Tot așa poate fi și viața credinciosului. Deși Dumnezeu e un ocean infinit mai mare decât Pacificul, care ne inundă din toate părțile, putem rămâne nepătrunși de El. Împietriți. Neatinși la inimi. Prin urmare suntem gata să dojenim soția când a greșit dunga la pantaloni, să sărim în gâtul păstorului când a predicat ceva de „dincolo de gardul confesional”, să trecem fluierând ca Intercity pe lângă săracul cu pălăria întinsă, să socializăm pe Facebook chiar și în... biserică! În trei cuvinte: să fim pietre! Apa Lui Dumnezeu (care e și deasupra și dedesubt, și-n est și vest) nu ne îmbibă. Cuvintele Sale nu ne ating. Pietrele opun rezistență viiturii de dragoste a lui Dumnezeu. Nu se încarcă cu nimic din El. Trăiesc uscate și în mediul umed!
miercuri, 13 mai 2020
Piatră sau burete? - de Nicolae.Geantă
Am spus de mai multe ori că Papias, ucenicul Apostolului Ioan, pentru a dovedi cum rămân creștinii în Hristos, și Hristos în ei, a băgat un ciocan în foc. După ce s-a înroșit le-a zis: „câtă vreme ciocanul va fi în foc, focul va fi în ciocan". Deci oamenii de foc trebuie să se scufunde în foc!
De curând am învățat o altă analogie: dintre un burete și o piatră. Dacă vei scufunda piatra în apă, fie chiar și Groapa Marianelor din Pacific, apa o va uda numai pe afară. Piatra va fi umezită la suprafață, dar apa nu va intra sub niciun chip în interiorul ei! Dar dacă vei scufunda un burete, chiar și într-o băltoacă, acesta va fi îmbibat 100% de lichid. De colo-colo, în porii lui va pătrunde oceanul. La cea mai mică stoarcere din burete va curge... apa. Din piatră nu curge nimic...
luni, 11 mai 2020
sâmbătă, 9 mai 2020
AZI NE RUGĂM PENTRU FRAȚII DIN CHICAGO!
Mâine, 10 mai 2020, 6 biserici române din Chicago vor redeschide programul cu publicul în ciuda împotrivirii domnului JB Pritzker, guvernatorului statului american Illinois.
Citiți întreaga scrisoare a pastorilor în ziarul Tribuna Românească din Chicago.
Tot ceea ce trebuie să facem noi este să îi susținem în rugăciune!
O victorie a lor este și a noastră1 O înfrângere la fel...
Citiți întreaga scrisoare a pastorilor în ziarul Tribuna Românească din Chicago.
Tot ceea ce trebuie să facem noi este să îi susținem în rugăciune!
O victorie a lor este și a noastră1 O înfrângere la fel...
vineri, 8 mai 2020
Ravi Zacharias la a 48 aniversare a căsătoriei dar în... chimioterapie!
Dumnezeule ai grijă de dr. Ravi! Uită-te în bunătatea Ta cea mare la lupta care a dus-o pentru tine acest sfânt, unul dintre cei mai mare apologeți creștini al secolului!
joi, 7 mai 2020
Iubește și fă ce vrei! - de Nicolae. Geantă
Iubește și fă ce vrei, zicea Sfântul Augustin. Dacă iubești NU mai faci rău nimănui. Asta nu înseamnă că cei din jur nu îți mai fac rău ție!
Hristos eate modelul suprem al iubirii! Dar ca să o arate a suferit cumplit! Cine iubește suferă. Se oferă jertfă! Iubirea e jertfă! Dar jertfă de bunăvoie!
Biserica a iubit totdeauna deși a avut cea mai mare împotrivire! Dacă nu a arătat dragoste ci răutate aceea nu a fost Biserica. Ci un club, asociație... În seara dinaintea trădării și a crucificării Domnul Isus a spus ucenicilor: “Prin aceasta veți dovedi lumii că sunteți ai Mei: să vă iubiți unii pe alții!” Căci iubirea e cea mai mare poruncă! Chiar dacă unii spun că e a XI-a poruncă!
Chiar așa, iubești oamenii? Ești gata să te sacrifici pentru ei? Dacă NU, tu încă NU iubești!
Nickbags.ro
Love and do what you want, said St. Augustine. If you love, you are NOT hurting anyone. This does not mean that those around you no longer hurt you!
Christ is the ultimate model of love! But to show it, she suffered terribly! He who loves suffers. Sacrifice is offered! Love is a sacrifice! But sacrifice willingly!
The church has always loved even though it has the greatest resistance! If he did not show love but evil, it was not the Church. But a club, an association …
The night before the betrayal and crucifixion, Jesus said to the disciples: “By this you will prove to the world that you are mine: love one another!” For love is the greatest commandment!
Even if some say it’s the 11th commandment! Really, do you love people? Are you ready to sacrifice for them? If NO, you don’t love!
miercuri, 6 mai 2020
Și tu poți fii un Iosif
„Dumnezeu a schimbat răul în bine … şi anume: să scape viaţa unui popor în mare număr” (Genesa 50:20)
1) Visele tale se pot împlini altfel decât te-ai gândit. Ca băiat, Iosif a visat că va ocupa o funcție înaltă. Dar Dumnezeu s-a gândit la ceva mai bun: salvarea unui popor. Ceea ce plănuiește Dumnezeu pentru tine va depăși deseori așteptările tale, îi va binecuvânta pe alții și va promova Împărăția Lui pe pământ.
2) Când ai impresia că pierzi, de fapt înveți. Când ai parte de tratament nedrept și când treci prin încercări, nu câștigi nimic dacă te văicărești. În plus, nu crești în timp ce cârtești! În fiecare experiență se găsește o învățătură, așa că strânge foloasele și mergi mai departe.
3) Caută promovarea divină în locul promovării proprii. De fiecare dată când Iosif a încercat să se promoveze singur, lucrul acesta s-a întors împotriva lui. Iată ce s-a întâmplat când l-a rugat pe paharnicul regal, care i-a fost tovarăș de celulă, să-l recomande înaintea lui Faraon: „Mai marele paharnicilor… l-a uitat.” (Genesa 40:23).
1) Visele tale se pot împlini altfel decât te-ai gândit. Ca băiat, Iosif a visat că va ocupa o funcție înaltă. Dar Dumnezeu s-a gândit la ceva mai bun: salvarea unui popor. Ceea ce plănuiește Dumnezeu pentru tine va depăși deseori așteptările tale, îi va binecuvânta pe alții și va promova Împărăția Lui pe pământ.
2) Când ai impresia că pierzi, de fapt înveți. Când ai parte de tratament nedrept și când treci prin încercări, nu câștigi nimic dacă te văicărești. În plus, nu crești în timp ce cârtești! În fiecare experiență se găsește o învățătură, așa că strânge foloasele și mergi mai departe.
3) Caută promovarea divină în locul promovării proprii. De fiecare dată când Iosif a încercat să se promoveze singur, lucrul acesta s-a întors împotriva lui. Iată ce s-a întâmplat când l-a rugat pe paharnicul regal, care i-a fost tovarăș de celulă, să-l recomande înaintea lui Faraon: „Mai marele paharnicilor… l-a uitat.” (Genesa 40:23).
duminică, 3 mai 2020
M-ai iubi? - Mihaela Mănescu
M-ai iubi dac-ai fi fără brațe?
Dar de-ai fi fără ochi, M-ai iubi?
Dacă boala-ar pândi să te-nhațe,
M-ai iubi până-n ultima zi...?
M-ai iubi chiar de singur, deodată,
Te-ai trezi în cuptorul de foc?
Dacă nu ți-aș vorbi niciodată,
M-ai iubi sau n-ai crede deloc?
M-ai iubi, oare, de-ar fi să suferi
Despărțiri și înfrângeri prin văi?
M-ai iubi de te-aș lua dintre nuferi,
De te-aș rupe de lângă ai tăi...?
M-ai iubi? Eu pe-o cruce, departe,
Biciuit și scuipat și hulit,
Mi-am dat Fiul să guste din moarte
Pentru tine... Așa te-am iubit...
mihaela,
sâmbătă, 2 mai 2020
Dumnezeu oprește lângă toți - de Nicolae.Geantă
Zilnic, pe străzile vieții,
întâlnim oameni
pe care mai bine nu i-am fi întâlnit.
Întâlnim oameni răi, obtuzi, opaci, casanți,
legaliști ori prea libertini.
Oameni care ne fac rău!
Oameni care vor să ne fraierească!
Oameni care ne trădează!
Oameni mici.
Microscopici spiritual.
E drept că uneori trecem pe departe
îi ocolim larg
pe strada cealaltă
privind aiurea-n în copaci.
Cineva zicea că
unii merită depășiți,
unii evitați,
altora să le dăm prioritate.
Dar numai unii
merită să ne oprim lângă ei!
Așa gândim noi oamenii.
Dar Dumnezeu mi-a șoptit
la urechea cu care aud foarte bine:
„Doar voi treceți mai departe
dar Eu mă opresc lângă toți!”
Și am strigat cât am putut apoi:
„O, Doamne,
m-am umplut de rușine!”
M-am ridicat
hotărât să nu ocolesc pe nimeni!
Dumnezeu a murit pentru oricine!
Nicolae.Geantă
Drăgăneasa, Subcarpații Curburii
02 mai 2020
* vezi și varianta în limba engleză
pe site-ul Romania.ai Arizona
vineri, 1 mai 2020
Abonați-vă la:
Postări (Atom)

