Ne mai rugăm pentru bătrânii noștri? - de Nicolae.Geantă

În dimineața asta un frate prezbiter s-a ridicat și ne-a implorat: „Să ne rugăm pentru bătrânii noștri! Prea puțini mai sunt azi implicați, sau... mai vin la biserică!” Și mi-am amintit că două bătrâne se scuză că nu pot rezista pe scaun tot programul, alta se teme să nu amețească de la pastile, alta o dor picioarele, alta e prea departe de biserică... Un bătrân a devenit necredincios după o viață de slujire (prin cântare), altul mi-a spus să nu-l mai sâcâi cu... Biblia, căci el „a fost întors de la poarta frumoasă” (era gata să moară în urma unei intervenții la inimă), altul este incoerent în vorbire, nu mai cunoaște oamenii! Iar alții, deși-s prezenți, sunt puși adesea pe criticat...

Pentru cine este bolnav, pentru cine e nedeplasabil, pentru cine își îngrijește partenerul de viață, pentru cine e persecutat ori obstrucționat de cei din jur să nu ajungă duminica la biserică, pentru bătrânul acela există înțelegere. Are scuză! Dar pentru ceilalți...

„De ce se întâmplă ca unii să lipsească? Tocmai acum când sunt la finalul alergării?” „Pentru că și-au pierdut pasiunea, am răspuns. Ca biserica din Efes. Nu mai fac faptele dintâi. Dar și pentru că niciodată nu au fost implicați. Au preferat confort, să stea pe margine privind! Și acum culeg roadele”...



Psalmul 92 spune că „cei sădiți în Casa Domnului aduc roade la bătrânețe, sunt plini de suc și verzi” (vs. 14) Și sunt atât de mulți! Colind România prin toate ungherele și-i întâlnesc mereu. Sunt încântat de ei. Poveștile lor de credință mă uimesc. Rugăciunile lor simple mă copleșesc. Vorbele lor înțelepte mă zidesc. Și mă rog mereu: „Mulțumesc Tată! Datorită lor a ajuns credința la noi!”

Când am ieșit din biserica am dat nas în nas cu o octogenară. Cu o fustă și o cămașă murdară, băbuța se ducea în miezul zilei la pâine. Băieții săi nu se treziseră încă. Nici din somn, nici din beție! „Vezi tată, i-am spus Seforei, pe cei ce-s cunoscuți ca săraci îi înfundăm toți cu mâncare și haine! Dar bătrânei acesteia nu îi dă nimeni niciodată o cămașă nouă!”

Cred că ne rugăm prea puțin pentru bătrânii noștri. Și pentru cei care nu mai vin des la biserică, și pentru cei care au rămas sfinți în lucrare! Nu ne rugăm, nu îi vizităm, nu le întindem o mână! Nu le oferim o cămașă nouă! Sau o facem poate după ce e prea târziu! Ca Virgil Carianopol care scria:

„Ce păcat că n-ai trăit măicuță

c-ai plecat fără de timp în lut

ce pantofi țe-aș fi adus acum

și ce haină ai mai fi avut!”

Rugați-vă pentru bătrânii dvs. Ajutați-i material! Într-o zi vom fi și noi ca ei! Chiar așa, când vom ajunge la bătrânețe vom mai avea pasiune pentru Dumnezeu? Sau am pierdut-o de pe acum?

PS: Am văzut o mulțime de bătrâne pe glob. Dar cele mai frumoase sunt bătrânele românce cu broboadă! (Nu pot concepe o Românie fără oi, fără căpiți de fân, fără țigani și fără băbuțe cu broboadă!)

Nicolae.Geantă