CâmpinaTV: Lecție de istorie locală, predată elevilor de profesorii de la Liceul Tehnologic "Constantin Istrati" din Câmpina

O idee frumoasă și benefică pentru elevii Liceului Tehnologic "Constantin Istrati" din Câmpina - o lecție de istorie locală, predată de două cadre didactice, nu la clasă, ci chiar pe teren, în două locații care merită cunoscute. Nu există manuale de istorie locală, iar inițiativa profesorilor Ofelia Negoiță și Nicolae Geantă este de lăudat și de urmat, cu atât mai mult cu cât Câmpina are o istorie bogată și interesantă.

În acest proiect deosebit au fost implicate clasele a X-a B și a XI-a A de la Liceul Tehnologic "Constantin Istrati". Prima lecție a fost predată de prof. Ofelia Negoiță la Crucea lui Cuza (sau Crucea Clăcașilor), aflată la intersecția Străzii Ecaterina Teodoroiu cu Calea Doftanei. Este o cruce din piatră, veche de mai bine de 150 de ani, realizată din donații și amplasată în locul respectiv în perioada în care, prin decret domnesc semnat de Alexandru Ioan Cuza, târgul Câmpina era ridicat la rang de oraș (1864).

Nicolae Geantă - Habitatul urban și rural. Europa și România

video by Ben Hur

Ziua Profesorului trece și acest an aproape neobservată - de Nicolae.Geantă

Sursa foto? Nu o știu!
Mi-a trimis-o mama azi
pe whatsapp!

„Profesorul e lumânarea ce se consumă arzând pentru alții” (Liviu Rebeanu)

Ceea ce mi s-a părut ciudat este că și anul acesta 5 octombrie, adică Ziua Profesorului (stabilită de UNESCO în 1994) la români a trecut aproape neobservată. Sau dacă cineva a menționat ceva despre dascălii României a făcut-o analizându-le salariile! Ziariștii mioritici nu au avut nimic mai bun de comentat despre dascălii lor. Nu că i-ar urî, nu că i-ar persifla, dar majoritatea gazetarilor atât pot analiza. Mediocru. Și unii răutăcios...

A fi profesor în România a fost, și este un sacrificiu. A fi profesor nu e să faci carte de amorul artei, nici un serviciu de corvoadă, nu e o viață de rutină, și nici un job unde poți câștiga cumva o pâine. cine face așa e simplu prestator. A fi profesor este o vocație. O charismă. O artă. (Recunosc, nu toți au acest dar). A fi profesor înseamnă să fii sculptor de suflete. Să modelezi aripi de înger unui copil. Să deschizi orizonturi. Largi. Noi. Provocatoare. Să deschizi uși pentru perspective. Și să cioplești în fiecare zi în răul de plumb care ne-nvăluie tinerii! Chiar dacă dalta parcă taie din ce în ce mai greu...

A fi profesor în România înseamnă să fii îndrăgostit de meserie. Și de copii. Să înveți psihologia pubertății, a adolescentului rebel, să-i cunoști inteligența emoțională, eul, personalitatea, să știi „cartea gesturilor”, vorba lui Collet. Trebuie să știi să prezinți abisurile umane, dar și cum se ating evereștii. Să știi să explici diferența dintre mituri și Dumnezeu. Ori, mai monden, cum să nu cazi victimă tehnologiei, gadgeturilor, modei, muzicii, tatuajelor, ideologiei de gen... A fi profesor în România înseamnă „să ai o croială de sus până jos”, vorba domnului Pleșu.

Puţin despre discriminare - Nicolae Geantă

01 nov. 2016,

Conferinţă pentru liceeni - CT C. Istrati Câmpina

Dacă într-o zi... de Sefora Geantă

Dacă într-o zi o să îţi vină să plângi... Caută-mă!

Poate că te voi face să râzi. Dacă nu, pot să plâng alături de tine.

Dacă într-o zi vei vrea să fugi undeva departe… Nu te sfii să mă cauţi!

Nu promit că o să încerc să te opresc. Dar pot fugi alături de tine… 

Şi dacă vei vrea să o faci de unul singur… Promit că voi aştepta aici până te întorci. Exact în acelaşi loc...

Dacă într-o zi nu vei vrea să asculţi pe nimeni… Caută-mă!

Promit să fiu aici pentru tine. Şi voi fi foarte tăcută…

Dacă într-o zi vei radia de bucurie… Caută-mă neapărat şi spune-mi tot!

Ştiu cât de greu e să n-ai cu cine să îţi împarţi bucuriile, de teamă să nu te urască pentru că eşti fericit…

Dacă într-o zi vei vrea să asculţi o poveste, dar orice voce omenească ţi-ar deranja auzul… Caută-mă!

Am soluţia!

Mă poţi privi în ochi şi poţi „citi” orice doreşti… Dramă, bucurie, dor, speranţă…

Pentru continuare click SeforaSeah

Întrebari pentru domnul Iohannis

Vă scriu din rândul dascălilor, Domnule Președinte, tagma din care ați făcut parte până să vă convertiți în politician. Tagmă din care face parte și doamna Carmen, cu care împărțiți căsnicia... 

Suntem câteva sute de mii de dascăli în țara asta care ne-am pus speranțele în dvs., fiind sătui de domnii Ponta, Boc, Tăriceanu și companiile lor. Căci cabinetele Boc 1, 2, 3, Ponta 1, 2, 3, 4 (și câte vor mai fi) au distrus aproape total învățământul din România! Aici nu e vorba că au tăiat salariile cu 1/4 (căci le-au restituit parțial, pierzând prin proces; nicio țară din UE n-a băgat mâna în portofelul profesorilor, nici măcar Grecia, ce era falimentară!), nici că de ani de zile nu au mai adăugat nimic la lefurile personalului didactic (în timp ce salariul minim garantat a crescut de la 600 lei la 975 lei între 2009-2015, profesorii debutanții, cu studii superioare, fiind similari la leafă cu necalificații!), ci de faptul că în criză, Domnule Iohannis, politicienii au mărit numărul de angajați în administrația publică (a se citi nepotism, pilăraie), le-au crescut lefurile cu 50% în ultimii 10 ani și au scăzut numărul de dascăli comasând școlile din România! Au închis școlile și au cumpărat microbuze galbene! A propos, DNA-ul când verifică și tărășenia asta?

Pentru continuare click http://ziaruloglinda.blogspot.ro/2015/02/intrebari-pentru-domnul-iohannis.html

Rolul mediatorului școlar

Într-o perioadă în care școala se confruntă zilnic cu diferite conflicte, mediatorul școlar poate avea rol de liant între părțile ce și-au declarat „război”. Tot mai ades conflictele şcolare se adâncesc datorită neintervenţiei unei persoane neutre, capabile să găsească soluţii de „pace” pentru ambele tabere.  În prezent, în multe şcoli şi licee, medierea oferită de majoritatea profesorilor se rezumă la „ameninţări conform regulamentelor şcolare”, la dojeneli, sancţiuni, anunţarea părinţilor şi în cel mai rău caz a poliţiei!

Mediatorul şcolar trebuie să fie o persoană care intervine efectiv în conflict, fără să fie părtinitor, oferind şansele inclusiv celui ce a greşit. În mediere rezultatul final trebuie să determine combatanţii să rezolve conflictul amiabil, să se ierte reciproc, să-şi strângă mâna, să se îmbrăţişeze. Să îşi continuie prietenia mai bine decât înainte de conflict!

De ce liceenilor le lipsește educația - de Nicolae.Geantă

Ieri dimineață am găsit abandonată pe biroul din cancelarie, o revistă de biologie. Zeci de pagini scrise cu cele mai mici amănunte despre gâze, fluturi, șerpi, melci, alge, frunze... Știința dom'le, ce mai tura-vura! La sfârșitul tomului, pe un colț de pagină cât palma, câteva rânduri scrise de o doamnă psiholog: prăpastia dintre generații! Adică dintre părinți și elevi. Femeia a ridicat mingea la fileu prin titlu, dar în pătrățica aia cât un șervețel nazal împăturit în patru, n-a ofeit nici un răspuns să te pună pe gânduriu. Scrierea ei nu valora nici cât o măslină pentru un toast la curtea regală! Nu că n-ar fi avut argumente, dar n-a încăput în paper.

Am spus colegelor că tocmai asta-i hiba școlii moderne: lipsa educației morale. Nu putem dezaprecia interesul pentru știință, dar mi se pare nefolositor să umplii mintea liceenilor cu broaște, tipuri de frunze, X si zero, munți și orașe, și să nu-i înveți maniere. Să nu le spună nimeni cum să trăiască în familie, în societate, între semeni. În fapt școala de azi face capul cât banița și inima stearpă. Apoi părinții se vaită că pruncii nu-i ascultă, profesorii se plâng că nu-i respectă, iar poliția că nu-i poate stăpânii.

Scrisoare către domnul Trandafir

Acest articol a fost postat la comentarii, pe blogul Lui Teofil Stanciu, click http://drezina.wordpress.com/2013/01/14/profesorul-intre-dascal-si-cadru-didactic/

Dragă Domnule Trandafir,
de Vali Slavu

Se spune că dumneavoastră aţi fi un simbol pentru dascăli, un model de învăţător blând şi iubitor. Şi eu sunt învăţătoare. Mai bine zis, am fost, până am devenit institutoare. Nici institutoare nu mai sunt, că acum am devenit profesor pentru învăţământul primar. Eee! Sună mai bine, trebuie să recunoaşteţi. E drept că nu am ajuns profesor cu una, cu două. De fapt, ba cu două. Cu două… facultăţi. „Ce-s alea facultăţi?” Da, chiar mă miram să ştie un simplu învăţător ce-nseamnă facultate.

Câte credite aţi strâns, domnule Trandafir, în cariera dumneavoastră? Cum adică „ce-s alea credite?”? Dovada că ai muncit, că ai fost eficient. Se adună la dosarul personal, după fiecare curs de formare. „Ce-i ăla dosar personal? Ce-s alea cursuri de formare?” Dosarul personal înseamnă, de fapt, mai multe bibliorafturi (vă explic altădată ce-s alea bibliorafturi) în care sunt aranjate multe, multe hârtii ştampilate, cu număr de înregistrare. Cât de multe? Aşa, vreo câteva kilograme. Păi, vedeţi, pe vremea dumneavoastră pregătirea nu cântărea aşa greu! Cursurile de formare sunt absolut necesare pentru a ţine pasul cu noutăţile. Doar că, uneori, noutăţile năvălesc aşa de multe deodată, că nu mai poţi ţine pasul cu ele. De curând, mi s-a propus să mă înscriu la un curs de formare cu tema „Managementul educaţiei”. Se desfăşoară la Universitatea din Petroşani, timp de două semestre. Costă el 1400 de lei (un fleac!), dar merită! Are 60 de credite care mai sunt şi transferabile. Vrei să ajungi director sau mentor, obligatoriu să ai acest curs. „Ce-nseamnă mentor?” Of, domnule Trandafir, demodat mai sunteţi! Nimic nu ştiţi!

Ultima noutate e înfiinţarea clasei pregătitoare. I se mai spune, neoficial, „clasa 0”. „Ce-i aia clasă pregătitoare?” O clasă care-i pregăteşte pe copii, înainte de a intra în clasa I. Şi pentru care dascălii sunt pregătiţi să facă faţă. În această toamnă, am luat clasa pregătitoare. Am fost înscrisă la un curs, înainte de a începe şcoala. O formatoare pregătită, la rândul ei, de altă formatoare ne-a iniţiat. Vă rog, nu întrebaţi „Ce-i aia formatoare?”! Puteţi să deduceţi. O săptămână, de dimineaţa până seara, am învăţat ce am de făcut. Sau cel puţin aşa am crezut. De fapt, adevărata mea desăvârşire urma să aibă loc pe o platformă. „Ce-i aia platformă?”. V-aş explica, dar ar urma să mă întrebaţi „Ce-i ăla calculator?.

Văzând ce mă aşteaptă pe această platformă, am dat bir cu fugiţii imediat. Urma să parcurg trei module. Mda, mă aşteptam să întrebaţi „Ce-s alea module?”. Fiecare modul avea aproximativ cincisprezece cursuri. Cursurile, la rândul lor, aveau teste. Nu treceai testele 100%, te întorceai la curs, să mai înveţi. E drept că munca îţi era răsplătită. După fiecare test promovat primeai… o temă! O temă de genul „Faceţi un eseu, pornind de la definiţia…”. Mă mir că nu aţi întrebat „Ce-i ăla eseu?”.

Am crezut eu că pot să scap, dar n-a fost aşa. Am înţeles că nu se poate să nu finalizez cursul, aşa că am terminat în trei săptămâni ce au făcut colegii mei mai conştiincioşi în trei luni. Da, domnule Trandafir, am parcurs modulele acelea trei care s-au dovedit a fi patru, că am mai primit „cadou” un modul complementar. Am parcurs cursurile, am promovat toate testele. Am aflat, astfel, cum stau lucrurile cu integrarea curriculară, cu evaluarea competenţelor, cu implementarea proiectelor şi multe altele despre care nu mă mir că nu aţi auzit, că nu auzisem nici eu, până atunci. Cum am predat 24 de ani fără să cunosc aceste lucruri, nu-mi pot imagina! Am postat cele 53 de teme, atât pe platformă, cât şi într-un folder. Bine că n-aţi întrebat „Ce-i ăla folder?”, că nu ştiu cum v-aş fi explicat. Am aflat, ulterior, că mai sunt şi 31 de teme de reflecţie. Le-am postat şi pe acelea, ce era să fac? Au mai fost şi trei evaluări. Cum „Ce-s alea evaluări?”, nici atât nu ştiţi? Fiecare evaluare se putea da o singură dată şi trebuia obţinut un rezultat de cel puţin 50%. Dacă se întâmpla să-ţi pice internetul, se ducea naibii evaluarea! „Ce-i ăla internet?”Mai bine că nu ştiţi! Am dat şi cele trei evaluări şi am copiat dovezile muncii mele pe un CD. „Ce-i ăla CD?” Mda!…

Pe 15 decembrie va avea loc o evaluare faţă în faţă, în urma căreia voi primi 30 de credite şi voi fi declarată aptă pentru a preda la clasa pregătitoare. Pentru aceasta, îmi va fi verificat CD-ul şi voi prezenta un proiect interdisciplinar. „Ce-i ăla proiect disciplinar?” Vai, se spune in-ter-dis-ci-pli-nar. Interdisciplinaritatea înseamnă integrare între diferitele domenii ale cunoaşterii. Dar nu ştiu de ce-mi bat capul să vă explic! Oricum, nu aţi înţeles mai nimic din tot ce am spus.

Am şi eu o nedumerire. Cum aţi ajuns, domnule Trandafir, un simbol al dascălului, dacă nu aveţi habar de cele mai importante aspecte din învăţământ? A, pe vremea dumneavoastră, cea mai mare importanţă o aveau elevii!…

Elevi ați spus, domnule Trandafir?

Ce-s ăia elevi?!

pentru un articol asemănător accesaţi şi http://nicolaegeanta.blogspot.ro/2008/02/condiia-dasclului-romn.html

Abrambureala pedagogică (2) - Nicolae Geantă

Anul şcolar ce abia se încheie (vineri), este cea mai mare „(a)brambureală” din ’90 încoace. A început cu două săptămâni de teste iniţiale, ale căror note nu se-au trecut în cataloage. În concluzie, elevii le-au tratat cu mult, muuuuult dezinteres. Două săptămâni pierdute de pomană, note înspăimântător de mici, nici o consecinţă. 14 zile în care profesorii care nu au susţinut teste au ars gazul de pomană, iar ceilalţi au făcut muncă voluntară (aici iar o nedreptate, unii au corectat 400-500 de teste, alţii 100-150, sau chiar mai puţin). Cu surle şi trâmbiţe, se auzea că la sfârşitul anului se vor da şi teste finale! Pe aceeaşi procedură. Însă, a picat Guvernul şi nu s-au mai susţinut! (personal am dat teste finale la peste 400 de elevi; degeaba, nu le-a mai cerut nimeni).

Inadvertenţa testelor finale era că metodologia apărea tocmai pe 28 mai, iar clasele a XII-a terminau şcoala la 1 iunie. În plus, ministerul nu a luat în calcul că elevii liceelor tehnice au practică de specialitate la sfârşitul anului, încă din luna mai. Unde să-i prinzi la teste: la menghină, la cofetărie, la ateliere electrice sau în hala cu motoare?

O altă abrambureală a fost structura anului şcolar, cu un trimestru şi un semestru. Căci trimestrul I, cu doar trei luni, nu poate fi numit altfel. Cum să ai acelaşi randament în trei luni de pregătire, ca în şase? Apoi unii au terminat şcoala la 1 iunie, alţii pe 22, alţii pe 29, alţii pe 6 iulie şi ultimii pe 13 iulie!

A fost anul cu o săptămână de „şcoală altfel” (2-6 aprilie), în care fiecare profesor a făcut ce l-a tăiat capul: unii în excursii prin ţară, alţii la filme documentare în şcoli, unii la adunat gunoaie (elevii nu-s salubritatea localităţilor!), alţii pe la mânăstiri. Haos. Şi chiul. Activităţi didactice fără impact sau profesori care au cheltuit din buzunar pentru deplasări! Pozitiv: a fost distractiv!

Altă prostie a fost perioada practicii tehnologice a claselor a XII-a: la sfârşitul anului şcolar.  Cum adică să ai 3-4 săptămâni de practică prin ateliere, apoi să vi să dai bacu’. Normal că generaţia facebook, cea care nu citeşte texte mai lungi de-un sms, au uitat cam tot. Ultimele săptămâni trebuiau să se facă pregătiri intensive, în licee, numai la materiile de bac!

Abrambureala este şi mai mare, dar nu ne propunem să dăm doctoratul cu ea momentan. Cum a fost posibilă încâlceala? Simplu: anul şcolar tocmai sfârşit a vut cinci miniştrii (Daniel Funeriu, Cătălin Baba, Corina Dumitrescu, Ioan Mang, Ecaterina Andronescu) şi un interimar (Liviu Pop). Dintre ei, unii-s plagiatori, alţii fără diplomă de bacalaureat, alţii cu declaraţii false în CV-uri. A început şcoala cu dl Funeriu şi-a terminat cu dna Andronescu – veşnicul ministru pesedist (aşa de puternic partid e ăsta de scoate de la naftalină mereu, mereu acelaşi ministru?). Proiectele unora sunt făcute zob de ceilalţi. Nu contează dacă-s bune, dacă-s aplicabile, „jos cu ele, că nu-s ale noastre” e moto-ul oricărui urcă-n jilţul lui Haret. Unii introduc camere video la bac', alţii vor să le scoată, unii bagă chimie, alţii scot istoria, unii vor matematică, alţii fizică, unii vor trei tipuri de bac', alţii revenirea la bacu’ ceauşit!

Într-un aşa an şcolar abramburit, normal că elevii cad bacalaureatul asemeni avioanelor la Baloteşti. Căci, după ce că nu studiază, au mai ajuns şi mingii de ping-pong pe masa politicii.

Ar mai fi o întrebare: cine credeţi că e de vină că elevii sunt aşa de slabi? Să nu-mi răspundeţi că tot... preşedintele Băsescu!

PS: Abrambureala, partea I am scris-o acum 6 ani!

Plicitisit de Dumnezeu - de Sean Dunn

Spre nemulţumirea lui Dumnezeu, creştem o generaţie de tineri care cunosc multe despre El, dar care nu-L cunosc pe El suficient de bine. Aceşti tineri pot recita versete biblice şi îi pot impresiona pe cei din jurul lor cu imaginea lor de creştini, dar, dacă vor continua să-L ţină pe Dumnezeu la distanţă, vor ajunge: ştiu totul, dar...

- slabi

- timizi

- meschini

- să se creadă neprihăniţi

- antagonişti

- frustraţi

- obsedaţi de sine

- aroganţi

- neinteresaţi

- indisciplinaţi

- nedemni de încredere

- imprevizibili

- instabili

Creştini de pe întregul glob sunt chinuiţi de apatie. Această influenţă tăcută ne împiedică să ne îndreptăm cu toată hotărârea şi promptitudinea spre Cel care tânjeşte să aibă o relaţie strânsă cu noi. Apatia produce o stare de adormire a simţurilor spirituale şi şopteşte minciuni, făcând ca oamenii infectaţi de ea să se creadă în siguranţă în starea lor. Este uşa prin care intră păcatul şi iese credinţa.

Lipsiţi de dorinţa profundă de a avea o relaţie strânsă cu Dumnezeu, tinerii pe care-i iubim vor ajunge, cu siguranţă, să trăiască mulţumiţi de starea lor spirituală jalnică, complăcându-se într-o viaţă tristă. Totuşi, cu ajutorul lui Dumnezeu, noi, părinţii, învăţătorii şi conducătorii religioşi îi putem ajuta pe tineri să-şi dezvolte o foame permanentă pentru Dumnezeu. Putem să le stimulăm pasiunea spirituală şi să le aducem aminte de dragostea dintâi. O foame autentică după Dumnezeu îi va ajuta pe tineri să devină:

- pasionaţi

- ucenici ai lui Cristos

- fermi în convingeri

- îndrăzneţi

- stabili

- plini de motivaţii sfinte

- dornici să înveţe

- impulsionaţi de o inimă largă pentru Dumnezeu şi pentru oameni

- dornici de a sluji societatea şi Împărăţia lui Dumnezeu.

Pentru toţi aceia care doresc mai multe detalii despre ieşirea tinerilor din impas, CLICK AICI

Profesorii români, cel mai prost plătiţi în UE

De câţiva ani buni încoace, tinerii profesorii români îşi fac bagajele şi pleacă în diferite ţări ale Uniunii Europene pentru a face orice altceva decât să predea. Chiar dacă nu în prezent, acest eveniment nu este însă decât o problemă de timp şi de câteva clarificări în privinţa salarizării. Pentru că acomodarea profesorilor la catedrele şcolilor din spaţiul comunitar nu pare a fi o piatră de moară, majoritatea profesorilor tineri, fiind vorbitori ai uneia sau mai multor limbi străine şi specializaţi pe discipline destul de căutate în Vest. La un câştig de aproape opt sau zece ori mai mare, liberalizarea pieţei muncii reprezintă un mare câştig. Nu rămâne decât ca toate ţările Uniunii Europene să îşi retragă restricţiile aplicate la acest capitol. În rest, regula de baza va fi cea a competenţei.

Tinerii care au impresionat Microsoft, Oracle sau Google, pot face faţă uşor criteriilor din Spania, Italia, Irlanda sau UK (unde românii si-au făcut a doua ţară, au format minorităţi puternice şi încearcă să-şi impună puncte de vedere), în şcolile de aici profii mioritici putându-se integra şi evidenţia rapid. Punctul de atracţie este bineînţeles salariul. Un dascăl din Spania câştigă în medie 8,28 Euro pentru o oră de muncă, iar unul din Italia 9,97 Euro, în comparaţie cu România, unde pentru aceeaşi oră de muncă nu primeşte decât aproximativ 0,98 Euro.

La capitolul salarii medii câştigate în Educaţie, România se situează pe penultimul loc, cu 0,98 Euro pe oră, decât în faţa Bulgariei (0,80), iar în top conduce Danemarca, unde, în medie, profesori sunt retribuiţi cu 21,18 Euro/oră. Profesorii germani sau englezi n-ar părăsi învăţământul nici în ruptul capului, deoarece au venituri de 16,18 şi respectiv 18,06 Euro/oră. Nici un post în Franţa nu este de lăsat având în vedere că se câştigă în medie 14,42 Euro pe oră, adică un salariu lunar de peste 2000 de Euro. Până şi în state nordice ex-sovietice (Letonia, Lituania, Estonia) salariile profesorilor sunt duble faţă de cele din România, iar în cele ex-comuniste (Polonia, Cehia, Ungaria ori Slovenia) profesorii primesc între 2,44 şi 4,85 Euro/oră.

Dacă veniturie medii lunare ale profilor românii se învârt în jurul a 300 de Euro, la antipozi (Australia) dascălii preuniversitari (cu 4 ani vechime) au salarii de 41.109 USD/an, în Ţara Soarelui Răsare (Japonia) sunt remuneraţi cu 278.000 Yeni/lună, iar peste Atlantic, salariile variază regional, între 50.943 CDN/an în Vancouver şi 64.964 CDN/an în Yukon (Canada), sau între 31.383 USD/an în Dakota de Sud şi 54.378 USD/an în California (USA).

Mai amintim că în USA, salariul mediu pentru un profesor cu 1 an vechime este de 45.750 USD/an iar a unuia cu peste 20 de ani la catedră de 87.200 USD/an. Asta comparativ cu ţara noastră unde creşterile salariale anuale se învârt la câteva zeci de lei.

Teste iniţiale sau joaca de-a examinarea

Testele iniţiale pe care elevii le-au susţinut în această toamnă, au dat şcoala românească peste cap. De 3 săptămâni, atât profii cât şi elevii sunt cu nervii la pământ. Primii pentru că susţin nişte teste pentru care nu au nici un chef, şi prin urmare nu depun nici un interes, următorii, dascălii, pentru că Ministerul Educaţiei le-a mai pus o bilă de ocnaş la picior. (Asta după ce Guvernul le-a tăiat un an întreg câte 25 % din salariu, apoi siliţi de FMI să înceteze poprirea, printr-un hârşîit din pix, un "băiat dăştept" de prin minister a făcut ingineria financiară ce-a ajutat Guvernul să oprească iarăşi cei 25 %.: a tăiat salariile. Prin urmare, şi sporurile. Prin urmare, s-a ajuns la dimminuare veche de 25 %. Însă acum legală, nu mai apare pe şatul de plată!).
Spun că a fost bătaie de joc pentru că elevii au obţinut note extraordinar de proaste. Care, paradoxal sunt nepermis de comunicat. Numai elevul personal trebuie s-o ştie. Şi..., ministerul!

Am cosntatat la aceste teste că mai toate disciplinele au avut ca cerinţă şi întocmirea unui text/eseu, unde liceenii trebuiau să scrie liber. Cu propia lor minte. Dar cu nişte cuvinte propuse de test. Dacă la grile, generaţia copy-paste a "copiat de-a rupt", (fie că i-au lăsat profii, fie că nu i-au văzut?!), şi au făcut în linie aceleaşi gafe sau nu, la eseu a fost "jale mare". Tinerii care stau ore întregi pe facebook, nu ştiu să socializeze nici face off, şi nici în scris! Dacă au scris perle sau tâmpenii de zile mari, apăi aici au fost întâlnite!

Mulţi dintre tineri au persiflat testarea iniţială: "dacă nu se trec notele, nu ne interesează".

Mă întreb retoric, Ministerul ce-a vrut să facă prin acest test? Să streseze şcoala, să pună profesorii să plătească sute de xeroxuri din propriul buzunar (fiecare profesor trebuia să-şi întocmească teste pentru toţi elevii; unii au câte 18 clase...), să întocmească centralizatoare pe care oricum nimeni nu le citeşte, să bulverseze programa pentru Semestrul I...? Sau să-şi dovedească încă odată (oare mai era nevoie?) incompetenţa? Sau poate a vrut să arate cine e stăpânul...

Numai că ceea ce nu vor să înţeleagă stimabilii, este că la aşa minister, aşa şcoală... Slabi, şi unii şi alţii. Fiindcă, spune Eclesiastul: "cine aleargă după nimicuri va avea belşug de sărăcie".

De ce n-au luat tinerii bacu'...

Zilele astea, România a luat foc. "Cum adică dom'ne, să cadă tinerii la bac' cum cad avioanele la Balotești? Ce fel de carte fac ăștia la școală, de ce nu învață nimic? Ahaaa, cum le-a băgat camere video în clase cum au terminat cu copiatu'? Ce satanic a fost Funeriu cu ideea asta! Ce profesori slabi avem!". Verva agitatorică ne arată, cum spunea Andrei Pleșu, că la români, competența supremă e disperarea.

Tinerii au fost respinși la bac' pentru că Ministerul Educației a organizat un examen c-o aiureală de nedescris! A obligat tinerii de la tehnic să susțină probe obligatorii la chimie, biologie sau fizică, discipline pe care le-au studiat în cel mai bun caz în clasa a X-a, deci cu doi ani în urmă! Asta pentru că anumite persoane din comisiile ministeriale sunt profi de chimie, fizică ori biologie, discipline la care studenții nu se înghesuie nici jumătate pe loc!

Tinerii n-au luat bacu' în masă mare pentru că în urmă cu doi ani, același sistem slab din minister, a trecut forțat, pe ruta progresivă, elevii de la SAM-uri, pe care le-a desființat, obligând elevii să facă liceul! Astfel, tineri care în clasa VIII-a au luat 1,05 la mate sau română, au ajuns să susțină probe la bacalaureat! Cum ne puteam aștepta să exceleze?

Tinerii au căzut cu tonele la bac' pentru că majoritatea nu citesc nimic. Apetitul le este subțiat până la zero când e vorba de pus mâna pe-o carte, deși oferta e inhibitorie. Și dacă n-ai în cap decât tărâțele sms-urilor, cum să scoți eseuri epice din scrierile clasicilor?

Tinerii au căzut bacu' pentru că s-au bazat pe copiat, pe scrisul la plesneală, pe mișculații, pe noroc. Iar dacă într-o clasă întreagă toți au așteptat să le pice para mălăiață, și nimeni n-a deschis manualul, atunci de unde licărul de inspirație?

Tinerii au fost respinși la bac' pentru că societatea promovează manelismul: economic, politic, juridic, polițienesc, jurnalistic... Dacă sunt primari cu 8 clase care conduc o localitate, dacă există patroni analfabeți, dacă ex-țoapele liceence de acum doi-trei ani sunt prezentatoare de știri, dacă corigenții la mate au ajuns polițai, lor de ce să nu le iasă?

Tinerii au căzut la bac' pentru că telenovelele le prezintă totdeauna eroi care inițial erau nulități, dar în final ajung în vârful piramidei! Modelele lor de succes au miros de șperțari, trișori, maneliști, de columbence, zăvorance, becalieni, vanghelieni, oteviști..., personaje certate bine în junețea lor cu școala.

Tinerii vor cădea și anii viitori la bac'. Nu pentru că nu mai au zestre genetică, nu pentru că sunt mai slabi pentru părinții lor, nu pentru că nici anul viitor nu vor deschide cărțile mai mult decât sms-ul. Nu, ci pentru că
ăsta e adevărul din școlile românești. Liceeni merg acolo fără evlavii ostentative, fără dorința de a-și îmbunătății cu viața. Și fără a negocia măcar cu Dumnezeu!

PS: Nu vreau să fiu părtinitor, dar evanghelicii, adică pocăiții din România, au luat bacu' aproape integral! Asta, înseamnă că se poate. Și să înveți bine, când nimeni nu vrea s-o mai facă, și să-ți asculte Dumnezeu rugăciunile!

Paznic la farul reformei - de Nicolae Geantă

Era neoharetiană a zvârlit pe piaţă un container de idei al neopoliticienilor, predispuşi să se bată pentru gaura din covrigul umejor, dumicat de bătrânele cotarle năpârlite de comunism, dar cu o gândire şi un profesionalism în ce priveşte bucătăria „şcoalelor” care impune o hetacombă de jertfe! Pe de altă parte, neoharetismul şcolar a generat şleapca poliţiştilor de opinie, care au îngrămădit tubul catodic, netu’ şi gazetele ţării. Însă, experienţa lor - „zero” la catedră, şi „lăutărismul” (vezi Noica) intelectualilor politici, se dovedesc un inamic nevrotic al ideii de reformă şcolară. De aceea, ca pedagog, mă simt obligat să v-alarmez.

1. Admitere (la liceu). Monşerii abramburiţi de d-na Andronescu vor învăţământ obligatoriu de 13 clase! Însă, noi ştim bine că acest tip de şcolarizare (visat de Ceauşescu!) e un fiasco total! Printre altele, înseamnă ca elevul să nu poată fi constrâns la absenţe. Prin urmare, va face câteva sute de chiuluri pe an. Obligativitatea nu permite să-l exmatruiculezi. Iar poliţia, gardienii şi jandarmii, vor avea şi mai mult de furcă la adunat tineri de prin coffe-neturi, baruri, uliţe şi pieţe, pentru a-i excorta spre sălile de clasă (suntem sătui de aceste „operaţiuni” la clasele de-a IX-a şi-a X-a). Învăţământul liceal obligatoriu, înseamnă promovarea nonvalorilor din gimnaziu. „Nu mai învăţ nimic, că oricum voi intra la liceu” va fi noul laitmotiv. Acum, diferenţa dintre cel ce ştie carte şi cel ce de-abia bâzgăleşte o iotă, dispare. Şi-ajungem fără să vrem tot la dl. Băsescu: „ospătari, frizeri, croitori, zidari…”, cine vor mai fi? Ori dacă cei ce-au condus România după ’89 – afoni la politică, cred că „las-o bă, că merge aşa” ne va mai ţine şi pe viitor, iar naţiunea se va descurca şi fără forţă de muncă şcolită, calificată? Şcoala nu-i partidul fraţilor, e ţara!

Castă nobilă și proastă - - de Nicolae Geantă

În ultimele săptămâni de şcoală, dăscălimea română este asediată de o droaie de bărzăuni gălăgioşi ale căror odrasle se zbat de ceasul repetenţiei. Copiii patronilor, doctorilor, inginerilor, bancherilor, inspectorilor etc, dar şi ai buticarilor ori florăreselor, şi-au pus în undă toate antenele, „dând oricât, numai să treacă”. Datorită poziţiilor pe care le deţin babacii lor sau "alcooliţii" acestora, unchiuleţii sau vecinii (de bloc, de vilă, de stradă sau sat), aproaperepetenţii, cred că în România, învăţământul bugetar, dacă e gratuit poate fi şi de cumpărat!
Săracii (cu duhul) – bogaţi, cu mintea până la genunchiul broaştei, n-au auzit că banii nu pot cumpăra decât cărţile nu şi înţelepciunea! Şi, precum văd că în societate totul se rezolvă prin semeseuri, mailuri şi mobile, copchiii care vin la şcoală ca la gară, cred că promovarea clasei nu mai ţine numai de note, prezenţă şi... bun simţ.

Fiecare, Oricine, Cineva, Nimeni (școlar) - de Nicolae Geantă

Fiecare, Oricine, Cineva, si Nimeni sunt foarte buni prieteni. Împreunã lucreazã ca bugetari la stat. Statul degeaba, pardon statul român…

Înainte de începerea anului scolar, când profesorimea românã a dorit sã îsi stabileascã “statutul financiar”, Fiecare a spus cã este foarte ocupat si nu are timp de negocieri. Oricine avea alte preocupatiuni pe linie de partid. S-a hotarât ca la discutii sã participe Cineva, însã acesta nu cunostea exact metodologia, asa cã singurul care a luat notite si a promis cã va rezolva situatia salariilor a fost Nimeni.

BLESTEMUL MEDIOCRITĂŢII - de Nicolae Geantă

Din discuţiile purtate cu colegi pre sau universitari, motivul de nemulţumire cel mai des invocat este acela că cea mai mare parte a tinerilor (fie ei elevi sau studenţi), suferă de un veritabil, dar regretabil „şoc cultural”. Pe româneşte sunt pulbere cu capul ! Studenţii nu ştiu să redacteze o lucrare, au probleme cu logica, nu ştiu să marcheze sursele citate, au grave carenţe la limba română, nu gândesc înainte de-a vorbi, şi-şi prelungesc vacanţa-n timpul cursurilor şi cursurile-n timpul vacanţei ! Tinerii nu mai lecturează (numai 12 % dintre ei au citit în 2005 o carte !?), nu se concurează, primesc cu cea mai mare seninătate notele de 2 şi 3, nu au spirit de iniţiativă, acţionează numai sub imbolduri ori din obligativitate. Elevii se urcă-n cârca profesorilor la catedră, îi mângâie, încearcă să-şi negocieze notele (crezând că şcoala este un veritabil iarmaroc), vorbesc aiurea-n timpul orelor, nu citesc fluent, nu pot face difernţa între Caragiale şi Arghezi, între Ecuator şi Polul Sud. Promovează manelismul, hainele peticite (de noi nouţe!) ori ghiulurile de tinichea. Nu ştiu să danseze (la balurile şcolii) decât din buric, scriu strâmb, necaligrafic, mănâncă litere, nu pot socoti corect - nici în minte şi nici pe foaie! În schimb părinţii plătesc meditaţii de-i ustură buzunarele. Îi sfătuim prietneşte că acest act este snobism.

ŞCOALA, DE LA SĂLAŞUL ARMONIEI LA TEMPLUL DE INFRACTORI ?

Blestemată parcă, să treacă printr-o terapie de şocuri, şcoala românească este practic hărţuită în ultima vreme de toate păturile societăţii. Intrată în colimator din cauza grevei, târâtă prin tribunale chiar de propiul ei minister, ignorată sau tratată cu dispreţ de către guvernanţi, catedrala înţelepciunii a fost pusă la zid de mass media. S-a ajuns chiar la exces de zel din partea ziarelor şi televiziunilor, care, iacătă abia acuş, au depistat că de fapt prin şcoli elevii îşi impart pumni în stânga şi-n dreapta, dau capace vreunei profesoare mai arogantă, sparg table şi jupuie pereţi, înjură ca la uşa cortului, fumează prin veceuri, reglează conturile dintre găşti, cer taxe de protecţie, se răţoiesc la diriginţi, săvârşesc violuri ori pedofilism.

Ai bani te descurci...Ai şcoală, ne încurci! - de Nicolae Geantă

Că salariile din învăţământul preuniversitar românesc sunt nemotivante ştie tot mioriticul postdecembrist. Dar, să priveşti cu aere de popă peste cei care zilnic învaţă carte la catedră milioane de odrasle, tocmai pentru că „ai bani, faci afaceri şi te descurci”, în timp ce ei aşteaptă bugetu’ şi rectificările, credem că e curat-murdară infatuare. Evenimentul de mai sus s-a întâmplat de multe ori pe plaiurile dâmboviţene, pornind de la declaraţiile megapoliticienilor care arată copiilor că nu-i musai să fi premiant pentru a ajunge prin Parlament, ministere ori primării, trecând la mironoselile unor VIP-uri de carton ale vieţii cotidiene, pline de şaibe şi rulmenţi în sprâncene şi buric, care îşi etalează bruma de intelighenţă prin media (şi nu numai), şi ajungând la clasa îmbogăţiţilor de cârpă, elită de doi lei care se răţoie la profesori că nu-şi fac treaba, obligându-i pe mnealor’ să-şi deie plozii la pregătiri. De asemeni, dacă ne uităm pe ecranele televizoarelor la tot soiul de troglodiţi analfabeţi promovaţi prime time ca vedete naţionale, la turma de fraiere dezgolite, cu sânii jucăuşi şi creierele goale, cu voci lucrate pe computer şi lansate ca soliste de anvergură, la VIP-uri penale, dar full de bani şi fudule pe măsură, la diverşi politicieni agresivi şi aroganţi, interesaţi doar de rotunjirea conturilor personale în timpul mandatului, înţelegem disensiunile şi degenerările apocaliptice ale moralităţii generaţiei tinere de pe la noi.