Erau goi si nu le era rusine... – de Vladimir Pustan

Citeam zilele acestea un eseu a lui Alain Besancon care spunea, printre altele, că în Franţa biserica a pierdut în cincizeci de ani, trei sferturi din practicanţi. În România nu se vor face niciodată astfel de statistici pentru că nu există ideea de ortodocşi practicanţi, baptişti practicanţi, catolici practicanţi. Există doar biserici goale în care poporul intră în vremuri de caniculă, la cununie şi la alte momente de cumpănă sau sărbătoare.  

Bisericile trăiesc plenar în filosofia evenimentului, a acelui fast programat, în care rutina este devorată pentru câteva ceasuri, dar care victorioasă se reîntoarce din abis, mai puternică şi mai încrezătoare. 

Preoţii corupţi, şmecheri şi avari , pastori făcuţi peste noapte din ingineri mediocri, predici nepregătite, liturghii împovărătoare, neimplicarea socială, lipsa răspunsurilor la întrebările generaţiei cu gel, mărginimea viziunii cristice, compromisul, neputinţa reproducerii, iată factorii care au golit bisericile de Duh şi de oameni.

Lipsa acestora din biserică se vede în societate, în cotidian, în şcoli, pe stradă, în crâşme, prin parcări, parcuri, closete, TV.

Citez pe Paul Evdokimov „creştinii de azi sunt eretici în viaţa lor şi fac o teologie de eunuci (pot famenii să vorbească despre zămislire? se întreba sfântul Atanasie) chiar atunci când este corectă, o asemenea teologie miroase a moarte”.

Trăim în adevăr într-o lume postcreştină din care Dumnezeu este exclus ca un tată incomod, dus la azil. Micile răbufniri de spirit din lumea teologică sunt un fel de aerobic dizgraţios, făcut de americance obeze de Mc’Donalds.

Soluţii rapide nu sunt pentru că gerovitalul pe care l-am încercat nu face aşteptarea...

Simt în mine urlând neputinţa...

Laşitatea se măsoară în lacrimi furişate în colţuri de vise ratate...

Bisericile goale au sunet de tălăngi legate la gâtul lui Charon, ce ne va trece într-o zi gratis Stixul.

Vladimir Pustan

www.ciresarii.ro