Când ne vor crește copiii

Când sunt mici ne stresează cu întrebările, cu ifosele, cu gălăgia. Nu ne găsim niciodată stiloul la locul lui, sculele la locul lor, laptopul încărcat și nici perna favorită. Rufe împrăștiate prin toată casa, paturi nefăcute, dulceață pe fața de masă nou-nouță, teniși rupți după numai două zile, caiete în dulapul de bucătărie, manuale zdrențuite sub pernă... 

Apoi urmează teribilism adolescentin. Modă deșuetă. Muzică la maxim. 7000 de sms-uri pe lună. Dimineți prelungite de somn. Duminici întârziate la biserică. Teze la mate greșite. Blugi tăiați de noi. Tricouri ude. Lacrimi. 1001 de motive să-i cerți.

Dar într-o zi pleacă. Unul câte unul. Apoi... cuib gol! Prea multă liniște. Viată de peron cu trenuri rare... 

Iată ce a scris un tată credincios după ce copiii i-au crescut și au plecat din familia sa:  "Familia mea a crescut şi toţi copiii au plecat. Dar dacă mi-ar fi dat să trăiesc lucrurile acestea din nou, iată ce aş face:

Mi-aş iubi soţia mai mult în faţa copiilor. 

Aş râde cu copiii mei mai mult – la greşelile şi bucuriile noastre. 

Aş asculta mai mult, chiar şi pe cel mai mic dintre copii. 

Aş fi mai cinstit cu privire la slăbiciunile mele, nepretinzând niciodată perfecţiunea. 

M-aş ruga într-un mod specific pentru familia mea; în loc să mă concentrez asupra mea, m-aş concentra asupra lor. 

Aş face mai multe lucruri împreună cu copiii mei. I-aş încuraja mai mult şi i-aş lăuda mai mult. 

Aş da mai multă atenţie lucrurilor mărunte, cum sunt faptele şi cuvintele înţelepte. 

Şi în cele din urmă, dacă aş retrăi aceste lucruri, aş avea părtăşie cu Dumnezeu într-un mod mai intim împreună cu familia; fiecare lucru obişnuit care s-a întâmplat în fiecare zi obişnuită, l-aş folosi pentru a-i îndruma spre Dumnezeu".

Vor pleca într-o zi cu tot ce este al lor. Asigurați-vă că îl vor lua și pe Dumnezeu cu ei!