Pe unde e drumul? Pe unde-i cărarea?
Nisipul îngroapă nisip.
În față-i deșertul. În urmă-i uitarea.
Și ridul îmi sapă pe chip...
Când soarele arde, un nor mă conduce
Mă-nvârte de-o vreme în cerc.
Iar noaptea, un foc ca un stâlp mă aduce;
Să scap, n-am putere să-ncerc.
Mă culc și visez că-s în țara promisă.
Mă scol și fantasmele pier...
Am apă și mană. Dar inima-nchisă
Cu zeci de zăvoare de fier.
O, Tată, suflarea din mine Te cere...
Te strig prăbușit în apus.
Eu nu vreau deșertul lipsit de durere!
Eu vreau înapoi, la Isus...
mihaela,
Biserica Adoramus București
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu