Neterminat = nerăsplătit

foto Karina Knapek, Gândul

Din trenul ce mușcă fricos drumurile de fier ale Transilvaniei, privesc „căşile” aruncate pe dealuri sau lipite lângă şosea. Stau ghemuite de gerul iernii, cu hornurile pornite să înfrunte cu fum roş-albăstruiul cerului. Şi-n stânga şi-n dreapta, sute (poate) mii de case neterminate! Camere netencuite chircite sub acoperiş la mansardă. Sau agăţate undeva, lateral. Case vopsite cu lavabil structurat doar la stradă. Iar în spate, pe unde trece trenul, design alandala. Acoperişe cu ţiglă veche, tocită, decolorată, upgradate cu petice de lindab nou. Grădini jumătate săpate, jumătate pârloagă. Trandafiri şi buruieni... Lucruri neduse la bun sfârşit. Întrerupte.

Filosofia „se poate trăi şi fără să ducem lucrurile la bun sfârşit”, e cvasiprezentă. N-am nimic cu odăile ardelenilor, România e toată la fel: un sanatoriu al asimetriilor. Însă conceptul „de-a nesfârşi lucrurile” mă sâcâie.

Unii nu duc şcoala până la capăt, alţii munca din uzină. Bolnavii nu-şi iau toate tabletele de pe fereastră, elevii nu sfârşeşc temele, cei ce încep dieta „scapă la grăsimi”, asfaltatorii nu termină autostrada. Politicienii au uitat că vor ca poporul “să trăiască bine”. Jurământul de la altarul căsătoriei e călcat de-un procent în ascendenţă.

Bisericile nu reuşesc să-şi termine construcţiile, iar unii pastori predicile. Sunt adepţii sintagmei “fără cap şi fără coadă”. Deseori, credincioşii încă punem petece noi la viaţa veche. Începem să iubim, dar continuăm să urâm, laudăm dar şi bârfim, cântăm „măreţul har”, şi fredonăm manele. Apă plată şi petrol pe-aceeaşi ţeavă, e versiunea lui Iacov cu cu smartphone.

Unii fraţi ajung ca Dima, care a început viaţa creştină prigonit alături de Pavel, şi a sfârşit-o în saloanele de dans. Ignoră că “în fiecare zi suntem mai aproape de moarte decât ieri”, cum spune Max Lucado.

Urcaţi-vă pe scara viselor până la capăt, scria cândva Vladimir Pustan. Altminteri, veţi ajunge pe “scara inversă, pusă special de către diavol, pentru re-coborârea omului în păcat”, vorba lui Dan Puric. Numai la capătul de sus al scării ne aşteaptă răsplata.

Nimeni nu e premiat dacă n-a terminat cursa, dacă a-nnotat doar un sfert de bazin, dacă n-a ajuns pe schiuri la sosire. Nici un patron nu plăteşte celui ce-a abandonat slujba. Şi nici Dumnezeu, nu răplăteşte dezertorii credinţei.

Tot ce începeţi să duceţi la bun sfârşit! Obligatoriu. Altfel, grădina Edenului va deveni cenuşie. De la fumul care se ridică în sus!