Eveniment editorial: Goblene pentru pereții inimii - Nicolae Geantă

 Noul meu volum cu 101 devoționale este în aceste zile în tipografie!

Goblenele sunt acele operă de artă mici, brodate, cusute cu migală pe o pânză specială. Distincția lor e fidelitatea reproducerii culorilor. Valoarea maximă a lor o dă ața de calitate. Și mai ales mâna din spatele acului. Atârnate pe pereți, ele transformă orice cocioabă scorojită într-un veritabil muzeu de artă. 

Inima, bună sau rea, netedă sau cârpită, e asemeni unei expoziții de goblenuri. Unde, zi de zi, Dumnezeu atârnă în bolduri de dragoste, harul și bunătatea, îndurarea și iertarea, fericirea și mântuirea. Asta după ce a cusut cu fir de sânge crăpăturile urii, ale indiferenței, ale hulei, ale viciilor nesănătoase. Împodobit de Hristos, orice om - chiar dintre „tâlhar” de ar fi, poate ajunge în vârf pe scara valorii. Adică sfânt.

Am încercat, prin devoționalele de mai jos, să țes cu cuvinte mici goblene care ne pot înzestra inimile mototolite de truda zilei. Înfrumusețarea inimii se face permanent. O dată pe an nu are niciun efect. O dată pe lună e insuficient. Toți, avem nevoie de o primenire spirituală zilnică! Dar pentru asta întâi trebuie făcut ceva: să ne dezlipim urechile de sunetul pământului!

Apariție editorială: JURNAL DE AMERICA - de Nicolae Geantă

 

B A C K G R O U N D

După Revoluție, un an și jumătate am visat să ajung în America. Nu știam mai nimic atunci despre tărâmul fermecat de peste Atlantic. Avem setat în creier doar visul American. Nu am avut niciodată rude și nici prieteni în SUA. Știam doar că este o țară unde e libertate. Și unde, oricine muncește sau învață poate ajunge în vârful piramidei. Nu doream să ajung bogat, dar visam să fiu liber. Pentru că niciunul dintre prietenii mei nu visau să plece nici măcar din satul natal Drăgăneasa, o ruralitate pierdută prin istorie în Subcarpații de la poalele Bucegilor, nu am avut curajul să plec singur. În perioada asta de frământări m-am întâlnit cu Domnul Isus. De fapt El a venit și m-a căutat prin hăurile Văii Drăgănesei. Când m-am îndrăgostit de El, am înțeles că libertatea nu vine din America, ci de la Dumnezeu. Iar visul meu acum începuse să fie Cerul.

După câțiva ani am ajuns la facultate. Deoarece în copilărie citisem cărți cu pirați și visam să cutreier lumea, m-am îndrăgostit de oceane, mări, insule și munți. Așa am ajuns să urmez cursurile Facultății de Geografie. La Universitatea din București. Și asta la nouă ani după ce am terminat liceul. Tradus – atunci când am dat cu capul de sus. Când eram în cea mai mare sărăcie a vieții, cu doi copii și o soție fără serviciu, am ajuns în băncile studenției. Acolo am întâlnit un mentor. Domnul prof. univ. dr. Ion Marin. Un expert în continente.

Un an de zile am studiat America. Fiecare petic, fiecare oraș mare, industrie ori transporturi. Eram fascinat. Cred că în anii aceia știam America mai bine decât yankeii autohtoni! Și visul Americii s-a reaprins în mine. În anii studenției mă rugam mai mereu: „Doamne Isuse, dacă îmi dai undă verde pentru America, am să fug până în pădurile de conifere din Manitoba. Și nu voi mai ieși de acolo până nu voi deveni american!”Dar nici de data aceasta nu am reușit să plec. Acum era mult mai greu, pentru că americanii nu mai primeau români. Iar de obținut o viză era mai greu decât aș vrea acum să călătoresc în Soare! Nu am fugit nici ascuns în containere pe vapoare, cum făcuseră unii dintre români. Nu de teamă să nu fiu prins și zvârlit în Atlantic la rechini. Ci din dragoste pentru fetele mele. Erau ochii mei din cap. Nu puteam să-mi părăsesc pruncii când aveau cea mai mare nevoie de mine. 

Apoi am început să predic. Să merg la întâlniri mari, la conferințe. Și într-o zi a apărut un bătrân: „Te iau în America! Plătesc eu tot. Stai la mine. Tu trebuie să predici în biserica noastră!” Mi-au dat lacrimile. Nu l-am crezut însă. Și nu m-am înșelat. M-a luat în America tot așa cum v-a luat pe dumneavoastră. Altădată am fost la o Conferință internațională la Facultatea de Teologie Baptistă din București. La final a venit un pastor: „Nicu, te iau în America! Ai e-mailul meu. Trimite-mi toate actele și un CV, și îți voi face chemare ca să obții viza!” Le-am trimis chiar în seara aceea. Mi-a scris scurt: „Le-am primit. Ținem legătura!” Dar, cum bănuiți deja, nu mi-a scris niciodată! Au trecut mai mulți ani. Îmi luasem gândul de la America. „Nu voi ajunge niciodată”, era deviza cvasideclarată. 

Au trecut alți ani. Începusem să predic prin Europa. Și într-o zi, în Italia, prietenul meu Valentino a vorbit cu Daniel Pelean. Apoi am vorbit și eu. Și, pe 6 decembrie 2016, de ziua mea onomastică, seara, am primit un plic. Când l-am deschis, era să-mi stea inima. Dani Pelean îmi trimisese invitație pentru SUA! Am plâns ca un copil. Era oare real plicul? Visul din tinerețe începea să devină realitate? Trecuseră deja peste 26 de ani!

Am mers la Ambasada SUA exact în ziua când Domnul Trump era instalat la White House președinte. La interviu, o doamnă officer m-a întrebat de Dani Pelean. Nu îl văzusem niciodată! Nici măcar live pe whatsapp. Nici nu știam cum arată! M-am fâstâcit puțin. Dar doamna a fost foarte cumsecade. „Aveți viză pe 10 ani! De ce nu ați adus-o și pe soția dumneavoastră?” Era să mi se deplaseze pietrele de la rinichi! Dacă mi-ar fi trecut prin cap!

A mai durat patru luni. Între timp în Detroit Dani Pelean și alți frați au deschis o biserică nouă. Împreună cu alt prieten drag, cu Vladimir Pustan. Iar în aprilie 2017, în săptămâna Paștelui catolic, am călcat pământul American! Să vă mai spun că la vamă am nimerit într-un pluton de indieni și îmi era teamă că la interviu mă vor respinge? Am ieșit din aeroport cu stres cât Pacificul. Cu un Dodge uriaș, Dani mă aștepta ca pe un cireș copt. În săptămânile cât am stat la el am legat o prietenie cum rar se întâlnește! De fapt prietenie e puțin spus. Avem o inimă care bate în două piepturi. Ajuns în America, pastorul Luigi Mițoi, acest duhovnic iubit al meu, mi-a transmis: „Dacă ai venit în America, ai datoria să vii să predici și la Bethania, Chicago.” Am crezut că visez! Eu, un anonim din Subcarpații Curburii să predic la Bethania, Chicago? (Se zice că fiecare om de pe planetă visează când ajunge în SUA să viziteze Statuia Libertății. Tot așa și fiecare creștin român când ajunge în America de Nord visează să viziteze Bethania,

Chicago!) Am ajuns deci în Chicago într-o sâmbătă seara. Direct în downtown. Eu între zgârie-norii de pe  malul Lacului Michigan? E real? În noaptea următoare am plecat înapoi la Detroit. Dar inima mea a rămas acolo… Cam așa a început călătoria mea în America. Apoi am devenit globetrotter. 

Cartea de față e o mică radiografie a unora dintre pățaniile mele pe pământ yankeu. E o încercare de a

aduce America cu mine. Și de vă duce pe dumneavoastră în America.

Încă ceva: eu am dorit să ajung mai de mult, dar Dumnezeu m-a chemat la timpul potrivit. Destinele noastre depind de planurile Lui.

Nicolae Geantă

Drăgăneasa, Prahova

Nevoia de poeți - de Nicolae.Geantă

În plină eră smart, unde inteligența artificială a început să comunice la secundă ceea ce omul nu ar reuși, vorbirea umană a devenit din ce în ce mai puerilă, mai stearpă, mai de lemn. Ne-am afundat în niște vremuri în care cuvintele pline de farmec lipsesc, declarațiile pline de dulceață nu mai izvorăsc pe buzele pământenilor, vorbele care zidesc sunt puține. În schimb limbajul uman a devenit tot mai agresiv, mai grotesc, mai obscen, mai banal, mai nesemnificativ. Într-un cuvânt mai sărac. Pentru că oamenii bogați au cu ei cuvintele, nu banii. Hristos s-a remarcat prin cuvinte care-au devenit giuvaere. La fel și ucenicii lui până azi.

Despre Dumnezeu nu poți vorbi cu cuvinte de două parale, banale, fără gust. Dumnezeu este poezie. Orice mesaj despre El este plin de muzică reverberantă. Prin urmare orice volum de poezie creștină este un ulcior de apă proaspătă.

Trăim o vreme în care e mare nevoie de poeți, de pictori ai cuvintelor frumoase. Pline de farmec. Aceștia nu apar des, nu-i întâlnești la colț de stradă. Ei se formează încet, încet în laboratoarele meditației. Printre ei au apărut și domnul Jenică Bazâru (din Constanța). Care vă invită să savurați un volum al încercărilor sale de condeier.

Nicolae.Geantă,                                                                                                                                             pastor, profesor, publicist

Semnal editorial. Ultima mea carte: „Stejarii nu cresc în ghiceve” - Nicolae Geantă

 „Stejarii nu cresc în ghiceve” este ultimul meu volum. Are 200 de pagini și a apărut la Editura Carmel Prind din Arad. Mulțumesc din nou editorului meu - Ovidiu Blaj - pentru sprijinul acordat și de data aceasta, dar și neobositului prieten, filosoful Mihail Neamțu, care mi-a scris o mică introducere cum numai penelul lui iscusit poate așterne pe hârtie!

Așa cum se și cuvenea, pastorul Nicolae Geantă are tolba plină de slove drese cu sare. El nu scrie pentru a obține un palmares academic, ci dintr-o nevoie interioară de-a limpezi tulburările, de-a înfrunta minciunile, de-a oferi direcție noilor generații crescute fără mentori, fără modele și fără motivație. Apreciez la fratele Nicolae pasiunea pentru Hristos, candoarea și spontaneitatea — imensa disponibilitate de-a merge încă o milă alături de fiii risipitori și orice rătăcit al soartei. Scrisul său dulce-picant, incandescent și pilduitor îl recomandă la orice vreme, fie de seceriș, fie de recoltă. (Mihail Neamțu) 

Eveniment editorial: „Educație sexuală creștină” | Un nou volum al doctorului Vlad Schezak din Londra

 

A văzut lumina tiparului ultimul volum scris de doctoral Vlad Schlezak din Londra: „Educație Sexuală Creștină: pentru părinți și slujitorii bisericii”, editura Carmel Print Arad.

🔹 Vlad Schlezak menționează despre volum: „Cartea este complexă și aduce alternativa creștină la programele deja în vigoare pe aceste teme care sunt implementate în sistemul educațional de stat din occident, dar discută și partea medicală, psihiatrică, psihologică, socială și teologică a acestui subiect într-o perspectivă respectuoasă pentru toți, creștină echilibrată, științifică și nediscriminatorie. Am inclus multe studii de specialitate explicate pe înțelesul tuturor.  Am inclus planșe pe care eu le-am desenat astfel încât părintele să poată explica chiar și biologic anumite aspecte și am exemplificat pe categorii de vârsta (copii până la adolescenți maturi spre adulți tineri) astfel încât să se înțeleagă în funcție de nivel și vârstă”

Volumul medicului Vlad are și câțiva referenți:

Nicolae Geantă - Romii evanghelici din România. În loc de concluzii

ÎN LOC DE CONCLUZII

Aveam 25 de ani. Era duminică seara și mă aflam pe aeroportul din Heatrow, Londra. Din cauza unor inadvertențe așteptam de pe la prânz într-o sală a National Immigration. Eram singurul european, singurul alb. Jamaicani, nigerieni, columbieni, peruani, indieni, femei asiatice. Lume pestriță. Dar fără a face între noi diferența. Am povestit între noi. Și deodată vine un american. Cu haine de rapper, cu șapca întoarsă. Ca și mine avea și el probleme cu biroul de Immigration. Destul de agitat, se tolănește pe o masă și începe interogațiile ad-hoc: „Are you from?” („de unde ești?”). Emigranții îi răspund politicos. Mă întreabă și pe mine și îi răspund bucuros „I am from Romania!”. Face ochii mari. „You are gypsy?”. În clipa aceea am simțit cum vreo 10 perechi de ochi m-au ars în ceafă. Emigranții, indiferent de culoare sau castă socială m-a pironit în priviri, apoi s-au distanțat „social” față de mine. Simpatia mea de român pierise dintr-un foc. Am înghițit în sec și-am înțeles că Dumnezeu făcuse un studiu biblic pe pielea mea: „cum e să te simți țigan, marginalizat într-o lume ce tinde să se strângă în centru”. Am înțeles imediat ce înseamnă să umbli mereu cu stigma atârnată de gât. Și asta pentru ceva ce nici măcar tu nu ai ales: să te naști altfel decât majoritatea! Să fii periferic.

Un periferic este o persoană care nu poate fi încadrată într-un curent principal, în majoritate. Trăiește marginal cu temerile lui, cu întrebările lui foarte mari, cu îndoielile lui foarte mari, „într-o atmosferă amorfă unde nu e nicio regulă”, vorba lui Dănuț Mănăstireanu. Viața sa e ca la marginea cercului. Nu-i poate trece circumferința spre interior. Deși ar vrea. Încercările lui de-a se autodepăși sunt sortite eșecului. Fiecare pas înăuntru înseamnă o nouă rejectare din sistem. Și după câteva nereușite se instalează resemnarea: nu se poate depăși karma! Iar când cineva încearcă să-l ajute nu-și mai asumă riscul!

De sute de ani pe teritoriul dintre Dunăre, Carpați și Marea Neagră, rromii au trăit periferic. Și-au construit o lume a lor. Dură. Stagnantă. Respingătoare. Haotică. Și asta la numai doi pași de lumea majorității. Eșecurile repetate ale politicilor  majorității cu privire la ei, fie pornite din curțile imperiale, ale boierimii, ale mânăstirilor, ale regimurilor burgheze sau comuniste, încercările de asimilare, de „indigenizare” ori de eliminare și-au confirmat post factum misiunea neîndeplinită. Drept urmare marginalizarea a continuat să-și îngroașe rândurile iar rromii au conviețuit într-un naufragiu existențial.

Ei bine, tocmai în acest vârtej al nepăsării sau neputinței colective, pătrunderea Evangheliei a rodit primele semne majore ale schimbării în lumea rromă. Pentru că, spre deosebire de toate celelalte încercări, Evanghelia e singura care aduce convertirea, transformarea radicală a unui individ. Perceperea stării păcătoase aruncă omul într-o criză caracterizată prin reevaluarea întregii sale existențe, prin căutarea unor răspunsuri fundamentale legate de sensul vieții și realitatea inevitabilă a morții. Totodată, Evanghelia aduce speranță, încredere, conexiuni interumane, maturizare, implicare socială, eliberarea de tensiuni sociale, psihice, progres socio-profesional și spiritual. Acest proces înseamnă părăsirea lumii periferice și integrarea în normalitate, trecerea de la stările de neliniște, deprimare, haos social, teamă de reguli, dorința de neadaptare, segregare etnică sau socială, lipsa satisfacției de viață, înapoiere etc la integrarea morală, socială și economică. Dacă privim la Hristos - punctul de sprijin al omenirii, vedem că El nu a eliminat diferențele etnice sau culturale, ci a relativizat semnificația diferențelor de clasă, națiune, rasă ori sex.

Am observat în studiul de mai sus că odată pătrunsă lumina Scripturii în rândul populației rrome, pentru dezvoltarea comunității trebuie acționați mai mulți „piloni” care pot consolida educația, centrele sociale, activitățile profesionale, valorificarea tradițiilor meșteșugărești, activitățile culturale sau de misiune a bisericilor înființate. Trebuie să recunosc, apropierea de lumea marginalizată a rromilor presupune și riscuri, dar nimeni nu câștigă dacă nu riscă. Semnificația socială a reconcilierii este modelată de iubirea care se dăruiește indiferent de costuri. Una dintre cele mai mari binecuvântări este să simți ce simte celălalt. Să te identifici cu el. Să intrii în pielea lui. Cum am intrat eu după evenimentul de la aeroportul Heatrow!

În prezent numărul rromilor evanghelici din România a ajuns la cca 100.000 de persoane. Incluziunea continuă. Viitorul lor rămâne deschis: și pentru integrarea acestora în societatea românească - devenind cetățeni responsabili, și pentru accesul în Biserica lui Hristos și în Împărăția Lui veșnică! Piren le Devlesa romale! 

Nicolae.Geantă

Noutate editorială: Rugați-vă să vă crească aripi - de Nicolae.Geantă

 

Un volum cu 77 devoționale. 120 pagini. Editat de Carmel Print Arad. 

Cuvânt Înainte de lect. univ. Cornel Dărvășan, realizator A7TV.

Background de Nicolae Geantă

Din cuprins:

Excelența sa Păstorul; Nu fugi cu visul cuiva!; Și spinii vorbesc despre dragoste; Darul micilor obrăznicii; Tăcerea ca odihnă; Nu omorî ocaziile de-a face bine!; De ce Giocondele surâd?; Nu riposta pentru fleacuri!; Ce a scris Isus cu degetul pe pământ?; Urcă cu ambele picioare în barcă; Ce-am învățat la 50 de ani; Tăvălugul lui Dumnezeu; Evanghelia dresorilor; Evanghelia vagabonzilor; Antrenamentul aripilor; Rugați-vă să vă crească aripi! 

Background

De ani buni nu-I mai invidiez îngerii. E drept ei n-au trecut prin sincope de iubire, n-au trădat, n-au provocat divinității lacrimi. Dar nici n-au fost răscumpărați cu valuta Cerului, cu sânge divin! Eu ca om păcătos am avut destule alunecări pe toboganele vieții. Uneori, în cădere, aș fi vrut să am aripi. Să le deschid larg - cât zidul chinezesc, și să zbor! Atunci da, îi invidiam la maxim pe îngeri. Ei le aveau. Evident mie-mi lipseau. Dar, am constant că de fiecare dată, jos, jos de tot, a fost Cineva care m-a prins în brațe! De la El am învățat apoi că biruința înseamnă răbdare. Dar și că dacă vrei să ai aripi trebuie să crezi, apoi să te rogi să îți crească! Credința în ați crește aripi nici nu se învață, nici nu se moștenește. Se descoperă!

Așa că m-am uitat mai atent și am observat că Dumnezeu când mi-a întocmit cu de-amănuntul fiecare celulă, undeva în spate mi-a pus o cutie cu aripi. O port dar nu o văd. O simt dar nu pot s-o ating. Însă când din întâmplare dau peste gropi (chiar așa, gropile n-au fost făcute să cazi neapărat în ele), peste munți imposibil de escaladat cu picioarele mele, mă rog să le simt cum fâlfâie. Atunci aripile se desfac și îmi dau seama că pot să mă înalț. Pot trece peste probleme. Când ești conștient că aripile ți-au crescut, durerea nu mai e povară deosebit de apăsătoare, necazul nu te mai face scrum, eșecul nu-ți mai aduce depresii. Căci toate cotloanele inimii tale sunt mângâiate!

Traian Dorz zicea că va veni o zi când va ninge de jos în sus! Ziua răpirii sfinților la Cer! În haine albe ei vor zbura spre înalturi! Spre Acasă.

Rugați-vă să vă crească aripi! Doar cu mâinile nu poate nimeni zbura! 

Nicolae.Geantă

Revista GENESIS, Chicago, nr. 47

acesați linkul de mai jos pentru a citi revista

 https://www.misiuneagenesis.org/2021/01/revista-genesis-47-ianuarie-2021/