Fragment din cartea ”Trezește-mă când moartea-i la fereastră” – Vladimir Pustan
Dragostea nu-i un sentiment ci un verb. Hristos Și-a iubit ucenicii și i-a iubit până la capăt. Așa că S-a sculat de la masă, a luat un ștergar, a luat un lighean, S-a aplecat spre ei și-a început să le spele picioarele. Numai verbe… Câteva ore mai târziu a urcat un deal, S-a așezat cuminte pe o cruce și a murit pentru lumea întreagă. Alte verbe. Dragostea înseamnă o vorbă bună, o atingere de mână, o floare ruptă din câmpiile toamnei. Nu spun că nu trebuie verbalizată, pentru că a spune ”Te iubesc” e tot un verb. Dar dacă se oprește doar la asta e săracă și meschină.
Dragostea trebuie ancorată în realitate. Nu închizând ochii și lăsându-te pradă plăsmuirilor de tot felul iubești ci deschizându-i, pentru că dacă nu o faci îi dai dreptate celui ce spunea că dragostea adevărată rezistă doar în cărți.
Sunt prea mulți care mai repede oferă luna de pe cer decât o înghețată într-o zi de vară, o floare primăvara, un fular iarna (Confucius spunea că dragostea puternică e să confecționezi un fular pentru o girafă) și un zâmbet primăvara.
Poate și pentru faptul că luna nu costă nimic…
V l a d i m i r _ P u s t a n
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu