cu consumatorii de cafea?”. „Deloc. Dar la Biserică nu cafeaua ne ține treji. Ci Duhul Domnului, predica, rugăciunea, închinarea!” Nu am vrut să spun mai multe (poate se supăra), așa că am intrat în sanctuar.

Când am ajuns în camera mea, după ziua aceea încărcată, mi-am adus aminte de întâmplarea amuzantă. Și am povestit-o fetelor mele. Apoi mi-a fulgerat prin cap ceva scris de Reinhard Bonnke: „Cu cât avem mai puțină lucrare a Duhului Sfânt, cu atât avem mai multă nevoie de prăjituri și cafea pentru a menține Biserica în funcțiune!” Și continuă Bonnke: „Nu am nimic împotriva cafelei și a prăjiturilor, dar adevărul rămâne că Duhul Sfânt nu are înlocuitor. Prezența și lucrările Lui vorbesc de la sine!”

Nicolae Geantă la Biserica „Poarta Cerului” Sângeru, Prahova

 

Lacul, Eminescu și iubirea în culori

https://www.instagram.com/reel/DTkvYxvitDc/?igsh=MXI5bGgzMXdrbXBndQ==

Pentru mine este drept... - de Mihaela Mănescu

- Pentru mine este drept!
Sunt tâlhar la drumul mare...
Am ucis din răzbunare;
Mi-am smuls inima din piept
Ca să nu simt remușcare!
Dar de Tine cum e oare
Să ai cuie în Picioare?
- Pentru Mine nu e drept.
Dar e-așa, că te aștept...

- Pentru mine e cinstit
Să primesc blestem fierbinte;
C-am fost diavol înainte
Și-am rănit, și-am jefuit
Pe străin și pe părinte!
Dar pe Tine, Doamne Sfinte,
De ce Te-au bătut în ținte?
- Pentru Mine nu-i cinstit.

Dar e-așa, că te-am iubit...

- Pentru mine, e firesc
Să sufăr pe lemn de-ocară;
Să simt vina, să mă doară
C-am vrut să păcătuiesc...
Și acum, în prag de seară,
Să văd cum suflarea-mi zboară
Apăsată de povară...
- Pentru Mine nu-i firesc.

Dar așa-i dumnezeiesc...

- Doamne, Tu mă știi preabine...
Pentru mine aste drept;
Că-s tâlharul din ruine.
Dar privesc și eu la Tine
Să-mi pui inimă în piept
Și iertat, să Te aștept
Chiar de nu e, Doamne, drept...
- O, adevărat, știu bine:
Azi vei fi în Rai cu Mine...

mihaela mănescu

CâmpinaTV- Eminescu nepereche - Cu Christi Crăciun și Nicolae Geantă

Nu neglijați zăvoarele mici! - de Nicolae Geantă

Azi, într-o discuție cu liceeni mei, mi-am adus aminte de cucerirea Constantinopolului. Cel mai mare oraș al vremii (la 1453 orașul de pe Bosfor avea peste 400.000 locuitori, echivalentul poate a unei metropole de 20 de milioane astăzi!), a căzut în mâna otomanilor nu pentru că nu a opus rezistență, pentru că nu avea armată, armament sau ziduri de apărare. Orașul a fost distrus pentru că un soldat a uitat să tragă un... zăvor la o poartă! Nu a blocat o mică intrare! O neatenție nesemnificativă a generat o catastrofă uluitoare! Constantinopolul a fost distrus pentru că un zăvor nu a fost pus!

Ca și soldatul din povestea de mai sus, mă gândeam că tot așa neglijăm și noi lucrurile mici. Fiindcă noi nu cu viciile mari avem probleme. Ne putem stăpâni să nu furăm, să nu curvim, să nu strângem pe cineva de gât când ne urcă tensiunea în dispute... Noi în erorile mici avem scăpări capitale: un cuvânt care devine o săgeată otrăvitoare, o privire crudă tip Ștefan cel Mare, o minciunică, o ignoranță a binelui, lipsa unui zâmbet... Un mic orgoliu. O glumă proastă. Un gând stricat... 

Comportamentul nostru are automatisme. De aceea e important să știm cum funcționăm. 

Greșelile mici fac loc greșelilor mari. Sunt ca o gaură de burghiu într-o barcă!

Adesea ne mărturisim greșelile mari dar le ascundem pe cele mici. Ascundem lepra sub un plasture! Se va întinde!

Neglijăm avertismentele! Nu doar Titanic s-a scufundat pentru un moment de neatenție!

Suntem ca o cetate asediată. Zi de zi. Aveți grijă să nu uitați zăvoarele netrase! Mai ales pe cele mici! Cele mai mari eșecuri ale lumii au fost generate de neglijențe mici. O banală nesupraveghere a lui Adam asupra Evei a dus la izgonirea lor din Rai!

Nicolae.Geantă

Eu Doamne nu-s în mâna morții - de Traian Dorz

 Eu Doamne nu-s în mâna morții

nici în a unui crud destin

ci sunt în Mâna Ta cea dulce

o, Dumnezeul meu Puternic

și-n harul Tău de pace plin.

 

Viața mea nu-i în puterea

nici unui om, nici bun, nici rău

ci este-n Voia Ta cea Tare

o, Dumnezeul meu Puternic

și-n dulce adăpostul Tău.

 

Nici părtășia mea cu frații

nu-i la al nimănuia plac

ci este-n grija-Ți iubitoare

o, Dumnezeul meu Puternic

și-n ocrotirea Ta pe veac.

 

De-aceea-s liniștit oriunde

și cânt oriunde mă găsesc

știind că toate-mi sunt spre bine

o, Dumnezeul meu Puternic

când eu Te-ascult și Te iubesc!

 

Traian Dorz

volumul „Cântarea Învierii”

Deșertul ca binecuvântare - de Nicolae.Geantă

Ioan Botezătorul a locuit în deșert. În pustiul Iudeii. De-a lungul Mării Moarte. Unii spun că e un loc îngrozitor de singuratic. Atât de liniște încât îți auzi cum bate inima. E isihia. Norris Chumley prezintă isihia drept „prezența lui Dumnezeu în liniștea sufletului”. „Liniștea omoară simțurile din afară și le trezește pe cele dinăuntru”, spunea Isaac Sirul. Îi auzi pașii călcând prin altarul inimii tale, pregătit pentru marea deratizare de patimi. Apoi îți așezi și inima și mintea.

Pentru Ioan deșertul nu a fost un amvon! Ci tăcerea prin care s-a făcut mai auzit glasul lui Dumnezeu. Și totodată el mult mai auzit de Dumnezeu. Acolo a înțeles că trebuie netezită calea Domnului. În zgomotul lumii prea multe pietre o astupase...

Pentru Ioan deșertul a fost odaie de rugăciune! Există un loc unde Însuși Dumnezeu coboară și luptă lângă tine! Există un loc unde poți atinge ochii orbilor pentru a le da vederea perfectă. Există un loc unde poți trezi captivii pe moarte, legați în lanțurile nopții! Există un loc tainic... E locul de rugăciune. „Niciun om  nu e mai mare decât viața lui de rugăciune”, striga Ravenhill.

Pentru Ioan deșertul a fost arenă de luptă! Aici a învățat să învingă răul, răii, demonii și pe el însuși! Seneca spunea că „cea mai grea luptă o duci cu tine!” Moise s-a antrenat în deșert. David s-a antrenat în deșert. Hristos s-a antrenat în deșert. După ce-au ieșit de acolo au schimbat lumea! Poate de aceea noi nu mai schimbăm pe nimeni. Deșertul în carne te ține slab, dar în Dumnezeu te face titan!

Pentru Ioan deșertul nu a fost o fugă. Ci o școală. Evanghelistul Luca spune că „A stat în locuri pustii până în ziua arătării lui înaintea lui Israel”. Trebuie să învățăm că nu putem ieși în fața oamenilor decât în ziua când suntem pregătiți!

Pentru Ioan deșertul n-a fost o pedeapsă. Ci o binecuvântare. A învățat să fie util pentru Cer. Știai că din deșert Cerul se vede mai limpede? A fost util, chiar dacă după ce a părăsit pustiul, în afara lui a mai trăit puțin, plătindu-și îndrăzneala cu capul pe-o farfurie. Așa sunt prețuiți sfinții de cei ce n-au trecut prin pustiu!

Nu te înspăimânta când treci prin deșerturile vieții! Ele scot tot ce e mai bun în tine! Dar poate crește ceva în deșert? Da, a crescut cel mai mare om care s-a născut vreodată din femeie! „Și totuși cel mai mic în Împărăția Cerurilor este mai mare decât el”, a zis Isus.

Nicolae.Geantă
Prahova&Somerset

Un gest mic poate fi „aghiasmă” în viața cuiva!

Era Boboteaza. Un frig cumplit mușca din oameni ca o fiară flămândă, iar aerul era atât de rece încât părea că și rugăciunile îngheață înainte să ajungă la cer. În curtea micii biserici de sat, oamenii stăteau la coadă pentru aghiasmă, înveliți în paltoane groase, cu gândurile ascunse sub căciuli și eșarfe.

La capătul cozii, aproape invizibilă, stătea o femeie tânără. Avea în jur de douăzeci și ceva de ani, dar viața o îmbătrânise înainte de vreme. Un batic uzat îi acoperea părul, iar în brațe ținea un copil învelit într-o pătură subțire, prea subțire pentru gerul acela necruțător. Copilul era abia născut. Dormea liniștit, strâns la pieptul mamei, ca și cum acolo, în bătăile inimii ei, ar fi fost singurul loc sigur din lume.

Femeia nu cerea nimic. Nu se plângea. Nu întindea mâna.

Stătea dreaptă, cu ochii în pământ, încercând să-și adune trupul în jurul copilului, să-l apere de frig, de priviri, de lume. Oamenii din fața ei o vedeau, dar nu o priveau. Unii se fereau puțin, alții șușoteau. Nimeni nu-i făcea loc. Nimeni nu o întreba dacă îi este frig. Nimeni nu se gândea că poate nu are nici măcar o sticlă în care să-și pună aghiasma.

Timpul trecea greu. Gerul devenea tot mai crud. Iar tăcerea din jurul ei era mai dureroasă decât frigul.

Și atunci, din mijlocul cozii, o bătrânică mică de statură, cu spatele ușor încovoiat și cu mâinile crăpate de muncă, a ridicat privirea. O chema Anișoara. O știa tot satul ca fiind o femeie sărmană, dar cu o inimă mare, una dintre acele inimi care au învățat să bată pentru alții mai mult decât pentru ele.

A văzut-o pe tânără. A văzut copilul. Și a înțeles tot fără să întrebe nimic.

— Mamă… a șoptit bătrânica, făcându-i semn cu mâna. Vino aici, lângă mine.

Boboteaza, reset-ul și… căldiceii – de Nicolae.Geantă

Un actor transilvănean zicea că de Bobotează se întâmplă ceva tainic, chiar dacă nu se vede: „liniștea capătă greutate, omul pentru o clipă e invitat să se așeze, Cerul se deschide…”  Pentru că da, atunci când s-a botezat Domnul Hristos Isus – Mielul care ridică păcatul omenirii (Singurul care poate face asta!) – Tatăl a deschis Cerurile! Boboteaza vorbește despre Ceruri, nu despre butoaiele cu apă!

400 de ani ușa Cerului fusese închisă. Dar, odată cu botezul Domnului Isus, Împărăția Cerului se ia cu năvală! Și-atunci, la Bobotează, o pleiadă de evrei au alergat la Iordan. La Ioan. Să se boteze! Înainte, botezul nu era practicat decât de Neamuri. Dar evreii aveau numai buletin de Israel. Inima și credința era de… Neamuri. Trebuiau resetați!

Când vin noroadele, păcătoșii de rând, Ioan Botezătorul le spune că e loc și pentru ei în Cer, dar „să împartă din ce au cu ceilalți!” Să fie darnici, nu scârțari. În Cer nu ajung cei cu buzunare lungi, ci cei cu inimă largă! Când vin vameșii – acei perceptori fiscali extrem de urâți de popor, Ioan nu îi respinge. „E loc în Cer și pentru unii ca ei! Dar să nu colecteze mai mult decât le cere Fiscul!” Când vin ostașii romani, pe care evreii îi vedeau la rotisor în iad, Botezătorul nu îi respinge. „E loc și pentru ei, dar să nu stoarcă pe nimeni cu amenințări!” Dar când vin fariseii și saducheii Ioan Botezătorul îi ceartă: „Faceți roade vrednice de pocăința voastră! Voi credeți că botezul e doar înmuiere în apă fără să vă schimbați inima? Fără să vă resetați?”

Nicolae Geantă la BCDE Emanuel Boldești

 

4 ianuarie 2026, ora 10 fix

2026 Cu DUMNEZEU sau pe cont propriu? | Nicolae Geantă, Teo Cristescu și Alex Dumitru

sursa Nicolae.Geantă_Ben.Hur, via Cu Biblia deschisă

Nu face greșeli mici! - de Nicolae Geantă

Am văzut un filmuleț de desene animate. O pasăre își învăța puișorul să zboare! O fetiță a primit o pușcă de vânătoare. În timp ce puișorul făcea primele lecții de zbor fericit, fetița a tras în el și... l-a ucis! Degeaba mica pasăre a încercat să-și resusciteze puiuțul! Din moarte nu te mai poți întoarce! Vorba lui Arghezi: „Ce-ai omorât, omorât rămâne!”. Apoi pasărea plânge, toate păsările plâng, florile plâng, soarele plânge, cerul se înnegrește... Moartea e mereu neagră. Ce m-a șocat însă a fost morala povestiri: „Uneori o mică greșeală întristează pe cineva tot restul vieții!” M-a dărâmat! Ooo, câte greșeli mici nu am făcut!

E prima lecție ce am învățat-o în 2026: nu face greșeli mici! Pot la fel de dezastruoase ca cele mari! Constantinopolul a căzut definitiv în mâna turcilor nu pentru că nu avea o armată suficientă, ci pentru că un soldat a uitat să tragă zăvorul la o poartă! O ațâpire a telegrafistului a fost suficientă să se scufunde Titanicul! 

Nu face greșeli mici! Greșelile mici nasc patimi mari! Iacov a îmbrăcat pe Iosif cu o haină mai deosebită decât a celorlalți 11 frați! Greșeala lui Iacov l-a costat enorm pe Iosif ! A pierdut libertatea! Frații lui mai mari l-au urât! L-au vândut. Iosif a trăit poate două decenii de sclavie, de detenție, de emigrant, de singurătate... Iar Iacov a gustat zilnic durerea că fiul său preferat este mort!