Oriunde hoinărim pe străzile României, noi vedem răul. În aceleaşi locuri, Domnul vede binele... El a găsit ceva bun în tot răul. Şi de aici, şi din lume.
Când cineva ne greșește, instantaneu vedem cu coada ochiului răzbunarea. Isus vede iertarea... Nu doar o vede, dar o și acordă.
Când privim viața semenilor noştrii, vedem oameni păcătoși până-n măduva oaselor. Nefolositori. Pierduţi. În acest timp Hristos vede în ei sfinți, buni de făcut slujbă.
Noi vedem leproși, el vede oameni curați...
Unii dintre noi văd un cer întunecat, Crist însă, vede ordine divină...
Noi vedem dreptatea, El vede dragostea.
Noi vedem foamea, El vede pâinea.
Noi vedem bariera, neşansa de-a realiza imposibilul. El vede răspuns la rugăciuni.
Noi vedem partea goală a paharului. El vede partea cea plină.
Noi ne lamentăm uneori și de bucurie. Isus a găsit un scop în durere.
Ades, prea ades, ne uităm la fraţii noştrii în biserică şi-i vedem prea mici, pe unii îi vedem prea departe, pe alţii prea de sus. Nu mai vedem familia cu 12 copii (acum 3 au crescut, pot să lucreze!), gardul dărâmat al văduvei, reţeta prea lungă a unui pensionar, teneşii rupţi ai orfanului. Nici farfuria când trece la colectă. Şi nici pe Isus, în spatele lor. Uitându-se mirat la noi, prin ei. Prin ochii lor.
Dumnezeu ne poate corecta vederea, spune Max Lucado. Sincer, suferim profund de cataractă. De glaucom. Spiritual. Avem nevoie de esculap (praful de Frigia, folosit “doftorie pentru ochi” de către laodiceeni), ne sfătuieşte Apostolul Ioan. Are dreptate. Mai mult, asta o spun eu, hai să-ncercăm să vedem cu ochii Lui!
Nicolae.Geantă
(Drăgăneasa, 15 sept. 2011)
