”... știți că nicio
minciună nu vine din adevăr” (1 Ioan 2:21)
Unii au devenit
specialiști. De mici. De țânci. Alții au devenit savanți în școală, alții în
afaceri, în căsătorie! Și destul de des prin spitale. Iar câte unii chiar în
biserici, ba chiar la... amvon! (Asta e cea mai gravă. Zmintește pe alții). Experții
în studii spun că îți dai seama despre cei ce practică acest sport că își schimbă
tonul vocii, privesc în altă direcție, își ating nasul, fața, se fâstâcesc în
mișcări, își dilată pupilele, iau pauze în vorbire. Și roșesc! De aceea îi zic
păcatul roșu. Minciunii evident. Ea e adevărul mincinoșilor. Arma cel mai des
folosită de Satana. Păcatul care te face roșu ca racul. Apoi îți lungește nasul
de nu-i mai poți atinge vârful. „Teologia lui Pinochio”, așa am numit-o la o
televiziune.
Unii o numesc
exagerare. Alții vorbire evazivă. Sau negociere, replici de scăpare. Dar orice
scuză ar găsi, nicio minciună nu e permisă! Pentru că ea constituie o temelie
șubredă în orice relație! Și, oricât de mică ar fi, minciuna devine un perete
uriaș între om și Dumnezeu. „Buzele mincinoase sunt urâte Domnului, dar cei ce
lucrează în adevăr sunt plăcuți (Proverbe 12:22).
Minciuna face rău
și nu ajută pe nimeni. Nici măcar pe cel care minte. Pentru că fiecare minciună
mai atrage după ea cel puțin trei minciuni! Vorba lui Luther: „Minciuna e ca
bulgărele de zăpadă; cu cât se rostogolește mai mult cu atât devine mai mare!”
Robert Feldman
spun că oamenii devin experți în mințit de la trei ani. Se minte să se atingă
succesul: social, profesional, politic, sexual. Se fabulează, se deteriorează
adevărul, se ascunde adevărul. Se minte din dorința de a fi politicos, din
comoditate, din dorința de a evita dispute, sau de a evita complexe de
inferioritate. La pescuit, în trafic, în spitale, în școli (copiatul e minciună),
în statistici. Și, chiar în proorocii! (De aceea unii nici nu vor să mai admită
experiențe profetice).
Nu exagerați când
spuneți adevărul. Nu-l spuneți nici pe jumătate! Minciuna se manifestă cel mai
ades ca înșelătorie, dar și ca lingușire. Mincinosul e gata să facă totdeauna
jurăminte. Și, spunându-și gogomănia de mai multe ori o face aadevăr. Asta am
auzit la tovarășul Lenin. Dacă întâlniți sportivi în aceste domenii fugiți tare
de ei! Nu-i lăsați să vă înghețe apele! O să alunecați pe luciu lor!
Charles Dickens
spunea să nu punem întrebări mincinoșilor și atunci n-o să ni se spună
minciuni. Nu de alta, dar unii vom crede. Și atunci va suferi Adevărul! Adevărul
așteaptă, minciuna se grăbește...
Fugiți de
minciună! Nu veți mai fii crezuți apoi nici când spuneți adevărul!
Sofocle spune că
minciuna nu trăiește să îmbătrânească! Iar românii zic că are picioare scurte.
Cine o practică „îl va trăsni Dumnezeu”, zicea bunica mea! Căci bătrăna se
temea de ce avertizează Apocalipsa (21:8): „... toți mincinoșii, partea lor
este iazul care arde cu foc și cu pucioasă, adică moartea a doua”. Deci cine
minte moare de două ori!
Nu știu cât te-ai
jucat de-a „roșitul” vorbelor! Căci cine dintre noi nu a mințit niciodată? Dar
știu că psalmistul ne cheamă la rugăciune (cu perseverență): „Doamne, scapă-mi
sufletul de buza mincinoasă!” (Psalm 120:2)
Nicolae.Geantă
www.ciresarii.ro
Toata lumea zace în cel rau,
RăspundețiȘtergerema minti si tu, te mint si eu
chiar daca esti fratele meu
însa exista un si mai mare rau
ca încercam sa-L înselam pe Dumnezeu...