Într-o seară, târziu, întorcându-mă din misiune am fost sunat de niște cunoscuți. “Frate Nicu, Faraon avea car?”. “Avea”. “Și îl conducea el?”. “Uneori. Dar avea un călăreț...”. “Și a intrat în Marea Roșie?”. “Păi Biblia ce zice?”. Tăcere... Apoi reia curioși: “Uite, noi suntem la un studiu biblic acum, și niște frați au auzit la televizor că pe fundul Mării Roșii s-au găsit roțile carului lui Faraon! Așa este?”. “Of, Doamne, pe voi vă interesează roțile carului lui Faraon sau să vă pocăiți?”. “Da’ vrem să știm frate!”. “Vă folosește la mântuire?” Tăcere din nou...
Cam des întâlnim creștini care au “boala cercetări fără rost”, cum zice Pavel către Timotei. Vorbesc în biserică despre alimente interzise, gripă aviară, alinierea planetelor, geopolitică, inundații, contre biblice, istorie universală... (De exemplu cineva îmi zicea chiar azi că a citit de trei ori Biblia, dar... strict “istoric!” Cum o fi?). Știți ce sunt uimit? Că audiența îi savurează! Pe când predicile bune...
Boala cercetărilor fără rost, zice King James Version, înseamnă a fii entuziasmat de întrebări, ori, zic eu asta, îndrăgostit de speculaţii. Interpelări alegorice fin țesute. Dar, în loc să te ocupi direct de problemă irosești timpul țesând o plasă fină de fraze înflorite de platitudini! Boala cercetărilor fără rost nu are exegeză logică şi nu-i nici sănătoasă.
Comentariul My Bible spune că “Învăţătorii dogmatici, încăpăţânaţi, nu reflectă spiritul cercetării oneste. Ei consideră orice opoziţie ca un atac personal şi privesc cu suspiciune orice efort de a păstra doctrina sănătoasă”. Aceștia (destui de mulți) impun reguli, construiesc dogme, interzic anumite situații, lucruri etc, fără ca ele să conteze la mântuire! Coliva, lumânarea, carnea de porc, strictețea sabatului, botezul noutestamentar, pâinea de la Masa Domnului, mireasa cu batic, barba, verigheta, tobele în biserică, cravata bărbaților, nașterea ca regulă a mântuirii femeii, predica fără să ai voie să te miști de la amvon ș.a. folclorisme, NU folosesc la mântuire!
Unii recunosc că greșesc dar nu dau nicidecum înapoi. “Noi ne zidim și așa!”, vorba unor bătrânei. Cum să mergi înainte cu greșeala? Cine adaugă un singur lucru pentru mântuire zădărnicește sângele lui Hristos! Face incompletă jertfa de la Cruce! Îl contrazice pe Dumnezeu în planul său!
Iată ce spune Pavel despre amatorii de “învățături deosebite” care nu aduc neprihănire, ci dimpotrivă: “... au boala cercetărilor fără rost şi a certurilor de cuvinte, din care se naşte pizma, certurile, clevetirile, bănuielile rele... (1 Timotei 6:4). Citind atent vedem că cercetările fără rost aduc doar... dezbinare! De aceea tot Pavel ne sfătuiește: “Ferește-te de astfel de oameni!” (1 Timotei 6:5). Ferește-te însă să intri în dispute cu ei. În cleștele lor...
Apelați la Biblie oridecâteori ori auziți un argument nou! E scriptural? E logic? Mai mult: e necesar pentru mântuire? Dacă nu... fugiți! Ori, ocoliți politicos!
Nicolae Geantă
IuBGVT Tg. Mureș
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu