youtube

ProSefora

joi, 30 aprilie 2015

Când ne vor crește copiii

Când sunt mici ne stresează cu întrebările, cu ifosele, cu gălăgia. Nu ne găsim niciodată stiloul la locul lui, sculele la locul lor, laptopul încărcat și nici perna favorită. Rufe împrăștiate prin toată casa, paturi nefăcute, dulceață pe fața de masă nou-nouță, teniși rupți după numai două zile, caiete în dulapul de bucătărie, manuale zdrențuite sub pernă... 

Apoi urmează teribilism adolescentin. Modă deșuetă. Muzică la maxim. 7000 de sms-uri pe lună. Dimineți prelungite de somn. Duminici întârziate la biserică. Teze la mate greșite. Blugi tăiați de noi. Tricouri ude. Lacrimi. 1001 de motive să-i cerți.

Dar într-o zi pleacă. Unul câte unul. Apoi... cuib gol! Prea multă liniște. Viată de peron cu trenuri rare... 

Iertarea și recycle bin

Le spuneam azi liceenilor că iertarea făra uitare e ca și cum ștergi fișierele greșite și le duci în recycle bin. Chiar daca le-ai dat delete ele sunt încă-n computer. Dacă deschizi recycle bin-ul, un singur restore le activează ca la început. Greșelile cândva șterse vor fi din nou funcționale! Tot așa-i și cu greșelile semenilor: le poți ierta, dar le ții undeva în inimă. Oricând poți să reproșezi. Să scoți învinuirea și s-o întinzi ca rufa pe sârmă.

Când ai trimis prin delete un fișier în recycle bin ești obligat să-l mai ștergi și de acolo odată! Numai așa nu te vei mai întâlni cu greșeala. Hristos ne-a învățat ca atunci când iertăm să uităm! Folosiți deci și delete-ul iertării și delete-ul uitării.

Iertați. Apoi uitați. Apoi veți fi liberi...

Luigi Mițoi - Cum să îți schimbi tovarășul de viată

Bethany Church Chicago, 21 nov. 2014
Video by Bethany CC

Iertat, dar uitat? - de Nicolae Geantă

După ce și-a agățat trolerul cu poveri de Crucea lui Hristos și a udat mocheta de lacrimi, i-am spus unei tinere că Dumnezeu i-a primit confesiunea și e iertată de staționările pe scaunul batjocoritorilor. Acolo. În genunchi. Instantaneu. Numai că, nici familia ei, nici comitetul n-au acceptat nici pe fată, nici teologia mea! "E prea lejeră". Prin urmare ea... a plecat din acea biserică.

Ceea ce uităm noi, cotidienii celor ce fac gafe, e că Hristos iartă când îți ceri iertare. Nu stă să analizeze gravitatea. Să pună la colț inculpații. Să le facă murdăria știre can-can, apoi să-i disciplineze câteva luni. (O femeie care avea vedenii cu Hristos la rugăciune și nu era crezută de preot, a fost sfătuită să-L întrebe pe Domnul "ce păcate a făcut el săptămâna trecută". Și Isus i-a spus: "Nu-mi mai aduc aminte!"). Când iartă, Dumnezeu uită!

pentru continuare click http://www.ciresarii.ro/index.php/iertat-dar-uitat-nicolae-geanta/

marți, 28 aprilie 2015

Andrei Pleșu - Moartea, o misiune îndeplinită


Ultimul dintre cele şapte cuvinte rostite de Isus pe cruce (şi relatat doar de Evanghelia după Ioan, la cap. 19, versetul 30) este: „Săvîrşitu-s-a!” Nu e vorba, fireşte, despre consemnarea unui obştesc sfîrşit, ci despre sentimentul Celui care moare că misiunea care I-a fost încredinţată a fost îndeplinită. Care fusese această misiune?

Să ducă Întruparea pînă la capăt, să asume, pînă la ultimul detaliu, condiţia omenească. Era nevoie ca Dumnezeu să se facă om, pentru ca omul să capete şansa îndumnezeirii. Uşor de spus! Dar cum poate Dumnezeu să se facă om? Nu să „se pre-facă“, să defileze august printre creaturile Sale, ca o metaforă vie. Ci să treacă, neprotejat, prin toată mizeria omenescului: să fie hăituit, ispitit, umilit, înspăimîntat, chinuit, părăsit şi, în cele din urmă, ucis. Sunt compatibile aceste experienţe cu anvergura lui Dumnezeu? Misiunea lui Isus Hristos este să demonstreze că da. Dar, trebuie să recunoaştem,  e o misiune imposibilă. Atît de greu de imaginat şi de îndurat, încît, la un moment dat, Iisus însuşi încearcă să o abandoneze (”Fă să treacă de la Mine paharul acesta…”).

Pe cruce, nu e scutit nici de o criză a credinţei (exprimată, cu patos, printr-un citat din Psalmi: ”Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce m-ai părărsit?”). 

Pentru ca temeritatea de a fi coborît în trup omenesc să fie consumată pînă la capăt, nu mai lipsea decît episodul ultim, episodul morţii. Abia dinaintea acestui episod, Iisus putea spune: misiunea Mea s-a încheiat! ”Săvîrşitu-s-a!” Pasul următor e al Tatălui şi al Duhului: Învierea, Înălţarea şi Apostolatul. Relele omeneşti pot, astfel, în sfîrşit, să primească promisiunea şi temeiul răscumpărării.

Articolul întreg îl puteți citi AICI

Tu ni Te dărui nouă - de Traian Dorz


Tu ni Te dărui nouă la toţi necontenit
şi totuşi eşti, Isuse, în veci fără sfârşit!

Fără sfârşit e Pâinea ce zilnic ne-o-mpărţeşti,
toţi ne hrănim din Tine – ci-n veci nu Te sfârşeşti.

Tu, Vinul cel din care sfinţiţi ne-mpărtăşim,
gustăm din el cu toţii - ci-n veci nu-l isprăvim.

Din Tine e Cuvântul pe care-l frângem toţi,
- ci el întreg rămâne spre fii şi strănepoţi.

Din Tine este Apa din care toţi luăm,
ne săturăm – şi totuşi în veci n-o-mpuţinăm.

Şi aerul cu care viaţa ne-o hrăneşti,
îl otrăvim – şi totuşi mereu ni-l primeneşti.

Din Tine, frumuseţea ce-n toate-o porţi spre noi,
- ci ea mereu renaşte în forme tot mai noi.

Slăvit să fii Tu, Care ne speli tot ce-i greşit
şi Care, totuşi, veşnic rămâi Desăvârşit!

Traian Dorz

duminică, 26 aprilie 2015

Traian Dorz - ce mult se-ndreptățește omul

Ce mult se-ndreptăţeşte omul că n-a ucis şi n-a furat
Că n-a aprins la nimeni casa, că strâmb spre nimeni n-a jurat
Că n-a nedreptăţit pe nimeni, luând ce nu era al lui.
Oricând s-ar măsura cu alţii, ca el pe lume nimeni nu-i.

Se poate, n-a ucis cu parul, se poate, n-a furat comori,
Dar cu cuvântul şi cu ura el n-a ucis de-atâtea ori?
Se poate, n-a prădat avutul cel pământesc al nimănui,
Dar n-a furat el de la Domnul când dezbina lucrarea Lui?

Se poate, n-a făcut păcate cum face orice vinovat
Dar când putea să facă-un bine şi nu-l făcea, n-a fost păcat?
Când el vedea că alţii sufăr bolnavi şi singuri şi trecea
Şi-ar fi putut să facă-un bine, dar n-a făcut, el ce făcea?

Când va veni Hristos în slavă la judecata Lui
Atunci nu de păcate-o să ne-ntrebe, ci de-ale dragostei porunci
Nu pentru rele-o să ne-alunge, ci pentru binele ştiut
Putând la semeni a le face, dar noi trecând, nu l-am făcut.

O, nu te-ndreptăţi pe tine că n-ai aprins şi n-ai furat
Că este decât toate-acestea un mai amar şi greu păcat:
Acela de-a nu face bine când ştii şi poţi trăind mereu
Mulţi credincioşi o să-i alunge, pentru acesta, Dumnezeu.

Traian Dorz

sâmbătă, 25 aprilie 2015

Auzul şi Ascultarea - de Nicolae Geantă

În urmă cu ceva vreme am scris că la biserică nu putem avea urechi de cratiţă. Adică să vorbească Hristos şi noi să nu auzim ce ne transmite. Şi nici urechi de ac, să ne intre pe o parte şi să ne iasă pe cealaltă predica. La biserică nu trebuie doar să auzim, ci şi să ascultăm!

Zicea Cristi Barbosu că oamenii sunt ascultători în trei moduri: cu urechile, cu mintea şi cu inima. Toţi ascultă cu urechea, dar numai o pondere trec şi prin minte ce aud şi o alta pun la inimă. la fel ca evreii din pustiul Sinai: toţi au auzit pe Dumnezeu dar numai câţiva l-au ascultat! Cei ce-au intrat în Canaan...

Cel ce ascultă doar cu urechea pleacă acasă ca de la teatru. A auzit atâtea replici, atâtea maxime, atâtea scenarii. Dar a rămas indiferent. Impasibil. Spectator. Neatins. Ca o vecină a mea, care întrebată de o soră a noastră ce-a predicat preotul de Paşti a spus că "naiba ştie!" Ce ironie: satana e mai atent la predică decât oamenii!

Cel ce ascultă cu mintea trece la meditaţii. "Cognito ergo sum", e deviza sa. E curios la orice detaliu. Atent la fiece cuvânt. Îl diseminează, îl crapă în patru. Caută logica. Face şi teza, şi sinteza şi antiteza! În minte decât... Pentru El Dumnezeu e filosofie. Matematică. Religie. Poate deveni chiar lider religios, dar niciodată nu va fi bun samaritean.

Cel ce ascultă cu inima nu mai are stare. Simte furnicături în tălpi, foc la buzunare. Gura nu-i mai rămâne încleştată. Viaţa nu-i va mai fi aceeaşi. Teama, ura, monotonia dispar. Aleargă, slujeşte, străluceşte. El nu va rugini niciodată... Cel ce ascultă cu inima se umple de Duhul lui Dumnezeu! De cer, de sfinţenie!

Prefer ca oamenii să vină la biserică ascultători cu urechea şi să plece ascultători cu inima... Pentru Dumnezeu ascultarea e mai presus decât jertfele!

Dumneata cum pleci din biserică?

Biblia de la Blaj la 220 ani

220 de ani de la tipărirea Bibliei de la Blaj

Rod al Şcolii Ardelene, şcoală născută în sânul Bisericii Greco-Catolice româneşti din Transilvania, Biblia de la Blaj serbează anul acesta 220 de ani de la tipărire. Coborând în timp şi căutând motivaţiile care au stat la baza scrierii ei, se observă cu uşurinţă că veacul al XVIII-lea a fost pentru români un secol providenţial. Acest secol al luminilor este strâns legat de tipărirea Bibliei de la Blaj pentru simplul motiv că românii din Transilvania duceau lipsă de o Biblie care să fie a lor, tradusă de unul de-al lor şi pe înţelesul lor. Atât ediţiile latine, maghiare sau germane din şcolile frecventate de intelectualitatea românească, cât şi ediţiile slavone sau româneşti – puţine la număr şi folosite de preoţii de la sate – nu satisfăceau setea de cunoaştere şi mai ales nevoia de evanghelizare a românilor. Greco-catolici şi ortodocşi, simpli credincioşi şi preoţi, iobagi şi ţărani liberi, intelectuali şi funcţionari, cu toţii aveau nevoie de această carte. Chiar dacă în mod direct ea era folosită de cler, din paginile ei credincioşii de rând învăţau abc-ul credinţei.



Dărmăneşti (Dâmboviţa) - Nicolae Geantă şi un grup de tineri din Toflea

duminică 26 aprilie 2015, ora 18 fix
muzică, predică, lansare de carte

vineri, 24 aprilie 2015

Cu crucea în spate - de Vladimir Pustan


Tot mai puțini… Crucea e grea, drumul lung și mereu cu vântul în față. Apoi, mereu în urcare. A urca înseamnă să te jertfești, orice pisc e sever. Camus avea dreptate: ”A te sacrifica pentru ceva despre care nu știi, dar care să existe, mai întâi trebuie să mori tu”. Dar cine vrea să moară? Într-o lume în care suntem învățați zilnic să trăim. Și încă bine. Lepădarea de sine nu-i la modă, pentru că nimeni nu vrea să se despartă de nimic din ceea ce-i aparține. Nici măcar de firea pământească.
Oboseala e tot mai accentuată… Trebuie să porți singur crucea ta și nicio șansă să apară de undeva.
Simon din Cirena să te ajute. Trebuie să-și poarte și el crucea lui. Fiecare cu crucea lui.
Nimeni nu va fi în cer purtător de coroană dacă n-a fost pe pământ purtător de cruce.
V l a d i m i r _ P u s t a n 
sursa:  ciresarii

joi, 23 aprilie 2015

De ce femeile vor un timp fără bărbați

"Hai mă și tu, vreo două zile. Meriți. Îți mai speli capu' de el...", spunea o domnă bine alteia la fel de onorabilă, invitând-o nu'ș pe unde. Singură evident, fără... el.

"De ce vor femeile un timp fără bărbații lor?" e întrebarea la care aștept ca dvs să-mi răspundeți. Aș dori ca articolul acesta să-l scriem împreună... 

Nicolae Geantă - Tablouri cu mormântul gol

Sala Cireşarii, Beiuş, 19 aprilie 2015