De-aș putea să mă-ntorc în trecut,
De-aș putea să mai am ce-am pierdut,
M-aș sili să-l ajut cu-orice preț
Pe bolnav, pe sarac, pe drumeț.
De-aș putea să mă-ntorc, să mă schimb,
De-aș putea dorul tot să-l preschimb,
Te-aș iubi, ți-aș fi sprijin mereu,
Sora mea, mama mea, tatăl meu...
De-aș putea să mai fiu iar copil,
M-aș pleca-n ascultare, umil;
Aș surâde și-n brațe te-aș lua,
Să-mi vorbești, bunul meu, buna mea...
De-aș putea să mă-ntorc, de-aș putea...
Aș rămâne în Dragostea Ta.
N-aș mai fi un fugar, cum am fost.
O, cât timp am pierdut fără rost...
Dar, Isuse... Chiar dacă-ntr-o zi,
Aș putea să mă-ntorc, Te-aș găsi
Neschimbat, ieri și azi și-n vecii.
De-aș trăi să Te văd cum revii...!
mihaela,
12 martie 2018,
București
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu